5,267 matches
-
să-l asculți și astăzi. Mi-a făcut plăcere atunci cînd am citit cuvintele lui Chuck D de la Public Enemy: "Originalitatea celor de la Last Poets și a lui Gil Scott-Heron consta în faptul că ei aveau o abordare de genul jazzului, făcînd poezie pe un ritm. Atunci cînd a apărut muzica rap s-a văzut că și aceasta era poezie pe ritm, dar acest ritm ținea de un tempo. Pentru noi, mai important decît Last Poets și Gill Scott-Heron a fost
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
răspicat: sînt negru și sînt mîndru de asta") a avut un impact enorm, pentru că puteai să dansezi pe muzica lui iar versurile îți dădeau subiecte de meditație...ritmul era un amestec de funk și soul, ceva cu totul diferit de jazz." (citat în Decker 1993: 63) 31 În legătură cu această cultură hip hop vezi Toop, 1984 și Dyson, 1993a. Paul Gilroy (1991) pretinde că rapul și hip hopul ar avea rădăcini britanice și caraibiene. Majoritatea definițiilor prezintă rapul ca fiind o categorie
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
și cuvinte. Textele sale nu au caracter polisemic, rezistă lecturii și se complac într-un joc propriu, cu scopul de a descompune sensul. În vreme ce Madona manifestă tendința de a exploata genurile familiare ale muzicii populare, Anderson amestecă genurile pop, rock, jazz, blues, gospel, clasic și altele, cu un nou sound electronic și cu imagini create pe calculator pentru a produce un nou tip de spectacol și de artă multimedia o "implozie" postmodernistă între artă "înaltă" și "comună" și genuri muzicale familiare
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
Home of the Brave, spune: "Bun venit în spațiul artei dificile" și apoi interpretează piesa "Language is a Virus From Outer Space" ("Limba este un virus din spațiul cosmic"). Acompaniamentul muzical amestecă voci de cîntăreți de blues, cu ritmurile de jazz produse de saxofon, percuție, chitară și pian, cu ritmuri rock, toate formînd, în final, un hibrid cu sound pop. Imaginile și cuvintele fulgeră pe ecran, într-un stil multimedia caracteristic lui Anderson, iar ea încheie piesa emițînd sunete electronice, scrîșnind
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
a drogurilor și crimei. În secțiunea despre " Utopia devenită realitate" din volumul America se afirmă în permanență că Americii îi lipsește cultura, în vreme ce Europa reprezintă cultura înaltă, elitistă. Baudrillard nu ia nici un moment în considerație forme ale culturii americane precum jazzul, bluesul, rapul sau orice altă formă de muzică populară; el pare să considere că arta americană este mult sub nivelul celei europene; și, deși se referă în mod constant la efectul extrem de important jucat de cinematografia hollywoodiană, el privește cinematografia
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
nișă temporală extensibilă Îi oferă ocazia, Într-o seară În care Rita merge la o petrecere cu dans - sau În care, ea se duce, prin definiție, În fiecare seară - să-și facă apariția În orchestră În rolul unui muzician de jazz. Invers construit decât celelalte exemple ale noastre, Ziua cârtiței prezintă, cu ajutorul unui dispozitiv narativ complex, o fantezie de desăvârșire și de transparență, punând În scenă doi oameni care vorbesc fără să riște despre cărțile lor, și deci despre ei Înșiși
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
devine steril, la fel și muzica serială abstractă, laolaltă cu muzica ușoară franceză, la chanson franșaise, primul fiind Înlocuit de o gîndire tot mai politică sau de derivații ale fenomenologiei, apoi de pragmatismul teoriilor culturale, iar a doua Înghițită de jazz-ul, pop-ul și rock-ul anglo-saxone. Pe de altă parte, anticomunismul sau liberalismul n-au reușit să-și găsească voci carismatice. Nici Furet, nici Aron, al căror succes relativ se produce În deceniul nouă, poate tocmai datorită atitudinii lor
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
mai mari decît miza demonstrată de romane ca Un soir au club, 2001 (locul 3 În top 20 al celor mai bune cărți franceze pe 2002, alcătuit la fiecare sfîrșit de an de revista Lire), În care un pianist de jazz căsătorit, dezamăgit și obosit de trepidația vieții de artist, aflat departe de nevastă, se Îndrăgostește de proprietara unui club, redescoperă paradisul pierdut, Întîrzie la domiciliul conjugal și provoacă, indirect, moartea nevestei care pornise la drum să-l aducă acasă, salvîndu-l
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
aceeași pertinență ca cea de postmodernitate: adică apropiată de zero” (interviu În revista Lire, august 1992). Înzestrat cu o cultură tehnică - procedee narative ale diferitelor genuri ficționale (spion al retortelor romanului polițist, negru, de aventuri sau chiar de spionaj), muzică (jazz-ul care i-a influențat scrisul În anii 80, muzica simfonică mai tîrziu), geologie, acustică, vestimentație, astronomie, etc. - exhibată cu parcimonie dar foarte precis, cum Îi stă bine unui dandy, căci așa l-a numit presa franceză - sexagenarul Echenoz Își
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
adevărată. Black-Note, un monolog halucinant al unuia din trei pacienți internați pentru o cură de dezintoxicare, recompune din frânturi o poveste care pare să se Înrudească Îndeaproape cu cea din celebrul film Trainspotting: un grup de patru prieteni, pasionați de jazz, hotărăsc să cânte Înpreună, visând la celebritate. Locul repetițiilor se află pe o insulă legată de “continent”(?) printr-o linie de bac. Prietenia se strică, doi dintre ei pun la cale incendierea subsolului În care cei patru cântau noapte de
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
cu nimic din corpusul istoric al literaturii franceze. Sunt romane pentru care sociologia literaturii așa cum este practicată de exemplu de Pierre Bourdieu s-a născut degeaba, dar care ține, fie și prin referințele din titluri (Black-Note este numele formației de jazz destrămată În urma incendiului pus la cale ca un ritual de abluțiune, În primul roman, Cinéma e obsesia protagonistului celui de-al doilea roman), de artă. Nu faptul că sunt scrise la persoana Întâi - ce roman mai are astăzi narator omniscient
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un copil părăsit de mamă. Dar de data aceasta ne aflăm În fața unei povești de dragoste, În fața sfîrșitului unei povești de dragoste sortită oricum eșecului, Între mamă și un oarecare Jean, mult mai tînăr. Titlul reia numele unei melodii de jazz interpretată de Dinah Washington - cîntăreața neagră a murit la 39 de ani, spre sfîrșitul anilor ’50 - tocmai pentru a sublinia caracterul fragil dar spontan al iubirii Înfiripate Între o bătrînă și un tînăr cu vîrsta fiului ei. Ajungem repede la
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
în pofida unei umanități care de ziua națională se înghesuie la fasolea cu ciolan festiv, iar în zilele obișnuite practică dacă nu violul, crima și incestul, măcar bătaia și sudălmile ("simfonia râsetelor/ înfundate și-a paturilor scârțâind, peste care/ muzica de jazz a țipetelor "nu da, tată!"/ și "futu-ți, curva dracului, nu m-ai făcut tu pe mine!" e cea mai tare"). Firesc, retragerea în sine se conjugă de obicei cu o nouă dezamăgire, a certitudinii că propria interioritate se lasă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Yann Darré, Histoire sociale du cinéma français, La Découverte, Paris, 2000), care au beneficiat de o legislație care le-a recunoscut un statut non-industrial, incluzându-le în codul proprietății artistice. În această ordine de idei, s-ar putea evoca și jazz-ul sau banda desenată, alte domenii de expresie "pe cale de legitimare" (Bourdieu, 1971). • Valorile Alți autori caută mai degrabă în "principiile de justiție" mijloacele de "ridicare la generalitate", de mobilizare a colectivelor și de calificare a obiectelor. Boltanski și Thévenot
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
de a se constitui în constelații (strict legate de nivelul educației), încât o structură tipică de priceperi în pictură are toate șansele să fie legată de o structură de același tip a cunoștințelor și gusturilor în muzică, sau chiar în jazz ori cinema." Pierre Bourdieu, 1969, p. 101. Aceste anchete cantitative arată că ideile primite nu au întotdeauna temei. Astfel, lectura intensivă nu este numaidecât incompatibilă cu asiduitatea televizuală (Establet și Felouzis, 1992). Dimpotrivă, intensitatea practicilor este, alături de cititul presei regionale
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
grup) Ies de mai multe ori pe săptămână Nu ies nici-odată Nu merg nici-odată la cinema Nu merg nici-odată la un spectacol Se uită la televizor în fiecare zi Se uită mai ales la TF1 Au un PC Le place jazz-ul Citesc des un cotidian național N-au citit nici o carte tot anul Nici o carte cum-păra-tă Agricultori 15 9 74 85 70 39 18 16 1 47 30 Meșteșugari, comercianți, șefi de antrepriză 18 12 60 83 75 34 31
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
ființe unice, singulare și, în consecință, refractare la orice obiectivare (Heinich, 2000). În plus, grupările artistice (companii, ansambluri muzicale...) se concep în termenii opoziției cultură de creație/cultură de reproducere. Analiza lui Becker din Outsiders (1985) arată că muzicienii de jazz se autodefinesc prin opoziție cu plebea, denumire devalorizantă care desemnează ansamblul muzicienilor care se grăbesc să răspundă cerințelor publicului. Această rezistență se înscrie în tradiția lui Voltaire, care-i disprețuia pe jurnaliști, acești reprezentanți ai "scriiturii industriale". Ea se prelungește
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
și a publicat o revistă având același nume (au fost, de fapt, tipărite doar patru numere, între octombrie 1934 și februarie 1935, când grupul s-a dizolvat). Conferințele „Criterion”, inițiate în 1932, abordau subiecte extrem de diverse, cum ar fi Lenin, jazzul și cultura americană, Chaplin, arta modernă, Ghandi, perspectivele europene asupra Asiei, Proust, Gide, Picasso, Stravinski. În vreme ce majoritatea membrilor grupului aveau să îmbrățișeze, chiar și pentru scurtă vreme, ideile Gărzii de Fier, din grup făceau parte și scriitori cu vederi de
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
ucidă pe băiatul de bani gata (jucat de Jude Law) pe care trebuia să-l convingă să revină în America din Italia; Ripley, impostor genial, asumă identitatea victimei sale, iar toată oribila poveste e însoțită de muzică: muzica ușoară și jazz-ul sunt legate de victimă, opera e asociată cu asasinul, pervers și prin transgresarea barierelor de „castă”. La cel mai înalt nivel al criticii culturale, opera din secolul alXIX-lea a fost inclusă de Susan Sontag în stilul cultural camp
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
americane. Până și instrumentele oficiale de propagandă, ca Voice of America și Radio Free Europe/Radio Liberty, luau act de marea mutație de mentalități, începând să difuzeze programe speciale pentru tineret, practic apolitice, mergând până la emisiuni de educație sexuală, modă, jazz și muzică pop. Tinerii est-europeni născuți în lumea comunismului de stat, cei care aveau să devină până la urmă „groparii” ei, mergând în multe cazuri - ca în România anului 1989 - până la sacrificiu, erau atrași spre Occident de „banalitatea binelui” (dacă pot
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
el: acest „nihilism cu happy-end” (dacă ai probleme, te duci la terapeut) se găsește la temelia „stilului de viață american”, „o versiune Disneyland a Republicii de la Weimar pentru întreaga familie”; în fine, cu mai multe referințe muzicale (ca fan de jazz, o recomand pe aceea în care patosul german americanizat este reprezentat de Louis Armstrong cântând o melodie din Opera de trei parale a lui Brecht), Bloom ironizează aspru hibridul amintit: „Starurile noastre cântă un cântec pe care nu-l înțeleg
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai puțin de un an va începe retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României. Motivul spionului străin va reveni pe ecran până la jumătatea anilor ’80 și mult mai mulți români decât am crede îl vor lua de bun. Erupția (1957) sau Jazz, petrol, alcool și ingineri Recapitulăm legile generale care guvernează spațiul cinematografic al deceniului 6. Prima este mișcarea neîn‑ treruptă cu sens. A doua, absența tăcerii. A treia : tot ce se întâmplă pe ecran poartă un „mesaj”. Iată prima secvență din
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
nevoie de el. Fără țiței nu mai însemnăm nimic, murim”. Și, pe cale de consecință, țiței se făcu. Tot în premieră, în Erupția apar primele secvențe „capitaliste” în care protagoniștii nu sunt burghezo- moșieri, ci tovarăși ai zilelor noastre. Muzică de jazz, restaurant-bar, toalete de seară sofisticate, cocteiluri - într-un asemenea mediu se mișcă niște tovarăși ingineri, care mai au și munci de răspundere ? Cum e posibil ? Cheia incredibilelor imagini este prezența tovarășei Vasilica, nume în artă Lica, fiica iubitului conducător Gheorghe
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Tudor Caranfil - Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei (ediția a II-a), vol. II : De la „Ultimul dintre oameni” la „Don Juan” (1924‑1927) Tudor Caranfil - Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei (ediția a II-a), vol. III : De la „Cântărețul de jazz” la „Luminile orașului” (1927‑1931) Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu (coord.) - Cele mai bune 10 filme românești ale tuturor timpurilor stabilite prin votul a 40 de critici Tudor Caranfil - Istoria cinematografiei în capodopere. Vârstele peliculei (ediția a II-a), vol. IV
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
câtva personală. Folclorul managementului, cum ar fi „managementul prin excepție”, „managementul prin obiective”, „prosperitatea prin haos” etc., va continua să întârzie progresul afacerilor americane. De exemplu, o carte recentă de management a comparat leadership-ul organizațional cu dirijarea unei orchestre de jazz, deoarece „...jazzul de calitate, asemenea unei afaceri de calitate , are nevoie de dirijori puternici și de interpreți puternici”. Dirijorul „alege muzica, selectează cântăreții și interpretează în fața unui public”. Această analogie este valabilă până la un punct, dar o afacere nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]