5,506 matches
-
să deschidă geamul, i-a fost frig toată noaptea, s-a trezit de mai multe ori clănțănind din dinți, așa că se duce mai Întâi spre dulapul metalic pe care-l descuie cu cheia din buzunarul pantalonilor. Își ia ceasul de pe raftul de sus și-l privește. E ora două! Abia În timp ce-și leagă cureaua ceasului peste Încheietura mâinii realizează că nu poate fi ora două acum când se luminează de ziuă, deci ceasul a stat și, fără să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
se întâmplă când Mâna Grădinarului înveșnicește culorile, iar Cântecul urcă până la cer, până la vămile lumii..., sunete în surpare. Livrescul este o altă prezență constantă în creația lui Emilian Marcu, prin incunabulele vraiște, prin tăblițele de lut ale Grădinarului, din coșurile rafturi străvechi, aflate în biblioteci subterane, din inima universului său, adevărată Atlantidă, ezoterică, abundență de istorii încă neelucidate, unde ochiul se încarcă de sare și dă drumul vălătucilor de gânduri, în timp ce, pe insula noastră, într-o mistică stare, / Îngerul umblă, pe
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
cu "Întoarcerea fiilor lui Iacov la tatăl lor", din Geneză, și se sfârșește cu "A doua epistolă sobornicească a lui Petru". Roșul care colora marginile foilor s-a spălăcit, iar hârtia a căpătat culoarea zidurilor îmbătrînite. De câte ori mă uit spre raftul din bibliotecă unde se află, îmi spun că tot ce e ulterior copilăriei e o altfel de realitate. Acesta fiind pentru mine supremul compliment. Are cap bun, ca taică-su", ziceau femeile bătrâne, iar remarca mă umplea de mândrie. După
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
localitate aflată undeva lângă Rimini. Obținuse pașaportul și vizele, Norița sosise să-l ia. Garsoniera era acum aproape goală. Rămăseseră (deși poate că și acestea erau vîndute) un pat, pe care stăteam, fiindcă nu mai exista nici un scaun, biroul, prin rafturile căruia "unchiul George" scotocea după hârtii vechi, o mică bibliotecă fără cărți și o mașină de scris, veche, prăpădită, pe care mi-o oferise, fără să insiste. A fost o despărțire civilizată. Atât de civilizată încît nu putea fi decât
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
să încep s-o citesc acolo, în clipa aceea, dar un impuls puritan mă opri, spunându-mi insistent că aveam lucruri mai bune de făcut decât să mă înămolesc într-o asemenea nostalgie. Am pus-o deci la loc pe raft, m-am dus tiptil pe palier și, reluându-mi programul anterior (și cu siguranță deloc mai elegant) de explorare, am deschis ușa camerei lui Phoebe. Era cel mai mare dintre cele trei dormitoare; și de asemenea cel mai dezordonat, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o privire mai atentă se dovediră a fi uniforma unui sergent de poliție. — Ce ți-am spus? N-a fost nici un polițist. Și uite, restul. Îi întinse lui Phoebe chipiul și în timp ce făcea asta, ieși la iveală o sticluță pe raftul din spatele lui. — Clorură de potasiu, citi el rar, examinând eticheta. Ai auzit de așa ceva? — E o otravă, spuse Phoebe. Mortimer o ținea în dulăpiorul cu medicamente. Numai că, ultima oară când am văzut-o, era plină. Arătă spre nivelul lichidului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
în scaunul rotativ aflat în fața calculatorului. În mijlocul camerei e o masă cu câteva fotolii ergonomice, la perete e nelipsitul bidon de apă distilată și pe o măsuță alăturată sunt samovarele nichelate pentru apă caldă (ceai) și apă tulbure (cafea). Pe rafturile din furnir de nuc se răsfiră niscai reviste, dicționare, Reader's Digest, manuale de feng shui, cărți de telefon, Stephen King, Huntington, ziare din lumea întâi sau a doua. Singura intruziune permisă, de pildă în India, sunt pachețele cu ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
N-o cunoști. La colțul străzii e un magazin mixt, o cutie de sticlă cu o femeie obosită după tejghea, sub lumina care pâlpâie de undeva din spatele vitrinei frigorifice. Sandu îi cere o sticlă de Jidvei. Femeia o ia de pe raft, o pune în pungă, se joacă cu butoanele de la casă, ia banii, îi dă restul, îi întinde punga. Și când el întinde mâna să o ia, nu se mai poate abține, izbucnește în hohote de plâns. Plânge și plânge cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
jur nu recunoaște nimic. E o cameră aproape goală, cu linoleum pe jos, cu pereți cojiți. Într-un colț e o pianină care trebuie că a stat pe fundul unei ape ultimii cincizeci de ani. Pe un perete e un raft metalic, așa cum se găsesc prin garaje sau pivnițe, pentru borcane de ulei ars. Kerch privește în toate părțile, aiurit. Patul din care tocmai a sărit e un mindir mucegăit, învelit cu pături lucioase de uz și murdărie. Unde se află
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
toată mobila în ea, pe lângă televizor și fotoliul oranj, recamierul, o masă lăcuită de sufragerie care se ține în trei picioare și o coadă de mătură, un șifonier cu cheie de care atârnă ciucuri croșetați, un corp de bibiliotecă pe rafturile căruia se ferfenițesc colecțiile Enigma și Urzica scrupulos complete cu almanahuri cu tot, o măsuță de telefon, două taburete de răchită. Toată această mobilă nu e dispusă ca într-o casă de om, cu un centru, o margine, un loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ocupe mintea și să-și consume energia cu ceva. În schimb cealaltă cameră, căci apartamenul are două, e aproape goală. Se găsesc în ea o pianină de o vechime imposibil de estimat deoarece se află într-o stare deplorabilă, un raft metalic, stativ de laborator de fapt, pe care zac niște borcane dintr-o epocă la fel de greu de stabilit ca vârsta pianinei și o saltea pusă direct pe linoleul vernil, lucioasă de jeg ca centura neagră a vechilor samurai. Fereastra dublă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
și dispare în bucătărie. Și ca întotdeauna când o femeie dispare în bucătărie, dispărută rămâne. Între timp, Pascal se uită în jur și inspectează titlurile din bibliotecă. Parcă ar fi arhiva Institului de Folclor și Etnografie, își zice. Într-adevăr rafturile sunt ticsite de culegeri de cântece și descântece, poezii populare, doine și balade, basme, snoave, ghicitori, legende, bocete, strigături, jocuri de copii. Pascal răsfoiește la nimereală o carte: „Oaie, oaie rapănă Șade jos și dapănă, Și se roagă cucului: ─ Cucule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
pană de ciocârlie.” ─ Tiri tiri tangarana? se miră Pascal cu voce tare. ─ Chiu-hiu! îi răspunde dintr-un colț o pasăre ținută în colivie, vietate pe care oaspetele abia acum o bagă de seamă. Închide cartea, o pune la loc pe raft, se apropie de pasărea care-l privește cu ochii ei perfect rotunzi. Stingherită, ea se foiește, dă din aripi și zburătăcește de pe stinghie pe cutia de semințe. Își apleacă puțin capul într-o parte și cotcodăcește. Ești prea aproape de mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un proiect perfect aplicabil, nu are nimic utopic. Mai mult, prin demitizarea imaginii princiare și eliminarea artificialității, poate fi considerat o "utopie pe dos", cum ar fi spus Cioran. Dacă era un simplu construct literar, ar fi rămas îngropat în rafturile bibliotecii de epocă, așa cum s-a întîmplat cu La citta del sole (1603), a lui Tommaso Campanella, sau cu textul de referință care e Utopia (1516) lui Morus, citat de toată lumea, dar de nimeni citit astăzi. Personajele acestor cărți, cu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
intră. Nick intră-n casă. În cămin ardea un foc mare. Vântul urla. Bill Închise ușa. — Bem ceva? Se duse-n bucătărie și se-ntoarse cu două pahare și un urcior cu apă. Nick luă sticla de whisky de pe un raft de deasupra șemineului. — Asta-i ok? Întrebă. — Da, e bună. Se așezară-n fața focului și Începură să bea whisky irlandez cu apă. — E foarte bun, are un fel de gust afumat, spuse Nick, privind focul prin sticlă. — E de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-a câștigat meciul? — Petoskey. Cinci la trei. Taică-su Îl privea cum mănâncă și cum Își toarnă lapte din urcior. Nick bău și se șterse la gură cu un șervețel. Apoi taică-su se ridică și luă plăcinta de pe un raft de deasupra. Îi tăie o felie mare. Era plăcintă cu afine. — Tu ce-ai făcut, tată? — Dimineață am fost la pescuit. — Ai prins ceva? — Niște fâțe doar. Îl privea cum mănâncă plăcinta. Și după-amiază ce-ai făcut? — M-am plimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
multe poze colorate cu Maera au fost vândute bărbaților care le Înfășurau și le băgau În buzunare. Și acum mă Întind În noaptea aceea ne-am Întins pe podea și eu ascultam cum mănâncă viermii de mătase. Se hrăneau În rafturi În care erau așezate frunze de dud și Îi auzeai toată noaptea mâncând și mai auzeai zgomotul frunzelor care parcă ar fi căzut. Eu unul nu voiam să adorm, pentru că trăiam de foarte mult timp cu certitudinea că dacă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
după ce a Închis ochii și am Îmbrăcat-o, Împreună cu doamna care era cu mine. Dar printr-o minune, mi-am adus aminte că mai avea un exemplar al aceleiași fotografii Într-un plic cu altele, pe care-l ținea În raftul de jos al șifonierului, și am avut noroc: am găsit-o. Uitați-o! - și mi-o Înmînă. În după-amiaza zilei următoare, intram pe poarta cimitirului căutînd printre oamenii care Însoțeau sicriul purtat pe umerii a patru bărbați, pe doamna... O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
o senzație de gol. Cui să spun? Soții Pavel dormeau, era somnul de după-amiază sau poate nu erau acasă. Luai fotografia lui Keti, pe care o pusesem cu o zi Înainte În ultima carte aflată În partea dreaptă a primului raft al bibliotecii (mai tîrziu aveam s-o păstrez Într-un sertar al biroului, Într-o cutie cu mai multe fotografii). Trecui În camera de la față. Deodată, Îi simții mîna pe umeri: „Am venit, Îmi vorbi, și trecu În fața mea. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
vrem. Dar bine c-aveți copii buni - să vă trăiască! Și găsind că rostirea trebuia subliniată cu o anume solemnitate a clipei, binecuvîntă prilejul să umple păhărelele cu țuică de Panciu pe care o avea de un an, păstrată În raftul de jos al cămării, Împreună cu alte asemenea băuturi. - Mulțumesc! glăsui Înviorat Învățătorul și ciocnirăm toți patru. Doamna Carolina Pavel devenise brusc curioasă cu privire la unele amănunte ale traiului fetei la București, de viața din Capitală, dar Învățătorul se dovedi nepriceput a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
și că am venit să-i cer ajutorul. Convinge-l să mă primească... E o situație foarte gravă. După puțină vreme, Antonius se afla într-o sală mare, cu pardoseala din blocuri de calcar. De-a lungul pereților, pe niște rafturi înalte, erau așezate numeroase suluri de pergament. Lumina schimbătoare a apusului se strecura prin micile ferestre din tavan, ale căror zăbrele de lemn se decupau pe albastrul cerului, și cădea pe masă, în jurul căreia se aflau câteva scaune, și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pământ înalt și abrupt care juca rolul de zid de apărare pentru amfiteatrul construit din ordinul legatului Caecina Alienus, soldații Legiunii a treisprezecea trebuiseră să sape o încăpere unde gladiatorii urmau să se îmbrace. Era o sală mare, cu multe rafturi pe care se afla echipamentul diferitelor tipuri de gladiatori. De-a lungul pereților erau niște bănci lungi. — Te las aici, zise Proculus. Valerius privi în jur. Sala se umplea de oameni; pe mulți îi cunoștea, pentru că îi fuseseră tovarăși la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Cartea e stâlpul existenței mele și aș vrea s ă cr ed că și al altora. Chiar dacă zilnic ne simțim amenințați că locul i-l va lua... electronica. Dar cum dispariția cartotec ilor scrise cu mâna și puse cândva în rafturi pentru consultare nu-i încă un câștig, sper, că acestea ca și cărțile, semn al peren ităț ii lor, vor dăinui multă vreme, în ciuda și a altor încercări pr in c are trece cartea, iubita noastră carte. Tinerii nu mai
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
au luminat mințile și le-au încălzit inimile. Vertiginoasele progrese în tehnologia informației au detronat cartea, au diminuat dramatic interesul pentru lectură și au condamnat librăriile la sufocare datori tă n umărului imens de volume aflate în depozite și pe rafturi. În mod firesc survin câteva întrebări: Este această stare de lucruri un câștig sau o pierdere pentru împlinirea personalității adolescenților și tinerilor de azi? Strădaniile scriitorilor își mai află importanța și utilitatea? Nu cumva în spatele acestor realități se ascund pericole
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
pentru că din veniturile lor de simpli pensionari, ca și mine, au sponsorizat mare parte din cheltuielile mele pentru realizarea volumelor „Bucovina pământ românes c” ș i „Mălin - vestitorul revoluției”. Fără ajutorul lor, cărțile pomenite ar fi ajuns mai greu în rafturile librăriilor. Gratitudine familiei Tacu mai ales pentru că prin gestul lor m-au ajutat ca măcar simbolic, prin literă tipărită să aduc bogata și frumoasa grădină a țării Bucovina străbună la noi acasă. La România, cum s a întâmplat și cu
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]