6,856 matches
-
este un om mort. Moartea zdruncină martorii ei și cînd este naturală. Dar așa, cu martori oculari, sfîrșitul provocat datorită disperării este de-a dreptul înspăimîntător. Ajuns la Bazar nu văd nici o mișcare. Nu văd nimic, spun moale, cu o vagă speranță. Nu-i aici la Bazar, este mai încolo, în piațeta dintre blocuri. Acolo, în piațetă, un cerc imens de gură-cască înconjura un om turbat. Este scăldat în benzină și agitînd o brichetă spre mulțime, acesta strigă cît îl țin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
acolo, între zidurile mănăstirii, tăcerea avea o altă semnificație. Acolo tăcerea era un mod de comunicare cu cei care s-au stins, dar și cu cei care mai pîlpîie încă. Simțeam veacurile care s-au scurs pe acolo, percepeam tainele vagi, dar cu fantezie intensă bănuite. Încercam să deslușim momentele trăite prin acele locuri, de bucurii dar și de restriște, de pace dar și de zbucium. Atîtea destine necunoscute care au lăsat urme clare, adînci, în veșnicie. A doua zi ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
rătăcea cîte un norișor ca un smoc de vată, și el auriu. Prin locuri mai îndepărtate se vedeau norișori (de fapt aburi de ceață) răsfirați, parcă așezați de oameni pricepuți și cu gusturi estetice ireproșabile. O pace nefirească dădea impresia vagă că totul în jur doarme. Puteam citi busola fără ajutorul fosforului sau lanternei și porneam mereu cu speranța că Poiana Mare era destul de mare încît o eroare mică de unghi să n-o lase într-o parte. Cu părere de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Huianu. În viața mea am acumulat o recoltă de vreo 12-13 kg de pește în total, deși am fost și prin Delta Dunării de cîteva ori. Acum, la lumina lunii, amintiri pe tema pescuitului îmi creau un fel de frustrare vagă că n-am prins și eu în viața mea un balaur de pește de măcar vrea 5-6 kg, așa, ca să rup gura tîrgului. Deloc optimist, eram totuși vag interesat de un record în domeniu, ceea ce îmi alunga somnul. Este dificil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
propriu, și la figurat. Din cînd în cînd, pescăruși, liberi ca pasărea cerului, ne strigă un salut de acceptare a împletirii destinelor cu omul. Noi profităm și întregim tabloul cu ființele contopite cu marea. În liniștea noastră, se percepe o vagă dorință ca plutirea pe ape să nu se oprească, să continue la nesfîrșit. În depărtare, se zărește destinația noastră. Insula Ingelei Märtenson. Acolo vom rămîne cîteva ore, ocrotiți de grijulia Ingela. Vom admira, de pe splendida ei terasă, o mulțime de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
știe și să poată fi identificată! Dacă, Doamne ferește, are loc un accident de circulație, să se știe precis dacă a fost salvarea sau taxiul, pentru că șoferul s-ar fi știut precis, fiind unul și același. Cobor pe insulă cu senzația vagă de a fi învins destinul, de a fi puțin nemuritor, de a avea tăria să retrăiesc ceva ce parcă a fost un vis. Soarele aruncă spoturi de lumină printre norii grei care prevestesc sfîrșitul vremurilor bune și blînde. Lumina sa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
la anul trecut, cînd am văzut că Rafael și familia lui nu știau să ciocnească ouă roșii. Nu mai vorbesc de înțelegerea semnificației "Hristos a Înviat!" Departe de a fi un ateu, grădinarul meu nu avea însă nici cele mai vagi cunoștințe despre credință în general. Trîntește cam fără chef toporul și nu se străduiește să aplice lovituri precise, care să cumuleze eforturile succesive. Muncă de om dezinteresat de productivitatea muncii și, mai ales, de om pentru care timpul este infinit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de om pentru care timpul este infinit și nu grăbește nicicum efemerele existențe umane. Ce aștept eu oare să văd în truda grădinarului? Ce mă determină să privesc atent fiecare bucată despicată din buturugă? În adîncul sufletului meu, am o vagă speranță ca pe o parte desprinsă să văd un semn de la Dumnezeu. Poate un vag contur a lui Isus Hristos sau, poate, măcar pentru semnul crucii. S-a întîmplat de cîteva ori la noi, în România. De ce n-ar fi posibil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
aștept eu oare să văd în truda grădinarului? Ce mă determină să privesc atent fiecare bucată despicată din buturugă? În adîncul sufletului meu, am o vagă speranță ca pe o parte desprinsă să văd un semn de la Dumnezeu. Poate un vag contur a lui Isus Hristos sau, poate, măcar pentru semnul crucii. S-a întîmplat de cîteva ori la noi, în România. De ce n-ar fi posibil și aici, în Cuba, un semn care să amintească și acestor latino-americani că Dumnezeu este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
plic, pus în buzunarul de la piept, nu mă furnică la fel ca-n alte dăți. Respir aer pur și expir năduf. Sufletul îmi este greu, ceva îmi lipsește și nu-mi dau seama ce. Frînturi de amintiri și fărîme de vagi dorințe neîmplinite. Dar și voci care mă apostrofează că mă las copleșit de mici dureri, pe care n-ar trebui să le încurajez. Tu crezi că a petrece Sfîntul Paște în Cuba este un motiv să suferi atît de mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
va fi marea bucurie a Învierii Domnului. Rafael se apropie cu o bucată de lemn, proaspăt desprinsă din buturugă. Asta ar fi ceva, señor? Privesc atent lemnul. Da, este un desen incomplet și în bună parte cam în ceață. Un vag contur al unei cruci. Tu ce vezi, Rafael? O macetă, señor. Nu, Rafael, este o cruce. Uite, pe linia asta... Grădinarul o ține pe a lui. O macetă cu mîner pentru luptă. Poate, dar nu seamănă cu o cruce? Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
pentru orice meserie determinată. Boala nu este, totuși, strict autohtonă, deși culoarea locală rămâne inconfundabilă. În toată lumea, politicianul „profesionist“, politicianul de carieră, tinde să sacrifice profilul primei sale for mații, pentru a se dedica unui tip de activitate cu reguli vagi și dexterități arbitrare. A fi parlamentar sau ministru, prefect sau șef de partid e altceva decât a fi jurist, economist, inginer, mecanic auto sau agricultor. Încet-încet, politicianul devine cineva care nu mai știe să facă nimic, în afară de politică. Luați din
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
simplu oportuniști, suntem ipocriți, convenționali, disciplinați, superficiali, neatenți, pe scurt, suntem absenți, chiar dacă numai parțial absenți, atât din noi înșine, cât și din împrejurarea la care avem aerul că participăm. Autentici - suntem doar din când în când. În rest, trăim vag schizofrenic, „împrăștiat“, divizați interior, astfel încât fiecare registru al ființei noastre evoluează pe cont propriu, fără să se intersecteze în mod necesar cu celelalte. Autenticitatea este, dimpotrivă, o virtute integratoare, expresia unui angajament „trup și suflet“, de fiecare clipă. Când spunem
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
frumos... Nu toate valorile pe care ne întemeiem viața sunt argumentabile. Aș spune chiar că neargumentabile sunt tocmai valorile cardinale, cele care nu ne parvin prin educație, ci prin cutumă, cele a căror încălcare se amendează, de regulă, prin expresii vagi, de genul „nu se cade“, „nu șade bine“, „nu se cuvine“, „nu e frumos“. Se poate dovedi, cvasi geometric, de ce, într-o comunitate, e bine să respecți legile. Dar nu se poate dovedi, cu aceeași rigoare, de ce e bine să
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
de tip speculativ, nu circumscrie o disciplină intelectuală dedicată unui adevăr abstract. În joc sunt întrebări ultime, cu importante consecințe existențiale. Și peste tot în lume reflecția religioasă implică participarea la un cult, asumarea directă a unui parcurs ritual. Religiozitatea vagă, singuratică, „neînregimentată“ e, de regulă, divagatorie, dacă nu smintitoare. Ea se întemeiază pe convingerea, vanitoasă, că eul privat, individualitatea țanțoșă au „dreptul“ și resursele necesare pentru a „accesa“ Duhul, deși acesta e, prin definiție, o instanță comunitară. Nu e mai
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
obligația să fiu îngrijorat, ca publicist, de „hrana“ spi rituală care se livrează, până la intoxicare, concetă țenilor mei, eventual nepreveniți. Nu mi-e indiferent ce sunt puși să „consume“ copiii mei, vecinii mei și toți cei care, cu un cuvânt vag, dar decisiv, se cheamă „electorat“. Ei votează și hotărăsc, astfel, cine mă va conduce. Și dacă mințile lor sunt năucite de maculatură, destructurate de manipulări grosolane și de trivialități de gang, mă tem pentru opțiunile lor, de care atârnă și
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
dintr-o veche familie bretonă și catolică ; era convins că circumcizia alterează calitatea plăcerii masculine și nu voia să renunțe la convingerea lui. Cît privește excizia, părerile sînt împărțite. Cunoștințele noastre despre rolul vicariant al zonelor erogene sînt atît de vagi, încît e preferabil să recunoaștem că nu știm nimic despre asta. La procesul din octombrie 1989 a fost audiată o doamnă africană excizată, doctor în medicină, care a declarat că n-a simțit niciodată că ar fi pierdut ceva din
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
lucrurilor. Acest sfîrșit al unei armonii originare s-a produs din punctul lor de vedere pe o scenă mult mai vastă ; el nu a lovit numai oamenii, ci toate ființele vii. Chiar și astăzi s-ar zice că păstrăm conștiința vagă a acestei solidarități inițiale dintre toate formele de viață. Nimic nu ni se pare mai presant decît să întipărim acest sentiment, încă de la naștere sau aproape de la naștere, în mintea copiilor noștri. Îi înconjurăm cu simulacre de animale din cauciuc
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
două ferestre mari în lături. Un pridvor înalt în față, la care suiau pe vreo șapte trepte de lemn, un acoperământ al tindei, în chip de fronton grec sprijinit pe două coloane zvelte, dădeau albei clădiri acoperite cu tablă un vag stil neoclasic. De o parte și de alta a largului pridvor, doi tei străjuiau rămuroși. [...] Înlăuntrul casei, o odaie pe dreapta, cu o fereastră în față și două laterale, dând cu ușa înspre sală, alcătuia camera de meditație și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
-mi lumești,/ Cu zâmbirea-ți înțeleaptă/ Și cu ochii tăi cerești 184. La vremea când copilul Mihai abia aștepta întâlnirea cu fata dragă (Ah! În curând pasul spre tine grăbește 185), într-o viziune mai târzie, iubita va lua un vag contur de Crist feminin, apărându-i cu părul neîmpletit și prins într-o cunună de spini. Aceasta se strecoară, aidoma zânelor, Printre stâncele de cremeni,/ Lângă lacul de smarald,/ Ca să-și scalde sânii gemeni/ Unde zânele se scald !186 În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
același zeu al iubirii zămislitorul a tot și a toate. Elena 86 și Mortua est!87 sunt mărturie elocventă în acest sens. Toate acestea nu reprezintă altceva decât întoarcerea privirii spre propria existență, percepută global, și pe reflecția, oricât de vagă, asupra rostului și sfârșitului ei (al melancoliei, n.n.)88 spune George Gană în volumul citat. Acesta e și sensul afirmației poetului: Menirea vieții tale este să te cauți pe tine însuți 89. Odată cu melancolia, eul se retrage în sine declanșând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
era învățătoare, dar s-a calificat și ea ca telegrafist. Despre locul natal, Sărata, bădia Eugen nu păstrează decât, așa cum scrie el într-o altă carte, Sub cerul Basarabiei natale (Prefață de Gheorghe Giurcă, Suceava, 2007, 222 p.), "doar imagini vagi, din cele povestite de părintele său, peste ani, de prieteni". Aceasta pentru că, prin natura serviciului lor, părinții săi, în general și tatăl, în special, care se afla sub ordinele statului și putea fi lesne mutat dintr-un loc în altul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
geamantan de carton și un balonseider de pânză albă. Întreaga sa înfățișare exprima tinerețe, dârzenie, încredere, siguranță, curaj dar, în același timp, și modestie, prudență, spirit introvertit, cumpătare. Nu cunoștea pe nimeni în acest târgușor. Îl știa doar în mod vag, de la niște ședințe de bilanț, pe subinginerul Mândrilă, cel care deținea în prezent funcția de șef al secției, preluată cu 3 ani în urmă. Și despre acesta se spunea, se cârâia în dreapta și-n stânga că secția nu prea mergea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
profesorul satisfăcut de execuția perfectă.. și-și frecă palmele din nou, „.. a ieșit..!” L-am mai reluat de câteva ori, cu mai multă dezinvoltură... Și... în vârtejul acela de marș forțat, în cadență cazonă, am avut, la un moment dat, vaga senzație că băncile, catedra, fruntașii comuniști aliniați pe perete, gata de marș... totul se învârtea în jur, ca la „roata norocului”... ritmat... „Tră-ias-că...tră-ias-că!.. Stă-pân... pe ...destin e..! ... Cu un nou imn, în marș „triumfal”, Republica pășea neabătut pe drumul
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
și va porni unit pe căile viitorimii, pentru a-și împlini solia pe care i-a hărăzit-o Dumnezeu..”. .. Bucuriile și tristețile din viața de internat nu pot fi uitate niciodată. Întotdeauna bucuriile alternau cu tristețile, sentimente de zădărnicie, de vagi nemulțumiri.. Vă mai aduceți aminte de întâmplarea cu... „Părintele șoarec”, murmură unul din colegi, privindu-mă pe sub sprâncene. Aaa... daa !, făcură ceilalți într-un glas. Mi-aduc bine aminte..! murmurai eu, înțelegând aluzia. Eram în clasa I-a, pe la început
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]