6,881 matches
-
vă învăț minte să mă mai luați peste picior... Și n-a mai adăugat nimic, tăcea, privirea îi sticlea sub ochelari, surâdea mereu și asemeni tuturor oamenilor grași expresia chipului său era aceeași, de băiat bun abia ieșit din adolescență, tăcut și jovial. Cuvintele lui au trecut neobservate, la vârsta aceea și lăudăroșenia făcea parte din psihologia debutantului, deși sunase bizar la el. Pe la începutul lui martie primii știrea, prin Sergiu Filerot, care primise la rândul lui un telefon de la poetul
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o subtilitate la care acest mecanism încă nu ajunsese. În acele zile am vizitat-o pe doamna Niculescu, mama lui Filerot, ca să aflu știri despre el. Mică figură care semăna cu fiul ei, nu așa grasă, dar la fel de liniștită și tăcută. Mi-a spus că fiul ei nu e acasă, și a vrut să închidă ușa, crezând că sunt un străin oarecare. Locuiau pe Colentina în două odăi modeste, care le aparțineau. Tatăl murise. Mi-a spus că băiatul (așa îl
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Crainic că trebuie să fac, adică de Miron Paraschivescu, dimpotrivă, începu să mă lege de el o prietenie fecundă, comunicativă și plină de afecțiune. Ne plimbam împreună prin București zile la rând, luam masa tot împreună, mă ducea prin străzi tăcute, încremenite și misterioase, de-o frumusețe care ne oprea pe loc uluiți. "Ai văzut, zicea, lumina-aia de-acolo? Nu ți s-a părut că era eternă și că și noi am avut o clipă sentimentul că ne aflam pe
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
zbăteau, loveau cu pumnii, își înfigeau mâinile în chica lor, îi mușcau și scăpau, vesele dar intangibile, deși ai fi zis că erau pradă ușoară. Flăcăul se domolea, se întindea alături ca un câine, rugător, insistent, până la urmă domolit și tăcut... îi vedeam apoi stând cuminți unul lângă altul ore întregi în behăitul animalelor până începeau să se reverse lung peste câmpie razele aurii ale asfințitului... Zeitatea de lângă mine îmi amintise de mâinile mamei, de aceea mă îndrăgostisem de ea și
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
în fire și ea, deodată, a surâs și s-a ridicat... S-a întors după ce a lipsit câtva timp, călcând însă tot ca într-un vis, deși era acum trează, însă gânditoare, cu privirea într-o parte, fumând liniștită și tăcută. "Ce frumos e, zise, când se întunecă în casă... Unde stai? Ai o casă bună?" "Destul de bună", i-am răspuns, dar la tine e atât de frumos!" "Și chiar nu vrei să iei nimic? Hai măcar să bem un pahar..." Fiindcă
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
o prezenta, dar fii atent, o să te mănânce de viu... Ce câștigam eu cu două servicii? Bani, dar cât de mult pierdeam în schimb! Mă gândeam că era timpul să renunț la Statistică, cu atât mai mult cu cât opririle tăcute și acuzatoare ale domnului Bosch lângă mașina mea deveniseră aproape zilnice, în același timp un individ unsuros de la mașina vecină mă măsura neîncetat cu o dușmănie tenace și neascunsă. Nici nu știam cum îl cheamă, nu-i făcusem nimic, nu
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
DE OAMENI ÎȘI PIERDUSERĂ VIEȚILE ÎN CELE TREI RĂZBOAIE ATOMICE, IAR INDIVIZII CARE ÎNCERCAU ÎNCĂ O DATĂ SĂ FACĂ SĂ RENASCĂ SEPARATISMUL \ SURSĂ POTENȚIALĂ DE VIITOARE RĂZBOAIE \ ÎI STĂTEAU PUR ȘI SIMPLU ÎN GÂT. PUBLICUL PĂRU IMPRESIONAT DE SERIOZITATEA LUI. RĂMASE TĂCUT TOT TIMPUL CÂT MARIN EXPUSE ÎN AMĂNUNȚIME PLANUL DE ACȚIUNE. ACEASTĂ PARTE A DISCURSULUI SE TERMINĂ CU CUVINTELE: \ FIECARE DIN VOI VA PRIMI O LISTĂ DE INSTRUCȚIUNI. ÎNCERCAȚI SĂ ȚINEȚI MINTE PE DINAFARĂ CONȚINUTUL LISTELOR, DEOARECE TEXTUL ESTE SCRIS CU
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
-mă să termin. Trask îl ascultă până la capăt, dar chipul i se înăspri auzind ce se întâmplase cu câteva ore mai devreme, când Marin încercase să folosească aparatul inventat de el. Când Marin termină ce avea de zis, Trask rămase tăcut o vreme, apoi spuse încet: \ DAVID, TE-AI GÂNDIT LA IMPLICAȚIILE GESTULUI MEU DE A-ȚI DA APARATUL FĂRĂ SĂ ÎȚI CER NIMIC ÎN SCHIMB? \ CE VREI SĂ SPUI? ÎNTREBĂ MARIN, DEȘI BĂNUIA MOTIVELE CELUILALT. \ AM FĂCUT-O PENTRU CĂ ERA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
CĂ OAMENII LUI CONTROLAU SITUAȚIA, ACUM AVEA DOVADA. \ DOMNILOR, VORBI EL LINIȘTIT, NU PIERDEȚI PRIVILEGIUL DE A-MI ASCULTA RELATAREA. MARELE JUDECĂTOR SE VA TREZI CURÂND, AȘA CĂ NU E NEVOIE SĂ VĂ FACEȚI GRIJI ÎN LEGĂTURĂ CU EL. UN TIMP ÎL ASCULTARĂ TĂCUȚI ȘI NERVOȘI. MARIN BĂNUI CĂ UNII DIN EI SE ÎNTREBAU DACĂ NU CUMVA SIMPLUL FAPT CĂ APLECAU URECHEA LA ASEMENEA VORBE NU ERA COMPROMIȚĂTOR PENTRU EI. DAR ERA PREGĂTIT SĂ-I FACĂ SĂ-L ASCULTE, AȘA CĂ ÎI ERAU INDIFERENTE ÎNDOIELILE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
neutru: ― Cred că am încheiat toate operațiile pe plan militar. Când își va recăpăta cunoștința Excelența sa, spuneți-i vă rog că sunt la această adresă. Scrise adresa reședinței lui Delindy, o puse într-un plic, îl închise și îl dădu tăcut celuilalt Își strânseră din nou mâinile. 43 ― E încă furios, spuse Podrage la telefon. Nu vrea să te vadă. Marin agăță receptorul și se întoarse lângă Delindy, care era cufundată în lectură. Se așeză pe iarbă la picioarele ei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
de lume, dar binecuvântat de Dumnezeu. După moartea tătucăi, o vreme țâncul pământului nu s-a arătat. Mămaia îl căuta și-l striga pe ogoare. Brusc, țâncul avea un nume. Nedeslușit de noi, dar înțeles de mămaia care îl striga tăcută și cu lacrimi uscate pe față. Credeam că a crescut țâncul, că îmbătrânise, că nu mai era țânc. Noi credeam, însă nu știam. - Mămaie, nu mai asculți țâncul pământului? Ce mai zice? - Nu mai zice nimic, mamă, ce să mai
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ca tăunu’, am o mândră ca păunu’, frumușă număru’ unu... zi-i măi... Amândoi au tăcut și au dus jocul până la capăt. Fără să știe nici unul ce e în inima celuilalt. - Se leagă de dinapoi, frumușă numărul doi. Buzele lor tăcute erau mușcate de vânt. Dar sufletul lui, al ei, sufletul lor, doar Dumnezeu poate să-l înțeleagă. - Cine ne vrea bine nouă? Frumușă numărul nouă. Zi-i, măi...și se spală cu apă rece, frumușă numărul zece. I-auzi ia
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
dar parcă satul nu știa. Ce nu știe satul. Dealul începuse a se îngălbeni, iar badea Eugel își strângea stâna. Lumea își lua oile acasă iar femeile se pregăteau de țăsut și de tors. Fetele cele mari ale lui Lică, tăcute ca două fecioare, mergeau la apă. Nu salutau, nu erau salutate, ei nu existau. Nici măcar umbra. Însă în acea după amiază, când satul mirosea a lemn de fag și a iarnă, Lică ieșise în poartă cu Biblia în mână. Începuse
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
în viața lui un motor. - Liniștește-te! spuse Janine. Deodată tresări. Pe marginea drumului, chiar lângă mașină, se înălțau, neclintite, câteva forme înfășurate în veșminte largi. Pe sub gluga burnusului și de sub pavăza de văluri nu li se zăreau decât ochii. Tăcuți, veniți nu se știe de unde, priveau la cei din mașină. - Păstori, spuse Marcel. În autobuz domnea liniștea cea mai deplină. Cu capetele plecate, călătorii păreau că ascultă glasul vântului, slobozit pe podișurile fără de hotar. Janine constată cu uimire că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
unui cerc de burnusuri strânse în jurul mașinii. Janine, înconjurată de fețe colțuroase, asaltată de strigăte guturale, își simți dintr-o dată oboseala. - Urc, îi spuse lui Marcel, care se răstea nerăbdător la șofer. Intră în hotel. Patronul, un francez slab și tăcut, îi ieși în întâmpinare. O duse, printr-o galerie lungă ce se înălța deasupra străzii, la primul etaj, într-o cameră în care nu se vedea decât un pat de fier, un scaun vopsit în alb, un dulap fără perdele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și dă o singură ploaie! Domnesc peste casele lor sterpe, peste sclavii lor negri care trudesc până la moarte în măruntaiele pământului, fiecare bulgăr de sare smuls din munte e plătit în ținuturile din miazăzi cu viața unui om, ei trec, tăcuți, înfășurați în vălurile lor de doliu, prin albul mineral al străzilor, și când se lasă noaptea și orașul întreg pare o umbră albă intră, încovoindu-și umerii, în bezna caselor, la adăpostul zidurilor de sare cu slabe licăriri. Se culcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
pustiuri și vor trece dincolo de mare, întunecând lumina Europei cu vălurile lor negre, loviți-mă în pântece, așa, loviți-mă în ochi, or să înece întreg continentul în sare, nu va rămâne nici fir de iarbă, tinerețea va pieri, mulțimi tăcute, cu picioarele înlănțuite, se vor târî alături de mine prin desenul lumii, sub soarele crud al adevăratei credințe, și nu voi mai fi singur! Vai mie, cum mă chinuie, cât de tare mă chinuie. Furia lor e balsam pentru mine, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
stinse. De-a lungul zidului, la stânga intrării, se înșiruiau mesele de lucru. În fața lor se înălțau grămezile de doage care trebuiau date la rindea. Lângă peretele din dreapta, nu departe de vestiar, luceau două mari ferăstraie mecanice, bine unse, puternice și tăcute. Hangarul devenise de multă vreme prea mare pentru cei câțiva oameni care lucrau aici. În timpul arșiței asta le prindea bine, dar iarna înghețau de frig. Astăzi însă, spațiul prea mare, lucrul părăsit, butoaiele uitate prin colțuri, cu doagele prinse la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Prin geamuri se vedea cum lumina începe ușor să scadă. Puțin după aceea, în răstimpurile în care ferăstrăul nu mușca din lemn, se auzi înăbușit sirena unei ambulanțe, mai întâi în depărtare, apoi mai aproape. Acum se oprise la poartă, tăcută. O clipă mai târziu, Ballester se întoarse și toți se apropiară de el. Esposito opri motorul. Ballester le spuse că, pe când se dezbrăca în camera ei, fetița se prăbușise la pământ, ca secerată. - Ce spui! zise Marcou. Ballester dădu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ei, fetița se prăbușise la pământ, ca secerată. - Ce spui! zise Marcou. Ballester dădu din cap și făcu un gest vag către atelier, dar se vedea că e tulburat! Se auzi din nou sirena ambulanței. Stăteau cu toții acolo, în atelierul tăcut, sub valurile de lumină galbenă ce se revărsau prin geamurile mari, și mâinile lor aspre atârnau, inutile, de-a lungul pantalonilor vechi, murdari de rumeguș. Restul după-amiezii trecu cu mare greutate. Yvars se simțea iar obosit și cu inima împovărată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
lungul pantalonilor vechi, murdari de rumeguș. Restul după-amiezii trecu cu mare greutate. Yvars se simțea iar obosit și cu inima împovărată. Ar fi vrut să vorbească, dar nu avea nimic de spus, nici el, și nici ceilalți. Pe fețele lor tăcute se citea doar mâhnirea și un fel de îndărătnicie. Uneori se năștea în el cuvântul nenorocire, dar numai pentru o clipă, spre a pieri de îndată, ca o bășică de aer, care nici nu a apucat bine să ia ființă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cârpească, nu se pricepea la croitorie. În schimb, se pricepea la treaba asta verișoara bărbatului ei, care veni s-o ajute pe Louise. Uneori ea se instala în camera lui Jonas, pe un scaun, într-un colț, unde această făptură tăcută rămânea atât de liniștită, încât Louise îi sugera lui Jonas să picteze o Lucrătoare. "Bună idee", spuse Jonas. Se puse pe treabă, strică două pânze, apoi se apucă iar de cerul început. A doua zi se plimbă vreme îndelungată prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Lumea era acolo, tânără, vrednică să fie iubită. Jonas asculta minunata larmă a oamenilor. Venind de atât de departe, ea nu mai zădărnicea acea forță fericită din el, arta lui, acele gânduri cărora nu le putea da glas, pe veci tăcute, dar care-l înălțau deasupra tuturor lucrurilor, într-un aer liber și tare. Copiii alergau prin camere, fetița râdea, și chiar Louise, pe care n-o mai auzise râzând de atâta vreme. Îi iubea! Cât de mult îi iubea! Stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de pânză groasă. Stăteau alături, mânuind din răsputeri niște prăjini, care se afundau încet în fluviu, spre partea dindărăt a plutei, în timp ce negrii, cu aceeași mișcare încetinită, se aplecau deasupra apei, până la limita echilibrului în față, cei trei mulatri, nemișcați, tăcuți, priveau cum se apropie malul, fără să-și ridice ochii către cel care-i aștepta. Dintr-o dată, bacul se izbi de capătul unui debarcader ce înainta în apă, luminat abia atunci de lanternă, care, în urma loviturii, începu să se legene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de-a lungul cablului. Negrii traseră prăjinile pe bac. Omul și șoferul ieșiră din mașină și rămaseră neclintiți la marginea plutei privind în susul apei. Nimeni nu vorbise în timpul manevrei, și, chiar și acum, toți stăteau la locurile lor, nemișcați și tăcuți, în afară de unul dintre negri, care-și răsucea o țigară din hârtie groasă. Omul privea către locul unde fluviul se ivea din marea pădure braziliană, coborând către ei. Lat de mai multe sute de metri, apăsa cu apele lui tulburi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]