8,290 matches
-
și participare, ca unul ce și-a însușit prin bună imitare lucrarea și însușirea binefăcătoare a Aceluia. Și dacă e dumnezeu săracul, pentru coborârea lui Dumnezeu care S-a făcut sărac de dragul nostru și a luat asupra Sa, prin împreună-pătimire, patimile fiecăruia, și până la sfârșitul lumii pătimește mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogia cu patimile fiecăruia, vădit este că va fi pe drept cuvânt și mai mult dumnezeu cel ce tămăduiește prin sine, imitând pe Dumnezeu, patimile celor ce pătimesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a Aceluia. Și dacă e dumnezeu săracul, pentru coborârea lui Dumnezeu care S-a făcut sărac de dragul nostru și a luat asupra Sa, prin împreună-pătimire, patimile fiecăruia, și până la sfârșitul lumii pătimește mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogia cu patimile fiecăruia, vădit este că va fi pe drept cuvânt și mai mult dumnezeu cel ce tămăduiește prin sine, imitând pe Dumnezeu, patimile celor ce pătimesc, din iubire față de oameni, și se înfățișează ca având aceeași putere a dragostei ca Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Sa, prin împreună-pătimire, patimile fiecăruia, și până la sfârșitul lumii pătimește mistic pururea pentru bunătatea Sa, după analogia cu patimile fiecăruia, vădit este că va fi pe drept cuvânt și mai mult dumnezeu cel ce tămăduiește prin sine, imitând pe Dumnezeu, patimile celor ce pătimesc, din iubire față de oameni, și se înfățișează ca având aceeași putere a dragostei ca Dumnezeu, după analogia providenței Lui mântuitoare (traducere de Dumitru Stăniloae). Acceptând durerea în propriul trup, sfântul primește în inimă harul iubirii necondiționate pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fie subnutrită cu himere și jumătăți de adevăruri. Fără să avem mereu cugetul împărțit, voința n-ar slăbi, nici curajul nu ne-ar abandona la jumătatea drumului. Esența mondenității constă în pervertirea unor adevăruri doar parțial vizibile în sfera exteriorității. Patimile sau păcatele au întotdeauna o bază reală. Sugestia demonică aterizează pe un teren pregătit de nevoile biologice ale animalității noastre. Grija de trup este, între anumite limite, un fapt necesar. Iubirea de sine va confisca însă această obligație în contul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în haine de piele. Demonii vor ști să proiecteze sexualitatea în cadrul fărădelegii și al iresponsabilității. Erosul demonic desființează. El aruncă amanții într-un colț obscur de neființă, în care noțiunea de legământ și ascultare lipsește cu desăvârșire. Acest ansamblu de patimi însoțite de arta autojustificării constituie sfera noologică a mondenității. În lume nu mai întâlnim persoane, ci obiecte. Spontaneitatea trebuie formalizată în rubrici foarte strâmte, saturate de obligații sociale. Gesturile nu mai au semnificații individuale, ci sunt doar coduri de comportament
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
morții și ne comportăm ca atare. Darurile ascezeitc "Darurile ascezei" Asceza anulează tocmai acest triumf al exteriorității și al fugii de adevăr. Nerușinarea mondenității suferă acuzația crucii. Mărturisirea rușinată a păcatului și amintirea morții curmă lanțul trofic al iluziei. Minciuna patimilor este demascată. Futilitatea vechilor preocupări se spulberă în fața recunoașterii radicale a apartenenței noastre la planul veșnic de mântuire al lui Dumnezeu. Păcatul personal se dovedește a fi un penibil proiect demiurgic, lansat pe contraatac, împotriva poruncilor lui Dumnezeu. Practicile ascetice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
găsește într-o continuă căutare a unui balsam tămăduitor. Foamea de păcat ne livrează mai întâi prospectul reînsănătoșirii. Omul iubește mereu, dar cel mai adesea contrar firii sale. Atunci, iluzia este inevitabilă, preferând în locul adevăratei cunoașteri disperarea din vocativul fiecărei patimi. Și pentru că „iubirea e un lucru nesăturat”, proporția de întuneric sau de lumină pe care omul o poate înghiți nu întrece vreo măsură sau bănuială. „Chiar făcându-și un vițel și.e., idolț, omul exprimă această dorință șinfinităț după Dumnezeire
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
nici groapă comună pentru iubitorii de carte, adevărata mănăstire chinovială s-a ridicat în tradiția răsăriteană ca „templu al Duhului”. Aici, ucenicii lui Hristos depun mărturie despre slava Tatălui. Limpezirea minții nu înseamnă niciodată netezirea inteligenței. Dimpotrivă, prin curățirea de patimi, mintea ajunge să poată contempla creația în Dumnezeu, iar pe Dumnezeu în creație. Țelul ultim al monahului este nașterea din nou prin însoțirea cu Mirele ceresc. Duhovnicească, această nuntă are și caracterul unei înfieri sau unei nașteri tainice. Nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Părinții greci), contribuind astfel la răstălmăcirea sensului ontologic al pocăinței. Sufocată de cazuistică și de sentimentul terorii în fața lui Dumnezeu, conștiința morală a atâtor creștini suferă de o veritabilă crucifixație, fără să-și mai amintească de binecuvântările Învierii, în lipsa cărora patima Domnului nu poate fi înțeleasă. Părintele Zaharia ne atrage atenția că taina mărturisirii este taina restaurării principiului ipostatic în om. Aceasta implică integrarea ființei noastre în liturghia cosmică a Bisericii. Sensul vieții umane se descoperă numai în relația constitutivă de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
este preluat de Biserică (Despre Hristos și Antihrist, 61). Știm apoi că stabilirea canonului Scripturii s-a făcut în comunitățile de tradiție apostolică: fără această pecete însângerată, Biserica creștină n-ar mai propovădui pe Hristos Cel „după Scripturi” (recunoscut în Patima și Învierea Sa), ci ar trebui să inventeze - precum gnosticii - un Hristos subiectiv, imaginar, eonic, a cărui cunoaștere nu poate fi deschisă tuturor, ci doar unei elite de „emanați” sau „emancipați” (fie prin studiu filologic, fie prin revelații private). Cum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Domnul”)2. Această relație între „tip” - care exprimă o speranță și deschide un orizont - și realizarea sa istorică sau eshatologică reprezintă principala cheie hermeneutică oferită de lecționar. Exercițiul lecturii tipologice (în care cititorul convertește retrospectiv totul la Hristos, în lumina Patimii și a Învierii Sale) ar fi, deci, primul merit al publicării lecționarului într-un apendice al Bibliei. Valoarea lecționarului este mult mai mare decât cea hărților sau tabelelor cu unități de măsură luate laolaltă. Lecționarul oferă cititorului laic șansa de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Ritualismul - adică mistagogia degradată la nivelul unei gestici mimetice - aproape că nu mai lasă loc catehezei. Instrucția biblică este confiscată de predici moralizatoare care au foarte puțin sau chiar nimic de-a face cu tainica inițiere a credincioșilor în misterul Patimii și Învierii lui Hristos. Dacă nu vrea să devină un muzeu de antichități, Biserica este obligată să reinventeze un for public de dezbateri - similar instituției sinodului - în care ascultarea atentă a îngrijorărilor laicatului să reprezinte o prioritate absolută. Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de hoți, casă de rugăciune. Icoana Crucii și vestea Învieriitc "Icoana Crucii și vestea Învierii" Chestiunea reprezentării poetice a lui Iisus - în muzică, literatură, arte plastice sau film - nu poate evita problema unei decizii teologice. Primind amețitoarea sarcină a reprezentării Patimii Domnului, orice creator se va întreba: care Iisus? Pentru cei ce aparțin bimilenarei tradiții creștine, replica nu vine mecanic, prin schițarea unui portret-robot al prototipului; mai degrabă, răspunsul se consumă într-o entuziastă proclamație: Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu și Fiul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din harta genetică a proclamației evanghelice a Bisericii. Datorită acestui raport de anterioritate a teologicului față de estetic - un criteriu pregnant în primul mileniu creștin, indiferent dacă este vorba de tradiția latină, bizantină sau orientală -, unitatea tematică ce orchestrează detaliile reprezentării Patimii nu poate rămâne aleatorie. Acest lucru îl demonstrează limbajul liturgic folosit de Biserica răsăriteană în zugrăvirea Răstignirii Domnului. Toate registrele - muzical, iconografic, imnografic și coregrafic - implicate în slujbele din Joia, Vinerea și Sâmbăta Mare ne impresionează prin extraordinara lor sobrietate estetică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
folcloric, emană o imaculată frumusețe. De la cântările Deniei mari până la sfârșitul Canonului de Sâmbătă, un fir continuu, abătut din textura Evangheliilor, subîntinde imnografia Bisericii. Ca un freamăt abia recunoscut, lumina Învierii pătrunde cele mai întunecate și mai grele ceasuri ale Patimii Domnului. Într-un moment paroxistic al procesiunii Crucii, la utrenia Vinerii Mari, preotul vorbește cu „Cel care a încuiat adâncul, dar S-a văzut mort”, rostind cu îndrăzneală cuvintele: „Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă și slăvita Ta Înviere
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pătrunde cele mai întunecate și mai grele ceasuri ale Patimii Domnului. Într-un moment paroxistic al procesiunii Crucii, la utrenia Vinerii Mari, preotul vorbește cu „Cel care a încuiat adâncul, dar S-a văzut mort”, rostind cu îndrăzneală cuvintele: „Închinămu-ne Patimilor Tale, Hristoase, arată-ne nouă și slăvita Ta Înviere”. Oricât de solemnă ar fi simbolica răstignirii, în actul comemorării se ivește un moment de anticipație. Învierea nu este foarte departe. Aceeași îndrăzneală, izvorâtă dintr-o putere a dragostei care „pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
un crescendo în care entuziasmul intersectează bucuria. După lectura epistolei pauline în Liturghia Sâmbetei Mari, credincioșii imploră eliberarea pascală: „Scoală-Te Doamne (anasta o Theos), judecă pământul (Facerea 18, 25), căci vei avea moștenire între neamuri”. Perspectiva pascală a reprezentării Patimii nu lipsește nici din registrul iconografic. Culoarea trupului lui Iisus, el însuși de o surprinzătoare integritate, nu șochează prin albul cadaveric al tablourilor renascentiste. Domnul adormit pe Cruce este El însuși, trecut dincolo, „în iad cu sufletul ca un Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
respectată de bizantini. Ocolind atât crucea goală a protestanților, cât și crucea doloristă a pietății medievale (devenită simplu suport pentru un cadavru), icoana cinstită de răsăriteni face saltul în universalitate. Lipsită de orice interes față de hematologia morții lui Iisus, reprezentarea Patimii Domnului pe Cruce este, de fapt, o hermeneutică a unei drame cu reverberații cosmice. Prin redarea unor evenimente invizibile naratorului istoric (e.g., suspinul îngerilor sau osuarul adamic), icoana încearcă imposibilul. În fapt, orice poetică a Patimii are sarcina de a
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
morții lui Iisus, reprezentarea Patimii Domnului pe Cruce este, de fapt, o hermeneutică a unei drame cu reverberații cosmice. Prin redarea unor evenimente invizibile naratorului istoric (e.g., suspinul îngerilor sau osuarul adamic), icoana încearcă imposibilul. În fapt, orice poetică a Patimii are sarcina de a zugrăvi episoade inaccesibile cronicarului, cum sunt cuvintele rugăciunii din Ghetsimani, plânsul creației din Vinerea Mare sau coborârea în iad. Punctul maxim al acestui avans în sfera nevăzutului este atins de icoana Învierii Domnului, ai cărei martori de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din reprezentarea răstignirii (îngerii revin cu glas de bucurie, iar Crucea este orizontală și apasă, tot la „locul Căpățânii”, peste împărăția morții). Pe scurt, atât imnografia, cât și iconografia Învierii confirmă, în tradiția bizantină, toate anticipațiile îndrăznețe incluse în reprezentarea Patimii Domnului. Această perspectivă pascală asupra Patimii corespunde logicii narative a Evangheliilor. Deși patru la număr, ele formează o singură veste bună, redactată în egală măsură ca istorie și crez. Învierea formează prisma de lumină prin care evangheliștii au văzut, retrospectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
glas de bucurie, iar Crucea este orizontală și apasă, tot la „locul Căpățânii”, peste împărăția morții). Pe scurt, atât imnografia, cât și iconografia Învierii confirmă, în tradiția bizantină, toate anticipațiile îndrăznețe incluse în reprezentarea Patimii Domnului. Această perspectivă pascală asupra Patimii corespunde logicii narative a Evangheliilor. Deși patru la număr, ele formează o singură veste bună, redactată în egală măsură ca istorie și crez. Învierea formează prisma de lumină prin care evangheliștii au văzut, retrospectiv, viața și lucrarea lui Hristos în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Evangheliilor. Deși patru la număr, ele formează o singură veste bună, redactată în egală măsură ca istorie și crez. Învierea formează prisma de lumină prin care evangheliștii au văzut, retrospectiv, viața și lucrarea lui Hristos în lume. Nașterea, propovăduirea și Patima Sa n-ar fi pătruns vreodată în arcanele memoriei noastre dacă Învierea nu ar fi întors necredința lui Petru și Toma în martiriu și biruință. De atunci încoace, pentru creștini, unicul mod de a concepe o biografie este doar dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urmele tale! Suflă în trîmbița ta, sparge-ți bojocii! Ahab o să-ți zăgăzuiască sîngele, așa cum un morar zăgăzuiește apa morii! Stubb rostea gîndurile mai tuturor oamenilor din echipaj. Aidoma unui vin vechi care fierbe a doua oară, clocoteau stăpîniți de patima vînătorii. Temerile și presimțirile vagi pe care unii dintre ei le încercaseră pînă atunci, nu numai că cedau în fața spaimei crescînde ce le-o inspira Ahab, dar se împrăștiau așa cum se împrăștie iepurii de cîmp la auzul bizonilor. Mîna Destinului
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
aceasta Înseamnă o limitare, o sărăcire a vieții Însăși. (Ă). «Mă simt dator - scrie soldatul fruntaș Costin Radu din Cluj - să vă spun ce gândesc pentru că și eu, ca atâția alții, iubesc mult poezia bună, poezia noastră și doresc cu patimă ca ea să se Înalțe neîncetat». Analizând poeziile citate și celelalte poezii ale tov. Banuș apărute În ultimul număr al Vieții românești (Între altele și poeziile Cântecul părului alb și Unui urmaș) corespondentul nostru voluntar e de părere că «străbate
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
povestite. Fără sentimentul acesta de puternică verosimilitate a situațiilor, fără participarea intimă a cititorului la problemele dezbătute Într-o lucrare literară, cele mai frumoase concluzii morale rămân scrise degeaba. Pe Mateica și lumea lui o detești și o urăști cu patimă. Și pe măsură ce acțiunea se desfășoară, sentimentul acesta se Întărește, se colorează cu toate nuanțele sale. (Ă). Dar valoarea tipologică a lui Mateica nu stă numai În descoperirea acestor trăsături. Petru Dumitriu reușește să creeze o ființă care exprimă atât de
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]