5,364 matches
-
1966. I-am dat de urmă cu ajutorul misitului care-l cumpărase de la noi și am plătit de trei ori mai mult decât luasem pe el. Dar știam că merită. Greutatea alunecase până în dreptul numărului 1966. Coincidența m-a făcut să tresar. Apoi, a apărut ceva și mai interesant. În partea de jos a pendulei, am găsit o comoară, ascunsă sub tăblie: jurnalul bunicului meu. Prima însemnare era datată 18 mai 1904. Stând în genunchi, cu jurnalul bunicului în mână, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
amintiri ("caseta cu șerpi", cum îi spune vocea vitregă) mă văd urcînd scara cu balustradă murdară de tuș, strecurîndu-mă printre baloturile de hîrtie și printre muncitorii palizi, ca drogați. Ușa cu arc, dintre "cămara" corectorilor și zețărie, pocnește, făcîndu-mă să tresar. Mă așez la masa mîzgălită. Nea Pătruț o acoperă cu o coală proaspătă-proaspătă, o mîndrețe de coală, pe care o transform, după ce dau "bunul de culoare", într-un tablou nonfigurativ: înmoi o sfoară groasă în cerneluri negre-albastre, mixez cu galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
propus/promis la zintîi?" mă ceartă autoritar vocea paralelă. Mă ajuți cumva? Mă ajută cineva? Tano doarme cu șira spinării lipită de țeava caloriferului. Sînt sigură că i-a apărut în vis Mișu Negrițoiu, hipnotizîndu-l cu ochii ca niturile, după cum tresare și scheaună. L-au speriat artificiile primăriei, bubuiturile de az-noapte, dar nu recunoaște. "Nimic nu mă interesează în ecuația asta decît cum ieși tu din ea, Dințișor". Ți-a căzut pîinea-n căcat? (era cuvîntul care m-a scos de la "Ora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
repartizarea sarcinilor. Cine-l ia pe mî Adolf Burăh Cuperman, alias Adolphe Clarnet? A fost prieten cu mî-Nădejde. Expulzat din România, pentru idei socialiste". Năvletele venit cîndva de la "Iașul nou" la Institut s-a lăsat convins. Vulcanul roșu din el tresărea periodic. Pe Violeta Gheorghian a sedus-o prozatorul Baboeanu. Scrisese un roman despre iubirea Mihai-Veronica: "Îl adzudec eu". Dacă Violeta n-ar fi avut cap, ca statuia Victoriei din Samotrace, nici nu s-ar fi remarcat, atît de scurtă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
rău. Lasă pictura să-ți exprime sentimentele, Russ. O face mai bine decît cuvintele. Hai să tăcem. Cum să tac? Am în gîtlej sute de cuvinte care mă sufocă și tu vrei să tac? Am adormit greu în patul străin, tresărind la micile zgomote necunoscute ale casei. I-am auzit pașii lui Russ trecînd spre șemineu, să întrețină focul. Tano, picotind și cu urechile-n patru, l-a mîrîit. N-o ating, Colț Alb, doar respir lîngă ea, fără s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
o activitate extrem de plăcută pentru un criminal care va fi fotografiat bust, față și profil, apoi va lua contact cu oprobriul public și va asculta înmărmurit sentința. Care nu poate fi decât una singură, fie vorba între noi. Apoi va tresări atunci când judecătorul nervos va lovi cu ciocănelul în bucata de lemn și va realize că un drum s-a sfârșit și că urmează un altul, unul închis. Pentru toată viața. Sau pentru cel puțin vreo douăzeci și cinci de ani, fiindcă eliberarea
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
înainte de a fi dus către eșafod. - De ce neapărat un eșafod? Poate fi dus către un perete, către un scaun electric, către o injecție letală. Ești superficial, ca de fiecare dată. Nu iei în calcul toate posibilitățile. Ți-am mai spus... Tresări. Întoarse capul, iar Magicianul îi întinse paharul. În lichid pluteau două cuburi de gheață - nu teai înșelat, chiar ți-a umblat prin frigider, dar numai pentru că vroia să te ajute, de ce nu înțelegi? Gura i se umplu de salivă, îmi
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Matrix-ul tău este chiar mintea ta. Mintea aceasta obosită, care are nevoie de pauză, dar nu pentru că au răpus-o gândurile, ci pentru că a răpus-o, fii atent la ceea ce spun acum, dubla realitatea în care trăiești de multă vreme. Tresări. Mi-au răspuns gândurile sau mi-a dat replica același Magician nenorocit care vrea cu tot dinadinsul ca spectacolul să nu se mai termine niciodată? Tuși, apoi continuă să vorbească, făcându-se că nu a înțeles nimic din acele două
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
gândul neterminat. Pe urmă? Pe urmă, ce? Poate te apuci de scris, de ce nu?, doar ești scriitor, nu lucrai la romanul vieții tale? Ai obiceiul urât și nefolositor de a trage de timp, iar pe urmă arunci vina pe edituri... Tresări. Vocea îi apăruse în minte, nu o gândise. Dăduse buzna fără să bată la ușă, fără să sune la sonerie așa cum făcuse individul acela cu geamantanul (e mort, acum, banii sunt la tine - vocea se infiltră din nou), intrase în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
Dumneavoastră! Călătoria nu vă costă niciun ban, poate doar câteva fire albe pe la tâmple și, uneori, chiar viața. Dar nu vă sfiiți, nu fiți iepuri, lăsați tremuratul la intrare... Poftiți, dragii mei! Tunetul care urmă invitației zgudui orășelul, iar Scriitorul tresări și... 6 Deschise ochii. Presupuse, instantaneu, că stătuse cu ei închiși în timpul... visului? Filmului? Leșinului Temporar din Anticamera Somnului de Veci? Doamne, o să ajung la balamuc, strigă în gând, dacă nu cumva sunt, deja, acolo, mi-au dat pilulele, mi-
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
lecțiile! În timp ce Mihăiță își făcea temele, Ina rămase cu gândurile ei. Nu-și găsea starea. Merse la bucătărie, spălă câteva cratițe, deja rostuite în dulap din ajun, deschise rând pe rând ușile bufetului unde se aflau condimentele, le reorândui și tresări speriată când atinse din întâmplare o farfurie din serviciu care, culmea, căzuse pe piciorul ei și, amortizată, nu se sparse. Luă farfuria în mână, o roti pe toate părțile, era întreagă. Ce noroc! În cele din urmă, se așeză pe
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
de-a lungul timpului. Zâmbi absentă când dădu peste înscrisuri ce aminteau clipe euforice petrecute împreună cu soțul ei, în diferite ocazii. Tocmai când era în toiul lecturii, auzi deschizându-se ușa de la intrare. Nu putea fi nimeni altul decât Alex. Tresări speriată ca și cum ar fi fost surprinsă într-o situație compromițătoare. Mută caietul dintr-o mână în alta, neștiind ce să facă. Nu voia ca Alex să afle taina ei de suflet, să i-o așeze în față precum farfuria cu
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
meu se făcuse mic și camerele apartamentului, deși spațioase și atrăgătoare, parcă mă sufocau. Am ieșit afară contemplând apusul de jăratic al soarelui în simfonia de păsărilor și zumzetul vietăților din pădurea ce străjuia cartierul ca o platoșă vie. Am tresărit când două mâini mici, calde și catifelate mi-au blocat privirea tristă. Ghici, cine e? Am încercat să enumăr toate numele persoanelor cunoscute în speranța că cineva a venit în vizită, dar acel glas dulce, dar ferm continuă, în timp ce mâinile
ANTOLOGIE:poezie by Diana Enache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_675]
-
un gest să i le sfâșii, să i le rup imediat, dar mâinile mi se lasă neputincioase pe lângă corp, Întâlnind oasele tari ale șoldurilor; se strâng pe șolduri, se freacă de ele ca Într-o mișcare de mângâiere indecentă. Deodată, tresar. Am găsit! Sunt salvat. În tot corpul am un spasm de redresare a ținutei, devin solemn, Îl privesc fix În ochi, Îl sfidez. „Vrei să ne Întrecem? Ai cu ce?“, Îl Întreb din priviri crispat. În acest timp, cu mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pline de tandrețe, unde este mai fragil, Îl mângâie cu pasiune latentă; o mai văd cum mă urmărește, răpită, turmentată de vârtejul clipei, buzele umezite, ochii ușor aburiți, nasul dilatându-se senzual, gura Întredeschisă, ochii, fața albă, palidă; pieptul ei tresărind, zbătându-se să nu se trădeze, să nu se sufoce de presiunea lăuntrică; mă scutur ca de o amețeală, mă descopăr chiar În gestul suprem. „Ce vrei să faci, idiotule?“, Îmi repet; strânsoarea degetelor mele a rămas colier negru pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pot uita, vreau să-l văd, mi-e dor tare mult de el. Îl iubesc cu patimă, aș vrea să-l mai simt o dată lângă mine, ce liniște aș simți! Când văd pe stradă vreo siluetă asemănătoare cu a lui, tresar, mă sperii, tremur, când văd vreun chip care de departe seamănă cu al lui, nu Îmi pot desprinde privirile de la acea persoană, când aud de numele Petre, mintea mi se Înfierbântă și, În acele momente, numai atunci, mă doare groaznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fără voia mea prin toată această lume și Îmi creează imaginea ireală a ceea ce ar fi trebuit să fiu: mare campioană la patinaj, alături de un Petre plin de viață și luptând și el pentru scopuri bine determinate. Vai, cum mai tresar atunci când mă trezesc! Și atunci sunt tristă... Și de multe ori renunț să Învăț pentru a-mi păstra cât mai mult În minte acele imagini minunate... Dar până la urmă tot Înving! Mă smulg, privind Încă o dată acea lume care ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
să existe nici un echivoc. Când uită să se comporte ca un camarad de facultate, A. mă plictisește. I-o spun. Se crispează. Dincolo de aceste incidente „amoroase“, excursia a fost splendidă. Am notat că, de câte ori Își atingea mâna de a mea, tresărea vizibil și și-o trăgea rapid Înapoi. I-am spus că nu pot suporta indivizii care asudă În palmă. Mi s-a părut că palma ei era umedă și flască. La Întoarcere, În tren, a Început să plângă din senin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
încrezător: ― Îmi dai voie, domnule, sunt Ilie Rogojinaru... Mi-a părut bine că am venit împreună, cu toate că nu ne-am prea lovit în păreri. Nu tocmai încîntat, tânărul se ridică totuși puțin și, strângând mâna întinsă, răspunse: ― Grigore Iuga. Arendașul tresări, se îndreptă și strigă: ― Iuga?... Iuga ai zis?... Te pomenești că ești chiar feciorul Domnului Miron Iuga de la Amara? ― Te pomenești! surâse tânărul, intrigat puțin de entuziasmul patetic al arendașului. ― Fugi, nu mă nebuni!... D-apoi bine, boierule, eu cunosc
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lui, care-i mare socialist, nu mă întîlnesc o dată să nu-mi bată capul cu fel de fel de soluții și cu proorocirea că, de nu se rezolvă chestia țăranilor, are să vie revoluția să facă praf și cenușă Bucureștii! Grigore tresări ca trezit dintr-o visare. În aceleași clipe, aceeași întrebare și-o pusese și el, căutîndu-i răspunsul. Murmură cu privirea spre norii mânioși ce se vâltoreau peste capetele lor: ― Poate să fie numai o modă trecătoare, dar poate să fie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fost pe punctul să se despartă pentru totdeauna de lămuririle lui Grigore, întrebarea îl durea. O puse subit, cu privirea arzătoare. ― Mi-ai arătat atâtea moșii boierești, moșii peste moșii, mari și frumoase. Dar pământurile oamenilor unde sunt? Grigore Iuga tresări. Nu așteptase acuma întrebarea, deși, pe când îi explica, pe drum, în câteva rânduri, i-a fulgerat și lui prin minte și chiar s-a mirat că Titu nu i-o pune. Își reveni repede și răspunse: ― Apoi vezi, pământurile oamenilor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
gâtul plin și puțin îndoit. Printre umăr și capul lăsat într-o parte tânărul îi vedea, sub ia subțire și descheiată, sânii rotunzi, mărișori, cu niște sfârcuri ca mugurii plăpânzi. Se aplecă ușor și-i atinse gâtul cu buzele. Gherghina tresări și întoarse spre dânsul doi ochi plini de spaimă. ― De ce crezi că te-am chemat, Gherghino? șopti Aristide, luîndu-i fierul din mână și așezîndu-i pe un suport. Pentru astea? urmă apoi arătând disprețuitor fierul. Pe o fată frumoasă ca tine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
prin toate satele din calea lor țăranii cu mutrele fioroase, în pâlcuri șoptind cine știe ce și complotând la lumina zilei și sub ochii lumii... Toată noaptea s-a zvârcolit fără somn, cercetând de nenumărate ori dacă e bine încuiată ușa și tresărind de groază la fiece zgomot de afară. Nu avea mare încredere nici în arendaș, oricât se arăta de amabil. Cine garantează că nu e și dânsul înțeles cu țăranii în taină, să se pomenească deodată cu tâlharii în cameră? Înainte de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nu e și dânsul înțeles cu țăranii în taină, să se pomenească deodată cu tâlharii în cameră? Înainte de a coti pe poarta conacului, avocatul zări un grup de vreo cinci țărani într-o ogradă. ― Uite-i ș-aici! zise dânsul, tresărind și arătîndu-i arendașului cu degetul. ― Oameni de treabă, domnule avocat! îl liniști Platamonu. Îi garantez eu pe ăștia!... Îi cunosc bine!... Cel cu căciulă albă e Matei Dulmanu, bărbat cu stare și de inimă. Poate să aveți de-a face
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se năzărea că aude pași, prin grădină sau prin celelalte camere, că a bătut cineva în geam, că o mână a încercat clanța de la vestibul... De câte ori ajungea în semiluciditatea ce prece-dează somnul, câte un zgomot nou, straniu, o făcea să tresară, să-i îndepărteze odihna. De-abia spre dimineață, după ce a ascultat un răstimp cum își răspundeau cocoșii din sat, vestind apropierea răsăritului, a adormit de-a binelea. Tot un cântec de cocoș, sub fereastra ei, în grădină, a deșteptat-o
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]