KorAP: Find »[drukola/base=murdar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...207 208 209 ...291 >

7,269 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

suferință profundă și violentă. Mă întâlneam cu ei la catedră, le zâmbeam frumos, dădeam mâna, îi felicitam. În timp ce laudele curgeau, ca într-un comentariu de olimpiadă, în mintea mea se desfăceau simultan ecranele dreptății, pe care rulam poveștile interlocutorilor - isprăvi murdare, adevărate, de nerostit, care lipseau din paginile bibilite și premiate. Spre deosebire de mine, colegii aveau stofă de intelectuali. Știau pe de rost când s-a născut Arghezi și câte nuvele a scris Sadoveanu, îți puteau vorbi ore-n șir despre macheta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în geantă. L-am lămurit pe Paul că gluma e nevinovată, ne-amuzam și noi, și fata. Făceam pe detașatul, dar, de fapt, mă încânta planul. Intuiam în Gloria o parteneră interesantă, un depozit fragil și-accesibil pentru ideile mele murdare, pe care abia așteptam să le pun în practică. Nu vroiam să ofer nimic, nici măcar o porțiune infimă din corpul meu; privilegiul ăsta îmi revenea mie, seara, departe de-orice privire: eram rege în palatul meu de-așternuturi. Plăcerea venea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
bine și Aro-ul a demarat cu ea clămpănind, în urletele lui Paul. Mi-au scăpat garoafele din mână și, până să le culeg, Gloria plecase, cu tot cu tricoul ăla minunat. Se zice că păcatele se spală între ele, ca rufele murdare. Nu știu câte avea Paul, dar ale mele sigur n-ar fi încăput atunci în toată Dâmbovița. Am încercat să dorm liniștit, spunându-mi că întâmplarea din parc era doar o poveste, o invenție spectaculoasă, născocită poate pentru a-mi măguli orgoliul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
grăsime. Pe scaune rămăseseră chiștoace și ziare cu resturi de brânză. Te simțeai ca-n 331. N-aveai de ce să te ții, pe ce să pui mâna. Asta era. Mi se cerea prea mult, ca o îmbrățișare cu-o femeie murdară; pur și simplu nu puteam să merg până la capăt. Fusesem învățat să iubesc totul, măreț, nediscriminatoriu, să nu-mi fie rușine nici de tinerelul care se masturba prin trening, nici de tipul care, cotrobăindu-mi prin buzunare după bani și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe țeavă), doar ei ar fi putut s-o spună. Carnea lor lovită și însângerată era vie, fragedă ca săpunul, spre deosebire de cea a României mele. Se cam tăbăcise țărișoara mea, degeaba căutam eu să mă conving că suntem la fel, murdari, dar învingători. Nici mintea, nici mirosurile noastre nu semănau: eu încă trăiam, ea se clătina obosită, ca o scleroză în plăci. Primise prea multe bușituri, și-acum veneam și eu, să-i dau lovitura de grație. Sau, cine știe, poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
o măsuță lângă pat, departe de sticlă și pahare. A suflat peste niște particole imaginare de praf, apoi a întins hârtia. Avea dreptate. Nu era un plan de bloc. Ne-am aplecat cu toții peste măsuță. Hârtia arăta obosită, o culoare murdară, de pergament pătat. Mihnea ținea bine de capete, să nu se ruleze la loc. Era o hartă, și încă una veche. Am tras veioza mai aproape. Parcurgeam toată Europa, de la Mediterană la Marea Neagră, acoperită de cifre și litere mărunte. Unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că întârziem. Mă lași întâi pe mine la galerie, te rog; după aia te duci la Mihnea.“ Am râs și eu, din tot sufletul, atât cât mă pricepeam. Ne-am urcat în mașină și-am pornit spre Unirii. Orașul bolborosea, murdar și încăpățânat. Nimic nu lipsea, nici măcar gropile. Le cunoșteam pe de rost, cu timpul îmi confecționasem o hartă mentală a fiecărei străzi, care mă ajuta să le ocolesc. Mai trebuia să numeri și canalele, rămase de la ultima asfaltare, cu tot cu fundațiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pe-atât de abject se punea în mișcare, făcându-mă să rețin doar murdăria din jur, ca o imensă leziune pe retină. Oamenii nu contau, dar parcă tocmai de-aia mă deranjau mai mult. Înainte, îi examinam la fel, săraci, murdari, obosiți: mi-era mai ușor să mă diferențiez, să-mi creez eroismele de operetă și, cu ele bine închise în minte, să fac comparația. Mă agățam de sensul meu simplu, dar încăpățânat: să trec nevăzut, studiind pe toată lumea, să consemnez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ăsta!... Ce-aveți cu noi, n-am făcut nimic!“, protesta Andrei. „Gura!“ În timp ce milițienii scriau procesele-verbale, Cezar sărea din nou în apă. Înota în cerc, apoi făcea pluta, printre alge, dopuri și pești morți. Nimic nu putea egala vremurile alea. Murdare, nestăpânite, dar, într-un fel, mai simple și mai ușor de controlat. Aveai cum să te distingi, ca-n război. Îți obțineai onoarea în tăcere, medalia de merit și glorie. Nu-ți trebuiau aplauze, te recunoșteau cei de-o seamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cum scria pe hârtia de programare; când intrai pe poartă, puteai să juri că te-ai întors de la raliu. Ghinionul nu se-oprea aici. Dacă nimereai vreun inspector ciufut, te respingea, zicea că ai tupeu să vii așa, cu mașina murdară. Imediat după București, schimbai epoca. Vara, căruțele cu fân îți tăiau calea, ca și satele uscate, cu fântâni și cumpene de pe vremea lui Negru Vodă. Casele se-aliniau la drum, mici, pietruite, iar din curțile lor săreau invariabil în fața mașinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
care mi se oferea, destinsă și nerăbdătoare, păstra tot controlul din lume, și toată mândria intactă. Se sprijinea pe palme și-n genunchi și, în timp ce mă lipeam de ea, mă cerceta cu nerușinare, printre șuvițele lungi și negre. Simțeam ceva murdar și compromițător în așezarea corpului, un fragment de dorință care nu se poate povesti, cu-atât mai puțin desena: buzele întredeschise, ochii tulburi, părul alunecând pe-obraji și pe umeri, aproape poruncindu-ți să-l tragi. Am sărutat-o și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Am ajuns.“ Am ocolit rondul de la „Petrom“ și-am urcat în curbă, printre gunoaie, stâlpi de beton și tufișuri uscate. Mă simțeam și trist, și recunoscător, chiar dacă nu-i spuneam Mariei nici un cuvânt. Marea foșnea undeva jos, la picioarele falezei: murdară și tulbure, ca gândurile mele, pe care încercam să le liniștesc. Ce căutam aici? Ce-avea să ne-aducă nou întâlnirea cu Andrei Lupu? Și, mai ales, unde dispăruse Mihnea? Am oprit pe-o platformă de beton, lângă două Dacii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Seara, când evadai spre casă, populația de puștoaice și bunicuțe se deplasa epuizată către stația de autobuz: „mamaiele“ călcau apăsat, în față, dizgrațios, ca niște doamne care au uitat să-și poarte hainele și feminitatea; fetele se prăbușeau în taxiuri murdare sau erau așteptate de naivi ca mine. Mișcarea se desfășura lent, consumat, fără vreo direcție precisă. Sistemul te zdruncina, după câteva luni, erai terminat, bătut de vânturi. Ziceai că ai stat 24 de ani pe creasta Pietrei Craiului. Vreo cinci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
nu vorbi înainte de-a face sex). Peste toate, domneau migrenele: subite, violente, ușor de înțeles; mă scoteau din orice încurcătură, simplu și eficient. Le foloseam permanent, inclusiv la telefon: doar erau boala intelectualului. Mă feream în schimb de maladiile murdare. Provocau dezgust și nu-mi aduceau nici un avantaj: ftizia lui Bălcescu și Cârlova mă lăsa rece (ca să fac un joc nepotrivit de cuvinte), iar de nebunia lui Eminescu în ultima fază, când se scărpina incontrolabil la azil, trebuia să fii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
iubesc în exces când cărțile, când femeile), manifestam o disponibilitate precoce și evidentă pentru fetișisme, ea nu era însoțită încă, nici măcar întâmplător, de vreun spasm erotic. Eram prea mic, imatur, larvar. În coconul minții mele nu se răsucea nici un gând murdar, cu-atât mai puțin vreo dorință de-a trece la fapte. Îmi lipseau lubricitatea copiilor care se joacă în lift de-a operația de apendicită sau recită poezii vesele și irealizabile: „Noi suntem mari, noi suntem mici/ Hai să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
cea a unor fese); Andrei, prea înalt pentru vârsta lui (era poreclit Rahan); Relu, prea scund (în plus, își rupea cojile de la julituri, așa că apărea cu urme pe tot corpul, ca de tortură); Noni, bălai și plângăcios; Doru, urât și murdar de funingine (tac-su’âl bătea-n fiecare seară cu sfoara clopotului de la locomotivă). Despre mine, ce să mai zic? Scheletic, timid, cocoșat: un adevărat amant cu bretele. Când se făcea foarte cald, ne întrebam dacă Leana poartă chiloți pe sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
marile magazine, subțiri, nervoase, țăcănindu-ți pe retină cu tocurile lor perfide. Așa arăta pepiniera cartierului de urâciune și frumusețe. Ultima trebuia desenată, pornind de la schiță. Semnele se-aflau acolo, nu lipsea decât ochiul care să le citească și mintea, murdară și inofensivă, care să le proiecteze: părul lung, brunet-aprins, lăsat să se prelingă pe spatele neformat încă; rochița călcată perfect, la dungă, sub care vara nu mai există chiloțeii (e prea cald, se înțelege); întinderea netedă a brațelor, fără julituri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-mi pleoapele cu întinderile grele și incomensurabile ale trupului, dansând amândouă cu mesele în brațe și cazanele cu sarmale ridicându-se în praf. Nu eu eram mirele (nici nu mi-aș fi dorit-o), dar nu asta conta, ci fierbințeala murdară a rochiilor cu paiete și, mai presus de toate, atingerea corpurilor diferite, vii și transpirate. Mă aflam aproape, primit ca un copil în țesăturile calde și tuberculoase ale pielii. Degradarea se dovedea totală, inexplicabilă. Coboram la niveluri de josnicie mentală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mi-aș fi cunoscut în detaliu așteptările întortocheate ale minții și trupului, aș fi crezut că femeia de lângă mine e-o invenție, un melanj imposibil al dorinței și imaginației, în care rafinamentul și vulgaritatea, cumințenia și-obrăznicia, liniștea și pasiunea murdară se-amestecă în proporția perfectă. Abia în prima iarnă, când ne-am dezbrăcat în salonul de expoziție al „Hanului cu Tei“ și-am pătruns-o sub tablourile cu mere, fazani și îngeri grăsuți, mi-am dat seama că am în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și să plângi de bucurie. Mariei nu-i plăceau praful, izmenele, pijamalele mele cu dungi, urmele de pastă de dinți pe care le lăsam în chiuvetă dimineața. Nu suporta târșâitul papucilor (zicea că semăn cu un moș), grămezile de vase murdare (cățărându-se pe pervazul ferestrei, cum le lăsam eu la prânz), firimiturile de pe masă (asta era de înțeles, nici pe mine nu mă încântau la alții). Îmi ascundea punga de medicamente, verzuie, adâncă, din care scoteam ba Debridatul, ba Pananginul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
amestecau cu strigările înfierbântate, numele de cartiere cu prețurile sau calupurile de informație oferite la schimb. Doar Bucureștiul lipsea. Nimănui nu i-ar fi dat prin cap să liciteze garajele Securității de pe strada Paris sau cheiul Dâmboviței pe care apa murdară plutea ca o esofagită de reflux. Puținele piese care ar fi putut interesa fuseseră fie distruse, fie depreciate: Sfânta Vineri căzuse (se-ajunsese la o înțelegere cu Ceaușescu, dar într-o zi trecuse pe-acolo nevată-sa și, văzând biserica printre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Ochiul clămpăne peste buze, nasul cade pe-obraz, dinții se rostogolesc odată cu bărbia. Mai vii eram atunci când simțeam frigul caloriferelor și gustul de votcă ieftină, când ne băteam de Crăciun pentru brazii aduși pe-ascuns cu locomotiva, când așteptam roșul murdar al autobuzelor, când în mâna-n care strângeam mingea de fotbal se comprimau și spaima și bucuria și rânjetele securiștilor peste cupola muzeului Antipa. Există un punct în care flăcările termodinamicii se sting și trecutul amorțește. Acolo e neamțul de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
1918 Suntem în Primul Război Mondial, mai exact în aprilie 1918. Mittel-Europa imperială începe să se destrame, răvășită de gloanțe și-obuze. Pe malurile râului Somme, între localitățile Corbie și Bray, combatanții stau față în față, despărțiți de-o bandă murdară de apă și două rânduri de tranșee. De-o parte, nemții; de cealaltă, englezii și-o mână de soldați australieni. Deasupra tranșeelor, aviatorii dau recitaluri printre nori. Piloții de luptă din Luftwaffe și Royal Air Force se înfruntă zilnic, mitraliindu-se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și bot rotund. Eu, dimpotrivă: echipat ca acasă, cu adidași, o scurtă de fâș (se anunțaseră ploi la meteo) și, mai ales, o șepcuță de tenis pe cap. Modelul infracțional se contura, identitatea est-europeană țâșnea de sub haine ca o flegmă murdară, lipsea doar treningul, ca să intru pe afișul cu „On recherche“. Desigur, adidașii erau de fapt niște Salomon de ultimă generație, turnați special pentru trekking, iar șepcuța, un Nike de anul trecut, pe care îl purtaseră și Federer, și Sharapova, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Kruger dirija transportul. O parte din camioane a fost bombardată și distrusă de avioanele Aliaților, alta a ajuns în zona marilor lacuri: Altsee, Taubermoss, Toplitz. Acolo, departe de ochii curioșilor, au fost scufundate hârtiile celui de-al doilea Reich, finanțele murdare al naziștilor. Crahul n-a avut loc niciodată, iar economia britanică nu s-a mai prăbușit.“ „De ce-mi spuneți toate astea?“, m-am interesat. „Pentru că operațiunea Bernhardt nu era o simplă acțiune de trafic valutar. Asta fusese doar o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]