6,058 matches
-
făptură; Tu ce sfințești a cerului colone Cu glasul mândru de eternă gură, Cuvânt curat ce-a existat, Eone, Când Universul era ceață sură. Să-ți numeri anii după mersul lumii Pentru-o femeie? - Vezi iubirea cum îi. În scimb Luceafărul e de o construcție muzicală perfectă. Sensul e acum satiric. Astrul e geniul solitar, Cătălin și Cătălina sunt umanitatea efemeră. Tehnica e liturgică. Tema e dezvoltată și analizată, repetată și comentată, reluată din nou până la completa istovire, iar replicile Luceafărului
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Luceafărul e de o construcție muzicală perfectă. Sensul e acum satiric. Astrul e geniul solitar, Cătălin și Cătălina sunt umanitatea efemeră. Tehnica e liturgică. Tema e dezvoltată și analizată, repetată și comentată, reluată din nou până la completa istovire, iar replicile Luceafărului sunt formulistice, fiindcă el , neavând suflet empiric, nu poate găsi relații și expresii noi: Din sfera mea venii cu greu Ca să-ți urmez chemarea, Iar cerul este tatăl meu Și mumă-mea e marea. Plastica ideilor este și aici extraordinară
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e de fapt prozaic, jurnalistic. Poemul se preface într-o discuție de idei. Ce e mai interesant este de a constata că eminescianul Vlahuță nu-i decât un detractor deghizat al operei lui Eminescu. Toți cei umbriți de gloria poetului Luceafărului primiră cu satisfacție observația că opera aceluia era o modă periculoasă pentru tinerime, putând duce la sinucidere (concluzie sofistică pe nimic întemeiată): Când am înțeles c-aceasta e o modă care soarbe Seva tinereții noastre, am zis gândurilor oarbe, Ce-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
reprezintă o undă a eminescianismului. Delavrancea, care suferă de o psihoză a veacului, recunoaște răul ca principiu al istoriei, vede în faună și floră un câmp al luptei pentru existență. Eroul conștient de această ordine cosmică nu mai este un Luceafăr. Apar acum învinșii în viață, micii melancolici, care, în loc să se urce pe Alpi ca solitarii lui Lamartine sau în câmpul sideric, caută liniștea provincială, suferind cu apatie agresiunea societății. Eroul din Liniște, soi de Jocelyn al câmpiei dunărene, rămâne impasibil
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
profund își stăpânește reacțiunile, fie conformîndu-se în aparență mediului, spre a-l modifica pe încetul, fie abstrăgîndu-se și creând în tăcere valorile de care e în stare. În cazul cel mai deprimant el devine un filozof al altitudinii morale, un Luceafăr nepăsător și rece. Sinuciderea lui Niculăiță arată o conforma-ție insuficientă. Însă scrierea e valoroasă prin adunarea laolaltă, monografică, a tuturor aspectelor durerii umane, căzute asupra unui biet infirm. Andrei Rizescu din În lumea dreptății e un caz patologic. Magistratura, avocatura
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
de ea, și în fond și în formă. Elementele de fond romantic-germane, mai frecvente la început (Floare albastră, Călin, Strigoii, Făt-Frumos din tei, Povestea teiului), apar mai târziu numai în "castelul" din Scrisoarea IV și în "castelul" din Luceafărul. Dar Luceafărul e mixt: "A fost odată" anunță o poveste românească, iar Cătălin și Cătălina sunt elemente populare românești; "castelul" și "pajul" sunt medievalism occidental. Aceeași degajare de influență romantică se vede și în formă. Stilul, la început înflorit, "figurat", spre sfârșit
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
scriitor cult, exact cum ar scrie despre orice altă categorie de oameni. Că Sadoveanu a extras chintesența poeziei populare și a limbii populare și și-a însușit-o organismului său sufletesc e altă vorbă. Așa a făcut și Eminescu, și Luceafărul nu e o poezie țărănistă. Și nici idealizarea țăranului în opera de artă nu este țărănism literar. Opera mai sus amintită a lui Turgheniev, în care el idealizează pe țăranul rus, nu e literatură țărănistă. Idealizarea poate fi cel mult
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
Altfel, cum poate crede Vlahuță sau cei care citează acest vers cu același scop că Mihai Eminescu își spunea sie însuși „maestru”?! Satirele descriu degradarea lumii de la cosmos la om cauza fiind că zeii s-au îmbolnăvit de omenesc; în „Luceafărul”, care urmează imediat, se stopează amestecul dintre zei și oameni iar lumea se însănătoșește. Cei care-l văd pe Eminescu însuși nebun în finalul poemului său ar trebui să citească textul cu mai mare atenție. Putem fi impresionați până la lacrimi
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
operată de editorii lor au existat, au circulat, au fost cunoscute și din ele s-a putut culege câte ceva de către cei interesați. Dar n au fost integrate într-o arhivă publică. (Prin anii ’80 ai secolului trecut lucram la revista „Luceafărul” și am fost solicitat, la un moment dat, să merg la un descendent al familiei ca să văd „ niște scrisori” dar dânsului nu i-am inspirat destulă încredere, nici nu mi le-a arătat, a spus în cele din urmă că
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
-mi țiu, / Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu...” Desacralizarea lumii este temă majoră în poezia eminesciană, anunțată în „Melancolie”, dezvoltată în alte poeme și construită în chip de concluzie în cele patru „Satire” a căror replică este „Luceafărul”. Trebuie să ai, însă, ceea se cheamă „organ pentru poezie” - iar la un post-pozitivist precum Răzvan Codrescu nu e cazul. Dânsul continuă să bată câmpii fără grație: „Mama - Raluca, fata stolnicului Jurașcu“ mai evlavioasă, cumpără, zice-se, de la o rudă
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
și celor din morminte, dăruindu-le viață veșnică. Neamul nostru românesc, prin jertfă și moarte, a creat istorie și va trăi pururi, iar peste călăi se va așterne noaptea uitării și întunericul morții veșnice. Morții mei de aur Morții mei luceferi, Singuri, voi, pe lume, Mi-ați rămas doar teferi Vă simt tot mai aproape În nopțile de trudă Prin hățișul zilei, Cea de lacrimi udă. Sărut țărâna sfântă, Fruntea voastră lină Ca o diademă, Arde de lumină. Obosit de toate
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
ne formăm o idee asupra efortului cercetătorului. Se vorbește despre prezența unei tendințe spre perfecțiune a creatorului. De aici rezultă retușările continue, tendința reluărilor și revizuirilor perpetue prezente în activitatea unor creatori de geniu: Eminescu a realizat 14 versiuni ale Luceafărului, Leonardo da Vinci a retușat timp de 20 de ani tabloul Mona Lisa, Lev Tolstoi a dat câte șapte sau opt variante pentru operele principale, Pascal a realizat 16 versiuni pentru Scrisorile provinciale, Buffon a avut 11 reluări ale operei
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
de iluminat electric. Compozitorul Piotr Ceaikovski își nota ideile muzicale, pentru ca apoi să petreacă zile întregi analizând, modificând și dezvoltând ideile. Mihai Eminescu a scris numeroase ciorne până a ajuns, după modificări și dezvoltări ale ideilor, la forma finală a Luceafărului. Dezvoltați ideile folosind unele metode de stimulare a creativității. Aceste metode pot fi: Metoda Listei interogative a lui Osborn, metoda SCAMPER a lui Bob Eberle, metoda Listării atributelor sau metode imaginative (Brainwriting, „6-3-5”, Lotus, etc.). Metoda Listei interogative a lui
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
1897 colaborează la „Familia” mai ales cu adaptări și traduceri după narațiuni populare din literatura străină (Said și Hassan, din germană; Visul, basm oriental tradus din franceză; Baba Sălcuța, din germană; Dracii pe câmpia cerului, după R. Baumbach). La revista „Luceafărul”, în a cărei activitate redacțională se va implica, trimite, în 1904-1905, versuri, câteva poezii fiind publicate postum tot aici. În privința prozei, T. își menține preferința pentru povești, ca și pentru traduceri. În 1906 îi apar câteva însemnări intitulate Din viața
TASLAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290095_a_291424]
-
și traduceri din limba germană, engleză, italiană și franceză. Antologii: Biblioteca copiilor, I-II, Sibiu, 1906-1907; Biblioteca copiilor și a tinerimii, III-IV, Sibiu, 1908. Traduceri: Georgina M. Craik, Povestiri pentru tinerime, București, 1910. Repere bibliografice: Octavian C. Tăslăuanu, Amintiri de la „Luceafărul”, București, 1936, 57-58, 85-92; Octavian C. Tăslăuanu, Spovedanii, îngr. Gelu Voican, pref. Vasile Netea, București, 1976, 182, passim. A.Gț.
TASLAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290095_a_291424]
-
controverse, București, 1945, 63-94; Pamfil Șeicaru, Un singuratic: C. Stere, Madrid, 1956; Dumitru Micu, Poporanismul și „Viața românească”, București, 1961, 96-100, passim; Sevastos, Amintiri, 31-34, 88-110, 398-399, 409-416, 435-437, 479-481; N. Tertulian, Eseuri, București, 1968, 129-158; Profira Sadoveanu, Stele și luceferi, București, 1969, 267-276; Botez, Memorii, I, 282-292; Scrisori - Ibrăileanu, II, 369-381, IV, 113-254; Crohmălniceanu, Literatura, I (1972), 378-390, 614-615; Ornea, Poporanismul, passim; Cioculescu, Itinerar, I, 194-196, II, 253-257; Nicolae Manolescu, Romanul lui C. Stere, RL, 1976, 1; Negoițescu, Analize, 149-156
STERE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
la Teatrul de Stat din Oradea (1955-1959), apoi la Teatrul „C. I. Nottara” din capitală. După debutul, cu poezie, în 1947, la „Revista noastră”, editată de liceul la care era elevă, publică în 1966 la „Ramuri”. E prezentă și în „Luceafărul”, „Amfiteatru”, „Gazeta literară”, „Familia”, „Viața românească”, „România literară”, „Tribuna” ș.a. Prima carte de versuri, Așezare de lucruri , îi apare în 1968, iar ca prozatoare debutează editorial în 1971, cu volumul Hesperara. Este autoarea unui volum ce include trei piese de
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
de maltratare a creațiilor literare autohtone” ( În jurul unei cărți de scandal, 414/1942). Se realizează - la rubrica „O revistă pe zi”, dar și în afara ei - o panoramă a publicațiilor din toate provinciile românești: „Revista Fundațiilor Regale”, „Dacia”, „Dacia rediviva”, „Transilvania”, „Luceafărul”, „Viața ilustrată”, „Pagini literare”, „Cele trei Crișuri”, „Familia”, „Claviaturi”, „Ramuri”, „Cetatea Moldovei”, „Cuget moldovenesc”, „Viața Basarabiei”, „Revista Bucovinei” ș.a. O atenție deosebită se acordă revistei „Gândirea”. Ț. publică articole și studii de istorie, teorie și critică literară, aparținând lui Ovidiu
ŢARA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290077_a_291406]
-
și președinte (din 2000) al Fundației „Casa Limbii Române” din Cernăuți. T. debutează în presa locală cu versuri, în 1962. Mai colaborează la „Concordia”, „Bucovina”, „Glasul Bucovinei”, „Tinerimea Moldovei”, „Cultura”, „Nistru”, „Buletinul «M. Eminescu»”, „Literatura și arta”, „Literatorul”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Steaua”, „Tribuna”, „Septentrion literar” ș.a., precum și la numeroase alte periodice din Ucraina și Serbia. Prima carte, Harpele ploii, i-a apărut în 1981, fiind urmată de altele, în care și-a strâns fie poeziile, fie producția publicistică, dedicată în principal
TARAŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290085_a_291414]
-
și învățământ (2001-2003) la Ambasada României din Republica Moldova. Debutează în 1969 la ,,Iașul literar” cu povestirea Când soarele bea din fântână, iar editorial cu volumul Sub zodia dragonului, apărut în 1975. Mai colaborează cu proză și publicistică la ,,Convorbiri literare”, ,,Luceafărul”, ,,Tribuna”, „Ateneu”, ,,Contemporanul”, ,,România literară”, ,,Viața românească”, ,,Literatura și arta”. Proza din Sub zodia dragonului va fi bine primită de critica literară, decernându-i-se și Premiul ,,Mihail Sadoveanu” al Asociației Scriitorilor din Iași. Volumul cuprinde trei narațiuni, cea dintâi
ŢARANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290083_a_291412]
-
emisiunilor culturale, la România Internațional, Departamentul pentru minorități. În 1996 este desemnată expert pentru mass-media pe lângă președintele Senatului României. Înființează Editura Orion (1991) împreună cu poetul Radu Cârneci. Își face debutul la „România literară” în 1971. Este prezentă și în „Contemporanul”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Secolul 20”, „Manuscriptum”, „Revista muzeelor și monumentelor”, „Synthesis”, „Adevărul literar și artistic”, „Orizont”, „Astra”, „Familia”, „Ateneu”, „Argeș”, „Ramuri”, „Vatra”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Steaua”, „Magazin istoric”, „Tribuna”, „Transilvania”, „Literatura și arta”. A semnat cartea SF Întâlnire de gradul
ŢARALUNGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290080_a_291409]
-
de istorie și istorie literară, note critice, recenzii, precum și traduceri din scriitori germani (Goethe, Schiller, Wilhelm Hauff, Conrad Ferdinand Meyer), polonezi (Adam Mickiewicz) și chinezi (Li Tai Pe) îi apar în „Convorbiri literare”, „Junimea literară”, „Glasul Bucovinei”, „Neamul românesc”, „Făt-Frumos”, „Luceafărul”, „Bucovina” ș.a. A semnat și D. Timoteiu. Cu încercările poetice și prin traduceri T.-A. se apropie de grupul iconarilor, lirica sa reprezentând „un ostrov din cele mai exotice în literatura iconariștilor” (Perpessicius). Însă nici versurile, nici proza din Făt-Frumos
TCACIUC-ALBU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290103_a_291432]
-
de Limbi și Civilizații Orientale, teza fiind tradusă în românește sub titlul Prin ochiul lui Nichita (1996). Debutează în 1959, când semnează recenzii (despre Ducas și Xenofon) în revista „Mitropolia Ardealului”. Publică apoi versuri în presa literară, în 1967 revista „Luceafărul” acordându-i un premiu. Prima carte, Trenos, îi apare în 1968. Până la plecarea din țară îi mai sunt publicate volumele de versuri Legile pământului (1973) și Roata timpului (1979), precum și Inima cea mică (1977, literatură pentru copii), eseul Fidias (1978
TARANGUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290081_a_291410]
-
numelui lui Emil Cioran la un colocviu al studenților). Va lucra că betonist pe un șantier gălățean. Reprimirea în facultate este condiționată de acceptarea colaborării cu Securitatea. În 1968 îi apare o povestire, Însemnările celor ce merg spre somn, în „Luceafărul”. În 1970 se înscrie la secția regie a Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, pe care îl va absolvi în 1975. Până în 1977, când pleacă în Franța, regizează la Teatrul Național din Iași și la Teatrul Municipal din
TANASE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290052_a_291381]
-
Filialei Ploiești a Societății de Științe Filologice din România (1969-1990), președinte al Fundației „I. L. Caragiale” (din 1992), de-a lungul timpului fiind și redactor responsabil al unor publicații didactice, precum „Școala Prahovei” ș.a., redactor-șef al revistei „Axioma”. Debutează la „Luceafărul”, în 1959, fiind prezent și în „Ecoul”, „Flamura Prahovei”, „Anuarul Muzeului de Istorie și Arheologie Prahova”, „Curierul Liceului «I.L. Caragiale»”, „Revista de pedagogie”, „Limbă și literatură”, „Tribuna școlii”, „Prahova”, „România literară” ș.a. Prima carte, Poetică și stilistică. Metode, concepte, îi
TATARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290096_a_291425]