5,950 matches
-
noastră, el vede o catastrofă singulară care păstrează armatura epavei deasupra epavei și o azvârle la picioarele lui. Îngerul ar dori să rămână, să-i trezească pe cei morți și să refacă tot ceea ce a fost distrus. Dar o furtună sufla din Paradis și este prins în aripile sale... Această furtună îl conduce irezistibil în viitor, spre care pornește cu spatele, în timp ce grămadă de moloz din fața lui crește spre cer. Ceea ce noi numim progres este aceasta furtună" (Benjamin 2003, p. 392
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
cer. Ceea ce noi numim progres este aceasta furtună" (Benjamin 2003, p. 392, italic în original). Să observăm că în figură lui Benjamin, atât îngerul disperat (istoricul sau istoria însăși), cât și "noi" (oamenii în general) care cred în "progress" sunt suflate irezistibil în viitor, uitându-se înapoi în timp. Istoricul nostru abordează un empirism precaut potrivit pentru profesia lui sau a ei (dar pe care îngerul lui Benjamin l-ar găsi periculos, desi inocent), merge înapoi în trecut, uitându-se înainte
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
de membrii "Junimei", între care eram și eu cu o dedicație adresată lui Iacob Negruzzi, pe care îmi permit să o reproduc mai la vale, căci ea dă notă exactă a stărei noastre sufletești de atunci. LUI IACOB NEGRUZZI 111 Suflă vijelia-n geamuri, eu pe-o carte stau plecat Urmărind slovele negre, de mii gânduri spulberat. Într-un colț nevasta coasă pentru opt copii ștrengari, Care zburdă împrejuru-i și-i fac capul călindar; Eu însă n-aud nimica din furtuna
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ordonat babei să pregătească mâncările, numai iute, cât se poate de iute, căci îi era zor să se cotorosească 149 mai curând de niște așa musafiri supărăcioși și nepoftiți. Înainte însă ca baba să plece, eu avui vreme să-i suflu în ureche ca să fie mâncările bune, dacă vra ca și bacșișul să-i fie bun; șireata de babă îmi făcu semn din ochiul cel galbăn și dispăru. În timpul acesta, convorbirea cam lâncezea. Manolucă sta așa în doi peri, nici vesel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
capricioase, cu aceleași adâncuri de inimi și de suflete ca și fundurile nesondabile ale mărei. Alteori urmăream în depărtări, între cer și apă, bărcile ce se zăreau ca niște paseri albe cu aripile întinse sau vapoarele, adevărați monștri plutitori, cari, suflând din greu, brăzdau marea lăsând în urmă-le o cărare de fum în aer, și o altă cărare de diamante în apă. Așa îmi petreceam zilele la Ostanda. Am uitat să spun că în toate diminețile între oarele 8 și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ajuns acasă și mi-am făcut un amănunțit examen de conștiință, am constatat că aleanul de care sufeream la plecare a dormitat în timpul călătoriei mele ca cărbunele sub cenușă, gata totdeauna să se aprindă. Noroc că la sosire, nemaiavând cine sufla în el, s-a stins de la sine, deoarece persoana cu pricina plecase și ea în străinătate tot cu gândul uitărei, dar, ca să fie mai sigură de izbândă, s-a dus întovărășită de un bun amic al meu. CUM AM ÎNCEPUT
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
plac mie, ci un vierme gras, pe placul peștelui”. Fiind vorba de comportare, trebuie să știi să folosești tacâmurile la masă, să nu faci zgomot când sorbi ciorba, să nu elimini zgomotos gazele stomacale după ce ai mâncat, să nu-ți sufli zgomotos nasul în timp ce mănânci la o masă cu alți oameni, și multe alte reguli și recomandări cuprinse în Codul Bunelor Maniere (aflat în prezent la îndemâna oricui) și care se mai numesc în popor „cei șapte ani de acasă”. Nu ar
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
pe lângă mama stând De mult uitarăm jocul. De mult și patul ne-aștepta, Dar cine să se culce? Rugată, mama repeta Cu glasul rar și dulce Cum sta pe paie-n frig Hristos În ieslea cea săracă, Și boul cum sufla milos Căldură ca să-I facă, Drăguț un miel cum I-au adus Păstorii de la stână, Și îngeri albi cântau pe sus Cu flori de măr în mână. Și-auzi! Răsar cântări acum, Frânturi dintr-o colindă, Și vin mereu, s-
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
mă las cizelat așa, de oricine. Știu că par infatuat, dar asta e doar o reacție la pupincurismul altora. Mai bine mitocan decât pupincurist. De-aia am avut întotdeauna probleme cu șefii sau cu profesorii. În loc să-i măgulesc, să le suflu în cur, io îi băgam pur și simplu în mă-sa. Acum, în spital, nu am spus decât doctorului că am scris ceva la viața mea, ca să fiu infatuat până la capăt. Care viață? I-am dat chiar și o dedicație
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
mai interesant am uitat să vă spun. Șăfu era îmbrăcat tot timpul într-o uniformă pe care în anii ’90 habar n-am de unde și-o procurase. Și uniforma era destul de mică. Îl strângea. Mai ales la umeri. Să-și sufle nasul era o performanță. Mușchii încordați anunțau c-or să distrugă țesătura. Cusătura. Când îi cădea ceva pe jos, se apleca prudent, pândind să nu fie cumva surprins de vreun curios. Și bățul îl avea în continuare în fund. Țeapăn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cum s-o numesc. Erau lacrimi diferite de cele de după arsură. Întotdeauna am crezut că există în natură un număr finit de sunete. Că ele plutesc undeva și un muzician nu trebuie decât să le descopere. Ca și cum cineva i-ar sufla un ritm, o melodie. Am crezut mult timp că stocul acela de sunete s-a epuizat. Apoi am auzit Leonard Cohen. Nu e bine să fii patetic, la modă sunt sentimentele mijlocii, meschine, altfel îți prinzi urechile, dar nu pot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ea a plecat la țară, el s-a uitat la Campionatul Mondial și, normal, a băut. „Cumătra vulpe.“ Așa vorbește despre ea. Și iar nu înțeleg de ce. Categoric, ceva îmi scapă. Nu e doar de la cele cinci sau șase beri. Suflă vântul pe la geamuri și hârâie muzica. Doi cocalari tâmpiți vorbesc despre un meci de Liga Campionilor. Cică portarul ăla a comis atunci, la nu știu care fază, „cea mai fatală greșeală“. Așa zice. Pif e cu capsa pusă și mi-e să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
blocul ăla un tip care crește porumbei pe balcon. Pe lângă stolul lui, are și un stol de porumbei. Ăsta probabil n-are serviciu, pentru că îl văd mai mereu pe balcon, cum sărută porumbeii în cioc, îi gâdilă sub aripi, le suflă în cur. N-are serviciu ziceam, dar mustață are. Cam toți din cartierul ăsta de țărani urbanizați la apelul de seară au mustață. Îi comunic constatarea asta Mirunei, care lângă mine, în pat, râde de se strică. Uite, ea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Eu Însumi stau cât pe-aci să mă Întorc la automatismul meu animal, spre care uneori te târăsc vârsta, frecventările inutile sau neglijarea exercițiilor spirituale, prinzând de veste abia În ceasul al unsprezecelea de pierderea de sine, nu numai a sufle tului, care mă pândea. Nici gând, prin urmare, când constați depersonalizarea și automatismul acestor femei, să le condamni În numele unei mo rale de care se abuzează atâta și care și-a pierdut de mult orice autoritate și eficacitate. Nici morala
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Împrejurări pe care mi le imaginam mai normale decît s-au dovedit a fi. Îmi amintesc ziua În care marea, prietena mea, mi-a venit În ajutor - smulgîndu-mă din uitarea cu care fusesem blestemat. Plaja era pustie și dinspre mare sufla un vînt rece. Îmi odihneam capul În poala care mă ținea legat de aceste locuri, iar totul dimprejur mă legăna. Întregul univers se lăsa purtat de ritmul vîntului, supunîndu-se impulsurilor vocii mele interioare. Deodată, o rafală de vînt mai puternică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
există pic de dreptate! Adică, peste toată mizeria strînsă acolo, mai adaugă și el o cantitate zdravănă, iar eu trebuie s-o curăț! După ce ne-am terminat conștiincioși treaba, căpitanul ne-a convocat din nou. Ne-a sfătuit să nu suflăm o vorbă despre Întîlnirea noastră anterioară și ne-a asigurat că nu vom păți nimic cînd vom ajunge la destinație, În Antofagasta. Ne-a lăsat să dormim În cabina unui ofițer aflat În permisie și, În noaptea respectivă, ne-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mult în această țară, pe lângă peisajele încântătoare este curățenia exemplară. Inițialele C.H. ne fac atenți că ne aflăm încă în Confederația Helvetică. Deosebit de frumoase sunt stațiile Peco din Elveția. La orele 17 intrăm în Franța. Înaintăm pe valea Ronului unde suflă un vânt puternic. Intrăm în regiunea Provence. Din loc în loc ne întâmpină niște indicatoare pe marginea străzii care ne atrag atenția că “Acum respirăm aer de ...” (cutare sau cutare localitate). Trecem prin orașele Lyon, Grenoble, Montpellier, puternic iluminate. Lăsăm în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
și harbuzul spintecat în cuvințelul aia, spunându-mi: „Aia cu Maria să n-o spui nimănui“. I-am respectat îndemnul chiar și după ce-a murit și după ce ajunsesem la oraș. Până când nu m-am apucat de scris, n-am suflat o vorbă despre asta. Văzut din afară, scrisul seamănă poate cu vorbirea. Dar dinăuntru, el este ceva ce ține desingurătate. Propozițiile scrise se raportează la faptele trăite mai degrabă în felul în care se raportează tăcerea la vorbire. Când pun
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
trecea nimic altceva prin minte, nu se-ntreba niciodată ce făcusem atâta vreme cu cuțitul. Lumea spune: „batistă“ - dar ce fel de batistă? Batista de plâns nu-i batista cu care-ți iei bun rămas, nici cea în care-ți sufli nasul când eștirăcit, ori în care-ți faci nod ca să ții minte ceva, ori în care legi niște bani ca să nu-i pierzi, și nu-i nici batista de la margine de drum unde cineva apierdut-o sau a aruncat-o. Aceeași
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
de la sine înțelese pe malul râului Lahn. Te-ai putea plimba agale pe-acolo, iar râul să curgă liniștit, și ceva mai târziu, peste câteva zile, i-ai putea spune cuiva: ah, râul Lahn, ce locuri frumoase! Dar nu vei sufla nimănui o vorbă despre aurul rațelor când mănâncă și mestecă apa, și nici despre cât ești de sastisit normal nebună. Nu vei povesti niciodată nimic despre Marburg și despre scârba pe care tu singură ți-ai fabricat-o pe malul
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
nicio putere. Vă rog să uitați cele întâmplate și vă asigur, doamnă, că asemenea scene nu vor mai avea loc niciodată. Vă mulțumesc, domnule doctor. Doamnă, vă recomand ca în această seară să rămâneți aici, deoarece viscolul s-a întețit, suflă din ce în ce mai puternic iar vizibilitatea a scăzut foarte mult. Sfatul meu este să nu riscați aventurându-vă pe o asemenea vreme. Domnule doctor, vă mulțumesc din inimă. Vă voi fi recunoscătoare toată viața pentru binele pe care mi l-ați făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
naturale nu sunt rușinoase." Deci, lăsați la o parte falsa pudoare și ipocrizia străvezie, acceptând că viața are în structura ei miraculoasă și asemenea componente vulgare. Nu. Nu dispuneam de apă curentă rece și caldă -, de țevăraie nichelată, platinată ori suflată cu aur, precum baia reginei Angliei. Nici nu aveam dispozitive speciale pentru evacuarea materiei grosiere, apoi igienizarea și parfumarea finală a încăperii cu minunatul balsam olfactiv al produsului englezesc Lenor. Nu. Dacă ați încerca să vă imaginați un asemenea decor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
la Panait Istrati și la al său "Moș Mavromati". Băiatul de prăvălie care trebuie să coboare în hruba rece și neprimitoare pentru a-și mulțumi clienții nerăbdători (cereau un "pahar cu brumă pă' el" ) stafia despre care se credea că suflă în lumânare. Iar patronul nemilos de care vorbește Istrati, el chiar că nu s-a schimbat a se vedea notă următoare. Patronul restaurantului este un elvețian alemanic, din Zürich. Dintre toți cei pe care i-am cunoscut până acum, este
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
că anii treizeci ai României au rămas un mare cadavru care nu vrea să putrezească și din care ne "hrănim" macabru cu toții, laolaltă... (Adăugat ulterior, toamna 2009. Episodul Marta Petreu, Diavolul și ucenicul său, încă un cui bătut în coșciugul suflat cu aur al perioadei interbelice. Sau, așa cum bine a definit un mare hâtru situațiunea creată , "nu mi-l luați și pe Sebastian...") Tot astăzi vizită la Emmaus Geneva. Ce este Emmaus? O veritabilă instituție occidentală, întemeiată pe la sfârșitul anilor '50
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cu vedere spre lac. Inevitabilul s-a produs atunci când a trebuit să sting lumânările împrăștiate pe mese, fără a folosi instrumentul special prevăzut în acest scop: un fel de clopoțel nichelat sudat la capătul unei tije lungi de oțel. Am suflat pur și simplu în lumânările de ceară colorată, ca un paysan de Danube care sunt. Sala Picasso s-a umplut imediat de un fum greu și uleios. Oberchelnerul, aruncându-mi o privire care-ar fi omorât și o muscă în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]