5,442 matches
-
momente și stări discontinui, adesea contradictorii, greu de sintetizat într-o singură "reprezentare". Scurt spus, deși e plasat de la bun început în centrul narațiunii, "eul" nu mai desemnează o unitate compactă și ireductibilă, ci un conglomerat de "trăiri" conștiente și inconștiente ca atare, pentru a da senzația trecerii timpului, eroul proustian se metamorfozează, de la un volum la altul, în "tot atâtea personaje succesive și diferite"23, sugerând ideea că omul nu rămâne niciodată același (nu așa stau lucrurile în romanul lovinescian
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
realitatea doar indirect, pentru a o putea reinventa mai bine cu ochiul interior, trezit la viață de niște senzații obscure, din alt timp, ca parfumul madlenei muiate în ceașca de ceai. Așadar, în romanul proustian, "motivul muzical" (desemnând atât trăirea inconștientă, cât și modalitatea ei specifică de expresie) se lăsa "tradus" cu precădere în limbajul simțurilor "minore" (mirosul, gustul), ceea ce confirmă existența unei legături organice dintre suflet și trup și a unui contact de natură pur "corporală" cu realitatea și cu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Memoria eroului lovinescian rămâne, deci, o "memorie a inteligenței și a ochilor", semn că prozatorul român a pornit în mod voluntar în căutarea timpului pierdut, fără să mai aștepte momentul de grație. Din acest motiv, atunci când își propune să exploreze inconștientul (deziderat comun al scriitorilor moderni), Lovinescu recurge la niște mijloace inadecvate, tributare mai curând vechilor formule artistice de unde și impresia de "hibridizare", cum și "inconsecvențele" semnalate de majoritatea exegeților. Până una alta, trebuie să reținem că excluderea simțurilor minore din
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mijloace inadecvate, tributare mai curând vechilor formule artistice de unde și impresia de "hibridizare", cum și "inconsecvențele" semnalate de majoritatea exegeților. Până una alta, trebuie să reținem că excluderea simțurilor minore din orizontul trăirilor afective și al proceselor psihice (conștiente și inconștiente) indică o deviație simptomatică în raport cu proustianismul, ce relevă caracterul raționalist-artificial ("analitic" în sensul cel mai îngust) al "metodei" lovinesciene. Într-adevăr, autorul lui Bizu mimează autenticitatea pentru a înscena cât mai convingător procesul rememorării, preluând numai unele elemente de tehnică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
orice întoarcere acasă anunță călătoria în timp, punctată pe "panglica" memoriei de acele "momente muzicale" pe care prozatorul ține să le marcheze grafic cu ajutorul punctelor de suspensie (procedeu aproape didactic de a ilustra alternanța dintre fenomenele psihice conștiente și cele inconștiente). Pe itinerariul obișnuit, de fiecare vară, de la București la Fălticeni, "freamătul emotiv" ce prevestește imersiunea în timp începe să se manifeste "de pe la Pașcani", o dată cu recunoașterea (vizuală!) a elementelor specifice peisajului moldovenesc, cu natura și oamenii locului și cu toate automatismele
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
atent, astfel încât iluzia autenticității să fie deplină. Efectul, nu-i greu de prevăzut, e invers celui scontat, pentru că de la capitolul al III-lea încolo scriitorul nu mai aude și nu mai recunoaște "vocea" naratorului (ipostaziată ca formă de manifestare a inconștientului, a "dublului") o voce de acum încolo străină și impersonală, ce relatează "din off", pe un ton neutru, povestea unui oarecare Anton Klentze zis și Clenciu sau "Bizu", după numele cel de taină. Ca atare, trebuie să primim cu rezerve
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ton neutru, povestea unui oarecare Anton Klentze zis și Clenciu sau "Bizu", după numele cel de taină. Ca atare, trebuie să primim cu rezerve opinia lui Marian Papahagi potrivit căreia Bizu ar avea drept sursă de inspirație acea predispoziție "muzicală" inconștientă, înțeleasă "ca o cheie a totalității creației"33, pentru că Lovinescu își contrazice aici "teoria", de vreme ce pierderea conștiinței propriei personalități e precedată de o perturbare atât a vederii ("ochii mi se împăienjenise"), cât și a auzului ("urechile îmi vâjâiau"). Mai mult
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
aducă "un document de ordin pur sufletesc într-o problemă esențială și chiar capitală: problema vieții și a morții" "documentul psihologic al unui om născut cu moartea în el". Numai că Bizu nu e în stare să verbalizeze trăirile sale inconștiente, nu le poate exorciza prin scris. Din acest motiv, aspirațiile lui nu depășesc faza reveriei și a preparativelor laborioase, care anulează practic nevoia de acțiune. El face parte din familia intelectualilor ("moldoveni") obosiți de viață, alături de Neculai Manea și de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fost, cuconașule!", atât găsește de cuviință să spună femeia, înainte de a-și primi cuvenita răsplată) îl vindecă de iluzii, adâncind în conștiința sa prăpastia dintre aspirațiile nobile ale sufletului și mizeria trupului torturat de atracția sexuală. Așadar, fiind de natură inconștientă, obsesia erotică devine izvorul unei imaginații mai curând "muzicale", ce îndreaptă "ochiul" tânărului dezgustat de "realitatea" (perceptibilă vizual) a amorului în altă parte, "dincolo" de orizontul lumii sensibile. Lăsându-se fascinat doar de "sufletul", de "iradierea" feminității (care se exprimă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
locurile natale e pus de Lovinescu pe seama unui instinct primar, pe care veritabilul intelectual (insul reflexiv, precum Bizu) se vede constrâns să și-l reprime pentru a nu repeta destinul nedemn al animalului uman, fără conștiință de sine. Chiar dacă "impulsiunile inconștientului sunt mai puternice decât raționamentul", chiar dacă "egoismul vital al celulei vii nu poate fi înăbușit", rațiunea trebuie să triumfe, singularizând astfel omul față de viețuitoarele născute doar pentru a muri. De aceea, oamenii înzestrați cu simț moral (și estetic) superior știu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
imaginație și de transfigurare) ar ține de "formă", și nu de "conținuturi" (epicul, "amintirile", "documentul" în sine). Așa se explică de ce "forma" romanului lovinescian se cristalizează atât de lent, ca o expresie sublimată a dialogului dintre "ficțiunea romanțată" (atribuită predispozițiilor inconștiente ale psihicului) și construcția arhitecturală (semn al voinței de a crea, după dezideratul călinescian, durabil și monumental). Nu întâmplător, dacă în Bizu, pentru a putea vorbi mai adânc despre sine (adică la modul impersonal simbolic, fără ajutorul confesiunii), romancierul problematiza
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
revenirea acasă declanșează ca de obicei automaticul impuls creator ("ca și anul trecut, avui senzația ciudată a unui singur ritm de viață, într-o materie nediferențiată"), deslușit mai întâi în ritmul roților de tren (stimul auditiv ce antrenează memoria involuntară, inconștientul în Bizu "cântau" zurgălăii), iar apoi ancorat cu bună știință în peisajul familiar (element vizual, angajând conștiința și memoria voluntară), pe ale cărui coordonate se mișcă predilect imaginația scriitorului. Cu alte cuvinte, noul "roman" (etichetat astfel, ca și cel de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
sensibil la reacția publicului), eroul lovinescian sfârșește prin a lua partea autorului său, făcând de râs pe criticii de profesie. Împăcat temporar cu această revanșă imaginară 42, autorul încearcă să asculte din nou "glasul" de taină al personajului său (glasul inconștientului, mai exact), de la care află, uimit, că "poți suprima mulți demoni interiori, nu și pe cel al iubirii". Pe cine iubise Bizu? Și când? Pățit (cu scriitorii nu-i de glumit!), agronomul nu se mai confesează acum, lăsând autorului libertatea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
poeziei sale lirice, idealitatea ei", care nu-i decât un "efect al muzicii din suflet, ca produs al instinctului poetic, și nu al voinței conștiente"82 (al "temperamentului", ar fi spus Lovinescu). Prin urmare, poezia lui Eminescu "scoate din enormul inconștient stări nebănuite de suflet și, exprimînd inexprimabilul, ne face cunoscut, în clipe de fulger, profundul sufletului nostru"83. În opinia criticului ieșean, sugestia, imaginea și ideea alcătuiesc, mai exact, un întreg nedecompozabil, ceea ce face inutilă repudierea "filosofiei" din versurile eminesciene
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
cerințele artei și sensibilității moderne. Dar cum opera, tot Lovinescu zicea, nu-i decât expresia nemijlocită a unei personalități, explicația puterii de fascinație a versului eminescian trebuia căutată, nici nu-i de mirare, tot în "sufletul" poetului, ale cărui resorturi inconștiente, dictate de predispozițiile psihice ale rasei (moldovenismul temperamental), vor genera niște configurații estetice aparte, determinate (mai exact: puse în evidență) de voința creatoare, adică de acel "bovarism" teoretizat cu atâta zel de criticul modernist. Gândind lucrurile în acest fel, Lovinescu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
urme grase pe guler", "mânca urât, sorbea prelung") sunt prezentate în roman ca niște simptome caracteristice ale unei propensiuni accentuate spre reflecție solitară și spre abstragere ("ochii îi erau absenți", "retrași în sine, priveau înăuntru"; "lucra în el o forță inconștientă, care-l scotea din logica momentului și-l făcea să se conducă după norme proprii și imprevizibile"). Emblematică în acest sens rămâne scena cu "ploșnița" (din primul roman al ciclului eminescian), care pune capăt confruntării dintre Eminescu și Carp pe
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
rezultatele concrete confirmă mai degrabă contrariul. Punând un preț mult prea mare, în teorie, pe capacitatea "voinței" (și, implicit, a "bovarismului") de a crea opere configurate la alt calibru estetic decât la cel impus de "temperament" (adică de predispozițiile înnăscute, inconștiente), Lovinescu nu mai vrea să accepte ideea că "opera" unui scriitor este doar expresia personalității sale psihice și nimic mai mult: Există numai opere care trebuiesc judecate în sine, și nu prin raportare la autori", afirmă criticul modernist, fără a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
un caracter perfect logic, indiscontinuu, dirijat într-un singur sens, în timp ce structura caracteristică a visului e tocmai inversă, adică ilogică, discontinuă și nedirijată" (p. 146). 208 Ilina Gregori, op. cit., p. 89. 209 După cum am văzut, Lovinescu, deși a recunoscut rolul inconștientului în procesul creației, l-a ilustrat în termenii unei ecuații simplificatoare, astfel încât "veghea" și "visul", "realitatea" și "iluzia", în loc să desemneze o unitate, ilustrează dualitatea ireductibilă a sufletului omenesc. 210 Ilina Gregori, op. cit., p. 90. 211 Tzvetan Todorov, Introducere în literatura
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lumii din secolul XXI sunt diferiți. Uneori sunt chiar profund diferiți. Or, tocmai aceste diferențe profunde sunt date de acele constructe ideatice, subtile și permanente, numite mentalități sociale. Ele nu dispar niciodată. Se camuflează în zonele cele mai obscure ale inconștientului (individual și colectiv), izbucnind surprinzător pentru a ne evidenția singularitatea și specificul în raport cu ceilalți. Această singularitate a mea ca român, de exemplu, mi-o relevă chestionarea tăcută și meditativă a propriului Sine, fie analiza minuțioasă a mărcilor identitare specifice comunității
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
părinții săi naturali surveneau întotdeauna după, formându-ne conștiința apartenenței noastre la specia biologică. Or, prima noastră specie a fost una cosmică, mai precis telurică. Realmente straniu și fabulos este faptul că o parte din aceste fantasme mitologice străvechi sunt inconștient, original și (uneori) magistral reactivate de scriitorul Aurel Brumă în noul său roman, Dealul. Aurel Brumă ne propune o nouă enigmă, o ,,nucă încuiată" un Deal mitic, ancestral, unul ,,mai bătrân ca bătrânii uitați..." 57. Dealul lui Aurel Brumă este
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
venite din mediul înconjurător pe calea celor cinci simțuri și le transformă în fantasme accesibile rațiunii și intelectului. Manipularea acestor fantasme se face deseori cu ajutorul erosului, scrie Culianu. Mai mult, erosul este gradul zero al magiei, felul ei natural și inconștient de a fi. Realmente spectaculos este jocul erotic al fantasmei persoanei iubite care pătrunde în inima îndrăgostitului practicând un nemilos vampirism intelectual. Toate ideiile, teoriile și reprezentările îndrăgostitului sunt devorate definitiv și irevocabil. Rămâne ca fetiș doar fantasma persoanei iubite
[Corola-publishinghouse/Science/84969_a_85754]
-
sus, de pe Înălțimea pernițelor sale de grăsime precoce, și care nu vedea În noi, scriitori tineri sau bătrâni, mari sau mici, decât niște biete paravane ale „generoasei” sale contabilități cu profit dinainte stabilit. (Ă). Mă gândesc și acum cu câtă inconștientă fericire am pus mâna, pentru prima oară, prin 1934, pe prima sumă de bani, pentru Întâia mea carte - sumă forfetară pentru o lucrare care fusese și premiată și ale cărei socoteli nu le-am văzut nici până astăzi! Al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
momente dificile, Își amână mereu căutarea sănătății până cade la pat răpus de boală. Dar cu prilejul bolii și În alte Împrejurări, se dovedește la Mladin o tendință individualistă. Mladin lucrează În bună parte de unul singur și conștient sau inconștient, acționează ca și cum ar fi de neînlocuit (Ă). În lipsa unor puternici eroi comuniști, se Întâmplă și În Cumpăna luminilor ceea ce se Întâmplă În Drum fără pulbere de pildă: centrul de greutate al acțiunii trece asupra unor eroi mai puțin Înaintați, șovăielnici
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
urzeală; momentele de liniște se încrucișează cu furtuni - cîte o furtună pentru fiecare calm. Nu există în această viață un progres statornic, fără întoarcere; nu înaintăm din treaptă în treaptă, pînă la cea finală, la care ne oprim de la farmecul inconștient al primei copilării, la credința irațională a vîrstei băiețești, la adolescență și la îndoielile ei îcomune tuturor), apoi la scepticism, la pierderea oricărei credințe, pînă la treapta finală a maturității, unde ne odihnim cugetul în meditativul „Dacă?“ Cînd am străbătut
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
plătiți. Mai târziu numai, de pe la 1880, o parte din această clasă începe să fie nemulțumită - unii suspinând după vremurile vechi (Delavrancea în Odinioară și aiurea, și mai ales Eminescu), alții visând un viitor fericit (socialiștii), toți însă plecând, conștient sau inconștient, de la durerea simțită pentru dispariția vechilor clase, boierinași, bresle, din care făceau parte și ei, și - un sentiment mai intelectual și mai altruist - de la durerea produsă în ei de mizeria țărănimii. Unii căutau refugiul în trecut, alții în viitor. Toți
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]