5,219 matches
-
din Blaj, deoarece era cunoscut deja clerului din Transilvania, iar acest lucru ar fi facilitat mult propaganda 878. Gabor menționa necesitatea asigurării unui statut detaliat și socotea oportună participarea unor catolici din Iași; ca responsabil, dorea să fie numit un teolog de prim rang și l-a sugerat pe dr. Alexandru Rusu din Blaj. În ceea ce privea conferința cu tema înființării cotidianului, el o considera istorică și menționa că trebuia să fie mediatizată și să i se acorde o atenție sporită
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
de atacurile la care a fost supusă. Rolul laicilor în cadrul Bisericii a devenit tot mai important (principiul turmei și a păstorului nu a mai fost viabil). Intelectualii catolici au sprijinit Biserica, dezvoltând o presă favorabilă acesteia. Disputele existente între diferiți teologi erau mediate de ierarhia bisericescă, instanța supremă fiind Papa. În Occident, catolicii s-au organizat și în formațiuni politice, care însă nu au fost condamnate de Vatican (uneori erau chiar încurajate). În funcție de tematica abordată, presa catolică s-a împărțit în
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
a reușit să definească o doctrină clară a Bisericii, referitor la rolul mass-mediei în Biserică și societate, fapt ce a dus la cantonarea într-o ecleziologie juridică și apologetic, transformând doctrina mai degrabă într-o ierarhologie. Aceasta realitate a permis teologilor interbelici și postbelici să redescopere și să reevalueze elemente din vechea tradiție a Bisericii, definind-o mai mult spiritual decât juridic-drept "mysterium Christi" sau "populum Dei". În același timp cu augumentarea mișcării liturgice, care a făcut vizibilă Biserica din punct
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Amsterdam, The Netherlands în http://www.moranmicropublications.nl/documents/ Archbishopguide.pdf consultat la data de 12.06.2012, ora 19. 67 John Henry Newman (născut la Londra, la 21 februarie 1801 a murit la 11 august 1890, Edgbaston) este un teolog britanic convertit la catolicism, în 1845, Cardinal al Bisericii Catolice. Student la Universitatea din Oxford, el a devenit preot în Biserica Anglicană. Lucrările sale despre Sfinții Părinți îl conduc la analizarea rădăcinilor creștine ale anglicanismului. Acest studiu progresiv îl conduc
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Cambridge (1895) unde a elaborat lucrarea Istoria Modernă Cambridge, în http://en.wikipedia.org/wiki/John Dalberg-Acton, 1st Baron Acton, consultată la data de 12.06.2012, ora 20.47. 69 J.M. Laboa, op. cit., p. 110. 70 Hermes Geoeg (1775-1831) a fost un teolog german care s-a născut în Westfalia. În 1792 el a studiat teologia la Miinicb și în 1807 a devenit profesor de teologie dogmatică la aceeași universitate. A studiat principiile lui Kant și a încercat să apere dogma creștină împotriva
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
http://www.encyclopedia 123.com/H/HermesGeoeg.html, consultat în data de 12.06.2012, ora 21.02. 71 Johann Joseph Ignaz von Dollinger s-a născut la 28 februarie 1799 și a decedat la 14 ianuarie. A fost un teolog german, preot catolic și istoric al Bisericii. El a respins dogma infailibilității papale, motiv pentru carea a fost excomunicat, în http://en.wikipedia.org/wiki/Ignaz von D%C3%B6llinger, consultat la date de 12.06.2012, ora 21.18. 72
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
va îndrepta și pe care o va îngloba, dându-i o perspectivă proprie și folosindu-se de ea pentru îndeplinirea scopului său. 77 Mulți jurnaliști nu aveau cunoștințe teologice și chiar dacă aveau studii universitare, nu puteau scrie cu acuratețea unui teolog. Dar dacă voiau să abordeze subiecte religioase, trebuiau să aibă la fel de multe cunoștințe ca atunci când vorbeau despre matematică sau medicină. Dacă nu cunoșteau în profunzime o temă, ar fi fost mai bine să se abțină de la scris și să caute
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
Paradise News (Vești din Paradis, 1991) este un alt exemplu de narațiune afectuoasă. Istoria e simplă. Incidentele curg de la sine, personajele se deschid și chiar ajungem să le cunoaștem. Lodge pare că se relaxează și scrie cu bucurie. Bernard Walsh, teolog (profesor), și fost preot, e în drum spre Hawaii cu un tată vârstnic, ca s-o viziteze pe Ursula, mătușa lui (sora tatălui), care e pe moarte, după o lungă perioadă de îndepărtare de familie. Nu se întâmplă cine știe ce, dar
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
mișcările de revoluție și rotație ale planetelor. Medicina se dezvoltă prin crearea de noi facultăți de specialitate în cadrul universităților și de spitale în tot occidentul. Facultatea de Medicină din Paris avea, după 1270, între 15.000 - 20.000 de studenți teologi și mediciniști, mai târziu și juriști. Pe lângă francezi învățau și străini. În această perioadă au devenit celebri, mari medici din Salerno, Montpellier și Padova, precum Jean Saint-Amand, Gilles de Corbeil, Gérard de Bourges, Pons de Saint Gilles, Pierre Julien Spaniolul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cunoașterea lumii sensibile și transcedentale. Dar scolastica, printre alții l-a dat și pe Bruno de Longoburgo autor a unei Chirurgia Magna (sec. XIII). și tot produs al scolasticii și al aceluiași secol este Sf. Albert cel Mare, „doctor universal“, teolog, filosof renovator de idei, partizan al deontologiei hippocratice și autor al marii enciclopedii a plantelor medicinale, intitulată Summa naturalium, parcă în echilibru cu Summa teologicae a Sf. Toma d’Aquino. Marile spirite, prin preocupările lor multiple și prin rezultate, sunt
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
creat adepți, au stârnit critici malițioase și mai ales au avut ecou în progresul medicinei în general și al fiziologiei în special. Un enciclopedist și o personalitate care îngândură și mobilizează. Un spirit complex este și Lazzaro Spallanzani (1729 - 1779). Teolog, biolog și fizician italian, studiază la Reggio Modena, Pavia și Paris. Călătorește în țările mediteraneene, dar și în Transilvania și Muntenia pentru investigații mineralogice și botanice. Spallanzani cercetează circulația sângelui, digestia, fecundația și microorganismele. în experimentele sale asupra sucului gastric
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
și pocăința, după un vis, ajutat de bunătatea fără margini și sacrificiul Soniei. Ea, cu dragostea, cu duioșia, cu puterea îndurării, i-a îndrumat pașii și l-a vegheat să renască omul ucis de el prin crimă. Paul Evdokimov, filosof teolog rus de expresie franceză, a caracterizat-o sugestiv pe Sonia: este figura limită cea mai paradoxală și cea mai îndrăzneață a castității. Manka, Tamara, Katka, Jenia, Liubka, Niura, Pașa, Zoia, Vera, Sonka Alexandr Kuprin, Bordelul Scriitorul rus Alexandr Kuprin (1870-1938
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
-i resimți efectele, care excită din nou pasiunea. Pe de altă parte, dacă nu există deloc afecțiune, nu există deloc plăcere; și atunci te faci vinovat de o tristă inutilitate, găsindu-te undeva unde nu este nimic de profitat." Majoritatea teologilor, până în secolul al XVIII-lea, vor relua aproape textual, în condamnarea lor la adresa teatrului, argumentele lui Tertulian. Bossuet și Nicole, vom vedea mai târziu, în ciuda apartenenței lor diferite, unul la catolicism, celălalt la jansenism, vor avea, referitor la acest subiect
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
et réflexions sur la comédie) din 1694, se arată deosebit de virulenți. După părerea lui Nicole, teatrul, ca oricare altă formă de divertisment, nu poate fi decât nefast, căci fiind ceea ce este, risipește darurile iertării și îndepărtează de Dumnezeu. Cei doi teologi iau în discuție însăși natura teatrului. Această artă este o incitare la păcat, reprezentând "pasiunile vicioase" drept plăcute și exacerbându-le. Nu numai că trebuie să existe pasiuni în Comedii, dar trebuie ca ele să fie puternice și violente, căci
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
frumoși, să-i slujim ca pe niște divinități; într-un cuvânt, să le sacrificăm totul, dacă nu cumva gloria, pe care a o îndrăgi este și mai periculos chiar decât dragostea pentru frumusețe." (Maxime și reflecții despre comedie) Pentru toți teologii secolului al XVII-lea, zugrăvirea pasiunilor este periculoasă. Aceia dintre ei care vor să păstreze teatrul în sânul societății, ca modalitate de distracție, pretind că singurul mijloc de a-i conferi o oarecare cinste este suprimarea reprezentării dragostei. Astfel Boileau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
place, decât pentru că fondul corupției noastre face să apară în noi în același timp o mișcare asemănătoare, care ne transformă într-un fel de forță, și ne face să pătrundem în pasiunea ce ne este reprezentată." (Tratat despre Comedie) Dacă teologii secolului al XVII-lea se înverșunează împotriva teatrului, o fac pentru că sunt convinși că el acționează mult mai pernicios asupra spectatorului decât celelalte arte, căci aici spectacolul este dat ca și adevărat. Comparând efectul produs de pictură și cel produs
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rece și săracă în nuanțe față de farmecele muzicii și ale cântecului. De aceea neîncrederea lui Bossuet față de operă este cu atât mai mare. Comediantul, care îl pervertește pe spectator, după ce el însuși a fost pervertit de spectacol, este acuzat de către teologi de toate relele. Ei nu îi interzic șederea în cetate, cum o făcea Platon, dar, mai rău, îl exclud din comunitatea creștină. Îl excomunică și îi refuză îngropăciunea în pământul bisericii. Molière, care beneficiază totuși de protecție regală, este înmormântat
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
evident că aceste discursuri au un sens, chiar dacă nouă ne scapă. Și este totodată clar că o experiență religioasă vie nu se poate baza pe ele. Cu siguranță altul este tonul unei religii care pune stăpânire pe conștiință fără aprobarea teologilor. Ptolemeii au Înțeles acest lucru și același Ptolemeu, pe care l-am văzut preaslăvindu-l pe berbecul din Mendes, a cerut de la doi teologi, unul grec (Eumolpis Timotei) și altul egiptean (Manethon din Sebennytos), să elaboreze o divinitate care să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe ele. Cu siguranță altul este tonul unei religii care pune stăpânire pe conștiință fără aprobarea teologilor. Ptolemeii au Înțeles acest lucru și același Ptolemeu, pe care l-am văzut preaslăvindu-l pe berbecul din Mendes, a cerut de la doi teologi, unul grec (Eumolpis Timotei) și altul egiptean (Manethon din Sebennytos), să elaboreze o divinitate care să poarte amprenta timpurilor noi. Astfel a apărut Serapisxe "Serapis" - care provine dintr-un cult zoolatric, după cum o indică și numele său mai vechi, Osorapisxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
reduc la câteva zeci de nume. 3. Opera de sistematizare a școlilor teologico-sacerdotaletc "3. Opera de sistematizare a școlilor teologico‑sacerdotale" Numărul uriaș de zei din panteonul mesopotamian, dintre care mulți Își au originea În „fantezia” creatoare a preoților și teologilor, a creat confuzie În organizarea și conducerea vieții religioase la nivel practic. Încă din perioada sumeriană s-a simțit nevoia ordonării panteonului. În fazele următoare, semiții din Mesopotamia (akkadieni, babilonieni, asirieni) au simțit și ei aceeași nevoie, mai ales din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celor 14 Mardukxe "Marduk"”, care afirmă că 14 divinități - printre care și Nergal, Enlilxe "Enlil", Șamaș și Sinxe "Sin" - sunt calități diferite ale lui Marduk. Nu vom putea ști ce succes practic au avut aceste Îndrăznețe Încercări sincretice pasionate ale teologilor și preoților diferitelor școli. 4. Politeismul și regatele divinetc "4. Politeismul și regatele divine" a) Politeismul Atât religia sumeriană, cât și cea asiro-babiloniană au fost Întotdeauna profund politeiste. Zeii care Își Împart Între ei puterile divine sunt personificări ale forțelor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultuală), dar În comunitatea de fecioare situată În for nu au cultivat, nici stârnit, din câte știm, vreo spiritualitate mistică (Cancik-Lindemaier, 1990b, pp. 1-16). Funcționarii romani consacrați cultului nu erau nici clerici, nici păstori de suflete, nici predicatori, erau doar teologi câteodată; ei nu Îndeplineau nici o misiune kerigmatică și cu atât mai puțin misionară. Nu există martiri romani, iar cei care au murit În antichitatea târzie În vremea persecuției religiei lor din partea creștinilor nu au mai ajuns la slava eroilor 1
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
literare, filozofice și docte care caracterizează istoria religiei romane. Așadar obiectul unei astfel de cercetări Îl constituie: religia artiștilor și a literaților, așa cum o descriu, o trăiesc și o imaginează ei; religia filozofilor, a juriștilor, a pasionaților de antichități, a teologilor romani, așa cum aceștia o gândesc, o reconstruiesc și o organizează În sistem; religia funcționarilor cultuali și a oamenilor politici, așa cum o contemplă cu mintea, o proiectează și o postulează ei, Împreună cu reformele și utopiile lor. Această cercetare științifică intenționează să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
erosului („morala sexuală”) ocupă un loc fix, dar nu dominant, atât În filozofia, cât și În religia romană. Multe din subiectele pe care le-am tratat aici nu au fost Încă studiate Îndeajuns 1. Puținele referiri la opera „filozofilor” și „teologilor” romani, pe care i-am expus aici cu restrângerea de rigoare, dovedesc cât de necesară și promițătoare este această cercetare. b) M. Terentius Varro (116-27 Î.Hr.) 1. Genul a) Autorii romani care tratează despre filozofie și teologie În limba
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religiei. În ultimul rând vom vorbi puțin mai pe larg despre M. Terentius Varro, deoarece, ca om cult, filozof de formație, ca reformator religios și gânditor speculativ, el pare să asume mai ales rolul care astăzi este exprimat prin termenul „teolog”. b) M. Terentius Varro provine de la Reate (Rieti), din Sabina, și deci este predestinat pentru teologie deja prin originea lui: Într-adevăr, pentru Varro, sabini derivă din sebesthai - a venera (Varro, În Festus, s.v. Sabini). Explicația numelor și derivarea genetică
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]