5,572 matches
-
anticrist, cu toată învățătura sa falsă". După aceasta Cranmer a fost luat ca să fie ars pe rug. Anterior fuseseră arși în același loc episcopii Ridley și Latimer, pe 16 octombrie 1555. Aceste trei martiraje în Oxford sunt comemorate la Memorialul Martirilor, datând din vremea reginei Victoria.
Thomas Cranmer () [Corola-website/Science/303748_a_305077]
-
138 - 142. Nu s-a păstrat aproape nici o sursă despre . Ar fi fost de orgine atenian și ar fi studiat filosofia. În timpul pontificatului său, ar fi fost implicat în organizarea ierarhiilor bisericești, deși această informație este contestată. Ar fi fost martir, fiind sărbătorit în ziua de 11 ianuarie. Conform surselor antice, Papa Hygin a fost a al 9-lea papă. Sunt mai multe ipoteze cu privire la durata pontificatului său. Catalogul Liberian din sec. al IV-lea vorbește de 12 ani; Eusebiu din
Papa Hygin () [Corola-website/Science/303751_a_305080]
-
elitistă, aparținând doar membrilor care posedau cunoașterea supremă ("gnosa") și combina filosofia greacă cu învățătura creștinismului timpuriu transmis oral. În decursul acestei perioade începe să se afirme episcopatul monarhic, dar rolul instituțional al Papei Hygin este incert. A murit ca martir în timpul persecuției anticreștine a Împăratului Roman Marcus Aurelius, dar nu este verificabil acest lucru.
Papa Hygin () [Corola-website/Science/303751_a_305080]
-
10 ani (cf. Eusebiu, Hist. eccles., IV,4). L. Duchesne, deși cu rezerve, înclină să plaseze pontificatul lui Papa Alexandru I între anii 106-115. Nici Irineu, nici Eusebiu nu pomenesc de martiriul acestui papă. Liber Pontificalis îl confundă evident cu martirul Alexandru, înmormântat pe via Nomentana. Ca și ceilalți episcopi ai Romei din secolul al II-lea, este foarte probabil ca Papa Alexandru I să fi fost înmormântat în cimitirul din Vatican. Conform Liber Pontificalis, Papa Alexandru I ar fi introdus
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
și, în plus, Papa Alexandru I nu este plasat pe primul loc. Aceste două circumstanțe au făcut ca unii cercetători, încă de prin sec. al XVII-lea, să nu fie siguri în acest caz de identitatea Papa Alexandru I și martirul Alexandru (cf. Vetustius Occidentalis ecclesiae Martyrologium, Lucca 1668, pg. 496b). În Itinerariul din sec. al VII-lea, introdus de Gulielmo de Malmesbury în Gesta Regum Anglorum, în afara porții Nomentana este scris: „La km 7 pe același drum (aceeași stradă) sfântul
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
înmormântat” (Acta ss. Maii. I, Venezia 1737, pg. 375). Passio, considerat de L. Duchesne nu anterior sec. al VI-lea, cel puțin în această privință nu are nici o valoare; aceasta se vede și din faptul că mai adaugă și alți martiri: pe Ermete, pe tribunul Quirin și pe fiica acestuia, Balbina. Problema este a identificării personajelor și nu a faptului istoric în sine a unor martiri. Într-adevăr, indiciile topografice și cele trei nume (Evențiu, Alexandru și Theodolus) regăsite în toate
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
nu are nici o valoare; aceasta se vede și din faptul că mai adaugă și alți martiri: pe Ermete, pe tribunul Quirin și pe fiica acestuia, Balbina. Problema este a identificării personajelor și nu a faptului istoric în sine a unor martiri. Într-adevăr, indiciile topografice și cele trei nume (Evențiu, Alexandru și Theodolus) regăsite în toate cele patru izvoare (Liber Pontificalis, Martirologiul Ieronomian, Pasiio și Itinerariul Malmesburiense) s-au dovedit exacte, când în 1855, s-a descoperit la km 7, pe
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
nu înainte de a doua jumătate a sec. al III-lea. Papa Alexandru I în iconografie și monumente Atributele cele mai frecvente - deși nu ad personam - ale papei Alexandru I sunt tiara și palmierul, întrucât este de obicei reprezentat ca papă martir. Uneori însă palmierul (simbolul martiriului) nu apare, chiar dacă confuzia și confundarea cu martirul Alexandru din via Nomentana a persistat. Rămășițele sale sunt venerate la Stavelot, la Aschaffenburg pe Main și la Freising, în Bavaria. În prima reprezentare cunoscută, sfântul Alexandru
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
în iconografie și monumente Atributele cele mai frecvente - deși nu ad personam - ale papei Alexandru I sunt tiara și palmierul, întrucât este de obicei reprezentat ca papă martir. Uneori însă palmierul (simbolul martiriului) nu apare, chiar dacă confuzia și confundarea cu martirul Alexandru din via Nomentana a persistat. Rămășițele sale sunt venerate la Stavelot, la Aschaffenburg pe Main și la Freising, în Bavaria. În prima reprezentare cunoscută, sfântul Alexandru este reprezentat pe catedră ca Pontif (statuie pe fațada bisericii din Lucca, dedicată
Papa Alexandru I () [Corola-website/Science/303750_a_305079]
-
Tittuli”, sau locul unde „liderii” creștini îndurau martiriul, acolo, mai întâi, era ridicată o cruce, iar mai apoi o biserică. Tot lui i se atribuie - dar fără probe concrete și, anacronic - organizarea căsătoriei ca act public. „Annuario Pontificio” îl prezintă martir, dar nu sunt date istorice obiective care să ateste acest fapt. Actele martiriului său sunt considerate legendare ca de altfel și informația conform căreia ar fi fost înmormântat lângă sf. Petru, că ar fi „împărțit Roma în 25 de parohii
Papa Evarist () [Corola-website/Science/303749_a_305078]
-
a pus și s-a sfințit piatra fundamentală a actualei biserici cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Construirea bisericii a durat patru ani (1930-1934) și a fost efectuată conform proiectului arhitectului Silvestru Rafiroiu, cel care a conceput și „Crucea Martirilor” („Troița”) din parcul Eminescu, precum și alte edificii din Arad. Biserica este așezată pe un soclu înalt de piatră cioplită, zidurile sunt de cărămidă, iar acoperișul este învelit cu tablă. Lungimea sa este de 17,50 m, iar lățimea de 8
Micălaca () [Corola-website/Science/303850_a_305179]
-
prietenilor săi Gheorghe Magheru și Christofi, s-a ridicat la mormântul său un mausoleu din marmură, aici aducându-se și rămășițele pământești ale lui Ion Negulici și ale preotului Atanasie Luzin. Constantin D. Aricescu i-a numit pe aceștia „Câteștrei martiri ai libertății”. Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu: Acest epitaf a fost preferat unui altuia, scris de Eliade și care sună astfel: În istoria picturii românești, Barbu Iscovescu împreună cu Constantin Daniel Rosenthal și Ion
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
cele din urmă - se rezolvă în mod providențial pentru creștini și dezastruos pentru persecutori. Eusebiu dedică o atenție deosebită eroilor credinței creștine, martori ai tăriei și rezistenței creștinismului. Se pare că avea deja redactată o colecție de Acta Martyrum, (Actele Martirilor), la care face deseori referință în cărțile (liber) IV și V.
Historia ecclesiastica () [Corola-website/Science/304009_a_305338]
-
1848 să reocupe orașul strategic. Dupa reocuparea orașului, în Casa Teleki au dormit și au plecat la ultima bătălie Sándor Petőfi și Józef Bem. După finalul revoluției maghiare, înfrântă în 1854, la Târgu Mureș în locul numit "Postarét" din strada Secuilor Martiri, au fost uciși generalii Mihály Gálffy, Károly Horváth și Török János către ostașii habsburgi. În 1874, după Ausgleich, un monument imens, intitulat Monumentul Secuilor Martiri, a fost construit la locul execuțieii. Acest obelisc a rămas în acel loc până astăzi
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
finalul revoluției maghiare, înfrântă în 1854, la Târgu Mureș în locul numit "Postarét" din strada Secuilor Martiri, au fost uciși generalii Mihály Gálffy, Károly Horváth și Török János către ostașii habsburgi. În 1874, după Ausgleich, un monument imens, intitulat Monumentul Secuilor Martiri, a fost construit la locul execuțieii. Acest obelisc a rămas în acel loc până astăzi, iar în fiecare an aici se țin manifestările prilejuite de „Ziua Maghiarilor de Pretutindeni”. Anul 1848 găsește orașul Târgu Mureș cuprins de febra manifestărilor revoluționare
Istoria Târgu Mureșului () [Corola-website/Science/304039_a_305368]
-
mod neselectiv, tendințe occidentale. Istoria națională a devenit unul dintre cele mai discutate subiecte. Au fost luate în calcul nu numai reevaluarea atitudinilor față de trecut, dar și cea a cronologiei istorice însăși. Țarul Nicolae al II-lea a devenit Sfântul Martir Nicolae, aproape jumate din populația Rusiei crede că trupul lui Lenin ar trebui îngropat, iar toponimia a început să se schimbe pentru a se ajunge la situația din timpurile țariste. Prezentul are cea mai mare influență asupra societății ruse. Schimbările
Istoria Rusiei postsovietice () [Corola-website/Science/304023_a_305352]
-
„” () este un titlu acordat în viață sau post mortem, de statul israelian prin intermediul institutului Yad Vashem, pe baza unei legi speciale a Knesset-ului (parlamentul israelian), martirilor și eroilor ne-evrei care, în vremea Holocaustului, în condiții vitrege, când purificarea etnică, jaful, crima și oportunismul deveniseră politică de stat, considerate naționalism și răsplătite cu medalii și onoruri - și-au riscat viața, familia și averea pentru a-și
Drept între popoare () [Corola-website/Science/304148_a_305477]
-
fi scris Apocalipsa lui Ioan în anul 95 d.Cr., iar după moartea împăratului Domițian (96 d.C.) s-ar fi întors la Efes, scriindu-și Evanghelia în jurul anului 100 d.Cr. A adormit în Domnul la vârstă foarte înaintată (88 ani). Iustin Martirul (c. 100-165 AD) care-l cunoștea pe Policarp de Smirna, învățăcel al lui Ioan, face o posibilă aluzie la Apocalipsă, și-l creditează pe Ioan ca autor al ei. Ireneu de Lyon (c. 115-202) ia asta drept fapt. La sfârșitul
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
este inclusă în Peshitta (un Nou Testament timpuriu în aramaică). Autorul Apocalipsei se numește pe sine „Ioan”, astfel că această carte a fost în mod tradițional atribuită apostolului Ioan. Referiri la scrierea ei de către apostol se află încă de la Iustin Martirul, în al său "Dialog cu Trypho". Alte mărturii timpurii sunt de la Ireneu de Lyon, Clement din Alexandria, Tertulian, Ciprian de Cartagina și Ipolit de Roma. Totuși, această identificare a fost negată de alți Părinți ai Bisericii, incluzându-i Dionisie de
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
către Filipeni" era fondată pe și făcea aluzie la și . Aceasta ar indica faptul că evanghelia era cunoscută în Antiohia înainte de moartea lui Ignatie (probabil 107). Policarp de Smirna ("cca." 80-167) citează din epistolele lui Ioan, la fel ca Iustin Martirul și Filozoful ("cca." 100-165). Cea mai veche mărturie despre autor era cea a lui Papias, păstrată în citate fragmentare în istoria bisericii a lui Eusebiu din Cezareea. Acest text este prin urmare mai degrabă obscur. Eusebiu afirmă că trebuie făcută
Ioan Evanghelistul () [Corola-website/Science/304150_a_305479]
-
Augustin (secolul al XII-lea), ridicată pe ruinele unui edificiu mai vechi, unde i s-a produs drama cardinalului Thomas Becket, ucis din ordinul vanitosului rege Henric al II-lea Plantagenetul (1170). Becket a fost mai târziu reabilitat ca un martir al credinței și sanctificat. Îmi vin în fața ochilor imagini din filmul Becket cu celebrii actori în care rolurile principale Peter O’Toole și Richard Burton. Câtă încărcătură spirituală și dramatică ascund aceste ziduri înnegrite de intemperiile vremurilor?!!! Copleșiți de această
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
în anul 1993. A consolidat raporturile arhidiecezei cu misiunea din Isolo (Kenya), sprijinind crearea unui vicariat apostolic și consacrând acestei misiuni primul episcop, mons. Luigi Locati, care a fost în cele din urmă mărturisitor al credinței cu vărsarea propriului sânge (martir). A participat la Congresul Universitarilor Europeni la Santiago de Compostela, însoțind și un grup de preoți în pelerinajul spre Barcelona. A vizitat comunitățile de italieni din Vercelli stabiliți în America, Canada și America Latină. Pe 28 ianuarie 1993 a fost numit
Tarcisio Bertone () [Corola-website/Science/303946_a_305275]
-
Sf. Fabian (n. ? - d. 250, Roma) a fost Papă al Romei în perioada 10 ianuarie 236 - 20 ianuarie 250, martir și sfânt. A fost ales în anul 236 Episcop al Bisericii din Roma, urmând după Papa Anteriu. Eusebiu de Cezareea (Hist. Eccl., VI, 29) istorisește împrejurările extraordinare ale alegerii lui ca Papă - în timpul alegerilor, când în discuție erau nume ale
Papa Fabian () [Corola-website/Science/304314_a_305643]
-
în unanimitate, pe Fabian pe tronul lui Petru. A consacrat, mai mulți episcopi trimiși misionari în Galia, printre care și Sfântul Dionisie al Parisului (fr. St. Denys). În vremea lui, Biserica Romei a început să țină evidențe foarte exacte despre martiri. ar fi instituit subdiaconii, care, împreună cu niște notari, să strângă mărturii și documente de la procesele martirilor. Roman de origine, a fost un papă important în evoluția episcopatului monarhic - sub pontificatul său rolul episcopului Romei s-a precizat și a dobândit
Papa Fabian () [Corola-website/Science/304314_a_305643]
-
Galia, printre care și Sfântul Dionisie al Parisului (fr. St. Denys). În vremea lui, Biserica Romei a început să țină evidențe foarte exacte despre martiri. ar fi instituit subdiaconii, care, împreună cu niște notari, să strângă mărturii și documente de la procesele martirilor. Roman de origine, a fost un papă important în evoluția episcopatului monarhic - sub pontificatul său rolul episcopului Romei s-a precizat și a dobândit o importanță accentuată. Lui i s-a adresat Origene cu o scrisoare pentru a apăra ortodoxia
Papa Fabian () [Corola-website/Science/304314_a_305643]