KorAP: Find »[drukola/base=viteaz & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...207 208 209 ...322 >

8,047 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

cu mândrie, ridicând capul: E fiica Domnului Țării Românești! "Fost", Domniță, "fost!" îi retează el vorba. Fost... îngână Voichița cu aripa frântă. Ești trufașă, Domniță! Tu, fiica Radului Vodă!... Știi cine-i acest prea frumos vrăjmaș al meu, de altfel, viteaz părinte al Domniei tale? Și... și încă, văr bun al lui Vodă-Ștefan? Văr bun? întreabă cu uimire Voichița. Nu... nu știam... Da' pe aiasta o știi, că am bătut război cu el! Știi cât sânge de frate am vărsat, numai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu sabia... Zadarnic! Mai rău! Și-a trădat țara și a închinat-o turcilor! Toți domnii munteni... bolborosește Voichița. Ce puteau face?... "Peștele cel mare înghite pe cel mic", mormăie Țamblac împăciuitor. Toți?! Toți în afară de frati-su unchiul Domniei tale viteazul Vlad-Vodă Drăculea, zis "Țepeș", zis "Spaima Aliotmanului"! Toți?! Toți în afară de străbunicul Domniei tale, Marele Mircea Basarab-Bătrânul!... Voichița, înfrântă, pleacă ochii. Ștefan, cu același patos, continuă: Și mai află, Domniță, că acest părinte al Domniei tale, și... și văr al Domniei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și principi, apărători ai libertății, care au luptat, dar n-au fost ajutați îndeajuns. Scanderbeg, vulturul Albaniei, părăsit de Europa, îngenuncheat de turci, a murit de inimă rea, retras în creierul munților. Cneazul Lazăr, eroul Serbiei, a căzut ca un viteaz, cu sabia în mână, în luptele de pe Câmpia Mierlei-Cossovo. Ioan Corvin de Hunedoara, "Lumina Lumii", s-a stins cu durerea în suflet că nu și-a văzut visul cu ochii. Vlad Țepeș Drăculea, "Spaima turcilor", trădat, părăsit, putrezește de zece

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
scormonindu-l: Tu nu? Ți-am spus doar! răspunde Ștefan, iritat, cu reproș. Deși după câte mi-a făcut ar fi meritat, poate. Totuși, mi-era văr... Și-apoi, era un om sfârșit. Cu toate păcatele lui, a fost un viteaz, un adevărat Basarab... olecuță și Mușatin... Dumnezeu să-l ierte... Să nu sufli o vorbă Voichiței. Ai văzut cât l-a iubit. Las-o să spere... Îmi pare rău pentru ea. Aiasta-i soarta domnilor, plătești pentru deșertăciunea de "a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
și mai strâmb mușcându-și limba, drept pedeapsă că a luat-o pe dinaintea gândului. Mă bucur că ți-ai recăpătat duhul atât de ascuțit odinioară. Tăcere... Ștefan tușește ușor: Maria, mâine, la biserica Mirăuților, prăznuim, facem pomenire mare de sufletul vitejilor căzuți. Și... și crezi că trebuie să vin și eu? Tu ce crezi? Măcar atâta... oftează Ștefan. Pun și ei o vorbă bună "Acolo Sus"... Scoatem și racla cu moaștele Mare-mucenicului Ioan. Avem nevoie de atâta ajutor... Drept să-ți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aiasta? întreabă Vlaicu revoltat. Iaca este posibil! îl lămurește Ștefan. Așa se scrie istoria... Bate darabana, să răsune Europa... Se acopere de glorie! Justifică și galbenii Papei! Prinde doi iepuri dintr-un foc! Isteț băiat, Mateiaș aista... După război, mulți viteji s-arată! Îl roade viermele pizmei că de ce altul să-i uzurpe faima lui de "Mare Apărător al Creștinătății"! spune Mihail. "Fală goală din creștet până-n tălpi!" E lihnit după mărire, adaugă Stanciu. Cine-l împiedică să sângereze și el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai simte urma... M-ai privit în ochi... Îți amintești ce mi-ai spus? Nu, nu-mi amintesc. Ai spus: "Măi, măi! De unde ai furat ochii aiștea albaștri ca cerul, fătuco? De la frumosul de taica, desigur... Păcat de el, frumos, viteaz și... și vândut turcilor. Păcat! Împreună, am fi făcut lucruri mari la Dunăre! Împreună!"... Chiar așa ai spus! Și ce-ți mai clănțăneau dințișorii de frică... De ură, nu de frică, protestează Voichița. Eram furioasă-furioasă... Și Măria ta râdeai: "Nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
din întâmplare. Mi-a spus Maria că te cheamă la el, că vrea să se însoțească cu tine... Voichița protestează cu violență: Mă cheamă! Mă bate la cap! La Mangop n-oi merge nicicând!... Totuși, Alexandru e un tânăr frumos, viteaz, principe de Mangop, nu-i de colea! Nu-l iubesc! se oțărăște Voichița. I-am spus-o! Nu-l iubesc și gata! Bietul băiat, îl căinează Ștefan. Te iubește cu disperare. Ești crudă. Maria mi te-a cerut pentru el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
porunca?!?! Ștefan, rătăcit, oftează, închide ochii câteva clipe... Când îi deschide, e alt om, stăpânit, cu sânge rece, hotărât. În timp ce-și trage pe cap cămașa de zale, poruncește răspicat: A sosit clipa! Caii!! Pornim spre Cetatea Albă!! Steagurile vitejilor, înainte!! După noi, în goană, "Oastea de curte"!! Și-apoi "Oastea cea mare"!! Șendreo!! Adunarea!! Sună adunarea!! Ai plecat?!?! întreabă el nerăbdător, privind după hatman care iese în goană. Tu, Tăutule! Și tu, Dumo! Încălecați! Dați pinteni! Goniți! Ziua și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Jur!! Și eu?! Mie ce-mi rămâne! protestează Mihail. Tu?! Partea ta nu e mică! Vei fi sarea bătăliei! "Harța!" Uliuuuu! chiuie Mihail. Ce-am să-i mai hărțuiesc! Ce-am să-i mai belesc! se grozăvește el. Pe cei viteji, căzuți sub iatagan vrăjmaș, nu-i putem lăsa în suferință. Am sfătuit cu vraciul nostru Batista să statornicim mare bolniță pe lângă Mânăstirea Neamțului. Cer binecuvântarea Sfinției tale Preafericite... Binecuvântarea mea să vă sfințească lucrarea de dragoste întru ajutorarea aproapelui căzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
propria lor piele... Pe ruinele Constantinopolului, ca pe stâncile Trecătorii de la Termopile, se va scrie: "Călătorule! Du-te și spune că am căzut aici făcându-ne datoria". Țamblac, înfierbântat, furat de amintire, retrăiește aievea: În frunte cu bazileul Constantin, câțiva "viteji", am plecat în galop să apărăm Poarta Sfântului Roman, unde turcii răzbiseră printr-o spărtură în zidul lui Teodosie. Se auzeau strigătele victorioase ale osmanlâilor: "Allah, Alllah-il-Alllah!! Allah ekber!! Ekber!! Ekber!!". În galopul cel mare, unu câte unu, "vitejii" s-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
este cu mine este împotriva Moldovei!!" și Ștefan izbucnește în hohote mari de râs. Să fii văzut atunci ochi boldiți și guri căscate... Câțiva au pus mâna pe săbii, dar le-au băgat repede în teacă; cetatea era înconjurată de vitejii mei. Când a fost vorba să înapoieze pământurile hrăpite cu japca... Dumnezeule! Turbaseră! Au încercat vechile lor figuri: cu pumnalul, cu otrava, cu borșul... Prea târziu! Toată Moldova se adunase în jurul meu. Au strigat după oaste străină. A venit oaste

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sărută mâinile, i le udă, bolborosește: Măria ta... Măria ta... Ochiul drept îi este acoperit cu o cârpă neagră, mâna stângă atârnă într-o năframă, e bărbos, murdar, în țoale țărănești, în opinci; numai sabia amintește de mândrul căpitan de viteji al Măriei sale. A... a căzut... Mangopul, bolborosește el. Mangopul? bâiguie Ștefan și se lasă moale într-un jilț. Și Alexandru?! întreabă Țamblac speriat. Bârsan, pe ocolite, povestește: Galioanele turcești au venit... Și Alexandru?! repetă Ștefan întrebarea. A... a căzut... și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
el, marele Mathias Rex, s-a sculat împotriva Antihristului să-l prăpădească, adaugă Duma. Cu toată făloșenia lui să recunoaștem Mateiaș e un rege mare. Să-mi dea Mateiaș cei cincisprezece mii de oșteni juruiți în tractat, în frunte cu viteazul Vlad Țepeș Drăculea, pe care, în sfârșit, s-a înduplecat a-l slobozi din temniță ca să-l ridice "căpitan general" al oștirii maghiare... Închipuiți-vă! Cu Vlad! Împreună! Să-i simt cotul! E fantastic! Cât am visat clipa aiasta! "Împreună

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite parcă. Cârpa aiasta, tăiată bucăți-bucăți, să fie dată celor mai viteji oșteni ai mei, drept obiele pentru opinci! poruncește cu un zâmbet batjocoritor. Cam puțin pentru cât am dat noi, continuă el cu amar și obidă. O, Apus-Apus, trezește-te! Ați trâmbițat o "Mare Cruciadă"! Totul s-a oprit la trâmbiță

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nici moartea nu-l vrea, mormăie Cupcici. Trag nădejdea că acu i s-o-nfunda, zâmbește Isaia mefistofelic. O să-i dăm și noi o mână de ajutor. E de un curaj nebun, spune Alexa în admirație. Să recunoaștem, e un viteaz! Ce-i al lui e-al lui... Priviți mărețe umbre! Boier Alexa a căzut în cur de admirație în fața "vitejiei" Măriei sale! îl ia peste picior Isaia. De aici și până la trădare nu-i decât un pas. N-ai teamă. Prea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe Ștefan, un principe atât de vestit; ceea ce ar fi de folos nu numai întregii Creștinătăți, dar mai cu seamă Poloniei, ce va avea mai apoi a da piept, singură, cu turcimea, dacă Doamne ferește -, va fi înfrântă Moldova". Iată adevărata, viteaza și prea cavalereasca Polonie! ridică glasul cu însuflețire Ștefan. Mai cu seamă episcopul Dlugosz. Tot tu, bunule Pater? Cum aș putea să-ți mulțumesc? Cazimir se teme să intre în horă, spune Vlaicu. A nu alege nimic, a sta cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vând ieftin blazonul de atlet al lui Hristos! Vând osanalele! Tămâia pontificală! Gogoșii sanctificați! Agheasma! Tractatele măsluite! Care mai pohtește?! întreabă vesel, dar deodată se strânge înfiorat. Dacă mă părăsesc?...rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
rostește cu glas înăbușit, abia șoptit. Dacă mă lasă singur?... Vitejilor, vouă vă e teamă?! și se uită la Duma, la Șendrea, la Mihail. Nu ne temem, Măria ta!! răspund ei într-un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun, mă tem. M-a cuprins tremuriciul... Minte! strigă Alexandru. Să nu-l credeți! Ștefan Vodă nu cunoaște teama! E cel mai viteaz! Cel mai... mai... Ohooohooo! râde Ștefan. Cel mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un glas voinicesc. Mă să fie! Ce mari viteji am... Mie mi-i cam frică, drept să vă spun, mă tem. M-a cuprins tremuriciul... Minte! strigă Alexandru. Să nu-l credeți! Ștefan Vodă nu cunoaște teama! E cel mai viteaz! Cel mai... mai... Ohooohooo! râde Ștefan. Cel mai!... Cel mai!... C-o fi Vodă aista Ștefan... o fi f-un zmău, f-un arhanghel! Mai rău, un crocodil! N-ați auzit că Vodă ista Ștefan îi fermecat?! A păscut iarba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
noapte! Duceți sabia însângerată și strigătul de luptă: "Vin turcii!! Vin turcii!!"... Musteața zbârlită îi fâlfâie în bătaia răsuflării gâfâite. Învingem au murim!! Jurăm!! strigă boierii într-un glas. Ia! Ia mai slăbiți-mă cu moartea! Eu am nevoie de viteji, nu de hoituri fie ele și de eroi! Aveți grijă de voi! Aveți grijă de oameni; fiecare om ne e scump! Aveți grijă!... Tăutule! Peana și calamara! Să izvodim carte măriților crai... și face câțiva pași, căutându-și cuvintele. Scrie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai bine, moartea! Din scrisoarea lui Ștefan Vodă expusă de Ioan Țamblac, "sol și unchi al său", la 8 mai 1477, în fața Senatului Veneției ( câteva luni după înfrângerea Moldovei de către turci la Valea Albă 26 iunie 1476). 14 Un hodorog viteaz Un lung șir de omenire, femei, bătrâni, copii care cu bocceluța la spinare, care cu căruciorul vârfuit -, a luat calea codrului. Câțiva călugări tăbârcesc icoana făcătoare de minuni a Sfintei Fecioare, cărți ferecate, alte sfinte odoare. Suceava se băjenește la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
înduplecă cu binișorul. Zău așa, înțelege și tu... Trebuie! Nu-l putem lăsa singur. Câțiva târgoveți, fiecare cu bocceluța sa, s-au oprit să caște gura la ciorovăială. Oameni buni! îi ia Savastița, martori: Uitați-vă la el, hodorogu', viteazu' vitejilor, rezbel îi trebuie?! Abia-și trage bășinile de prăpădit ce-i. Cât îi nopticica de mare, se vaicăre că-l doare ici, că-l doare colo și mă pune să-l calc! Moartea-l cată acasă și el o găsește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Mă iei?! țopăie de fericire Petrică. Dumitru îi șoptește ceva la ureche și Petrică o zbughește după casă. Savastița iese cărând un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Parcă eu n-aș merge? și își flencăne mâneca goală pe dreapta. Haide! Mergem la codru! Savastița își șterge lacrimile, își face cruce: Ocrotească-l Mântuitorul și Sfânta Fecioară Maria! N-ai ce-i face! Mitrică al meu îi un viteaz! spune ea cu mândrie. Hodorogu'!...  15 "Vin tatarii ! Vin turcii !" "Paștele și dumnezăii ei de viață!!" Într-un luminiș de codru, tăiat de firul unui pârâu, printre cioatele stejarilor retezați, au ridicat corturi, printre care unul mai răsărit cu stema

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]