5,554 matches
-
cu frică) Ea 1: (cu blîndețe și maturitate) Dragule, tu ai vocația vinovăției... ești un adevărat profesionist în arta de a fi vinovat... El 1: Dacă celălalt nu e vinovat, atunci ești tu... Ea 1: Și dacă nu e nici unul vinovat! El 1: Cineva trebuie să fie... situația... împrejurarea. Ea 1: Eu sînt împrejurarea... El 1: Tu mă faci să uit timpul... iubirea ta îmi duce sfîrșitul cît mai departe de acum... tu îmi dai numele de care am nevoie ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai întrebi. I-am spus și doctorului, dar nici el n-a prea înțeles... "problemele astea se rezolvă prin puterile dumneavoastră". Care puteri? Că nu mai am. El 1: (impresionat) Ai fost la doctor?! Îmi pare rău... știu că sînt vinovat... cu toate că... în sfîrșit... mai bine să nu mai vorbim. Ea 2: Da' de ce să nu mai vorbim? Ba să vorbim. (pauză) Te-ai întîlnit cu ea? El 1:... Da. Ea 2: Păi de ce? El 1: Pentru că altfel nu se poate
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să mîncăm (sună telefonul; răspunde el și în prima clipă este crispat) Alo! Da... eu... da...am ajuns în familie.... cum? Mie? De ce să-mi fie rușine? Da, dacă vrei dumneata, sînt și trădător... da, și imoral... știu că sînt vinovat... da, pentru toate... sigur că o să mă gîndesc... o să analizez... (închide telefonul) Un alt grup care vorbește și amenință cu o voce destul de frumoasă... Hai că mi-e foame. Ea 2: Mănîncă tu, că pentru tine am gătit. El 1
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
relații cu morții! Octav:...Eu vă invit la o porție de rîs... Da repede, pînă nu ne-apucă plînsul...! Hai! Una, două... Și! (rîde singur) Costache: (timid) Octav! Octav! Octav: Spune, tata, dacă ai de spus ceva, dar clar! Costache: (vinovat) Ceva clar... n-am Octav... n-am... tu știi... aș vrea numai..., fii și tu mai... și Marieta la fel... să fie puțină liniște... Octav:...Un tată pentru liniștea noastră... Adică să facem ce-om face și să punem mîna
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
adevărat! Dar era adevărat! și eu nu-i puteam spune decît să stea liniștit... să stea nemișcat! Și el m-a ascultat și a stat nemișcat! Insuportabil de nemișcat! Mona: (cu aceeași intensitate) Dar înțelege odată că tu nu ești vinovat pentru ce s-a întîmplat la revoluție! Octav: Știu! Dar mă simt vinovat pentru ce s-a întîmplat după revoluție! Costache: (cu oarecare angajament) Octav, vino-ți în fire! Ceea ce spui tu e grandomanie curată! Adică cine te crezi tu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să dai... Și așa, ești mulțumit... echilibrat... n-ai virtuți... n-ai păcate... Costache: Ei, ia mîna de pe trăgaci...! N-am spus că n-am păcate, dar... Octav: Cunosc schema, tata... "domnule, recunosc, sînt vinovat... dar n-am nici o vină..." Vinovații fără vină ai epocii cu haosul cel mai bine organizat... Nici un tribunal din lume nu-i poate condamna. Cît despre tribunalul personal, nici nu poate fi vorba... Costache: Nu-i chiar așa..., numai că tribunalul ăsta personal a ajuns o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
prima vedere... Hm! Regimul ăsta comunist era plin de subtilități... pe onoarea mea dacă nu...! Plin de finețuri... Și toată șmecheria pornea de la faptul că toată lumea era împinsă spre delincvență... și încă dublă delincvență... prima era că oamenii se simțeau vinovați față de regim, pe care-l urau și nu credeau în el, și-a doua oară se simțeau vinovați față de ei înșiși pentru că, deși nu credeau în regim, îl lăudau, defilau, exclamau... Înțelegi?! Ca să nu mai vorbim de delincvența de drept
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
niște oameni cărora le bîzîie prin cap chestii ca demnitatea, cinstea, curajul... Octav: Bătrîne, spune-mi și mie cum pot oamenii să uite o asemenea grozăvie! Groparul: Uită, domnule, uită pentru că omul nu poate trăi amintindu-și mereu că e vinovat... Și-atunci uită. Gata. Octav: (cîntă) "...căci și uitarea e scrisă-n legile-omenești..." Mai bine hai să-ți vînd ceva... M-am plictisit cu tine... Hai să facem un pic de comerț! Spune, ce să-ți vînd? Groparul: (privind spre
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
din urmă, am ajuns în ipostaza anihilantă în care verdictul asupra delațiunii să nu mai aibă semnificație. Cred cu tărie în judecata morală. Lucidă, asumată, rațională. Fără călăi și fără victime. Aceasta ne-ar duce de unde am plecat. Dar cu vinovați capabili să-și recunoască ticăloșiile mai mici sau mai mari și să-și trăiască rușinați insomniile. Dacă le au. Acest spectacol nu este o penitență. Nici o acuză. Acest spectacol se vrea a fi o oglindă în care să ne privim
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să-și recunoască vina de a fi fost informatori, turnători, etc. Constatarea cea mai dramatică e că, de fapt, au fost victimele unui sistem opresiv pentru că nu au avut tăria să se opună să rămînă demni. A recunoaște că ești vinovat înseamnă a te elibera, a te ridica pe verticală în ființa ta intimă, asta a vrut să demonstreze dramaturgul. Piesa este construită cu abilitate și condusă ingenios, de la confruntări mărunte spre momente de maximă tensiune, care se desfășoară cu sabia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
descoperă ochiului de spectator) pentru a juca un fragment dintr-o piesă cu și despre comuniști. Așa se strecoară fiorul întrebării repudiată multă vreme și care va crește pînă cînd va deveni o tortură: am fost sau n-am fost vinovat în timpul comunismului? A doua seară este și cea care determină acuzația personală, totul pornind de la o înscenare. Sunt aduse dosarele de la Securitate în care cei doi sunt consemnați cu Gheorghe Popescu 1 și Gheorghe Popescu 2, de altfel acestea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
le ridice și, deodată, se oprește ca în pragul unei revelații și se duce din nou spre miniscenă; se oprește o clipă în fața cortinei și apoi o deschide; reacția firească...) Dumnezeule, mă simt vinovat..., sînt vinovat..., nu trebuia să... sînt vinovat... (în genunchi, adună foile de hîrtie, ridică fotoliul, masa și resturile de fursecuri) De ce dracu' nu le-o fi luat cînd am plecat! (copleșit, se așează pe unul dintre fotolii) Cu el mai rămăsesem... că restul... s-au... retras... în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
fapt, oamenii aceștia se găsesc aici tocmai din cauza unei nebunii care îi precede, nebunia unui sistem în măruntaiele căruia luciditatea nu-și mai are rostul decât formal. Nerăbdarea, suspiciunea generalizată, teama cronicizată, rătăcirea de sine ("Sunt zile când mă simt vinovat... da, și alte zile când mă simt nevinovat"), memoria și degradarea memoriei, mărturisirea toate acestea sunt teme viguroase, teme-reper pe radiograma unui text profund și ramificat în nenumărate direcții. Relația între personaje este simplă, directă, fără ocolișuri inutile. De altfel
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
vin, vin și tot vin aici... Obiectiv nr.: Păi nu vii aici să afli adevărul despre tine? Sursa dublă: Păi asta-i..., vrea? Obiectiv nr.: Eheheheeee! Sursa dublă: Pentru că, vezi, și eu... sînt zile cînd mi se pare că sînt vinovat... da, și alte zile cînd mă simt nevinovat... Obiectiv nr.: Înțeleg... cum ar veni, să zicem, miercurea și vinerea ești vinovat... lunea nu se pune... marțea și joia ești nevinovat... iar în weekend... liber la întrebări... Sursa dublă: Dom'le
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
-i..., vrea? Obiectiv nr.: Eheheheeee! Sursa dublă: Pentru că, vezi, și eu... sînt zile cînd mi se pare că sînt vinovat... da, și alte zile cînd mă simt nevinovat... Obiectiv nr.: Înțeleg... cum ar veni, să zicem, miercurea și vinerea ești vinovat... lunea nu se pune... marțea și joia ești nevinovat... iar în weekend... liber la întrebări... Sursa dublă: Dom'le, nu de întrebări duc eu lipsă... răspunsurile mă omoară. (pauză mare) Trimisul lui Dumnezeu: Eu l-am văzut pe Dumnezeu! Sursa
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
de partid... dar că excluderea mea e o chestiune de ore... (se ridică, Trimisul îl îmbrățișează, apoi se duce la masa lui) Sursa dublă: (vădit ironic) Și te-au exclus...? (Obiectiv nr. îl privește și tace; e vinovat, nu e vinovat... Plutonierul: (rîde, apoi referindu-se la pasiență) Dom'le, cînd am noroc, am noroc... Mi-a ieșit! Trimisul lui Dumnezeu: (febril) Simt că a sosit clipa! Plutonierul: Ăsta iar l-a văzut pe Dumnezeu... Trimisul lui Dumnezeu: (violent) Ești pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a o aduce În lumea lui: dar ea rezistă, el rămâne să-și contemple eșecul cu ochii umezi de lacrimi. Pe de altă parte, tocmai elementele acestea de recuzită - scaun, plafon, arhitectură domestică, investite cu valoare existențială indică mima, jocul - vinovat - pe care Chevillard Îl conduce cu talentul unui pilot de formula unu, strivind În vârtejul său un Întreg arsenal de limbaj “primit” și reînviat, acum, doar pentru a fi expus În microclimate artificiale: “niciodată omul nu și-a găsit vreme
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
seducător prin reversibilitatea raporturilor, căci nimeni nu încremenește aici într-o postură imuabilă: fiecare vede și este, la rândul lui, văzut. Redistribuirea rolurilor interzice dihotomiile definitive sau evaluarea morală durabilă: nimeni nu e mai vinovat decât alții și fiecare e vinovat, rând pe rând! Reciprocitate absolută, imposibilă în afara acestui conglomerat uman, în sânul căruia toată lumea se supraveghează. Strehler a avut intuiția a ceea ce supravegherea de proximitate poate genera ca implicare afectivă și reconciliere ce nu trebuie niciodată exclusă, căci, spre deosebire de supravegherea
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
nu reacționezi la acest mesaj. Nu poți să reacționezi. Mai mult încă, este interzis să faci cunoscut că există o contradicție. "Un individ, aflat în situația de dublă constrîngere, riscă deci să fie pedepsit (sau cel puțin să se simtă vinovat) cînd percepe corect lucrurile și să fie numit "rău" sau "nebun" pentru a nu fi făcut decît să insinueze că, poate, există o discordanță între ceea ce vede și ceea ce ar trebui să vadă"60. Ne gîndim atunci că double bind
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
deodată sau unul va purta,/ Încă o vreme,/ Cadavrul celuilalt lipit de el." Melancolia este generată de timp, de împuținarea timpului: "Zadarnic în ornic mi se termină/ Timpul ca apa dintr-o ulcea/ Cine din mine ți se-nchină/ E vinovat în fața mea." Timpul este îngerul morții, trecerea în somnul lui este mirifică, ca zborul pe un fund de ocean, fără ieșire și fără plângere. Ana Blandiana cântă sentimentul liniștii perceput senzorial; el se va transforma în asociații fundamentate, în gânduri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de acest context interogativ, ca mod al omului de-a fi. Orice critică, pentru a-și atinge sensul tare, trebuie să înceapă cu propria persoană; altminteri ea nu este decât o formă camuflată de scuză pentru ceea ce ești. Vânătorii de vinovați sunt oameni ce-și conturează hotarele ființei proprii pe fondul inculpării apropiaților pentru ceea ce cred a fi fost posibilii proprii, acum ratați. Evident, și aici avem nevoie de măsură, ea dând seama de unul din rosturile propriei existențe. Poate că
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
să avem atâtea descrieri amănunțite ale Iadului, găsindu-se un loc și un chip (de fapt chipuri) pentru rău. Este și motivul pentru care fixăm în mod univoc vina pentru anumite rele asupra unor indivizi, explicând reflexul de a căuta vinovați pentru orice rău care apare. Absența unor inculpați ne-ar angoasa teribil, făcându-ne să punem întrebările despre noi și societate pe care le ocolim cu atâta grijă. Poezia exploatează una din trăsăturile limbajului nostru: concizia. Astfel, dacă limbajul cotidian
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ales definitiv niciodată, încercând să-mi împlinesc cât mai mulți din posibili. Cu o singură excepție majoră (raportat la simțul comun): proprietatea (ca fapt de a avea). * Poverile cu care încărcăm indivizii atunci când dorim să-i pedepsim, identificându-i ca vinovați, dezvăluie teama noastră de a nu lăsa fără chip răul, spaima de un rău impersonal, oroarea față de vinile colective în cazul cărora nu ne este accesibil genul de liniște furnizat de aplicarea unei pedepse. Păstrăm ca societate, cu rolul de
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
-l trăiești (și să-i fii chiar complice, de nevoie sau din neștiință) pentru a avea șansa unei bune judecăți asupra lui. Și este necesar, suplimentar, să-ți vezi semenii regretându-l, asumând o cecitate față de suferința nevinovaților (sau parțial vinovaților), pentru a avea curajul de a-l critica; cu atât mai mult cu cât, odată cu el, critici și ceva din tine-le acelor timpuri (ceea ce presupune o discretă depărtare de sine). * O dimensiune a vinii asumate: să trăiești cu teama
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
de o (auto)confirmare realizabilă prin exemplul personal. * Orice discurs etic presupune existența unui sistem axiologic care-l justifică. Răspunsul la întrebarea: Cine și cum instituie un sistem axiologic?" poate da seama de justețea sau injustețea oricărei pedepse. Căutarea unor vinovați constituie o orientare majoră a societății contemporane. La polul opus se situează învinovățirea sistemelor. * Marele discurs asupra vinii și pedepsei își așteaptă încă venirea. * Pretenția istoricilor de obiectivitate este contrazisă de varietatea modurilor de a scrie istorii. Să ne gândim
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]