5,339 matches
-
și civilizații aflate În pragul apocalipsei. Între cele două războaie, transformată dintr-o glorioasă metropolă imperială În capitala secătuită și Împuținată a unui stat-reziduu minuscul, Viena a intrat pe o pantă descendentă, sfârșind ca bastion de provincie al unui imperiu nazist căruia majoritatea vienezilor i-au jurat frenetic credință. După ce Germania a fost Înfrântă, Austria, repartizată În tabăra vestică, a primit statutul de „primă victimă” a lui Hitler. Acest noroc de două ori nemeritat i-a permis Vienei să-și exorcizeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
credință. După ce Germania a fost Înfrântă, Austria, repartizată În tabăra vestică, a primit statutul de „primă victimă” a lui Hitler. Acest noroc de două ori nemeritat i-a permis Vienei să-și exorcizeze trecutul. Uitându-și În mod convenabil simpatiile naziste, capitala austriacă - un oraș „vestic” flancat de Europa „estică” sovietizată - a căpătat o nouă identitate ca avanpost și exponent al lumii libere. Pentru foștii ei supuși (captivi acum În Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România și Iugoslavia), Viena era simbolul „Europei Centrale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
continentului era la rândul ei o consecință directă a revoluțiilor din Est. Vizitând Viena În octombrie 1999, am găsit Westbahnhof tapetată cu afișe pentru Partidul Libertății al lui Jörg Haider: deși Își mărturisea deschis admirația pentru „oamenii cinstiți” din armatele naziste care „și-au făcut datoria” pe frontul de Est, politicianul a câștigat 27% din voturi exploatând anxietatea și nedumerirea austriecilor În fața schimbărilor survenite În lumea lor În ultimul deceniu. După aproape o jumătate de secol de toropeală, Viena - ca și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
principalul scop de a cuceri și de a exploata alți europeni. Ca să lupte și să Învingă, britanicii și-au consumat până la epuizare resursele proprii: spre sfârșitul conflictului, războiul Înghițea mai mult de jumătate din produsul național brut al Marii Britanii. Germania nazistă, În schimb, a susținut războiul - mai ales În ultimii ani - parazitând economiile statelor-victimă (ca și Napoleon după 1805, dar cu o eficiență incomparabilă). Norvegia, țările de Jos, Belgia, Boemia-Moravia și mai ales Franța au avut, Împotriva voinței lor, o contribuție semnificativă la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alți 136.000 din Polonia ocupată de sovietici, 200.000 din România și mulți alții; toți aveau să fie expulzați câțiva ani mai târziu. Politica lui Hitler de transfer rasial și genocid În teritoriile estice cucerite făcea parte din proiectul nazist de reîntregire a Reichului, prin alipirea tuturor așezărilor - chiar și a celor mai Îndepărtate - Întemeiate de germani În Evul Mediu (precum și ocuparea pământurilor victimelor, proaspăt depopulate). Nemții i-au gonit pe slavi, i-au exterminat pe evrei și au importat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
crime”, precum opoziția politică sau religioasă Împotriva nazismului ori a fascismului, rezistența armată, atacurile Împotriva soldaților sau a instalațiilor Wehrmachtului (pentru care se dădeau pedepse colective), Încălcări minore ale regimului de ocupație, diverse delicte reale sau inventate, nerespectarea legilor rasiale naziste. Ei au supraviețuit unor lagăre care, la sfârșitul războiului, erau Înțesate de cadavre și pline de boli endemice: dizenterie, tuberculoză, difterie, febră tifoidă, tifos, bronhopneumonie, gastroenterită, cangrenă și multe altele. Dar chiar și acești supraviețuitori o duceau mai bine decât
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de o cu totul altă factură, comise În numele acelorași germani. Însă germanii erau vii și prezenți, pe când victimele lor (mai ales evreii) moarte și Îngropate. Cum spunea mulți ani mai târziu Telford Taylor, procurorul american care a instrumentat dosarele liderilor naziști la Nürnberg: există o diferență crucială Între expulzările postbelice și lichidarea unor populații din timpul războiului, când „executorii Îi Însoțeau pe expulzați ca să se asigure că ajung În ghetouri și sunt fie omorâți, fie puși la muncă silnică”. Sfârșitul primului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și-au găsit casele din Praga sau Paris ocupate de indivizi „aciuați” În timpul războiului și care refuzau să plece, revendicând virulent proprietatea. Sute de mii de unguri, polonezi, cehi, olandezi sau francezi au fost astfel, În calitate de beneficiari, complici la genocidul nazist. În toate țările ocupate, fabricile, pământul, vehiculele, aparatura și produsele finite au făcut obiectul exproprierii fără compensație În avantajul noilor conducători: era, de facto, o naționalizare În bloc. Mai ales În Europa Centrală și de Est, naziștii au preluat averi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un fel sau altul, erau, În linii mari, lăsați În pace. În consecință, popoarele eliberate din Occident Își puteau imagina o Întoarcere la trecut. Până și democrațiile parlamentare din perioada interbelică parcă nu mai păreau atât de rele, grație interludiului nazist - Hitler discreditase cu succes cel puțin una dintre alternativele extremiste la pluralismul politic și domnia legii. Mai presus de orice, locuitorii extenuați ai Europei de Vest continentale doreau să regăsească aparențele unei vieți normale Într-un stat care să funcționeze
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Boemiei, Republica de la Salò a lui Mussolini sau România mareșalului Antonescu, colaboraționiștii s-au apărat, pretinzând că nu lucraseră decât cu și pentru autoritățile propriului stat. Din partea Înalților funcționari din poliție sau guvern, evident vinovați de a fi slujit interesele naziste prin intermediul regimurilor-marionetă, argumentul era cel puțin nesincer. Dar figurile mai puțin importante și miile de oameni Învinuiți pentru simplul fapt că au avut o slujbă În aceste administrații (sau În firme și agenții care lucrau cu puterea) erau victimele unei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
30 la moarte, dintre care 25 au fost executați. Nicăieri În altă parte proporțiile nu au fost atât de ridicate. În Olanda, 200.000 de oameni au fost investigați și aproape jumătate dintre ei Închiși - o parte pentru că Întrebuințaseră salutul nazist; 17.500 de funcționari publici și-au pierdut slujbele (dar nu În afaceri, Învățământ sau profesiile liberale), 154 de oameni au fost condamnați la moarte și 40 dintre ei executați. În Belgia Învecinată s-au pronunțat mai multe sentințe capitale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de membri cu carnet; 1,2 milioane de austrieci făcuseră parte În timpul războiului din efectivele germane. Austriecii erau chiar prea bine reprezentați În SS și În conducerea lagărelor de concentrare. Viața publică și cultura de elită erau dominate de simpatizanții naziști: 45 din cei 117 membri ai Orchestrei Filarmonice din Viena erau naziști (În timp ce Filarmonica din Berlin număra doar 8 membri de partid din 110 muzicieni). În aceste condiții, Austria a scăpat surprinzător de ușor. Din cei 130.000 de austrieci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
noi configurații. Astfel de calcule se făceau și În Germania. Dar acolo populația locală nu a avut nici un cuvânt de spus despre propria soartă. Prin aceeași Declarație de la Moscova, din 30 octombrie 1943, care exonera Austria de responsabilitatea orientării sale naziste, Aliații Îi avertizau pe germani că vor fi trași la răspundere pentru crimele de război săvârșite. Ceea ce s-a și Întâmplat. Într-o serie de procese care au avut loc Între 1945 și 1947, puterile aliate din Germania ocupată i-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
i-au pus sub acuzare pe naziști și pe complicii lor pentru crime de război, crime Împotriva umanității, omucidere și alte delicte de drept comun comise În slujba nazismului. Tribunalul Militar Internațional de la Nürnberg, care i-a judecat pe liderii naziști din octombrie 1945 până În octombrie 1946, este instanța cea mai cunoscută, dar au existat multe altele: curțile militare americane, britanice și franceze au judecat naziști de rang inferior În zonele lor din Germania ocupată și, Împreună cu Uniunea Sovietică, au predat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împotriva umanității, dintre care aproape 800 la moarte, În cele din urmă fiind executați 486 - ultimii În iunie 1951, În Închisoarea Landsberg, pe fondul unor zgomotoase apeluri germane la clemență. Germanii nu puteau fi pedepsiți pentru simplul fapt că fuseseră naziști, deși Nürnberg hotărâse că Partidul Nazist a fost o organizație criminală. Era vorba de prea mulți oameni, iar argumentele Împotriva vinii colective au prevalat. În orice caz, nu era clar ce urma să se Întâmple dacă milioane de oameni erau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la moarte, În cele din urmă fiind executați 486 - ultimii În iunie 1951, În Închisoarea Landsberg, pe fondul unor zgomotoase apeluri germane la clemență. Germanii nu puteau fi pedepsiți pentru simplul fapt că fuseseră naziști, deși Nürnberg hotărâse că Partidul Nazist a fost o organizație criminală. Era vorba de prea mulți oameni, iar argumentele Împotriva vinii colective au prevalat. În orice caz, nu era clar ce urma să se Întâmple dacă milioane de oameni erau găsiți vinovați În acest fel. Responsabilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fost o organizație criminală. Era vorba de prea mulți oameni, iar argumentele Împotriva vinii colective au prevalat. În orice caz, nu era clar ce urma să se Întâmple dacă milioane de oameni erau găsiți vinovați În acest fel. Responsabilitatea liderilor naziști era Însă clară, iar soarta care Îi aștepta - neîndoielnică. În cuvintele lui Telford Taylor, unul dintre procurorii americani de la Nürnberg și procuror-șef la procesele ulterioare: „Prea mulți oameni credeau că au fost lezați pe nedrept de liderii celui de-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
propriu sistemul juridic anglo-american bazat pe confruntare. Când personalul lagărului Bergen-Belsen a fost judecat În procesul de la Lüneberg (17 septembrie - 17 noiembrie 1945), avocații britanici ai apărării au argumentat cu destul succes că inculpații nu făcuseră decât să respecte legea (nazistă): 15 din cei 45 de acuzați au fost achitați. E dificil așadar să ne dăm seama În ce măsură au contribuit procesele la reeducarea politică și morală a populației germane. Mulți le priveau cu ostilitate, ca pe o mostră de „dreptate a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Prezența sovietică la Nürnberg era prețul plătit pentru alianța militară și pentru rolul crucial al Armatei Roșii În Înfrângerea lui Hitler. Cel de-al doilea neajuns era inerent procesului judiciar, prin Însăși natura sa. Tocmai pentru că vina individuală a liderilor naziști, În frunte cu Hitler, era atât de clară și de indiscutabilă, mulți germani s-au simțit Îndreptățiți să creadă că restul poporului era nevinovat, iar națiunea germană fusese, ca toate celelalte, victima pasivă a nazismului. Crimele naziștilor au fost „comise
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
individuală a liderilor naziști, În frunte cu Hitler, era atât de clară și de indiscutabilă, mulți germani s-au simțit Îndreptățiți să creadă că restul poporului era nevinovat, iar națiunea germană fusese, ca toate celelalte, victima pasivă a nazismului. Crimele naziștilor au fost „comise În numele Germaniei”, cum spunea o jumătate de secol mai târziu cancelarul Helmut Kohl; puțini admiteau că au fost comise de germani. Americanii erau cei mai conștienți de acest lucru și au inițiat imediat un program de reeducare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
secol mai târziu cancelarul Helmut Kohl; puțini admiteau că au fost comise de germani. Americanii erau cei mai conștienți de acest lucru și au inițiat imediat un program de reeducare și denazificare În zona lor, având ca obiective scoaterea Partidului Nazist În afara legii și eradicarea ideilor naziste, pentru a instaura În viața publică germană libertatea și democrația. Armata americană din Germania era Însoțită de un roi de psihologi și de alți specialiști Însărcinați să descopere cauzele „rătăcirii” poporului german. Britanicii au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
puțini admiteau că au fost comise de germani. Americanii erau cei mai conștienți de acest lucru și au inițiat imediat un program de reeducare și denazificare În zona lor, având ca obiective scoaterea Partidului Nazist În afara legii și eradicarea ideilor naziste, pentru a instaura În viața publică germană libertatea și democrația. Armata americană din Germania era Însoțită de un roi de psihologi și de alți specialiști Însărcinați să descopere cauzele „rătăcirii” poporului german. Britanicii au inițiat proiecte similare, dar cu resurse
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nici un program de stârpire a nazismului din viața germană nu putea fi viabil. Comandantul forțelor armate americane, generalul Lucius Clay, observa că „marea problemă administrativă pentru noi este să găsim cetățeni germani relativ competenți, care n-au colaborat cu regimul nazist... Adesea pare că singurii calificați sunt funcționarii de carieră, iar cei mai mulți dintre ei au fost implicați, și nu doar cu numele, În activitățile Partidului Nazist”. Clay nu exagera. La 8 mai 1945, când războiul a luat sfârșit În Europa, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru noi este să găsim cetățeni germani relativ competenți, care n-au colaborat cu regimul nazist... Adesea pare că singurii calificați sunt funcționarii de carieră, iar cei mai mulți dintre ei au fost implicați, și nu doar cu numele, În activitățile Partidului Nazist”. Clay nu exagera. La 8 mai 1945, când războiul a luat sfârșit În Europa, În Germania existau 8 milioane de naziști. Din cei 112 medici din Bonn, 102 erau sau fuseseră membri de partid. În devastatul Köln, din cei 21
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de naziști. Din cei 112 medici din Bonn, 102 erau sau fuseseră membri de partid. În devastatul Köln, din cei 21 de specialiști locali În alimentarea cu apă și canalizare - vitali pentru reconstrucția sistemului și prevenirea bolilor infecțioase - 18 fuseseră naziști. Administrația publică, sănătatea, reconstrucția urbană și inițiativa privată În Germania postbelică erau date inevitabil pe mâna acestor oameni, deși sub supravegherea Aliaților. Era imposibil să-i elimini pur și simplu din viața publică germană. Nu că nu s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]