5,454 matches
-
se mai ușureze muncile către proprietate, deși nu lucrează mai mult decât glăsuește așezământul” și că „dreptatea sa este în Galați”. Din sate se strămutau în orașe și țărani înstăriți, și țărani ziși ,,codași”. Cei dintâi, de obicei, reușiseră ca săteni să înjghebe „un negoț” și se străduiau să părăsească definitiv satul socotind, pe bună dreptate, că orașul era mai prielnic desfășurării activității lor de negustori. Vistieria însă se servea de toate mijloacele pentru a le face imposibilă strămutarea, căci pe
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
și împroprietăririi numai sub aspect economic, a subestimat implicațiile sociale și politice ale unei asemenea măsuri și a avut mereu în atenție urmările legiuirii agrare din 1864 asupra situației economice a țării și, îndeosebi, asupra recăderii în dependență parțială a sătenilor. Așadar, A. D. Xenopol n-a respins exproprierea și împroprietărirea pentru că s-ar fi aflat de partea marii proprietăți sau a conservatorilor, ci pentru că socotea soluția netrainică din punct de vedere economic, motiv pentru care ar fi dorit doar ca statul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
brutalizează femei și copii și apoi dau foc satului. Într-o scenă cheie, "umanul" sergent Elias (Willem Dafoe) îl împiedică pe brutalul sergent Barnes (Tom Berenger) să omoare o tînără, după ce omorîse deja o femeie și o mulțime de alți săteni. Într-o altă scenă, Chris, care a început să ia și el parte la atrocități, privește mai întîi cu interes, pentru ca, la scurt timp, să pună capăt violului unei adolescente din sat de către cîțiva soldați. Scenele ne reamintesc de My
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
rămâne un țăran cu oarece știință de carte, care nu se aventurează să exploreze spații nefamiliare, așa încât proza are ca loc de desfășurare numai satul ardelean. Discursul narativ, fluent, se organizează în jurul evenimentelor obișnuite ale vieții de la țară: conflicte între săteni (Alte vremuri), superstiții (Farmece, Deocheată), ridicarea pe scara socială (Domnul mamei), iubirea care nu ține seamă de starea materială (Hârca), războiul (La gura sobei), alcoolismul ca pricină a răului social (Clanța). Același mediu, surprins într-un moment generator de discuții
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289954_a_291283]
-
Gaggini. Fecioara strângea la piept Pruncul. Lucrarea l-a impresionat pe Giandomenico; Mamă și Fiu păreau de carne, persoane vii. Este adevărat că îi surâseseră șoptindu-i ceva? Pe drumul de întoarcere nu s-a băgat în vorbă cu ceilalalți săteni, încerca să-și amintească cuvintele șoptite de Madonna, să-și amintească exact surâsul lui Cristos. Cum era cu putință ca statuile să vorbească? Erau tâmpenii iscodite de închipuirea lui stârnită de călătorie. Dacă l-ar fi întrebat pe taică-său
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
clopotelor: trei totul era ca înainte, patru pentru a da de știre că s-ar bănui ceva, cinci în caz de primejdie. Săptămâni în șir, la intervale regulate, au răsunat mereu câte trei bătăi, dar sub acel asediu al fricii, sătenii deveniseră mai omenoși, mai buni, mai generoși. Într-o noapte, era lună plină, am auzit-o țipând de mama focului pe Maddalena, ca și cum ar fi vrut să scape din ghearele unui coșmar. Maddalena era o biată femeie care își oferea
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
că această observație nu umbrește cu nimic excepționala valoare artistică a construcției literare rebreniene. Întreaga atmosferă redată de L. Rebreanu privitor la dramatismul conflictului dintre pasiunea pentru ființa iubită și pasiunea pentru pământ și proprietate, pentru prestigiu social în rândul sătenilor are astăzi o corespondență și mai slabă cu realitatea satului românesc. Dar nu numai această descriere, ci și altele care prezentau tipicul nunții țărănești încărcate de obiceiuri și simboluri prinse în producții lirice autohtone (emice) în cântece de genul „Ia
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
cu cei din nuvelistica lui C. Sandu-Aldea. Unii vădesc înclinații spre cruzimea gratuită, spre perversitate. Tinerii din cutare sat, bunăoară, se amuză chinuind câinii prin „dare în jugău”. Mai numeroase decât firile violente și crude sunt cele doar „sucite”. Un sătean își aprinde casa, apoi, de pe o movilă, strigă de trei ori: „Cocoșul roșu”. Cineva înnebunește subit văzându-l viu pe unul de care era sigur că murise. O țigancă ce pretinde a ghici țărăncilor soarta soților aflați în război suferă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
patruzeci și unu de bobi și patruzeci și unu de frați" ("Firul Ariadnei"). Satul capătă trăsături fabuloase, obiectele au alte contururi, ele poartă ascuns un "ce" misterios care dăinuie din timpuri străvechi: apare șarpele bun, păzitor al casei, pentru care săteanul a turnat lapte în hârburi, vițelului nebun îi sângeră călcâiul; prânzul este biblic cu cinci pâini și doi pești, în căciulile țăranilor se lasă pasărea clocind grăunțele, și "Aventura laptelui", în ciuda faptelor relatate, nu ni se pare stranie, pentru că totul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Magaziile vergeluțe, sunt ca limba de clopot, gata să facă/ Bang./ Satul devine strălucitor" (" La strigat"). Locul de taifas este "patul" din fața porții, dumineca când afli ce au făcut lupii, ce a visat Gaga Rita, Țața Anica și alte vecine. Sătenii privesc sus pe deal, pe unde oamenii trec în haine de sărbătoare (lumea albă este lumea primenită în haine sărbătorești). Poemele cu aparență de cronică sunt epice și pline de mișcare și viață, ele materializează spiritul satului: "Săriți lume, țipa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Unii abia așteptau să se facă mari/ și să-și pună ștreangul/ De gât/ Ca să se strângă lumea, și ei să facă pe grozavii,/ Morți cu ochi beliți", versuri în care apare și tragicul, ca în poemul "Fusul". Moara amintește sătenilor de moartea morăresei, femeie tânără și frumoasă. Numele personajelor au sonorități stranii, și ele se potrivesc cu firea lor. În zilele de sărbătoare oamenii nu au poreclă și numele lor este șters, "nume de pomelnic". Oamenii se nasc, fac nunți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
însă cele legate de revoltă. Țăranii, de sărăcie și, de nedreptățile suferite, se răscoală. Astfel, întâmplarea legată de o goană după curci îi dă poetului prilejul să explice numele Piscului cu Bojii, mănăstire de călugări greci, care au luat pământul sătenilor și locul a fost prefăcut în cenușă. Drumul până în pisc este zugrăvit ca în marile romane: "Treceam Mătăsoaie, dam în vâlceaua lui Niță,/ Răzbeam în poiana Popii,/ Coboram coasta în vâlceaua cu izvoarele/ Suiam iar printre stejarii bătrâni, dând cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care a devenit „ales al națiunii” (după V. G. Morțun și Ion Nădejde), deputat al Colegiului III Roman, dar Camera l a invalidat.13) A scos, împreună cu cei doi, ziarul „Muncitorul” și a fost prim-redactor al revistei ilustrate „Gazeta săteanului” din Rîmnicu Sărat. A publicat articole în „Contemporanul”, „Critica socială” și „Drepturile omului”. N-a rămas însă la socialiști, ci a trecut,ca mulți alții, la liberali. în 1907, după moartea lui Take Leca, a candidat, din partea acestora, pe postul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
sat să-i sfințească o casă, și-și face următoarea socoteală: „dacă e casă nouă, vine feștanie mare cu rugăciunea potrivită pentru alungarea duhurilor, și plata lui nu va fi de douăzeci de bani, ca la feștania mică, ci patruzeci”. Săteanul n are decît „doi bani de nichel”, de care cu greu ar vrea să se despartă: „Privirile [lui] erau ațintite statornic la cei doi bani de nichel ce luminau surii pe masă”. Dar, cuprins de un elan inexplicabil, popa se
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cameră anume, pentru fete. Mai era în ogradă o casă lungă, de 15 metri, cu fața spre biserică. În acea casă era o cameră specială a băieților, apoi la mijloc o cameră care servea de cancelarie, pentru diferitele socoteli cu sătenii, iar în continuare, bucătăria, cu fîntîna alături. Dar camera băieților, pe vremea aceea, era mai mult goală, din cauză că băieții cei mai mari rămăseseră la învățătură în Botoșani. Cu toate că Eminovici încă era obligat să rezolve foarte serioase probleme bănești, el avea
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a suferi nici alte nedreptăți ce leam întîmpinat în arătatul timp, am fost de meam căutat un loc pe care milam și găsit, în satul Bursuceni"29. Apro barea de mutare i s-a dat la 12 mai 1863. Astfel, sătenii, rămași fără preot, dădeau toată vina pe Eminovici, pentru că biserica era proprietatea lui. El trebuia să suporte leafa și întreținerea preo tului, dîndu-i și pămînturile de hrană. Mai erau cheltuielile cerute de Șerban, Nicolae și Iorgu și cîte alte cheltuieli
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
se aude în toate satele din împrejurimi, dar el l-a înregistrat la Ipotești. În partea finală, unde se trece la urătura propriu-zisă, poetul a folosit două inițiale: C. G. Ele trebuie citite C(onu) G(heorghieș), cum îi ziceau sătenii tatălui său. "Cîte paie pe casă, Atîția galbeni pe masă. Și C(onul) G(heorghieș) în poala antireului îi strîngea, În camară-i ducea, Cuconiței bine-i părea. Și C(onu) G(heorghieș) ia galbenași Și-aruncă la plugarași."127 Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
romanul Fiii ucigașului. Termină liceul și pleacă la București, unde începe o îndelungată activitate de ziarist, lucrând sau doar colaborând la „România”, „Revista Societății «Tinerimea română», „Revista literară”, „Revista nouă”, „Revista copiilor”, „România muzicală”, „Ovidiu”, „Familia” ș.a. A condus „Apărătorul săteanului” (1906-1907), „De vorbă” (1908), „Cultura” (1920-1922), în toate publicând masiv versuri, proză, piese de teatru, articole. În 1892 devenise funcționar, urcând în ierarhie până la treapta de director în Ministerul Cultelor și Artelor (1920-1926). Șirul aparițiilor editoriale e foarte abundent. Caracterul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
zilnică a țăranului” (cum sună titlul unui ciclu), versifică în manieră folclorică diverse motive. Mici întâmplări constituie nuclee epice pentru prozele din aceste culegeri, fără virtuți deosebite, dar considerate de autor bune prilejuri de a-i instrui și moraliza pe săteni. În anii următori scrisul său vine în întâmpinarea programului inițiat de Spiru Haret, cu intenția precisă de a reforma viața satului. Elaborează trilogia Patriotism, cuprinzând romanele Străin în țara lui... (1900), Tribunul poporului... (1903) și Măria sa, Ogorul (1907), care au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
Iași (1893) și la cel din Craiova (1895) și Nunta lui Lică, reprezentată la Craiova (1894), ambele nepublicate - sunt urmate, mult mai târziu, de Poștașul dragostei (1913), cu un umor forțat, generat de niște banale intrigi din același mediu. Pentru săteni R.-N. a scris câteva comedioare - Talpa iadului (1906), De pe urma beției (1906), Păcală argat (1907), Păcatele lui Gânju (1907) -, care vin în completarea mesajelor moralizatoare din proza cu ambianță rurală. Pentru copii, cărora le va dedica și Cartea școlarilor (1923
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289111_a_290440]
-
progres față de perioada anterioară. A crescut numărul instituțiilor de învățămînt de toate gradele, în toate regiunile țării; s-au construit numeroase clădiri destinate învățămîntului atît la orașe, cît și la sate (unde, multe au fost realizate prin contribuția directă a sătenilor); a crescut numărul copiilor și tinerilor cuprinși în învățămînt; s-a asigurat o mai bună pregătire a corpului didactic care a imprimat procesului instructiv-educativ un nivel ridicat, confirmat de gradul înalt al științei și tehnicii românești în acea perioadă. Pentru
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
de ordin pedagogic și social: a) prin conținutul ei, școala primară rurală era străină satului, trebuințelor țăranului; fiind organizată după nevoile orașului, școala nu-l ajuta pe țăran să-și îmbunătățească munca; b) nu ținea seama de trebuințele economice ale săteanului, îl obliga să apeleze la forța de muncă a copiilor și în perioada anului de învățămînt; c) condițiile materiale, deosebit de grele, ale unui număr mare de familii nu le îngăduiau întreținerea copiilor în școală (,,analfabetismul nu poate fi înlăturat complet
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
atunci. Și el propunea, pentru clasele V-VII, o adaptare a anului școlar la ritmul muncitor agricole și ajutorarea copiilor săraci. Școala secundară, rămînînd o școală pentru "elite", trebuia să creeze condiții pentru o mai largă cuprindere a fiilor de săteni. "Ramura de învățămînt cea mai puțin dezvoltată și care a dat cele mai slabe rezultate" aprecia sociologul ieșean "este învățămîntul tehnic-profesional". Propunînd organizarea acestui tip de școală pe trei grade (elementar, secundar și superior), făcea precizarea că "școlile elementare vor
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
satului, constituind o realitate de sine stătătoare față de viața orașului, iar țăranul avînd "o altă spiritualitate și alte interese" decît "orășeanul", învățămîntul trebuia organizat în mod diferențiat la sat față de oraș; școala satului avea și alt obiectiv: pregătirea fiilor de săteni pentru viața de sat. Deosebirea dintre copilul de sat și cel de oraș nu consta în grade diferite de inteligență, ci în "virtuțile sociale", însușiri pe care țăranul le-a dovedit secole de-a rîndul și care trebuiau cultivate în
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
civilizație orășenească. "Localismul, așa cel puțin cum îl înțelegem noi, caută să coboare școala în mediul ei natural, nu pentru a-l menține în starea înapoiată în care se găsește, ci pentru a-l cultiva... Vrem să-l ridicăm pe sătean la înălțimea epocii lui" (împreună cu întreaga societate în care trăiește) (42, p. 48). După opinia sa, nici săteanul nu avea o atitudine dușmănoasă față de cultura evoluată a orașelor. Oricum, după cum s-a văzut din fragmentul citat mai sus, cultivarea patrimoniului
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]