6,499 matches
-
apropiere pe o colină mai înaltă și mai lată; spre apus și spre miazăzi sunt dealuri acoperite cu păduri, <iar> unele părți ale celor aflate mai aproape sunt plantate cu vii care aparțin unui sat valah (Broșteni, n.a.), așezat la poalele dealurilor și mai jos de târg”. Despre vinul de la Huși, Bandini scria că „se face din abundență, de un gust blând și suav”. Totuși, după opinia episcopului „cel mai bun vin, însă, aproape tot așa ca cel unguresc, se face
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
izolat de restul Moldovei printr-un zid de dealuri, numai vii și păduri, ca o leică ruptă într-o parte. În fundul leicii e orășelul. Orășelul odihnește liniștit; aproape mumifiat în izolarea lui, cu casele micuțe, dar cu grădini mari pe poala tărăgănată a dealurilor ce se înalță destul de repede la spate”. „Scoborându-te în oraș - arată în continuare Ion Simionescu - te isbește îmbucurător, relativa curățenie a străzilor principale. Dintre celelalte orașe din Moldova deluroasă, Hușii mi s-a părut cel mai curat
Huşii de ieri şi de azi by Vasile CALESTRU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100993_a_102285]
-
pâinea" (menționez doar două: la început de 90 cu prilejul vizitei aceluiași președinte în Chile, colegul șef de misiune neverificând imnul României ce trebuia intonat la sosirea pe aeroport, a mers pe "mâna chiliană", ceea ce a făcut să răsune la poalele Anzilor imnul lui Ceaușescu; la o vizită în aceeași perioadă în Maroc a ministrului român de externe, "garderoba "acestuia a rămas la Otopeni și întrucât imediat după sosirea la Rabat Excelența Sa urma să fie primită de Rege, s-a întors
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1571_a_2869]
-
pachetul de țigări În spatele unui automat cu gumă de mestecat. Am coborît În fugă un nivel și am luat metroul pînă la Times Square. Bill Gains stătea la o masă În cafenea. Purta un palton furat și ținea altul În poală. Avea un aer pișicher și mulțumit. Bart Bătrînu’ era și el pe-acolo și mai era și-un taximetrist șomer, pe nume Kelly, care se Învîrtea prin zona Străzii 42 și mai ciupea din cînd În cînd cîțiva dolari din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
pe Ike Bătrînu’ să apară cu o rețetă de morfină. Un junky Își petrece jumătate din viață așteptînd. Aveam În casă o pisică pe care o hrăneam, o pisică sură și urîtă. Am luat-o și am pus-o-n poală, mîngîind-o. CÎnd a-ncercat să sară jos, am prins-o mai strîns. Pisica a-nceput să miaune, căutînd să scape. M-am aplecat să ating nasul rece al animalului cu al meu, iar pisica a dat să mă zgîrie pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
de sus. Cu aceștia nu se puteau angaja polemici pentru că, pur și simplu, ar fi fost interzise. Pe de altă parte însă, la drept vorbind, nici nu prea ne da ghes sufletul să polemizăm, chiar dacă am fi avut voie. Să pole mizăm cu cine? Eram conștienți de precaritatea literară a înaintașilor noștri imediați (a celor mai mulți), și, decât să-i combatem, mai potrivit ni se părea că este să-i ignorăm. Să-i ignorăm ca scriitori, vreau să zic, fiindcă altfel, ca
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tatăl său, Gheorghe Eminovici, un om "autoritar, brutal, îndărătnic și grandoman, lipsit de delicateță și de orice tendință de a-i face pe copiii săi tovarăși de muncă (subl. aut.), astfel că i-a împins pe toți cu fața în poalele și atmosfera sufletească a mamei necăjite, care nici ea nu-și putea lega afecțiunea decât de copiii ei". Așa se face că acel părinte "vajnic" nu i-a putut fi prea drag copilului Mihai care, ancorat în dragostea sa maternă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
închisă fata de împărat și-i aruncă o floare. "Aici zice dr. C. Vlad nu facem nimic fără înțelegerea simbolurilor și, lucru ciudat, în felul acesta se limpezește totul. Floarea care se ridică în sus și-i cade fetei în poală (subl. aut.) nu poate să fie decât un simbol falic [...]. Florile artificiale cu cari se joacă fata în singurătatea ei nu pot viza decât "jocul" artificial, adică jocul auto-erotic". În același sens este interpretat și poemul Luceafărul. Dr. C. Vlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
infantile de a o readuce la echipă pe fosta lor antrenoare, care s-a exprimat foarte clar: Care fapte n au venit nici în ceasul al treisprezecelea, băcăuancele pierzând acasă un meci care se putea câștiga. În loc să-și pună acum poalele-n camerele de luat vederi ale presei locale, domnișoarele handbaliste ar fi trebuit să câștige meciul cu Rapid și nu s-ar mai fi ajuns aici. Pe de altă parte, și atitudinea conducerii clubului ridică o mulțime de semne de
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
două participante. S-a terminat cu bine pentru băcăuance, fiindcă Rapidul s-a impus cu 28-27, astfel încât Știința Bacău a câștigat turneul, datorită golaverajului, fiind urmată de CSM Ploiești și Rapid CFR București. Cu alte cuvinte, echipa băcăuană este în pole position pentru ocuparea unui eventual loc vacant care ar apărea pentru ediția 2010-2011 a Ligii Naționale la handbal feminin. FOTBAL 2 MAI Sub zodia lui patru: Sportul Studențesc - FCM Bacău 4-0 (2-0) Defensiva lui Gheorghe Poenaru pare să nu mai
ANUL SPORTIV BĂCĂUAN 2010 by Costin Alexandrescu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/283_a_1236]
-
trecătoare față cu misterioasa vecinicie. Acolo este marele izvor de mângăiere, numai trebuie să știe omul ceti în cartea naturei și să-i înțeleagă cuvântul. Așadar, iubite cetitor, iată cu cine ai onoarea de a face cunoscință: Sunt născut la poalele munților Carpați în micul și veselul orășel Fălticeni, situat pe un platou între două râuri, Moldova și Șomuzul, și care încă de pe atunci era înzestrat cu strade largi bine prunduite, cu case albe, curate, umbrite de plopi nalți ce păreau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
psihologic un taraf de lăutari care ne-au adulmecat cum adulmecă prepelicarul vânatul și începu să ne cânte de inimă albastră. În fruntea tarafului era vestitul, bătrânul Barbu Lăutariul cu cobza în mână, cu fața zbârcită ca o ciupercă, cu poala antereului aninată de brâu, o legendă în carne și oase, o rămășiță uitată de moarte a moravurilor patriarhale dispărute, Barbu, pe care Alecsandri l-a cântat, care a cântat și el la mesele multor boieri și fii de boieri, pe când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
cei care se tem să nu-i pârlească soarele. Cu cât calea era mai anevoioasă, cu atât, mă rog, vrednicia noastră părea mai mare. Dar, în schimb, ce frumos, ce pitoresc era drumul acesta care șerpuia de-a lungul pe lângă poalele Carpaților. Aveam în stânga lanțul munților păduratici, a căror vârfuri se înălțau semeț spre ceri, imens decor de verdeață care ne împodobea calea, ne ținea umbră și răcoare; în dreapta aveam șesul întins cu perspectiva depărtărilor, cu satele, cu luncile, cu lanurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
înălțimea nourilor, fără a-și spune cuvântul. Maiestatea acestui străvechi cuib de viteji, tăcerea misterioasă ce îl învăluia, legendele care parcă dădeau viață zidurilor ne țineau pironiți în loc și, deși soarele asfințise și umbrele nopței începeau a se rădica de la poalele munților spre vârfuri, totuși stăteam nemișcați acolo, duși pe gânduri, cu inima strânsă și cu ochii închipuirei ațintiți asupra trecutului. Nu se mai vedea acum decât o dungă subțire roșietică la apus, semn că împaratul zilei plecase din meleagurile noastre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
adresate de Volney ruinilor Palmyrei: Vă salut, ruini singuratice, morminte sfinte, ziduri tăcute! Și, la revedere! adaose unul dintre prietinii noștri. De atunci nu m-am mai suit la cetate. Însă de câte ori în călătoriile mele prin munți am trecut pe la poalele ei, ochii mei nu se puteau sătura de a o privi stând colo sus în vecinătatea fulgerelor, îmbrobodită în taina ei ca o cimilitură istorică vecinic nedezlegată. IMPRESIUNI DE CĂLĂTORIE Pe la anul 1867, noi tinerii din Iași, câți făceam parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
Rigi nu e tocmai grea, drumul e bine tăiat în munte, fără suișuri prea repede, fără prăpăstii amețitoare, aș putea zice că e mai comod de escaladat decât Ceahlăul nostru. Pe atunci eram tânăr, sprinten, sănătos, deprins cu munții la poalele cărora am copilărit; mă urcam deci fără să bag de samă că prietenul Negruzzi nu se prea ținea de tocmeală 209. În loc să-mi cedeze catârul la fiecare jumătate de oară, el mă lua cu vorba și, când mă deșteptam, vedeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de ceea ce-i scris omului să pățască, nu poate scapa. Așa, într-una din zile, m-am dus cu mai mulți prietini să vizitez o preafrumoasă localitate cunoscută în județul Suceava, sub numele de Brădățel, situată în mijlocul unei păduri la poalele munților Carpați. Am descris odată, acum 36 de ani, prin întăia mea novelă Fluierul lui Ștefan, această încântătoare poiană înzestrată cu tot ce are natura mai frumos, mai atrăgător, deci nu voi reveni cu o a doua descriere. Voi zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
A existat și o aplicație pe teren, spre Câmpina. Pe măsura apropierii de munte, mi s’au dezvăluit locuri mirifice, cum poate doar pământul românesc e În stare să arate, dar și urmele civilizației. Într’adevăr, muntele era frumos, dar poalele lui, pâraiele lui, erau Împănate cu fel de fel de rămășite ale vieții moderne, prea dezinvolt abandonate. Or fi văzut și alții asta, mai Înainte, de vreme ce afișul simpozionului Înfățișa un copac, de fapt un personaj lămurit de o inscripție, ca
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
sunt unice și nici n’arată prea bine Împănate cu oameni și, mai ales, cu ceea ce rămâne În urma lor. Acum Însă, cu ochii minții, vom Întâlni Carpații. Iar dacă, pornind Într’acolo, nu ne vom fixa În vreo stațiune de la poalele lor și vom tenta Înălțimile, vom avea adevăratul sentiment al muntelui. Fiecare Îl receptează desigur În felul lui. Unii nu conștientizează; pentru alții Însă, el e ca o vrajă căreia i-aș zice sentimentul negentropiei sau, dacă vreți, al primordialului
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
pe o axiomă. Desigur, vă spun lucruri cunoscute și, Încă, le voi restrânge doar la plantele lemnoase. Asta, pentru a le discuta doar pe acelea ce se află Într’un echilibru secular cu mediul, deci pot fi considerate reprezentative. Concret, poalele muntelui, altitudinile mici deci, care nu se deosebesc cu nimic de orice deal, sunt populate de stejar. Mai sus, e prezent fagul. Înălțimile sunt dominate de brad și molid, iar creasta muntelui de jnepeni și ienuperi. Iar dacă muntele e
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
rând pe rând, În medii din ce În ce mai entropizate. Lichenii, cei mai vechi, ocupă locurile Înalte, cu cea mai importantă negentropie. Coniferele, precum jnepenii, ienuperii, brazii, apărute Într’un moment când mediul se mai entropizase, ocupă spațiul de tranziție spre zona de poale, entropizată, feuda unor specii mai recente, precum fagul și stejarul. Dar aș mai zice ceva. Dacă negentropia e sinonimă cu mediul reductiv, pe care plantele și-l pot crea mai mult sau mai puțin, după cât sunt de evoluate, aș spune
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
a nevoii de negentropie, căci ce e o femeie frumoasă, felină, frumosul În genere, decât negentropie? Iar dacă ești mai puțin norocos, ca mine de exemplu, care nu prea ies pe stradă, cauți felina propriu-zisă care, sub blănița covrigită În poale ori chiar pe masa de lucru, la căldura veiozei, taman pe hârtiile de care ai mai multă nevoie, adăpostește aceeași inspiratoare negentropie. Să demonstrăm deci și să vedem ce ne poate Învăța o pisică. Puteți să-i spuneți și avanpremiera
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
mai mult închis decât deschis, deoarece, datorită crizei, nu prea mai produce nimic, bruma de muncitori care mai sunt angajați este mai mult pentru lucrări de conservare. Drumul merge la zona numită Sumernă, un grup de case situate chiar la poalele muntelui, de aici se bifurcă în două: drept înainte se ajunge chiar la poalele muchiei Tărâța, la circa 2 km de la intersecție, unde drumul se termină și începe poteca abruptă. Dacă de la bifurcație mergi la dreapta, ajungi în valea Ucei
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
de muncitori care mai sunt angajați este mai mult pentru lucrări de conservare. Drumul merge la zona numită Sumernă, un grup de case situate chiar la poalele muntelui, de aici se bifurcă în două: drept înainte se ajunge chiar la poalele muchiei Tărâța, la circa 2 km de la intersecție, unde drumul se termină și începe poteca abruptă. Dacă de la bifurcație mergi la dreapta, ajungi în valea Ucei Mari, unde dai de Cabana Fata Pădurii, sau cabana Arpaș, denumirea mai oficială, din
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
la limita dintre zona de brazi și golul alpin. Atunci când am făcut traseul acesta îmi aduc aminte că ne odihneam pe prispa cabanei, obosiți de traseul făcut până la acea oră, (era cam ora 14), și ne pregăteam să coborâm spre poalele munților, când am remarcat un cuplu care urca cu greu spre cabană, el fiind de circa 125 kg și ea era cam la 100 kg, amândoi transpirați și extrem de obosiți. S-au prăbușit frânți la intrarea în cabană și au
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]