5,383 matches
-
tată, Landulf a murit în 10 aprilie 943, Landulf l-a alungat pe fratele său mai mare Atenulf din Benevento și pe fiul unchiului său Atenulf, numit tot Landulf, din Capua. Temându-se pentru viețile lor, cei doi au căutat refugiu pe lângă principele Guaimar al II-lea de Salerno, iar Landulf "cel Roșu" a devenit principe unic. Prima sa măsură a fost aceea de a continua politica familiei sale de a-și asocia fiii la conducere. Astfel, Landulf l-a numit
Landulf al II-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324615_a_325944]
-
generalului Constantin să dezlege căsătoria și să îi taie nasul lui Eufemius. Acesta din urmă a reușit să organizeze o răscoală, l-a ucis pe Constantin, după care a ocupat Sirecusa; fiind însă înfrânt în cele din urmă, a cputat refugiu în Africa de Nord. Ajuns acolo, el a oferit guvernarea Siciliei lui Ziyadat Allah, emirul aghlabid al Tunisiei, în schimbul menținerii sale ca general; ca urmare, o flotă arabă a fost trimisă împotriva Siciliei. Emirul a fost de acord cu cucerirea Siciliei, promițând
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
Angliei, Scoției și Irlandei a pierdut deja Războiul Civil. Doar doi oameni i-au mai rămas credincioși: Sir Edmund Blackadder (Rowan Atkinson), singurul descendent al istoricei dinastii Blackadder, și slujitorul său, Baldrick (Tony Robinson). Ei i-au oferit regelui un refugiu la Blackadder Hall, unde acesta se ascunde într-un tufiș de mărăcini, fiind asigurat că este la fel de probabil să fie prins "precum o vulpe vânată de o ceată de broaște țestoase cu un singur picior". Sir Edmund rămâne loial, deoarece
Blackadder: The Cavalier Years () [Corola-website/Science/324665_a_325994]
-
curtea longobardă din Pavia, gest care a fost considerat ca o insultă de către longobarzi. Între timp, după moartea lui Carloman I din 771, și soția acestuia, Gerberge a părăsit Regatul francilor împreună cu copiii săi (din motive necunoscute) și a căutat refugiu la Pavia. Desiderius a găsit ocazia potrivită pentru a întoarce insulta primită și a oferit azil refugiatei și declarând că fiii ei au dreptul asupra unei părți din Regatul francilor. De acum, relația dinte franci și longobarzi s-a rupt
Asediul Paviei () [Corola-website/Science/324682_a_326011]
-
fiul ducelui Sergiu al II-lea de Amalfi cu Maria de Capua, sora principelui Pandulf al IV-lea de Capua. În 1014, el a fost numit co-regent și succesor al tatălui său. În 1028, alături de tatăl său, a plecat în refugiu la Constantinopol, în vreme ce mama sa, Maria, și fratele mai mic, Manșo al II-lea au uzurpat puterea la instigarea unchiului lui, Pandulf de Capua. În 1029, Ioan (fără tatăl său) a revenit și și-a reafirmat autoritatea, depunând atât pe
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]
-
dată ca urmare a faptului că Pandulf de Capua cucerise Gaeta încă din 1032 și amenință celelate orașe de coastă, inclusiv Napoli, unde Ioan și-a găsit adăpost, în condițiile în care ducele Sergiu al IV-lea de Neapole acordase refugiu și ducelui depus de Gaeta, Ioan al V-lea. Pandulf a căsătoria sorei lui Ioan cu normandul Rainulf Drengot, mercenar care recent rămăsese văduv după moartea sorei ducelui de Neapole. Astfel, Pandulf s-a folosit de nepoata și de sora
Ioan al II-lea de Amalfi () [Corola-website/Science/324722_a_326051]
-
tava. Ipoteza detectivului este confirmată: a existat un schimb de chiriași în prima noapte, atunci când toți cei din casă dormeau. Este clar că ea și bărbatul bărbos, probabil iubitul sau soțul ei, sunt într-un fel de pericol și caută refugiu. Din spaima care se citea pe fața femeii când a deschis ușa de la cameră și din măsurile de precauție excepționale, care au fost luate pentru a se asigura secretul, detectivul deduce că trebuie să fie vorba de o chestiune de
Cercul roșu (povestire) () [Corola-website/Science/324801_a_326130]
-
aceea. Ea le mărturisește celor patru care este misterul. Numele ei este Emilia Lucca, iar omul cu barbă era soțul ei, Gennaro. Bărbații sunt mai degrabă luați prin surprindere de bucuria ei evidentă la această priveliște oribilă. Soții Lucca căutau refugiu în fața pericolului reprezentat de Giuseppe Gorgiano, care îl urmărea pe Gennaro pentru a-l ucide. Gorgiano îl acuza pe acesta de trădarea Cercului roșu, o organizație criminală secretă la care Gennaro aderase când era mai tânăr. El și soția sa
Cercul roșu (povestire) () [Corola-website/Science/324801_a_326130]
-
conspirații în Verona, pusă la cale de soția sa de origine gepidă, Rosamunda, în înțelegere cu conducătorii militari gepizi și longobarzi. Totuși, aristocrația longobardă nu a acceptat actul de ucidere a regelui și a forțat-o pe Rosamunda să caute refugiu printre bizantini, la Ravenna. În continuare, în 572, cei 35 de duci s-au adunat la Pavia , numindu-l ca rege pe Cleph. Noul monarh a extins granițele regatului, încheind cucerirea regiunii Toscana și supunând Ravenna asediului. Cleph a încercat
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
l-a aruncat în închisoare pe Liutpert și a reocupat tronul. Peste puțină vreme, a reușit să destrame pe opozanți, ucigându-l pe Rotarit și suprimându-i ducatul și înecându-l pe Liutpert. Doar Ansprand a reușit să scape, găsind refugiu în Bavaria. În cotninuare, Aripert al II-lea a zdrobit o nouă răscoală, cea a ducelui Corvulus de Friuli, și a fost capabil să promoveze o politică de liniștire a spiritelor, mereu favorizând elementul catolic din Regatul longobard. În 712
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Perugiei. După acest eșec, prestigiul lui Ratchis a fost anihilat, așa încât ducii au ales un nou rege, pe fratele său Aistulf, care deja îi succedase ca duce în Cividale, iar acum, după o luptă scurtă, l-a silit să caute refugiu la Roma și în cele din urmă sp devină călugăr la Montecassino. Aistulf a reprezentat expresia unei atitudini mai agresive a ducilor longobarzi, care refuzau ca populația romană să devină un element activ în stat. Pentru a putea promova o
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ar fi însemnat și o pierdere de prestigiu pentru sine. În 773 și 774 regele francilor a invadat Italia și, dovedindu-și superioritatea față de o rezistență dură a longobarzilor, a capturat capitala acestora, Pavia. Fiul lui Desiderius, Adalgis, a găsit refugiu la bizantini, în vreme ce Desiderius și soția sa au fost deportați în Galia. Carol s-a autointitulat "Gratia Dei rex Francorum et Langobardorum" ( "Prin grația lui Dumnezeu, rege al francilor și al longobarzilor"), realizând o uniune personală a celor două regate
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
și politica de Contrareformă. Întrucât învățământul devenise în Bavaria un monopol al iezuiților, înaintarea protestantismului în ducatul Bavaria a fost practic stopată. Albert al V-lea a fost un adevărat patron al artelor. Artiști de toate categoriile și-au găsit refugiu la curtea sa din München. Numeroase edificii au fost construite în oraș, iar colecții de lucrări artistice erau aduse din Italia și din alte țări. Cheltuielile pentru crearea unei curți opulente l-au adus pe ducele Albert în conflict cu
Ducatul de Bavaria () [Corola-website/Science/326005_a_327334]
-
c. 1603 - între ianuarie și martie 1683) a fost un teolog protestant englez, care a fost un promotor timpuriu a libertății religioase și a separării bisericii de stat. În 1636, el a fondat colonia Plantațiile Providence, care a oferit un refugiu pentru minoritățile religioase. Williams a întemeiat prima biserică Baptistă în America, Prima Biserică Baptistă din Providence. El a studiat limbile Americanilor Nativi și a fost un susținător pentru relații corecte cu Nativii Americani. Williams a fost, fără îndoială, primul aboliționist
Roger Williams () [Corola-website/Science/326083_a_327412]
-
reprezintă un complex de vestigii ale unor construcții rupestre cu funcții dominante cultice și de refugiu, a căror origine coboară uneori până în preistorie, situate în zona arcului sud-estic al Carpaților în principal în zona "Culmii Ivănețu", dar și pe dreapta Buzăului în "Masivul Siriu", precum și în zona adiacentă din Subcarpații de Curbură ("Dealurilor Botanului") pe un
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
incertă vehiculează ideea că în zona Buzăului ar fi acționat misionarul "Audius" - întemeietorul sectei "Audienilor". Unii dintre cercetătorii locali susțin chiar opinia că unele dintre aceste situri au servit drept sanctuare dacice. Alături de funcția cultică, locațiile au folosit și pentru refugiu, fiecare dintre cele două destinații fiind susținută atât de dispunerea izolată și de existența unor inscripții, cât și de mențiuni documentare medievale. În mod indirect, bisericile rupestre de aici au influențat dinamica așezărilor umane. Apariția unor pustnici izolați a determinat
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
funcționat ca schit atât de călugări (pînă în 1791 și după 1825) cât și de maici (1791-1825). Parte dintre urmele de dăltuială par să indice o vechime mai mare decât perioada de propagare a creștinismului. Aici și-ar fi găsit refugiu din calea năvălitorilor turci Sfânta Teodora de la Sihla. Mai recent în 1821, latifundiarul și judecătorul de la Buzău Nica Mușceleanu din Merei a murit aici, unde era retras cu alți băjenari fugiți din calea zaverei. Este situat lângă satul Nucu, pe
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
orașul Nehoiu. Ar fi avut inițial mai multe încăperi, dar acum este distrusă parțial de seisme. Sunt elemente de datare pentru secolele XVI-XVII. Originea este naturală, cu amenajări antropice ulterioare. Funcția ei a fost aceea de a a servi ca refugiu în vremuri de restriște. Prezența unei multitudini de așezări rupestre într-un spațiu restrâns, a impus compararea acestei zone cu Muntele Athos, pentru zona în cauză folosindu-se și denumirea de ""Athos Românesc"". Comparația nu are susținere în realitate, acestă
Bisericile rupestre din Munții Buzăului () [Corola-website/Science/326125_a_327454]
-
1743, liderul persan Șahul Nadir a ordonat distrugerea bunurilor sale și moartea călugărilor care locuiau acolo. Mănăstirea a rămas în ruine până la începutul secolului XX, atunci când unele săli și camere au fost restaurate. În timpul Primului Război Mondial, a fost un loc de refugiu, care a dus la reconstruirea unei părți a sitului. Structura, împreună cu rezervorul vecin și izvoarele de ape minerale naturale, au fost îngrijite de către Biserică Caldeeana, iar pelerinii creștini au continuat să viziteze ruinele. După războiul din Irak, locul se află
Dair Mar Elia () [Corola-website/Science/326180_a_327509]
-
7 km lungime și o lățime maximă de 1,8 și este acoperită cu o densă junglă tropicală, cu o înălțime maximă de 81 m. Insula a fost nelocuită pâna în secolul al XIX-lea. Atunci, a fost loc de refugiu și cazare pentru al 78-lea Regiment "Highlander" după ce vasul lor "Frances Charlotte" s-a scufundat în fața coastei a insulei.
Insula Preparis () [Corola-website/Science/326221_a_327550]
-
Maria a fost decisă înființarea Institutului cu internat la Iași. Spațiul necesar funcționării Institutului a fost asigurat de Regina Maria care a donat casa Cantacuzino-Pașcanu, casă în care locuise în timpul Primului Război Mondial în perioada în care conducerea țării se aflase în refugiu la Iași. A fost decis ca acest Institut să primească numele de «Institutul de Educațiune „Regina Maria”». Fundațiunea „Regele Ferdinand I” a rămas în memoria ieșenilor, devenind un eponim. Chiar și după dispariția oficială a Fundației după 1946, ieșenii au
Fundațiunea „Regele Ferdinand I” () [Corola-website/Science/326390_a_327719]
-
remușcări pentru invadarea statelor papale, a fost proclamat rege al Nepolelui apoi al Italiei. Regatul celor Două Sicilii a fost anexat noului regat al Italiei în urma unui referendum iar familia regală a celor Două Sicilii a trebuit să caute un refugiu în ceea ce a mai rămas din Statele Papale. În timpul exilului la Roma, Maria s-a îndrăgostit de un ofițer al gărzii papale, Armand de Lawayss, și a rămas însărcinată. S-a retras la casa părinților ei, la Possenhofen, unde consiliul
Maria Sofia de Bavaria () [Corola-website/Science/322604_a_323933]
-
voia o politică de expansiune la est și recuperarea Lotharingiei. Inițial regina Emma a dominat situația, dar în vara anului 986 a existat o inversare: partea anti-ottoniană a prevalat, iar ea a fost forțată să părăsească curtea și să caute refugiu la Hugh Capet. Ludovic al Y-lea a murit la 21 mai 987 dintr-o căzătură de pe cal în timp ce vâna în pădurea Halatte din apropierea orașului Senlis, Oise. A fost înmormântat la mănăstirea Saint-Corneille din Compiègne. Neavând moștenitori legitimi, unchiul său
Ludovic al V-lea al Franței () [Corola-website/Science/322652_a_323981]
-
-l susține pe tronul instabil. Cu toate acestea, cu ajutorul unui corp de armată, suedezii au reușit să obțină alegerea lui, pe 12 iulie 1704. Câteva luni mai târziu, Stanislav a fost forțat de către incursiunea bruscă a lui August să caute refugiu în tabara suedeză, dar în cele din urmă, la 24 septembrie 1705, el a fost încoronat rege. Carol însuși i-a furnizat noua coroană și sceptrul, în loc de însemnele vechi ale regalității poloneze, care fuseseră duse în Saxonia de August. În
Stanisław Leszczyński () [Corola-website/Science/322778_a_324107]
-
i-a purtat numele - "Sămănătorismul", curent teoretizat de Nicolae Iorga. La 10 decembrie 1914, revista "Ramuri" a fuzionat cu revista "Drum drept", luând denumirea acesteia și avându-l ca director pe Nicolae Iorga, până în 1927. A reapărut câteva luni, în refugiu la Iași (martie iulie 1917) și din 1919, din nou la Craiova. Revista a funcționat în această formă până în 1947, cu două pauze: în 1918, din cauza Primului Război Mondial și între 1930-1933 din motive financiare. În revistă, pe lângă Nicolae Iorga, au publicat
Ramuri (revistă) () [Corola-website/Science/322838_a_324167]