KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2083 2084 2085 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

ce se Întâmplă când zăbovești prea mult asupra gândurilor, că nu te mai miști deloc ori te Învârți aiurea ca drogat, trei pași În sus și trei pași În jos și pe urmă de acasă la Unitate și de la Unitate acasă, iar după ce te-ai obișnuit nu mai ai cum să scapi. Hotărârile importante se iau din mers și pe negândite. Cu cât Întârzii mai mult asupra gândurilor, cu atât se Împuținează șansele să te eliberezi. Cum altfel, părințele, cum? Când

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cu măsuri diferite, croite pe calapodul viciului solitar al imaginației, exersat cu osârdie de-a lungul a kilometri de pagini, care-mi atrofiase simțul realității și curajul de a acționa. Doar o dată la trei-patru zile mai treceam de-acum pe acasă. Ce mă chema și ce m-ar mai fi reținut? Stiva de coli ocupând un sfert de cameră, toată povestea aia de o amplitudine monstruoasă și ferecată pe veci Într-o caligrafie perfect ilizibilă, tot bălegarul ăla al vieții mele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
maxima asta de căpătâi care ne călăuzise atât de bine până aici. Să nu ne suim cu burta goală În alt autobuz greșit. Zici că-i mult de mers până la băiatu’ ăla? — Vreo jumătate de oră. Oricum nu-l găsim acasă mai devreme de unșpe. Lucrează de noapte la o centrală termică și ajunge cam pe la unșpe. Dacă nu s-o mai Încurca pe undeva... Om vedea noi. Când am venit ultima dată aici i-am spus că cel mult În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mă cac pe mine, că n-am nici un interes. Pot să-ți spun că doar de trei sau patru ori am fost cu Viorel. Păi o dată m-a dus cu mașina la Hanul din Salcâmi, altădată am fost la el acasă și se cam grăbea că seara trebuia să apară tac-su și-i era frică. V-am spus că stăteau cu apartamentele ușă-n ușă și tac-su avea cheie la amândouă apartamentele și mi se pare că-l cam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
devreme Într-o seară din Unitate și-a apărut cu mașina În urma lui și-a pus ochii pe mine și m-a dus unde avea el o cameră cu chirie, un hogeac prin Calea Moșilor... —Aaaa... Acuma vine Andrei de-acasă. Păi vezi că știi? Toată noaptea aia l-am frecat pe Viorel În găoază și m-a supt de m-a cocoșat până la ziuă. Nu știi că am ajuns În Unitate a doua zi după prânz? M-a adus el

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Laur amușină peste cratiță, inhalând mireasma aburului cu ochii Închiși. E numai bună. Hai să mâncăm până nu se bălăcesc ăștia În ea. Și n-are nici farfurii pe-aici... Zici că ești la Motănica, vere, e ca la mama acasă aicea. Privirea lui dă roată și scotocește prin tot țarcul și ochește În sfârșit sub chiuvetă două castroane de tablă pe care le clătește În țârâiala chiuvetei. Pâine nu ne-a dat prin cap să luăm, și linguri, eh, nici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
pantaloni și pulovăre din geanta noastră. A avut ceva de lucru Florinel până să dea colțul de pâine pe care-l morfolește liniștit În mijlocul răvășelii generale, și vorba lui Laur, că zici că ești la Motănica, e ca la mama acasă aicea, drept pentru care și-a slăbit catarama nichelată a curelei și s-a răstignit pe o saltea. Trebuie că plesnește de câtă fiertură d-aia fierbinte a băgat În el. N-are habar de Steluța spunându-ne În limba

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
bani dacă e să scape din jafu’ ăsta de pușcărie. Da’ Pepino, deh, se ține și el de văr-su ca să se-aleagă mai mult cu nimica, iar din salariu Își oprește doar avansu’, lichidarea vine cu ea În dinți acasă la Steluța și la Florinel, șapte-opt sute de lei, vere, ie buni și ăia, fără ei ce te-ai face că nimenea nu-ți dă pă râs nici fiertura asta de cartofi care-a salvat omenirea În vremuri grele și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dormeză să ne ștergem. — O să te pupe Pepino, vere, când o vedea că i-ai făcut baia. — Numai de-ar veni odată... Am io o presimțire... L-am visat că-mi spunea că după Anu’ Nou o să mai dea pe-acasă. Și mai taci dracului, vere. Iar mă superi. Steluța putea acum să-și purice pe-ndelete brotacul de julituri și vânătăi, și-l vedeam În sfârșit că-i la fel de bălai ca și ea. Și-l ținea Între picioarele răscrăcănate pe saltea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
asta l-ar mai liniști, să-și petreacă noaptea cu ea În cealaltă cameră, aș mai avea și eu parte de un pic de tihnă până ar da Andrei de Pepino ori i s-ar face ăluia să se-ntoarcă acasă. Și ia-o ușor, vere, c-a adormit. Și ai grijă să n-o defectezi. — Ei, chiar ești culmea... — Ți-am spus. Dacă n-o găsește bărba-su În bună stare, aicea putrezim la iarnă. Și atuncea chiar Îți iau gâtu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
aflu că el Însuși activează În branșă. Lucrează la vamă și are grad de căpitan. E probabil un soi de conțopist prin birourile alea În care se vămuiesc mărfuri și oameni, așa că-și permite s-o țină pe nevastă-sa acasă cu trei copii. Altminteri, astfel de vecini sunt taman ce le trebuie Steluței și lui Pepino. N-am știut până acum că Steluța sună destul de des la ușa brunetei ăsteia plinuțe ca să-i ceară câte un pahar de ulei sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
râsul vameșului. — Lu’ nevastă-mea Îi place, spune el. Dacă nu prea are timp să iasă din casă, se mai ține de vorbă cu Steluța și Pepino. — Cu trei copii, spun, să mai ieși decât la piață și fuga Înapoi acasă. Nici la piață nu prea mă duc. Mioara oftează afectată: Îmi aduce Tomică tot ce am nevoie, orice, el se descurcă bine acolo la vamă. Aia e, că tot ce trece prin vamă Îi Îndestulează până Într-atât, Încât tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
să plece Pepino la lucru. Pepino nu numai că nu plecase și ne aștepta, dar se ținuse de cuvânt și-l adusese pe văr-su. Probabil frământându-se pe unde om fi, și tocmai auzi când ne spusese să stăm acasă, nu observase lipsa Steluței, că Florinel e desigur pe sus și văd că și tatăl prietenilor lui s-a Înființat aici. Numai japița asta de vameș ne mai lipsea, sfinte Dumnezeule, m-a cam luat gura pe dinainte aseară lăsându

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
niște hoți și niște criminali? Ce-am făcut ca să ne omoare? - V-am spus ca să știți ce vă așteaptă. Nu mi-e nici mie ușor, și la prețu’ ăsta să ziceți mersi. Suntem În război, și-n loc să stau acasă să-mi văd d-ale mele, Îmi risc pielea pentru un rahat de zece mii de lei. Da’ am zis că treacă, și numai de obrazul lui Pepino, că i-am promis și el a tot insistat. - Mmmmâââomoarămmmmââ... omoarămmm... omoară! - S-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Au devastat magazinele, au spart și au făcut totul zob și au tras În populația pașnică. Armata a ripostat, da, s-a auzit și azi-noapte. Tomică a primit consemn și ordin de mobilizare. Nu se știe când o să se Întoarcă acasă, și dacă s-o mai Întoarce... Omul pleca la război, da, cu pachetul de mâncare Într-o pungă de plastic de un leu bălăngănindu-i pe Încheietura mânii din buzunarul canadienei. Hotărârea nestrămutată Întru Îndeplinirea unei Îndatoriri sfinte se putea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mai luă un rând de halbe pentru toți, iar la sugestia lui Pepino câte o porție de iahnie de fasole și Încă un coș cu chifle. - E jale și foame mare, copii, spuse Carol. Și-n loc să mă duc acasă să-mi hrănesc familia, Întrețin familia lui Hansi. Părea să glumească pe jumătate-n serios. Ne spunea copii, poate unde el era un copil pe lângă noi. Un puștan rocker cam de vârsta lui Laur, cu bocanci și centură cu ținte

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cu bine a trebuit s-o luăm vreo doi kilometri În susul Begăi și să ocolim pe câmpurile din afara orașului. Pepino a urcat la vameș și a bătut câteva minute până să-i dea drumul Mioara. Tomică al ei nu venise acasă, iar ea cu toți copiii ăia pe lângă ea nu mai știa ce să facă de frică. Doar o pâine i-a dat, mai mult nu avea, dar Pepino nu s-a lăsat până nu i-a luat și o sticlă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
răsputeri trăgând de Carol ca să-l Împiedice să se ducă la ea; abia mai pridideam fiecare cu câte o sticlă din băutura femeii, care la o adică Înfiase brotacul ăla jegos până i s-o face Steluței să se Întoarcă acasă, iar Carol zor-nevoie că urcă la ea s-o fută. După ce am prăduit până la ultimul strop coniacul, ne-a luat somnul câteva ceasuri, și pe urmă n-a mai fost timp nici pentru futut și nici ca să ne amăgim foamea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cu dictatoru’, așa că am coborât din tramvai și ne-am amestecat cu poporul ăla de vreo sută de inși, compus din adolescenți pe care-i distra teribil joaca asta și vârstnici fără nici un căpătâi, mulți dintre ei având probabil pe acasă sau prin buzunare un certificat d-ăla ca al lui văru’ Laur, care oricum nu le-ar mai fi folosit la nimic acuma. Acuma ei scandează și vorbesc despre morții și răniții și arestații de ieri și alaltăieri. La o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mai trebuit să urce Mioara, fiindcă părințelul dosise o sticlă ieri noapte și apucase să-i spună În toiul Revoluției că-i În baie, În spatele closetului, lângă borcanul ăla cu câlți și garnituri de robineți, și cine o ajunge viu acasă s-o bea În cinstea poporului. Negreșit așa vom face. S-ar putea ca din tot poporul ăștia să mai fi rămas, eu și Pepino, și nici țigări nu mai avem. Ba uite că Pepino scotocește pe sub saltele și scoate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
un pahar. Poporul se dorea servit și chiar merita, bău și-mi făcu semn că gata, Îi e de-ajuns paharul ăsta. Cât am fumat două țigări, am isprăvit sticla și i-am mai cerut una, ca s-o iau acasă, prietene, că n-am nici de unele, și după ce mi-a adus-o i-am spus că n-am bani. Dădu din mână, lasă, știa. Știusem și eu din primul moment că știe. Or să-l prindă, n-ai nici o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Carol dădu peste cap ultimul rest de Cola cu vodcă din sticlă. - Dă-o dracului, că nu vine. Nu-ți mai face sânge rău cu ea. În noaptea de Revelion m-am tot ținut de capul ei s-o duc acasă. Stă pe-aici pe aproape, am Înțeles. - Unde stă? - Nu știu. N-a vrut să-mi spună. - O fi măritată? - N-are cum. N-o lăsa bărbatu-său să stea zi lumină la metrou să prindă teroriști. O bagaboantă janghinoasă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
acum Încolo. Altădată aș fi folosit timpul ăsta ca să scriu romane pe care nu sunt În stare nici eu să le citesc, o Îndeletnicire desigur la fel de inutilă ca foiala mea de-acum. Și totuși, Într-o bună zi, Întorcându-mă acasă, am zărit-o prin mulțimea care ieșea din gura metroului. Era la câțiva pași Înaintea mea și mă gândeam că poate mă văzuse și ea și Încerca să mă evite. Am rămas puțin În urmă și am urmărit-o o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
conținut și-l și Încheia: Eroii noștri n-au murit În parcuri. A fost ca lumina unui fulger prevestitoare de mari dezastre, resorbită instantaneu de puzderia de umbre ale omenirii curgând pe sub zidurile Universității. Nu mai știu cum am ajuns acasă și nici dacă eu i-am spus Ortansei să plece, sau ea a hotărât să se mute pentru o vreme În garsoniera din Mihai Bravu, văzând În ce stare mă aflu. Mă cufundam tot mai adânc În povestea aia căznit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
prea sinchisea să se mai ferească, dacă eu catadicseam să-i dau liber Încă de acum un an, tot căznindu-mă s-o fac să mi se spovedească. Știam că ele-și petrec multe ceasuri pe zi Împreună, la asistentă acasă sau aici, În lipsa mea. Abia de apucasem s-o văd În câteva rânduri preț de câteva minute pe fetița aia roșcovană, și asta pentru că nu țineam chiar deloc să le surprind. Îmi era probabil frică de felul cum aș fi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]