5,614 matches
-
cu o semimucoasă (parțial cheratinizată) și care, în interiorul cavităților respective, devine o mucoasă propriu-zisă. Pielea reprezintă o suprafață receptorie extrem de vastă, care asigură o sensibilitate diversă, protejează corpul de leziuni mecanice și microorganisme, participă la secretarea unor produse finale ale metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol de termoregulație, execută funcțiile de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul înconjurător cu tot organismul. Suprafața pielii nu e uniformă, pe ea fiind prezente orificii, cute și proeminențe. Orificiile sunt de 2 tipuri
Piele (anatomie) () [Corola-website/Science/304767_a_306096]
-
lor este mai viscoasă, mai bogată în proteine și are un pH neutru, ceea ce explică infecția lor frecventă. Glandele sudoripare secretă sudoarea, care conține mari cantități de apă și, evaporând-o reglează astfel temperatura corpului. În afară de apă sudoarea conține produsele metabolismului azotat (ureea) și diferite săruri.
Piele (anatomie) () [Corola-website/Science/304767_a_306096]
-
fi explicate direct de structura ADN. Aceste fenomene sunt clasificate ca sisteme ereditare epigenetică epigenetice, care evoluează fie datorită genelor, fie independent. Studiul eredității epigenetice este doar la început. Câteva dintre sistemele ereditare epigenetice sunt metilarea ADN, ciclurile metabolice (vezi Metabolism) (în ), atenuarea genelor (în ) prin interferența ARN sau structura tridimensională a proteinelor. De exemplu, ereditatea ecologică prin procesul construirii nișelor este definită de acțiunile repetate și regulate ale unui organism în mediul lui de viață. Acest fenomen să naștere unui
Ereditate () [Corola-website/Science/304793_a_306122]
-
nivelul mitocondriilor. Astfel, la drojdia de bere, a fost obținută (pe agar) o mutantă cu insuficiențe respiratorii, caracterizată prin dimensiuni foarte reduse în comparație cu coloniile normale. Din această cauză, mutanta a fost denumită „petite". O serie întreagă de fermenți necesari în metabolismul energetic, printre care citocromoxidaza și succindehidrogenaza, sunt inactivați la această mutantă, încrucișarea mutantei „petite" cu drojdia normală nu duce la transmiterea ereditară a dimensiunilor reduse (caracter fenotipic). Aceasta arată că aparatul nuclear este normal. Mutația respectivă este legată de mitocrondrii
Mutație genetică () [Corola-website/Science/305775_a_307104]
-
formula chimică CHO. Este una dintre cele mai importante aldehide care apar în natură și care sunt produse la nivel industrial. Acetaldehida apare în mod normal în cafea, pâine, sau fructe coapte și este produsă de plante, ca parte a metabolismului lor normal. De asemenea, este produsă prin oxidarea etanolului și este considerată a fi o cauză pentru mahmureală. Se găsește în aer, apă, sol, sau în căile subterane, motiv pentru care omul nu se poate feri de ea. În anul
Acetaldehidă () [Corola-website/Science/305923_a_307252]
-
celui din urmă (106 miliarde de ani) este suficient de scurt pentru a produce schimbări în nivelurile elementului produs prin dezintegrare (Nd) în câteva milioane de ani. Samariul metalic nu are niciun rol biologic în corpul uman. Sărurile sale stimulează metabolismul, dar nu este clar dacă acest efect este cauza samariului sau a altor lantanide care sunt prezente cu acest element. Cantitatea totală de samariu într-un adult este de aproximativ 50 de micrograme, cele mai mari cantități aflându-se în
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
este un nutrient esențial vieții, solubil în apă, implicat în producția de glucocorticosteroizi și de anumiți neurotransmițători (substanțe care permit transmisia influxului nervos), în metabolismul glucozei, al colagenului, al acidului folic și al anumitor aminoacizi, în neutralizarea radicalilor liberi și a nitrozaminelor, în reacții imunologice, care facilitează absorbția fierului la nivelul tubului digestiv. Nevoia de a include plante proaspete sau carne crudă în alimentație pentru
Vitamina C () [Corola-website/Science/301457_a_302786]
-
gât scurt al teniei Omul se poate infecta cu tenie dacă consumă carne, care n-a fost suficient prelucrata termic "(fiarta sau prăjită)", cu cisticerci viabili. Dacă cisticercii ajung în intestinul omului din ei se dezvoltă viermele matur. Tenia, în urma metabolismului propriu, excreta în organismul gazdei substanțe toxice, care dereglează funcțiile intestinului și provoacă intoxicarea gazdei. le-de-galbează are aspectul unei semințe de dovleac, atingând o lungime 3-4 centimetri și având culoare alb-gălbuie. El parazitează ficatul oilor, provocând boală numită gălbeaza. Datorită
Vierme () [Corola-website/Science/300022_a_301351]
-
planariile. Au simetrie bilaterală, corpul lățit, puternic turtit dorso-ventral, nesegmentat, lipsiți de aparat respirator și circulator, cu un singur orificiu buco-anal. Cavitatea corpului este de origine blastoceliană, plină cu parenchim mezenchimatic, care reprezintă mediul intern al animalului, sediul proceselor de metabolism. Prin lacune circulă un lichid fără o direcție definită, îndeplinind rolul sângelui sau al limfei. În general corpul este unitar: foliaceu (seamănă cu o frunză,), fuziform, sau în formă de panglică, excepție făcând Eucestodele la care este împărțit în proglote
Platelminți () [Corola-website/Science/300023_a_301352]
-
absorbția de CoQ. CoQ exogen este absorbit prin intestinul subțire și este cel mai bine absorbit dacă este luat în timpul mesei. Concentrația serică de CoQ în condiție de hrănire este mai mare decât în condiții de repaus alimentar. Date asupra metabolismului CoQ la animale și la om sunt limitate. Un studiu cu C-etichetate CoQ la șobolani a arătat cea mai mare radioactivitate în ficat la 2 ore după administrarea pe cale orală, dar este de remarcat faptul că CoQ (cu doar
Coenzima Q10 () [Corola-website/Science/313091_a_314420]
-
planetar în realizarea circuitului dioxidului de carbon în natură. În teza sa de doctorat, susținută în 1903, Krogh a demonstrat diferența dintre respirația cutanată și cea pulmonară a broaștei. De asemenea, Krogh a demonstrat că azotul nu este implicat în metabolismul animal, lucrare pentru care a primit Premiul Seegen din partea Academiei de Științe din Viena. În 1908, împreună cu soția efectuează o călătorie în Groenlanda pentru a studia regimul alimentar al eschimoșilor (bazat pe carne) și efectele acestuia asupra metabolismului și respirației
August Krogh () [Corola-website/Science/313236_a_314565]
-
implicat în metabolismul animal, lucrare pentru care a primit Premiul Seegen din partea Academiei de Științe din Viena. În 1908, împreună cu soția efectuează o călătorie în Groenlanda pentru a studia regimul alimentar al eschimoșilor (bazat pe carne) și efectele acestuia asupra metabolismului și respirației. În perioada 1908 - 1912, Krogh continuă cercetările în domeniul respirației în scopul explicării mecanismului prin care oxigenul din plămâni ajunge în sânge. Până atunci, majoritatea oamenilor de știință (printre care Christian Bohr și J. B. S. Haldane) considerau
August Krogh () [Corola-website/Science/313236_a_314565]
-
împreună o fiică și doi fii care au studiat medicina în SUA. În 1912 se mută la Universitatea din Kiel, unde devine profesor în 1918. În 1922 primește Premiul Nobel pentru Medicină, împreuna cu Archibald Vivian Hill, pentru descopriri în metabolismul muscular și a glicolizei. Ca evreu persecutat de regimul nazist, în septembrie 1938, Meyerhof se refigiază în Elveția, apoi la Paris și în 1940, în SUA, unde devine „profesor-invitat” la Universitatea din Pensilvania (în ) din Philadelphia, unde obține o sponsorizare
Otto Fritz Meyerhof () [Corola-website/Science/313256_a_314585]
-
a adus-o cercetările lui Roland Schauer, care a stabilit cantitatea de energie obținută prin arderea glucozei. Ulterior, Karl Lohmann, lucrând în laboratorul lui Meyerhof, și continuând cercetările acestuia, descoperă o nouă substanță, foarte importantă în procesele biochimice care caracterizează metabolismul celular, adenozintrifosfatul ATP, substanță care înmagazinează și transportă energia biochimică. Contribuțiile sale au pus bazele biochimiei moderne.
Otto Fritz Meyerhof () [Corola-website/Science/313256_a_314585]
-
și farmaciștilor europeni până în secolul al XIX-lea. Medicul arab Ibn al-Nafis (1213 - 1288) a promovat utilizarea disecției experimentale și autopsiei. În 1242, acesta a descoperit circulația pulmonară și cea coronară, care constituie baza sistemului circulator. A descris conceptul de metabolism și a discreditat teoria umorală a lui Galenus și Avicenna. O dată cu renașterea europeană, se remarcă un interes crescut pentru științele naturale și pentru fiziologie. În 1543, prin tratatul de anatomie "De humani corporis fabrica", Andreas Vesalius inaugureaza epoca modernă a
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
publicată în 1628, în care Harvey expune noua teorie a circulației sanguine, marchează sfârșitul teoriei lui Galenus. De acum înainte, studiul fiziologiei va urmări și aspectele cantitative ale proceselor și fenomenelor, lucru vizibil și în cercetările lui Santorio Santorio privind metabolismul. La începutul secolului al XVII-lea, apariția microscopului deschide drumul unei noi științe, microbiologia. În 1665, Robert Hooke publică celebra "Micrographia", în care își expune observațiile sale din lumea microorganismelor și unde este prezentată, pentru prima dată, celula vegetală. Ulterior
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
-lea. Controlul și reglarea proceselor din cadrul organismelor devin preocupări principale, fiind studiate în centre universitare specializate în biologie. La începutul secolului al XX-lea, metoda experimentală în biologie a căpătat o puternică amploare. Descoperiri ca mecanismul eredității și cel al metabolismului au reliefat clar importanța experimentului, în defavoarea metodelor de studiu ale științelor naturii, care puneau accentul pe analiza morfologică și filogenetică. Ecologia a apărut ca o combinație între biogeografie și studiul ciclului biogeochimic al materiei. Necesitatea creșterii acurateței cunoașterii biologice a
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
Sepkoski și David M. Raup, a condus către o estimare mai riguroasă a evenimentelor de extincție în masă care au survenit în istoria timpurie a Terrei. La sfârșitul secolului al XIX-lea s-a reușit explicarea, în linii mari, a metabolismului medicamentelor, a sintezei proteinelor, a acizilor grași și a ureei. În primele decenii ale secolului al XX-lea încep să fie izolate și sintetizate vitaminele. Tehnici de laborator perfecționate, ca electroforeza și cromatografia, aduc progrese semnificative în cadrul chimiei fiziologiei, domeniu
Istoria biologiei () [Corola-website/Science/314484_a_315813]
-
în ), numite și hematii sau eritrocite, sunt celule ale sângelui care au forma unui disc plat și sunt lipsite de nucleu. Acestea transportă oxigenul (fixat în hemoglobină) la celulele din țesuturi, de unde aduc la plămâni dioxidul de carbon rezultat din metabolismul tisular. Valorile normale sunt, pentru bărbați, 4,5-6 milioane/mm³; pentru femei, 4-4,5 milioane/mm³, numărul lor influențând valorile hemoglobinei. Hemoglobina (Hgb) este o proteină prezentă în globulele roșii care are rolul de a transporta oxigenul de la plămâni la
Hemogramă () [Corola-website/Science/314670_a_315999]
-
fiziolog argentinian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (1947) împreună cu soții Carl Ferdinand și Gerty T. Cori. A demonstrat importanța secreției lobului anterior al hipofizei în declanșarea diabetului. ""... pentru descoperirea rolului jucat de hormonul lobului hipofizar anterior în metabolismul zahărului."" " Bernardo Alberto a fost unul dintre cei opt copii ai avocatului de origine franceză Albert Houssay si a soției sale, de asemenea de naționalitate franceză. Familia Houssay s-a mutat în Buenos Aires, Argentina, unde Bernardo a urmat primii ani
Bernardo Houssay () [Corola-website/Science/313703_a_315032]
-
obține doctoratul cu un rezultat foarte bun, fiind onorat cu "Anderson Travelling Fellowship", distincție care îi permitea să lucreze pentru un an la Institutul de Fiziologie de la Universitatea din Leipzig. Cea mai cunoscută realizare a sa o constituie studiul asupra metabolismului carbohidraților, realizat în colaborare cu Frederick Banting și Charles Best, pentru care celor trei oameni de știință li s-a conferit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe anul 1923.
John James Rickard MacLeod () [Corola-website/Science/313293_a_314622]
-
Acidul piruvic este un acid carboxilic cu formula CH-CO-COOH. Este cel mai simplu cetoacid. Baza conjugată lui este ionul piruvat. Este important în metabolismul energetic. Rezultă în celule din glucoză prin glicoliză. Acidul piruvic este un lichid incolor, miros similar cu acidul acetic. Este miscibil în apă și solubilă în etanol și eter. În laborator, acidul piruvic poate fi preparat prin încălzirea un amestec
Acid piruvic () [Corola-website/Science/319430_a_320759]
-
oblongata(bulbul rahidian)" și "puntea lui Varolio". Respirația este funcția prin care se asigură continuu și adecvat aportul de oxigen din aerul atmosferic până la nivelul celulelor care îl utilizează și circulația în sens invers a dioxidului de carbon produs de metabolismul celular. Componentele sistemului respirator sunt: căile respiratorii (cavitatea nazală, faringele, laringele, traheea, bronhiile) și plămânii. Fosele nazale (nările), fac legătura între mediul extern și cavitatea nazală (mediul intern), Interiorul cavității nazale este căptușit cu o mucoasă ale cărei secreții mențin
Aparatul respirator () [Corola-website/Science/315953_a_317282]
-
Excreția reprezintă procesul de eliminare a substanțelor rezultate în urma procesului de descompunere datorat metabolismului, alături de alte materiale inutile organismului, care trebuie eliminate. Acesta este un proces esențial pentru toate formele de viață existente. Excreția reprezintă un proces total opus secreției, prin care substanțele secretate pot avea sarcini specifice după ce au părăsit celula. La organismele
Excreție () [Corola-website/Science/318985_a_320314]
-
accesorii prin care se elimină urina, cât și intestinul gros din care sunt expulzate substanțele reziduale sub formă solidă. În terminologia strict biologică, produsele alimentare nedigerate din fecale nu sunt considerate excreție, deoarece ele nu reprezintă substanțe reziduale provenite în urma metabolismului. Cu toate acestea, substanțele secretate de bilă, care apoi sunt eliminate prin fecale, sunt considerate a fi excretate. Pielea și plămânii au și ele funcții de excreție: pielea elimină substanțe reziduale provenite în urma metabolismului, cum ar fi ureea și acidul
Excreție () [Corola-website/Science/318985_a_320314]