6,277 matches
-
adversar al atotputernicei mari boierimi și a fost împotriva transformării țăranilor liberi în șerbi. În monografia închinată marelui cărturar moldovean, P.P. Panaitescu consideră că încă din tinerețe, D.Cantemir ar fi urmărit realizarea unui scop bine determinat, și anume instaurarea monarhiei absolute și ereditare în Moldova, împotriva anarhiei feudale a boierilor. După numai un an de domnie (1710 - 1711), s-a alăturat lui Petru cel Mare în războiul ruso-turc, dar n-a plasat Moldova sub suzeranitate rusească. După ce armata rusească și
Dimitrie Cantemir () [Corola-website/Science/297283_a_298612]
-
în 1804, printr-un "senatus-consultus". Încoronat în Catedrala Notre-Dame din Paris, în prezența papei Pius al VII-lea, el a spus cuvintele: „Imperiul înseamnă pace”. Însă conducerea sa a dus la un lung șir de războaie cu Anglia și cu monarhiile absolutiste (Rusia, Austria, Prusia) cauzate printre altele de: rivalitatea dintre burghezia franceză și cea engleză pentru supremație economică; dorința monarhilor europeni de-a opri accesiunea lui Napoleon; ambiția lui Napoleon de a stăpâni întreaga lume. Cu o armată mare, Napoleon
Napoleon I () [Corola-website/Science/297278_a_298607]
-
al palatului, și contele Charles-Tristan de Montholon, un membru al aristocrației prerevoluționare. Bertrand era în slujba lui Napoleon din 1798, dar Montholon era un aderent de ultima oră - după prima abdicare a lui Napoleon se grăbise să-și ofere serviciile monarhiei restaurate, dar a trecut de partea împăratului când acesta s-a întors de pe Insula Elba. El o adusese cu sine și pe tânăra și atrăgătoarea lui soție, ale cărei atenții față de Napoleon și vizitele nocturne pe care le făcea în
Napoleon I () [Corola-website/Science/297278_a_298607]
-
Maniu și-a început cariera politică în cadrul Partidului Național Român din Transilvania. Debutează totodată ca membru, iar apoi președinte al Societății Academice „Petru Maior”, fiind cooptat în 1897, la numai 24 de ani, în comitetul de conducere al PNR. În Monarhia Austro-Ungară, a fost ales, în 1906, deputat în Parlamentul din Budapesta, ca deputat de Vințu de Jos, comitatul Alba, activitatea sa parlamentară dezvăluindu-i curajul și intransigența. Pe 22 mai 1906 ține primul său discurs în Dieta de la Budapesta. În
Iuliu Maniu () [Corola-website/Science/297342_a_298671]
-
agresivă a lui Wilhelm II. Mommsen atribuie lui Bismarck o flexibilitate în rezolvarea conflictelor politice și că insuccesele nu sunt cauzate de cancelar. Hans-Ulrich Wehler condamnă politica lui Bismarck, care a fost un adversar al social democraților și a sprijinit monarhia și pe marii latifundiari, frânând progresul Germaniei. Wehler caracterizează politica lui Bismarck ca o dictatură bonpartistă.
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
însoțit de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Groza a fost cel care s-a adresat primul: "„Ei bine, Majestate, a sosit timpul să aranjăm o despărțire prietenească”". Surprins, Mihai a întrebat ce trebuie să înțeleagă prin aceste cuvinte. "„Problema de a pune capăt monarhiei. La urma urmei v-am avertizat că trebuie să vă pregătiți pentru așa ceva. Trebuie să înțelegeți că nu mai există în România loc pentru un rege”", a declarat Groza. Regele a replicat: "„Nu dumneavoastră sunteți cel care puteți să-mi
Petru Groza () [Corola-website/Science/297343_a_298672]
-
instituțiile arborează steagul (în afara acestor zile, foarte puține instituții fac acest lucru), cetățenii fiind și ei încurajați să facă același lucru (o mare parte a cetățenilor arborează steaguri în curți și la ferestrele apartamentelor tot timpul anului). Suedia este o monarhie constituțională. Parlamentul este unicameral. Primul ministru și parlamentul ("Riksdag") cu 349 membri sunt aleși pentru perioade de patru ani, prin vot direct și reprezentare proporțională. Rege (din 1973) este Carl Gustaf al XVI-lea, care îndeplinește astăzi numai funcții ceremoniale
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
de declin a avut și unele realizări, așa cum au fost reorganizarea economiei, armatei, comunicațiilor, dar aceste reușite nu au avut efecte asupra calmării mișcărilor etnice. Junii turci era numele unei organizații a otomanilor educați în universități occidentale, care credeau că monarhia constituțională ar fi putut scădea mișcarea de nesupunere socială din imperiu. Epoca Mesrutiyet explică dinamică socială și politică a primei constituții scrisă de İttihat ve Terakki Cemiyeti și consecințele ei sociale și economice. După o lovitură militară de stat, İttihat
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
abdice în favoarea lui Murad al V-lea. Însă Murad al V-lea a înnebunit și a fost detronat câteva luni mai tarziu. Moștenitorul lui, Prințul Abdülhamid, a fost invitat să preia puterea în condițiile în care ar fi proclamat instaurarea monarhiei constituționale, lucru pe care l-a și făcut pe 23 noiembrie 1876. Constituția a fost numită Kanun-i Esasi (Legea Fundamentală). Perioadă disoluției a început cu numirea guvernului celei de-a doua Constituții. La sfârșitul secolului al XIX-lea au apărut
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
către sediul Marelui Vizir, locul în care Sultanul primea scrisorile de acreditare ale ambasadorilor străini. Cu timpul, Marele Vizir a început să fie la fel de puternic ca Sultanul, daca nu chiar mai puternic uneori decât acesta. Din 1908, statul a devenit monarhie constituțională fără puteri executive, cu un parlament format din membrii aleși ai provinciilor. Deși în Imperiul Otoman nu se țineau alegeri, există o structură democratică interesantă în acest stat. Pentru un observator din afară, organizarea statală otomană era bazată pe
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
era conducătorul suprem, șef al statului, comandantul suprem al armatei și cap al administrației, omul în numele căruia îi era bătută moneda și cel care avea puterea de a încheia pacea sau declară război. Sultanul având putere absolută, Imperiul Otoman era o monarhie absolută, desi existau limitări care decurgeau din legislația otomană, din tradiție și o serie de factori cum ar fi influență elitei asupra sultanului. Bazele puterii erau Coranul, tradiția musulmană (Seri' at), legile emise de sultan sau cele preluate de la popoarele
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Europei, (vezi și: Istoria evreilor în Turcia). Relațiile statului otoman cu Biserică Ortodoxă erau foarte pașnice, structura creștină fiind păstrată neschimbată până în epoca marilor răscoale naționale. Politicile religioase toleranțe s-au schimbat într-o oarecare măsură odată cu trecerea la regimul monarhiei parlamentare. Constantinopolul a fost "turcificat" la exterior, schimbându-și numele în Istanbul. Unele biserici, inclusiv Hagia Sophia, au fost transformate în moschei. Sultanii au avut grijă însă să nu distrugă mozaicurile creștine originale, ci au hotărât să le acopere cu
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și producțiile culturale au devenit, în sfârșit, un index al umanității. Deși în perioada Renașterii, simțul identității naționale a fost exprimat diferit, oarecum lacunar, în termenii familiei sau strămoșilor regionali (sau prin identificarea cu creștinismul) și Europa era organizată în monarhii și republici sau state-orașe (și nu în state-națiuni), putem spune că umanismul italian și începutul istoriei moderne a artei au fost formulate de pe o poziție esențialista. Autorii din această epoca au creat senzația unei inferiorități în ceea ce privește producția artistică non-italiană, pretinzând
Istoriografia de artă și canonul occidental () [Corola-website/Science/296074_a_297403]
-
al lui Constantin Argetoianu, ocupând funcția de Președinte al Senatului. A fost colaborator al cotidianelor de stânga "Adevărul" și "Dimineața", și a fost ținta unei campanii de presă venite din partea partidelor de extremă dreapta. Deși a fost un susținător al monarhiei în timpul regimului autoritar al lui Carol al II-lea, își schimbă orientarea politică după cel de-al Doilea Război Mondial, făcând parte din Partidul Comunist Român. În această perioadă este numit președinte al Adunării Deputaților și face parte din cei
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
(în ) a fost o serie de revolte sociale și politice radicale din Franța, în perioada anilor 1789-1799, care a afectat profund istoria modernă a Franței, marcând declinul puternic al monarhiei și bisericii și apariția democrației și naționalismului. Resentimentul popular față de privilegiile de care se bucurau clerul și aristocrația a crescut în timpul unei crize financiare în urma a trei războaie anglo-franceze costisitoare și a câtorva ani cu recolte proaste. Cereri de schimbare
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
octombrie. Un eveniment central al primei etape a fost desființarea feudalismului, taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale la 4 august 1789. Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru aplicarea reformelor majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei. Insurecția de la 10 august 1792 a fost decisivă pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamată în septembrie 1792. Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793. Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției. Începând
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
taxelor, instanțelor și privilegiilor feudale la 4 august 1789. Următoarea etapă a fost dominată de lupte pentru aplicarea reformelor majore, între diverse grupări liberale și sprijinitori de dreapta ai monarhiei. Insurecția de la 10 august 1792 a fost decisivă pentru abolirea monarhiei, republica fiind proclamată în septembrie 1792. Regele Ludovic al XVI-lea al Franței a fost executat la 21 ianuarie 1793. Amenințările externe s-au menținut îndeaproape pe parcursul Revoluției. Începând din 1792, Războaiele revoluționare au adus victorii franceze care au facilitat
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
socialismului și secularismului, dezvoltarea ideologiilor moderne și conceptul de război total. Unele dintre documentele sale importante, cum ar fi Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, au lărgit sfera drepturilor omului, incluzând femeile și sclavii. Forma de guvernământ a Franței era monarhia absolută, în care puterile regilor nu erau limitate de organisme reprezentative, ca parlamentul. Erau răspunzători numai în fața divinității. Regele putea să condamne pe orice persoană la închisoare fără judecată, emițând scrisori sigilate-"lettre de cachet". Monarhia franceză nu era însă
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
guvernământ a Franței era monarhia absolută, în care puterile regilor nu erau limitate de organisme reprezentative, ca parlamentul. Erau răspunzători numai în fața divinității. Regele putea să condamne pe orice persoană la închisoare fără judecată, emițând scrisori sigilate-"lettre de cachet". Monarhia franceză nu era însă despotică. Regele era împiedicat de legile și cutumele regatului său și existau multe organisme independente, ca Adunarea Clerului, care dețineau drepturi și privilegii asupra cărora regele nu putea interveni, fiind garantate de lege. Regele emitea legi
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
mai crescută decât impozitele directe și astfel, aduceau mai mulți bani coroanei, incluzând "la gabelle"(taxa pe sare), care diferea de la o regiune la altă, "lex aides" (pe alimente și băutură), și "l'octrois" (pe bunurile care intrau în orașe). Monarhia franceză nu primea destui bani din impozite pentru a-și acoperi cheltuielile, de aceea, era nevoită să facă împrumuturi ce erau deosebit de mari în timp de război. Plata dobânzilor la datorii în secolul al XVIII-lea a devenit o componentă
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
controlorul nu știa niciodată câți bani au fost cheltuiți într-un an. Stările provinciale și parlamentele reprezentau obstacole în calea puterii regale. Stările provinciale funcționau în zone de la periferia Franței, ca Bretania, ce au fost ultimele teritorii independente alipite de monarhia franceză. Acopereau jumătate din regat și dețineau vechi drepturi și privilegii în materie de justiție și finanțe. Erau scutite de plata unor impozite. Stările provinciale reprezentau în principal nobilimea și se cramponau cu tenacitate de privilegiile lor. Parlamentele era organisme
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Dacă dorea, regele putea să ignore un protest și să insiste, prin "lit de justice", ca parlamentul să înregistreze edictul său. Parlamentele s-au opus multor edicte regale ca să schimbe sistemul de impozitare și apărau legea și drepturile oamenilor împotriva monarhiei autoritare, fiind însă privite în istorie ca un obstacol în calea reformării monarhiei. Stările provinciale și parlamentare contribuiau la confuzia administrativă care domnea în Franța sub Vechiul Regim. Pe măsură ce regii creau structuri noi, nu puteau desființau pe cele vechi, ci
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
de justice", ca parlamentul să înregistreze edictul său. Parlamentele s-au opus multor edicte regale ca să schimbe sistemul de impozitare și apărau legea și drepturile oamenilor împotriva monarhiei autoritare, fiind însă privite în istorie ca un obstacol în calea reformării monarhiei. Stările provinciale și parlamentare contribuiau la confuzia administrativă care domnea în Franța sub Vechiul Regim. Pe măsură ce regii creau structuri noi, nu puteau desființau pe cele vechi, ci doar le adăugau acestora pe cele noi. În 1789, în Franța erau 35
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
miracolele și superstițiile, condamnând biserica catolică pentru bogăția, corupția și intoleranța de care dădea dovadă. Voltaire, care era deist, a exclamat: "Ecrasez l'infame!" Montesquieu a declanșat atacul împotriva despotismului. În 1748, a apărut cartea sa, "Spiritul Legilor". Susținea că monarhia însemna guvernare de către un singur om conform legii, iar despotismul însemna guvernare de către un singur om, neîngrădit de o lege, fiind arbitrar. Acesta a fost președintele parlamentului din Bordeaux și consideră că aceste instanțe, ca stările provinciale, au un rol
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
de orientare iluministă moderată. A creat o opera importantă. În 1721 a publicat ,Scrisorile persane” în care prezintă călătoria a doi persani prin Europa și care critică realitățile continentului nostru și anume: intoleranța religioasă, instituțiile culturale și de stat, inclusiv monarhia absolută. În cartea ,Spiritul legilor” teoretizează principiul separării puterilor în stat. Consideră monarhia constituțională forma de guvernare cea mai eficientă, deoarece puterea executivă, legislativă și judecătorească erau independente una față de cealaltă. Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluministă radicală. Lucrările sale
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]