10,156 matches
-
de pe muntele Olimp pe insula Lemnos, ajutat de către nimfe să se ridice, devenind curând primul învățător al pământenilor, harnic și iscusit, sprijinit de Vânturile zeului Eol, înconjurat încă de dis cipoli care înalță primele case. „Cel puțin două dintre panourile pictate pentru Giovan Vespucci continuă ciclul început cu un deceniu în urmă, ilustrând faza următoare de evoluția umanității, cea mai dragă pictorului : trecerea de la aera sub Vulcano în aera sub Bacho, când primele izbânzi în rezolvarea necesităților vieții sunt întregite prin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mitologice același copac uscat, antropomorfizat... Lupta centaurilor cu lapiții, Triumful lui Silen... crengi și scorburi, guri ilare, ochi morți, „fosforescente vârtejuri de întuneric“. Sia cita, cita neobosită... Cărți cu animale, de „o gingășie maladivă“ ! Piero născocea și atâtea alte fantasmagorii. Pictase un monstru marin miraculos, „cu neputință ca natura să fi folosit în operele ei atâta urâțenie și atâta ciudățenie“. Nimeni n-ar fi înfățișat mai bine o Sfântă Margareta din pântecele căreia iese un balaur hidos, vărsând pe ochi „venin
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și gesturile. Hariga ar fi încurajat, probabil, cu zâmbetul său inteligent și ermetic, un asemenea bine-venit răgaz. O dispută vioaie și reconfortantă despre iubirea celestă, ivindu-se goală din mare, fără obârșie umană, adică, transcendentă ? „Unii o consideră - așa cum o pictase și Botticelli - superioară dragostei terestre și trecătoare.“ Vocea fierbinte și afumată a doamnei Mărgărit, accente decise și patetice de pasionalitate. Ar asculta-o mulțumiți și îngăduitori, nu s-ar grăbi s-o contrazică. În definitiv, nu Nașterea Venerei din apă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în nopțile când somnul și oboseala îl năruiau. Lungi și apăsătoare insomnii. Răzvrătită nemulțumire, „modul cel mai potrivit de-a converti zbuciumul cu măiestria“ ? Calea care să îmbine reproducerea naturii și dezvăluirea propriei naturi, cum dovedea și tabloul Simonettei Vespucci, pictat în ultimul an al vieții. Stranie izbândă și târzie... care câștigă parcă totul fără a pierde nimic, într-un moment ultim, când și Piero se convinsese că singura victorie rămânea stilul, „cel mai înalt grad pe care l-a atins
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și altădată, în duminica ploioasă când răsărise pentru prima și ultima oară în fața ușii, și cum avea să și-l amintească, un fel de mărunt meseriaș sau vreun înșelător slujbaș din administrație. — Am adus tot ce trebuie ca să desenați, să pictați. Dacă veți voi neapărat gravură, veți fi ajutată. Vă vom sau vă vor reține un timp. Poate chiar aici. Câteva luni, câțiva ani, greu de precizat. Suntem o țară mică, depindem de ceea ce se întâmplă în lume. Dacă v-ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mic medalion, clase cu bănci. Cancelaria, gardul. Ochi mirați și triști de copil, terenul de gimnastică, ghiozdane. Școala, așa cum ar fi trebuit să fie, dacă ar fi rămas în ea. „Când emoțiile sunt puternice și te simți ca încătușat, să pictezi bambuși“, spunea anticul călugăr budist. Cu sufletul senin, să pictezi orhidee, frunze care cresc, într-un fâlfâit de zbor, boboci care se deschid bucuriei. A zăcut apoi o săptămână. Atât de crunt o bătuseră. Nu-și puneau mari speranțe în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
triști de copil, terenul de gimnastică, ghiozdane. Școala, așa cum ar fi trebuit să fie, dacă ar fi rămas în ea. „Când emoțiile sunt puternice și te simți ca încătușat, să pictezi bambuși“, spunea anticul călugăr budist. Cu sufletul senin, să pictezi orhidee, frunze care cresc, într-un fâlfâit de zbor, boboci care se deschid bucuriei. A zăcut apoi o săptămână. Atât de crunt o bătuseră. Nu-și puneau mari speranțe în pretextele pe care le vor oferi desenele ei. O chinuiseră
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
altă clădire. Vicleană sau nebună, mai curând nebună, spuneau. Nu, cu siguranță vicleană, urlau în ziua următoare. Pentru că, admiteau, toate desenele păstrează, totuși, același aer, aparțin, se vede, aceleiași mâini. Fantasticul aburit și tulbure al desenelor sau al primelor pânze pictate în închisoare ar rezulta prin mișcarea liberă, până la infidelitate, față de propria memorie, derutată, cum susțin unii dintre prietenii deținutei, de prea desele coșmaruri și printr-o fragilitate mereu tensionată. Tensionată fragilitate, ca a acestei studente delicate și pătimașe. Ne învăluiserăm
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
câte o întrebare. Nu era în stare să răspundă, înainte de a i se repeta. Nu prea puternic, nici curajos totdeauna ? Niciodată laș, mincinos, intrigant, servil. Nu se băga în treburile altora, nu urmărea câștigul sau lauda. Manieră aleasă de a picta, judecată mai bună decât a celorlalți ucenici din atelierul lui Rosselli. Maestrul îl prefera, l-a luat la Roma pentru a picta scenele din capela Papei. Harul izbucnea spontan, cu naturalețe și putere, la distanță de mijlocia pricepere a celorlalți
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mincinos, intrigant, servil. Nu se băga în treburile altora, nu urmărea câștigul sau lauda. Manieră aleasă de a picta, judecată mai bună decât a celorlalți ucenici din atelierul lui Rosselli. Maestrul îl prefera, l-a luat la Roma pentru a picta scenele din capela Papei. Harul izbucnea spontan, cu naturalețe și putere, la distanță de mijlocia pricepere a celorlalți, poate și din pricina seriozității și candorii sale. Un tânăr înzestrat, prin urmare, cu defecte suportabile... poate, cine știe, i-ar plăcea un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
orice prilej, tot ceea ce domina prin oficializare și leneșă consimțire, nevoia de-a se opune, fie și prin folosirea acestui soi de alaiuri festive, Dogmei, demagogilor, ritualurilor ierarhizate. Maiul florentin, giostrele, dezlănțuirea carnavalescă, serbări mitologice, intensă jubilație populară... Carul Morții, pictat pe ascuns, în sala Papei, unde nu îngăduise nimănui să intre și să-i urmărească pregătirile, înainta tras de bivoli, uriaș și negru, împodobit de cruci și oase albe de morți. Moartea gigantică se desfășura, stăpânind, cu coasa ei lungă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gigantică se desfășura, stăpânind, cu coasa ei lungă, peste peisajul sutelor de morminte. Când cortegiul se oprea, lespezile se ridicau. De sub ele, se înălțau fantome, fluturând mânecile negre și lucioase ale mantiilor, luminate de albul sinistru, de var, al oaselor pictate pe mătase grea, legănându-se, în falduri. Oase albe, de mort, ale pieptului, brațelor și picioarelor, în lumina făcliilor ridicate de cavaleri slujitori, și ei, ai Morții. Șirurile de călăreți purtau măști, semănând, și ele, cu niște cranii. Cor popular
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pătrundă în atelierul său ! Străina s-ar depărta, ar coborî iar în grădina sălbatică, peste care n-au trecut decât 500 de ani. Chiar dacă s-ar transforma într-una din acele misterioase pocitanii pe care el le rechema și le picta, dacă ar deveni unul dintre animalele ciudate, în stare, în sfârșit, să-l aline, sau o muscă, dintre acelea care îl înfricoșau vara, dacă ar șiroi, ca ploaia, din cer, cum îi plăcea lui, tot n-ar reuși să intre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
moarte.“ Așteaptă să ajung în fața sicriului. Sin gurul preț al răscumpărării : revolta. Mă scutur de rugi și remușcări, voi repeta mortului și el va confirma : revoltă. Adică iubire, datoria, adevărul nostru. Când emoțiile sunt puternice și te simți încătușat, să pictezi bambuși - recomandă vechii călugări budiști. Nu suntem decât atât cât e în noi răzvrătire, iubire, incendiul de-o clipă. Clipa, adică prezentul, chipul viu, trecător, Prezentul, intrând, brusc, pe ușa compartimentului. N-aș râvni la liniștea bambușilor, nici la seninătatea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
că de-aia e toamna frumoasă. Și niște vin, că mustul nu mi se urcă la cap și mă simt rău. Bă, frumoasă toamnă, orice s-ar spune, criză, necriză, Boc, ne-Boc, eu pictor m-aș fi făcut, ca să pictez natura, să stau prin poiene cu șevaletul și să ascult cum cântă cucu’... Tii, ce mi-ar fi plăcut... Sandu aruncă două hârtii de o sută de mii pe masă și Îl Împunge cu degetul. Gore, să fii tu atent
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
când trebuia, recuperez acu’, la bătrânețe. Never sei never, zice englezu’. Sau americanu’, ăștia ciripesc la fel. Bă, marele Da Vinci a zis vorbele alea magice, Da Vinci, incomensurabiulul, or n-ați auzit de el??? Nu-i ăla de-a pictat Cina cea de Taină, Sandule? Ăla cu talente și mistere și cu coduri nedescifrate? Ba da, Gore, acela este, da’ nu ăla, ăla să spui despre alde Funeriu de la Educație, nu despre Da Vinci, nu se cade. Acela cu Cina
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
alte conjuncturi cosmice. Arta autentică își găsește întotdeauna piața de desfacere. Dar nu neapărat în același secol. Longevitatea operei de artă este hotărâtă de cromozomii talentului. Dar și de cei ai trudei. Singură creația ar mai putea înțepeni clepsidrele. Sfinții pictați de Nicolae Grigorescu par hrăniți cu fripturi în sânge, nu cu ambrozie. Arta este a celor neechipați pentru certitudini. În capodopere vibrează și aerul dintre personaje. Arta și iubirea au aceeași grupă de ... speranță. Bach continuă să pară o sosie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
sănătății ! Trece ea. Meritul cel mai mare al soției e că și - a ales un soț atât de bun. Nu vreau să fiu operat. Prefer o moarte naturală. Femeile trăiesc mai mult decât bărbații ? Văduvele - da. În cramă maestrul a pictat tabloul : „ Natură moartă beată cu butoaie ”. Dacă un bărbat îi deschide soției sale portiera, înseamnă că ori mașina e nouă, ori nevasta. Uneori, talentul poate fi mai mare decât responsabilitatea morală a autorului. Când ajungi primul, ai pe ce să
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în larg cu el însuși. Deîndată fugea în el și cu el din el, mistuindu-se într-o lumină de lună, ca într-o catedrală a contopirii cu Dumnezeu. Uneori murmura: versuri, pasagii de proză, melopeie...” Ei? Parcă ar fi pictat cu vorbe personajul portretizat. Alții nici într-un roman întreg nu reușesc să-și definească eroul principal. Fără să ne dăm seama, am intrat pe ulițele Iașilor. Uite, dragă ieșene, că acușica suntem acasă. O masă bună, de la care nu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
mănăstirea nu are o soartă mai bună. Vine Vasile Lupu voievod, însă, care face turlă bisericii, face chilii, trapeză, pivnițe și zid împrejmuitor, din piatră, turn, clopotniță și cerdac mare (chilii) deasupra porții. Ștefăniță Lupu voievod aduce zugravii care au pictat biserica Goliei pentru a împodobi biserica cu pictură, dar... Te pomenești că ceva nu-ți place, vere? Chiar așa. Ascultă ce scrie Ștefăniță Lupu voievod după săvârșirea picturii: „S-a ridicat din temeliile pămîntului dumnezeescul și preacinstitul acesta templu al
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
acoperite cu vii”. Cu timpul, însă, zidirea s-a risipit. La 1702, Constantin Duca voievod o reface și își pune pisania scrisă pe grecește lângă cea a lui Vasile Lupu voievod. Prin 1809, biserica este refăcută și pe la 1850 este pictată. În urma atâtor refaceri nu i se mai poate desluși stilul. Și asta nu-i totul. La început zidirea a fost închinată la toate mănăstirile de la “Sveta Gora, și după ce au făcut răposatul Vasilie vodă și mănăstirea Trei Sfetitele... au fostu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
de artist, Știu să fiu sensibilă, Știu să transmit sentimente Prin această filă. Sunt datoare vieții, Sufletul îmi vorbește iar, Știu că acum citește cineva O poezie scrisă în zadar. Vreau să scriu cât pot de bine, Natura să o pictez, Sentimentele trădate Să știu să le evidențiez. Iar mă scutur de necazuri, Iar mă închin când vin la mine, Ce voi face dacă mâine Voi m-ați prinde între ruine... Aș scrie despre multe, Aș scrie despre toți, Aș scrie
Război cu sufletul by Ioana Dumitrăchescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91624_a_92844]
-
ne comunică miezul miezului a ceea ce a înțeles el trăind, asemenea moderniștilor, ci fiindcă ne conduce către un mare portal de marmură pictat iluzionist pe un zid și ne arată, sub acel portal, marea, de asemeni pictată, pe care corăbii pictate simt imposibilitatea mișcării, așa cum o postula Zenon. Simțim încremenirea, blestemul timpului zenital, viețuirea în aceeași lumină spectrală de amiază a lui Herodot, a lui Doinaș și a noastră. Este butaforie, miroase a clei și a scândură proaspătă, dar tocmai prin
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
ca într-un film de desene animate cu episoade în care apar mereu aceleași personaje în situații diferite. O mahala dimoviană, nostalgică, un stadion, o frizerie ca din copilăria noastră, o închisoare, un circ și un blând ospiciu constituie decorul pictat din fundal. O muzică desuetă : Edith Piaf, Joe Dassin, Ella Fitzgerald, dar și Beatles, dar și Sara pe deal adie peste toată butaforia. Pe acest background se desfășoară viața și opiniile lui Nea Gică frizerul. De la început el apare drept
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
care și le pune un autor. Pentru că în locul unui duș non-laodiceean, aproape orice cititor de azi preferă un duș cu apă călduță, o baie relaxantă după o zi de serviciu. Forever young... O dată, pictorul Hokusai a spus: "Am început să pictez la vârsta de patruzeci de ani. La cincizeci îmi terminasem ucenicia. La șaizeci, îmi înțelesesem arta. La șaptezeci am atins maturitatea. Acum, la optzeci de ani, sânt printre pictorii cei mai cunoscuți. La nouăzeci, voi fi cel dintâi. Și dacă
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]