KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2081 2082 2083 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820

specială în care mă aflam, cu trei copii. Rămâneam în dricul verii. Singură. Toți m-au ascultat. Dar de rezolvat ioc. Ordinul era ordin. Și cum se obișnuiește să se spună întâi se execută, apoi se discută... M-am dus acasă îmi relata bunica am copt niște plăcinte, am fript niște pui, i-am încropit un pachețel cu ce-am găsit mai nimerit prin casă și a doua zi l-am condus până-n târg, la gară... A!... uitasem să-ți spun

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Aproape de-amiază, când ni se lungiseră ochii de-atâta uitat și când fetele, săracele, luându-se cu joaca, uitaseră să ne tot toace la cap cu întrebările: "da, când vine tata?, da, cum e îmbrăcat?, da, rămâne, de-acum acasă, ori tot pleacă la oaste?" numai ce-am zărit, mai întâi un nor de colb, care se ridica și se târa deasupra șoselei, apoi am deslușit ca printr-o sită rară, coloana de militari; și, pe măsură ce se apropiau, ni se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Când mai sunt câteva ceasuri până la ziuă, iese la plimbare prin pădure, pe poteca dinspre Vovidenie. Merge singur, tăcut, încet, adâncit în lumea gândurilor sale, în răcoarea și roua dimineții, înaintea nașterii unei noi zile. După această plimbare se întoarce acasă și lucrează până la micul dejun. Micul dejun îl ia târziu, pe la orele zece-unsprezece. Apoi se odihnește puțin sau, uneori, primește pe câte cineva venit anume. Și, după aceea, se apucă iarăși de scris. După amiază iese la pescuit pe lacul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Între timp însă, următorul student se ridică și se uită întrebător spre catedră, încercând să capete de la profesor încuviințarea spre a-și expune subiectul. Moscovici continuă să-i explice lectorului Ienceanu ce se va întâmpla cu dânsul, când va sosi acasă cu raglanul vechi în locul paltonului nou: Nevastă-mea ar fi, poate, în stare să nu-mi zică nimic, dacă n-ar antrena-o și n-ar ațâța-o mamă-sa... Soacră-mea e o zgripțuroaică și jumătate... Ea nu caută

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Iau carnetul, încercând să-mi stăpânesc un zâmbet pentru o așa izbândă ușoară, dar profesorul mă oprește, mă privește foarte serios și-mi zice: Te rog insistent: mergi și-l caută pe acest Eugen Ciornei. Nu care cumva să plece acasă, în vacanță cu paltonul meu. Vino aici, cu dânsul! Numaidecât! Ne-am înțeles? Ies pușcă din sală și o pornesc pe urmele colegului bănuit să fie autorul glumei. Îl caut pe unde intuiam că ar putea să fie pe la Cofetăria

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
evaluate răspunsurile, Moscovici continua să-l informeze pe Ienceanu despre "câți draci nepotcoviți" are soacră-sa și, din când în când, se uita la ceas și se întreba nerăbdător: "ce se întâmplă dom'le cu acest Ciornei? O fi plecat acasă cu paltonul meu? Mai știi?...". Și notele au curs astfel: 5, 4, 4, 4,..... Când nu mai erau în sală decât doi studenți marele pocherist Georgică Focșa și Mișu Timofte, cel de-al doilea posesor al bursei excepționale "Nicolae Bălcescu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
în sală râzând și ținând sub braț paltonul nou, raiat, bleumarin, gros și frumos al lui Moscovici: Domnule profesor zice Timofte paltonul dumneavoastră era în cuier la catedră. Însă domnul asistent Stoica Laurențiu, care terminase examenul și-ncerca să plece acasă, umbla ca un leu în cușcă, și se tot întreba: Unde mi-o fi raglanul meu? Că doar aici l-am lăsat, astă dimineață, în cuier?" Lectorul Ienceanu începu să râdă cu gura până la urechi și spuse încetișor: Ei, domnule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
râs ușurel, ne-a privit pe fiecare, rând pe rând. Apoi s-a oprit asupra mea și a întrebat: Ei, uitați-vă, am să stau cu dumnealui. Dacă este de acord. Nu vreau să stau singură. Că stau eu destul, acasă! Fiindcă, al meu este mai mult oaspete pe-acasă... Da? Sunteți de acord? Îmi ceru doamna să precizez. M-am fâstâcit. Am zâmbit. Și m-am înroșit din sfială, ori din teamă sau, mai exact, dintr-amândouă motivele și am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
rând. Apoi s-a oprit asupra mea și a întrebat: Ei, uitați-vă, am să stau cu dumnealui. Dacă este de acord. Nu vreau să stau singură. Că stau eu destul, acasă! Fiindcă, al meu este mai mult oaspete pe-acasă... Da? Sunteți de acord? Îmi ceru doamna să precizez. M-am fâstâcit. Am zâmbit. Și m-am înroșit din sfială, ori din teamă sau, mai exact, dintr-amândouă motivele și am rostit un "da" abia auzit, înclinând ușor fruntea, aprobator

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
cu noduri grele. Și m-am grăbit să mă schimb. Și m-am trântit în pat, cu o carte în mână, încercând să-mi alung gândurile, să uit. Mi se pare mie zise soția sau nu prea ți-s boii acasă?... S-a bucurat doamna Elvira de albumul pe care i l-ai adus? Sau aștepta ceva mai substanțial?... E în concediu, în Cehoslovacia. I l-am lăsat pe birou. Am închis ochii. Și-am început să sforăi ușor, simulând că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
pijama și m-am vârât sub plapumă. Mi s-a părut cea mai lungă dintre toate nopțile. Nu știu dac-am dormit o oră sau două. M-am învârtit și m-am perpelit ca pe jeratic. Dimineața am plecat de-acasă cu noaptea-n cap și m-am tot plimbat pe câteva străzi lăturalnice și-am încercat să-mi ordonez gândurile la orele zece fără câteva minute am bătut la ușa secretarului cu propaganda. Mi-a deschis secretara din anticameră. Mi-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
să-ți placă. În acest fel, înveți din orice filă!... -6 Trecerea la Complexul Muzeal Bucovina a reprezentat, totuși, un șoc neașteptat. Postul de director adjunct nici nu exista în schemă, când am fost transferat. Două săptămâni am stat pe-acasă, am citit, am așteptat. Cât despre colega mea de birou, Elvira, nu voiam s-o întâlnesc. M-am străduit s-o izgonesc și din gând, ca și când ar fi decedat, ar fi intrat în eternitate, pentru mine. Trebuia să reiau totul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
acordate pentru copii, condițiile optime asigurate de stat, în centrele speciale pentru îngrijirea copiilor preșcolari, între 1 și 6 ani centre de zi sau dagis, unde mama sau tatăl își aduce copilul dimineața, când pleacă la serviciu, și îl ia acasă seara, dintr-o colectivitate în care el a găsit copii de vârsta lui, masă bună, afecțiune și îngrijire corespunzătoare constituie o realitate a modelului de viață suedez, având la bază o legislație înaintată, atent și consecvent aplicată, care asigură celor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
pentru organizarea și promovarea congreselor de pace". Premiul Nobel care din 1969 s-a extins și pentru Științele economice a început să se decerneze din 1901. El a rămas până azi cel mai prestigios premiu din întreaga viață internațională. ... Seara, acasă, retrași pe terasă, la un ceas de taifas și la un pahar de bere, cu Michael și Gertrud, am discutat și comentat și despre alte nume, invenții și descoperiri, care seadaugă celor ale marelui industriaș și chimist, Alfred Nobel. Ericsson

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
solemn. Tăcut. Rezervat. Iar în ultimii ani, ca pensionar, era prezent tot mai rar la diverse întâlniri și sărbătoriri oficiale. Unii susțineau că, în ultimul deceniu, maestrul nu cunoștea zi de zi decât drumul care-l ducea și aducea de-acasă la atelier. Îi ocolea pe cei mari. Nu-i plăcea să stea printre cei ce roiau, se ploconeau ori îl tămâiau pe El și pe Ea. Și, totuși, spre surprinderea multora maestrul a revenit. Și ca și când nimic nu s-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
când, după 1964, au prins a reveni și reinvesti primii evrei din Occident, Stransky era căutat și utilizat cu folos. Trăia singur cuc. Avusese, cândva, o soție. Îl părăsise și se stabilise la Vatra Dornei, la o pensiune. Când ședea acasă, citea. Făcea plimbări. Mergea la comunitatea polonă din oraș. Iar în zilele de duminică era nelipsit la slujbele de la catedrala catolică din centrul municipiului. Îi plăcea liniștea. Singurătatea. Când copiii din fața blocului se hârjoneau, făceau gălăgie, Stransky devenea ursuz, nătâng

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
München, în 1965. Nu intuiam ce loc și ce rol avea să joace Bucovina în viața mea! Și nici nu bănuiam atunci că aveam să intru în corespondență cu Erich Beck și nu credeam că o să-mi fie, cândva, oaspete acasă. L-am urmat. Am intrat prima oară în garsoniera lui de la parter. Am pătruns mai întâi într-un holișor lung care da direct în sufragerie. La capătul holișorului avea un cuier de perete, iar în partea opusă, în stânga, două ușițe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Timișoara. Ai vreme să faci o plimbare prin oraș, să-ți vizitezi prietenii, rudele, cunoștințele, iar la orele 15, când sosește omnibuzul, după o singură noapte și o zi, în următoarea seară, ești la destinație. Ei, așa mai vii de-acasă! Chiar așa am procedat și noi ultima dată. Că, vorba ceea, cine călătorește, mai și chibzuiește. Și tot pățitu-i priceput. Am plecat, deci, într-o sâmbătă după amiază cu acceleratul de la Suceava la Timișoara, iar a doua zi la orele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
acesta a fost concentrat în cel de-al Doilea Război Mondial. A luptat în Basarabia. A luptat la Odessa. A ajuns până la Cotul Donului. A luptat apoi și pe frontul de Vest, a ajuns în Munții Tatra. S-a întors acasă pe 12 mai 1945. A scăpat de peste tot. Și s-a întors teafăr. Dar tot în '45, spre toamnă, l-au luat rușii când au început să-i vâneze pe nemții din țară pe cei ce fuseseră membrii sau simpatizanții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
luat rușii când au început să-i vâneze pe nemții din țară pe cei ce fuseseră membrii sau simpatizanții partidului nazist, dar și pe alții, cum a fost cazul cu bunicul meu. El era căsătorit cu o nemțoaică. Era bogătan. Acasă avea 30 ha de pământ. Avea tractor de arat. Batoză de treierat. Moară de măcinat. Un frate căzut la Stalingrad... L-au ridicat și pe el într-o noapte. A plecat doar cu ce-avea pe dânsul... I-au aruncat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
cărți noi, din cea pe care mi-o dăruise și mie. Scria autografe pentru prieteni, uitându-se pe o listă și bifând numele celor cărora le erau destinate. Era palid, abătut, gânditor. Dar amabil, binevoitor. Ca întotdeauna. Când am ajuns acasă, i-am deschis și răsfoit albumul, curios să aflu: la ce se referă? Am constatat de la prima pagină că se integrează aceleiași teme largi, complexe, dragi lui, temă care-l obsedează de vreo câțiva ani buni și pe care o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
arheologice, documente, hrisoave, monede, ceramică, unelte, arme, podoabe, manuscrise, cărți, reviste, sigilii etc., etc. Printre piesele rare se aflau: ocaua lui Cuza, inelul de logodnă, sabia acestuia, scrisori ale ostașilor români de la Plevna, Grivița și Smârdan trimise soțiilor, părinților, fraților, acasă pe scoarță de mesteacăn, la 1877-1878; se mai găseau și niște coarne de fier, purtate în Evul mediu, la gât, de către robii de pe moșia mănăstirii Slatina de la acești "robi cu coarne", porecliți și asemuiți cu "niște draci", s-a născut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
Omul era câmpulungean. Avea multă experiență. Era uns cu toate alifiile. Își făcea lesne autocritica, așa cum se cerea. Și Bițu știa că trebuia să procedeze cu mult tact și înțelegere. Omul umblase pe la mai multe secții, până-n 1956. Venise apoi acasă; și ocupase noua funcție și rezistase pe acest post și grație faptului că îl cunoștea pe Emil Bodnăraș care, atunci când venea pentru câteva zile în această urbe locuia într-o vilă, lângă casa sa. Directorul general de la Iași, Aurelian Tăutu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
În 1952 însă, la verificările ce s-au făcut, pentru că nu voia să se înscrie la CAP, a fost exclus din partid. Ulterior, după ce în 1960 se înscrisese, mai mult strâns cu ușa, forțat, fiind amenințat că-i trimit copiii acasă de la școală și din serviciu, fiindcă a fost revoltat de tot ce se petrecea la acest colhoz și s-a retras, iar cu el a ieșit aproape jumătate de sat, a fost amenințat, cercetat și, în final, i s-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
necesară, Bițu a dispus pe loc cercetări spre a afla unde se scurgea cimentul care lipsea. Și spre surprinderea lui, doi din cei trei saci de ciment dați la scădere au fost identificați în aceeași zi, după numai două ore acasă la picher, în sala șurii, sub un braț de fân. Picherul își construia o bucătărie de vară. Și, strâns puțin cu ușa, a fost silit el însuși să recunoască... unde dusese cei trei saci. A fost sancționat fără a fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]