6,272 matches
-
a întins pe sute de mile marine într-o succesiune de peste 100 de bătălii a convoaielor și peste 1.000 de lupte navale singulare. Avantajul tactic s-a aflat de o parte sau de alta, funcție de dezvoltarea noilor arme și tactici de luptă. Britanicii și aliații lor au câștigat treptat controlul asupra traficului naval, obligând flota de suprafață a Germaniei să se retragă în locații sigure până în 1941 și învingând flota de submarine (U-boot) într-o lungă serie a bătăliilor convoaielor
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
comandantul submarinelor germane, viceamiralul Karl Dönitz, inițiase sistemul cunoscut ca „haită de lupi”, în care grupuri de submarine ar fi trebuit să atace navele maritime comerciale individuale sau convoaie întregi, copleșind prin număr orice dispozitiv militar de escortă. Pentru ca această tactică să fie un succes, Dönitz a calculat că e nevoie de cel puțin 300 de submarine, cu ajutorul cărora ar fi distrus transporturile navale britanice, ducând în cele din urmă la înfrângerea Regatului Unit. Această tactică se afla într-un contrast
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
militar de escortă. Pentru ca această tactică să fie un succes, Dönitz a calculat că e nevoie de cel puțin 300 de submarine, cu ajutorul cărora ar fi distrus transporturile navale britanice, ducând în cele din urmă la înfrângerea Regatului Unit. Această tactică se afla într-un contrast puternic cu vederile împărtășite până atunci de planificatorii germani, în care submarinul era văzut mai degrabă ca un vânător singuratic, care trebuia să pândească în fața unui port inamic să atace vasele care intrau sau ieșeau
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
contrast puternic cu vederile împărtășite până atunci de planificatorii germani, în care submarinul era văzut mai degrabă ca un vânător singuratic, care trebuia să pândească în fața unui port inamic să atace vasele care intrau sau ieșeau din radă. O asemenea tactică fusese folosită cu succes de submarinele britanice în timpul Primului Război Mondial în luptele din Marea Baltică și din Bosfor, dar nu avea efectul scontat în cazul în care căile de acces spre porturi erau patrulate eficient de distrugătoarele de submarine. Au existat teoreticieni
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
patrulare dotate cu detectoare ecometrice (cu sunet), tunuri de calibru redus și grenade submarine. Royal Navy, la fel ca majoritatea flotelor vremii, nu a pus în discuție în deceniile al treilea și al patrulea războiul antisubmarin, considerându-l un subiect tactic de o importanță periferică. Războiul submarin fără restricții fusese scos în afara legii prin tratatul de la Versailles. Războiul antisubmarin era considerat mai degrabă o acțiune „defensivă”, mulți dintre ofițerii de marină considerânt lupta antisubmarin la fel de plicticoasă și lipsită de glorie ca
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
fost măcar deteriorat. Pe 1 decembrie, șapte submarine germane și trei italiene au atacat convoiul HX-90, scufundând 10 vase comerciale și avariind alte trei. Aceste succese l-au încurajat pe amiralul Dönitz să adopte tactica „haitei de lupi” ca principala tactică de luptă a submariniștilor germani. Submarinele nu erau singura amenințare al adresa convoalielor aliate. După experiența câștigată în campania din Norvegia, Luftwaffe a contribuit cu un mic număr de avioane la lupta împotriva convoailor, începând din 1940. În primul rând
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
of Wales" și "Hood" în bătălia din Strâmtoarea Danemarcei. Cauza retragerilor germane pare să fi fost teama față de reputația Marinei Regale Britanice, combinată cu dorința de păstrare a întreaii flote neatinse. Se făcea simțită și o anumită lipsă de experinență tactică, multe unități navale germane erau superioare din multe puncte de vedere celor britanice și, dacă ar fi fost conduse corespunzător, ar fi fost victorioase în lupta cu cele englezești. Bătălia convoaielor din octombrie 1940, care s-a desfășurat cu rezultate
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
vedere celor britanice și, dacă ar fi fost conduse corespunzător, ar fi fost victorioase în lupta cu cele englezești. Bătălia convoaielor din octombrie 1940, care s-a desfășurat cu rezultate dezastruoase pentru englezi, a făcut evidentă nevoie de schimbare a tacticilor britanice. Cea mai importantă schimbare a fost introducerea grupurilor de escortă permanentă pentru îmbunătățirea coordonării și eficienței în luptă a vaselor și marinarilor. Eforturile britaniclor au fost sprijinite de creșterea treptată a numărului vaselor de escortă disponibile, (prin cumpărarea vechilor
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
Liverpool, de unde contactul cu navele din convoiele atlantice și controlul acestora era mult mai lesnicios. S-a trecut la o cooperare mai strânsă cu avioanele de recunoaștere. În aprilie, Amiralitatea a preluat controlul Comandamentului de coastă a aviației. La nivel tactic, noile radare cu unde scurte, care puteau detecta submarinele aflate la suprafață, vasele maritime mici și avioanele au început să intre în dotarea Marinei în timpul anului 1941. Impactul acestor schimbări s-a făcut remarcat în bătăliile convoaielor și primăvara anului
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
De-a lungul verii și toamenei anului 1941, combinând citirea mesajelor codificate cu mașina Enigma și detectarea submarinelor prin tehnologia HF/DF, convoaiele au fost redirecționate pe rute care evitau liniile de patrulare ale submersibelelor germane. Aceste realizări tenhice și tactice aliate au fost într-o oarecare măsură contrabalansate de creșterea numărului de submarine intrate în luptă. În 1941, în Atlantic a început să se altăture atacatorilor noile submarine de tip VII. Peste 585 de astfel de submarine au fost deplasate
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
grupurilor de sprijin”, care erau folosite la întărirea convoaielor care deveneau ținta atacurilor germane. Spre deosebire de grupurile de escortă obișnuite, grupurile de sprijin nu erau responsabile de securitatea unui convoi anume. Aceasta le permitea să aibă o mult mai mare flexibilitate tactică, grupurile de sprijin putând detașa vase pentru vânarea submarinelor reperate de avioanele de recunoaștere sau de echipamentele HF/DF. În situații în care vasele escortelor obișnuite trebuiau să se întoarcă la paza convoaielor desemnate, grupurile de sprijin puteau continua multe
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
militare cât și civile, ritmul lansării la apă a acestor vase fiind practic mult mai mare decât cel al scufundării lor de către submarinele germane, ceea ce a dus la victoria în „războiul de uzură al tonajului”. Forțele aeriene aliate au dezvoltat tactici și tehnologii care au făcut ca bazele submarinelor germane din Golful Biscaya să fie extrem de nesigure. Dotarea avioanelor aliate cu proiectoarele Leigh a permis creșterea preciziei atacurilor de noapte împotriva submarinelor care își reîncărcau acumulatoarele pe întuneric, la suprafață. Luftwaffe
Bătălia Atlanticului (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/308125_a_309454]
-
vigoare armistițiul. Mici scântei din acest conflict încă se mai manifestă în această zonă. Cu sprijin din partea unor puteri externe de ambele părți, Războiul Coreei a fost unul de proximitate. Dintr-o perspectivă a științei militare, acest conflict a combinat tactici de luptă întâlnite atât în Primul, cât și în Al Doilea Război Mondial: a început ca o campanie mobilă, cu mișcări de infanterie, urmate de raiduri ale bombardierelor, dar, până în luna iulie a anului 1951, a devenit un război de
Războiul din Coreea () [Corola-website/Science/308167_a_309496]
-
franceze. În același timp, o forță formată din crucișătoare aparținând Regimului de la Vichy a fost trimisă să recucerească teritoriile care-și declaraseră deja sprijinul pentru De Gaulle. În bătălia de la Dakar, care a urmat, forțele vichyiste au obținut o victorie tactică, care nu a oprit însă ca Africa de vest franceză să se alăture Franței Libere în noiembrie 1942. Atunci când s-a întâmplat acest lucru, mai multe vase importante cu baza la Dakar au completat forța navală a FNFL: cuirasatul modern
Forțele navale franceze libere () [Corola-website/Science/308247_a_309576]
-
lui de abordare mentală și strategică a meciurilor îi permite să stea foarte concentrat și să aibă avantaj chiar inainte de intrarea în arenă. Nadal are capacitatea de a se adapta foarte repede la condițiile meteorologice, terenul de joc și tactică adversarului. Nu mai este considerat un jucător specialist de zgură, datorită performanțelor sale și pe alte suprafețe. În ciuda talentului și priceperii sale, unii au pus la îndoială longetivitatea să în tenis, stilul său de joc putând duce la accidentări foarte
Rafael Nadal () [Corola-website/Science/308250_a_309579]
-
Cozia, alături de părinți și de soția sa. În prezent, o corvetă a Marinei Militare Române poartă denumirea "Contraamiral Horia Macellariu". O stradă din București, cartierul Băneasa, poartă numele lui Horia Macellariu. Contraamiralul Horia Macellariu este autorul mai multor lucrări de tactică militară navală, dintre care menționăm:
Horia Macellariu () [Corola-website/Science/307477_a_308806]
-
și în 1941 împotriva SUA., de multe ori fără să-și acorde un ajutor reciproc coordonat. Între puterile Axei nu s-au împărțit cea mai mare parte a tehnologiilor și resurselor și nu a existat o coordonare serioasă strategică și tactică între aceste forțe. După ieșirea Italiei din Axă, Germania și Japonia au funcționat ca puteri absolut separate, fiecare ducându-și propriul război pe teatre de luptă diferite - Germania în Europa, iar Japonia în Pacific. Mai multe puteri mici au luptat
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
naziști la Pirinei, ceea ce i-a permis lui Hitler să facă presiuni neașteptate asupra Spaniei și Portugaliei. După declanșarea Operațiunii Barbarossa, germanii au fost lipsiți de sursa sovietică de wolfram (tungsten) din Asia, și naziștii au fost obligați să caute tactici comerciale portrivite să facă rost de wolfram din Portugalia. La început, Germania a crescut artificial prețurile în încercarea de a ocoli autoritățile portugheze și de a determina producătorii să vândă direct agenților germani. Salazar a încercat să combată această practică
Participanții la al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/307533_a_308862]
-
Axei dintr-un anumit sector, dar intrau în acțiune de îndată ce linia apărării inamice era străpunsă. Asaltul Armatei a 3-a de Gardă a fost declanșat în dimineața zilei de 16 decembrie 1942. Pentru a accelera străpungerea de către infanteriști a apărării tactice a Axei, Leliușenko a ordonat celorlate două corpuri de tancuri pe care le avea la dispoziție (Corpurile al 17-lea și al 25-lea) să sprijine atacul pușcașilor în faza inițială a bătăliei. Corpul al 24-lea de tancuri a
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
fost un succes operațional din anumite puncte de vedere. De asemenea, această operațiune a demonstrat lipsurile în organizarea Corpurile sovietice de tancuri, în mod special în ceea ce privește slăbiciunile în susținerea operațiunilor independente în adâncime și de aceea a contribuit la perfecționarea tacticilor sovietice. Corpul al 24-lea de tancuri a efectuat o operațiunea la 240 km de bazele de aprovizionare și a trebuit să se bazeze pe stocurile de combustibil și muniție captureate în timpul operațiunii. Diviziile de infanterie de sprijin nu erau
Raidul de la Taținskaia () [Corola-website/Science/307702_a_309031]
-
elvețieni care a luptat împotriva trupelor ruse și austriece în 1799. Din nou la Paris (1804), s-a apropiat de mareșalul Ney, pe care l-a însoțit în aproape toate campaniile, până în anul 1813. Prețuit de către Napoleon I, datorită aptitudinilor tactice deosebite, evidențiate cu mai multe prilejuri, i s-a acordat în semn de recunoștință gradul de colonel și a fost înnobilat cu titlul de baron. Neînțelegerile cu mareșalul L. Berthier, șeful Cartierului Imperial, l-au îndepărtat de Napoleon I și
Antoine Henri Jomini () [Corola-website/Science/307719_a_309048]
-
și ca proverb: În română este mai cunoscut ca:„divide și cucerește”, „dezbină și stăpânește”. Alte posibile traduceri ar fi: dezbină și impune-ți voința sau dezbină și domină. în politică și sociologie, dezbină și stăpânește este o combinație de tactici (politice, militare sau economice) de câștigare și menținere a puterii prin divizarea unei populații în entități mai mici care luate separat au putere mai mică decât cel care își impune voința. Este deseori întâlnită ca o strategie în care grupuri
Divide et impera () [Corola-website/Science/307738_a_309067]
-
al Macedoniei (382-336 Î.C.), descriind politica sa împotriva orașelor-state grecești. Elementele constitutive ale acestei strategii sunt: Această strategie necesită multă îndemânare și finețe politică, deasemenea o bună înțelegere a științei politice, istoriei, psihologiei. "" funcționează numai dacă cei supuși acestor tactici sunt dispuși să urmeze această 'cale' (ex. este in avantajul personal) sau raționează îngust. Funcționează cel mai bine în societăți/populații în care competiția între familii nobiliare, clanuri, clase sociale, a fost acerbă înainte ca dominatorul/cuceritorul să se manifeste
Divide et impera () [Corola-website/Science/307738_a_309067]
-
fortificațiilor din afara orașului și a baricadelor de pe străzi. Stațiile metroului au fost folosite pentru adăpostirea moscoviților amenințați de bombardamentele germane. Generalul Gheorgi Jukov, care fusese însărcinat cu apărarea orașului, a lăsat la nivelul comandanților din prima linie inițiativa în stabilirea tacticilor luptelor de apărare, el concentrându-se asupra concentrării de trupe proaspete aduse din Siberia și asupra pregătirii contraatacului. Contraofensiva sovietică a fost declanșată pe 5 decembrie 1941. În condițiile uneia dintre cele mai reci ierni din istoria orașului, forțele sovietice
Oraș Erou () [Corola-website/Science/307715_a_309044]
-
sprijinit de caracteristicile geografice care favorizau defensiva. De aceea, forțele germane avuseseră răgazul necesar să construiască poziții defensive extinse, dezvoltate în adâncime pe până la cinci sau șase linii de apărare, pe o distanță de 100 - 130 km. Prima zonă defensivă (tactică sau exterioară) includea prima și a doua linie defensivă, cu o adâncime totală de 12 - 15 km, construite pe cât a fost posibil pe crestele dealurilor și în zonele mai înalte. Prima linie defensivă de 5 km lățime era compusă din
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]