52,251 matches
-
să-l audă, să-l vadă în genunchi în fața sa, să fixeze cu privirea sabia fumegândă care tocmai i-a străpuns tatăl, nu putem concepe cum o scenă atât de revoltantă, atât de contrară chiar scopului piesei, a putut fi ascultată de mulțimea care cunoaște legile decenței. Ei nu ar fi trebuit să se mai vadă: Ximena trebuia să-și propună omorârea iubitului său; și despărțiți unul de celălalt, ei nu ar fi fost decât cu mult mai interesanți. De altfel
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
De aceea ar fi o greșeală insuportabilă dacă un alt actor i-ar afla astfel secretele. Se poate scuza acest lucru într-o trăire atât de violentă, încât te obligă să izbucnești, deși nu ai pe nimeni care să te asculte, și nu aș vrea să fie condamnată la altcineva, dar mi-ar părea rău să o accept." D'Aubignac denunță și el, în Practica teatrului, caracterul artificial al monologului, care nu este acceptabil decât dacă starea de spirit a personajului
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
asemenea monolog este și mai greu de făcut legitim decât cel al personajului singur pe scenă. De aceea, d'Aubignac îl sfătuiește pe actorul care monologhează să-și moduleze vocea, vorbind când tare, când foarte încet, iar pe acela ce ascultă să sublinieze, prin jocul său, neplăcerea de a auzi prost. În aceste întâlniri deci trebuie, fie găsit un motiv de verosimilitate care să-l oblige pe Actor să vorbească cu voce tare, ceea ce mi se pare destul de dificil (căci excesul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca Poetul să se folosească de o asemenea îndemânare în compunerea acestui monolog, încât Actorul să trebuiască să ridice vocea recitând numai unele cuvinte, și să o modereze pentru altele; iar aceasta pentru ca să fie verosimil faptul că celălalt Actor care ascultă de departe să le poată auzi pe acelea pronunțate tare și cu o patimă care ar izbucni în mai multe rânduri, dar nu și pe celelalte, fiind pronunțate încet. Și ca să spun ceea ce cred despre această Compoziție, ar trebui ca
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că aparteul deranjează. El declară, în Examen la Mincinosul: "Le-am (aparteurile) făcut cât am putut de scurte și rareori mi le-am permis, fără să las doi actori împreună, vorbind încet, în timp ce alții spun ceea ce aceia nu trebuie să asculte. Această duplicitate specială de acțiune nu rupe câtuși de puțin unitatea acțiunii principale, dar deranjează puțin atenția auditoriului, care nu știe spre care să și-o îndrepte și care se vede obligat să împartă în două ceea ce obișnuia să acorde
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a da timp celuilalt Actor care trebuie să-și facă Aparteul; și dacă cel care vorbește se întrerupe singur pentru a face unul [aparteu], și spune ceva ca pentru el care nu trebuie să fie auzit, trebuie ca cel ce ascultă să se mire de faptul că celălalt nu mai vorbește, să-l oblige să continue, și să știe care-ar fi motivul, fals sau veritabil, al acestei întreruperi; altfel, ar fi ridicol ca un om să vorbească și să tacă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu mai vorbește, să-l oblige să continue, și să știe care-ar fi motivul, fals sau veritabil, al acestei întreruperi; altfel, ar fi ridicol ca un om să vorbească și să tacă în diverse rânduri, fără ca cei care-l ascultă să fie surprinși, nici fără să le spună cauza: căci trebuie presupus totdeauna că acela care face un Aparteu, vorbește numai cu gândurile lui și nu vorbește tare. Poetul trebuie deci să acorde timp pentru o Admirație, pentru o Exclamație
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu vorbește tare. Poetul trebuie deci să acorde timp pentru o Admirație, pentru o Exclamație, și pentru orice alt sentiment asemănător care pune o persoană în situația de a putea rămâne câteva momente fără să spună nimic și fără să asculte nimic; iar în aceste momente, va putea plasa câteva cuvinte, sau o jumătate de vers în gura unui alt Actor, și să facă un Aparteu rezonabil; exemplele de acest fel sunt frecvente la Latini, și dacă Modernii nu ar fi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
v.771-774)40 În felul acesta Corneille își justifică povestirea în acest loc precis. Corneille insistă asupra faptului că pe parcursul "Narațiunilor", autorul dramatic nu trebuie niciodată să piardă din vedere starea sufletească a celui care vorbește și a celui care ascultă. "Mai ales, scrie el în Examen la Medeea, în Narațiunile împodobite și patetice, trebuie avută multă atenție în ce ape se scaldă sufletul celui care vorbește și al celui care ascultă și să ne lipsim de acest ornament care nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sufletească a celui care vorbește și a celui care ascultă. "Mai ales, scrie el în Examen la Medeea, în Narațiunile împodobite și patetice, trebuie avută multă atenție în ce ape se scaldă sufletul celui care vorbește și al celui care ascultă și să ne lipsim de acest ornament care nu merge deloc cu o etalare ambițioasă, dacă există cea mai mică aparență că unul din cei doi este fie prea în pericol, fie într-o patimă prea violentă ca să aibă întreaga
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
din cei doi este fie prea în pericol, fie într-o patimă prea violentă ca să aibă întreaga răbdare necesară pentru povestirea care i se propune." Povestirea nu poate fi lungă decât dacă cel care o pronunță și cel care o ascultă se bucură de un calm suficient. Corneille justifică astfel lungimea povestirii pe care o face Cinna Emiliei, pentru a-i anunța calea cea bună pe care s-a angajat conspirația împotriva lui Augustus. "Rezumatul pe care i-l face Cinna
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
l face Cinna asupra conspirației justifică ceea ce am spus în altă parte, scrie Corneille în Examen la Cinna, că pentru a face să ți se accepte o Narațiune bine ornată, trebuie ca cel ce o face, și cel ce o ascultă, să aibă mintea destul de liniștită, și să se simtă destul de bine cu ea pentru a-i acorda întreaga răbdare ce îi este necesară. Emilie se bucură să afle din gura Amantului său cu ce căldură i-a urmat intențiile; și
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
plăcere a sa era să meargă în străfundurile pădurilor abației cu Sofocle și Euripide, pe care-i știa aproape pe de rost." Emoția lui în fața acestor opere antice era atât de puternică, încât le-o comunica tuturor celor ce-l ascultau, când declama vreo tragedie. Se afla la Auteuil, acasă la Boileau, spune fiul său, cu D-l. Nicole și câțiva alți distinși prieteni. A venit vorba despre Sofocle, pe care-l admira atât de mult, încât nu a îndrăznit niciodată
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
refugiază în spatele autorității Anticilor pentru a recomanda nefolosirea lui. Numai Horațiu interzice totuși reprezentarea actelor de violență, pe care Aristotel nu le condamnă. El se mulțumește să-și arate preferința pentru scenele în care pateticul se naște "mai degrabă din ascultat decât din văzut". Grecii apreciau foarte mult, la Eschil, momentele de felul apariției bruște a cadavrelor însângerate ale lui Agamemnon și Casandra, Clitemnestra și Egist în Agamenon și în Hoeforele, aduse pe scenă datorită ekkyklemei, un fel de mașinărie rulantă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-l mai privește deloc pe omul timpului său. "Un țăran din Alsacia, om cu scaun la cap, se afla la Paris pentru prima oară în viață. Găsiră amuzant să îl ducă în lojă să vadă reprezentația unei tragedii. Mai întâi ascultă foarte atent, și cum îl întrebau despre ceea ce simțea, el răspunse: "Văd niște oameni care vorbesc și gesticulează mult; cred că discută despre problemele lor, și pentru că nu sunt ale mele mă gândesc că nu este nevoie să le acord
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
că discută despre problemele lor, și pentru că nu sunt ale mele mă gândesc că nu este nevoie să le acord așa de multă atenție". Acestea fiind spuse, începu să-i privească pe bărbații și femeile ce compuneau adunarea, și nu ascultă mai mult." (cap. 2. "Despre tragedia veche și modernă") În timp ce genul tragic, minat din interior, nu poate decât să moară, comedia, deși sever amenințată și ea, va reuși să se transforme. Dacă nu mai place, asta se datorează faptului că
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
repertoriul francez, Cidul, pe care Mercier o recunoaște ca fiind strămoșul dramei și căreia îi face un vibrant elogiu, din cauza principiului tandreții filiale. "Cidul, scrie el în Noul Eseu despre arta dramatică, este admirabil prin aceea că oferă un fiu nemaiascultându-și dragostea de îndată ce este vorba de iubirea față de un părinte. Corneille nu vântură chestiunea duelului pe care nimic nu-l poate autoriza, ci îl zugrăvește ca un mare maestru pe fiul acesta alergând spre răzbunare; iar tandrețea filială ne face
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
epocii, Marmontel ne aduce la cunoștință, în Memoriile sale (Mémoires, t.2, livre V), că a îndemnat-o în nenumărate rânduri să renunțe la declamația bombastică și la jocul static care domnea pe atunci pe scenele franceze. Reticentă, actrița a ascultat până la urmă sfaturile sale legate de simplitate. Ea își schimbă în același timp tradiționala rochie pusă pe cercuri de sârmă pe care o purtau tragedienele cu o costumație mai adaptată cu personajul pe care trebuia să-l încarneze. "De mult
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să simțim în același timp!" Pentru a-și concentra atenția, cu ocazia vreunei reprezentații, asupra gesturilor, Diderot, care știa pe de rost un mare număr din piesele repertoriului, povestește că se plasa destul de departe de scenă astupându-și urechile. Nu asculta actorul decât când gesturile sale păreau să corespundă cu textul. "Orice ați crede despre expedientul meu, îi spune el destinatarului Scrisorii despre surzi și muți, vă rog să considerați că dacă, pentru a aprecia corect intonația, trebuie ascultat discursul fără
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
urechile. Nu asculta actorul decât când gesturile sale păreau să corespundă cu textul. "Orice ați crede despre expedientul meu, îi spune el destinatarului Scrisorii despre surzi și muți, vă rog să considerați că dacă, pentru a aprecia corect intonația, trebuie ascultat discursul fără a vedea actorul, este foarte normal să credem că pentru a judeca în mod corect gestul și mișcările, trebuie privit cu atenție actorul fără să-i ascultăm discursul." El citează exemplul lui Lesage (1668-1747) care, devenind surd la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
rog să considerați că dacă, pentru a aprecia corect intonația, trebuie ascultat discursul fără a vedea actorul, este foarte normal să credem că pentru a judeca în mod corect gestul și mișcările, trebuie privit cu atenție actorul fără să-i ascultăm discursul." El citează exemplul lui Lesage (1668-1747) care, devenind surd la bătrânețe, asista totuși la spectacolul pieselor sale, afirmând că nu pierdea aproape niciun cuvânt din ele și că nu-și dăduse niciodată atât de bine seama de calitatea operelor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a fi emise la modul just, au fost repetate de sute de ori, și că în ciuda frecventelor repetări, încă nu sunt reușite; pentru că înainte de a spune: Zaïre, dar dumneata plângi! sau Vei fi acolo, fata mea40, actorul s-a ascultat îndelung pe el însuși; asta înseamnă că el se ascultă în momentul în care te tulbură și că tot talentul lui constă nu în a simți, cum presupunem, ci în a reda atât de scrupulos semnele exterioare ale sentimentului, încât
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de sute de ori, și că în ciuda frecventelor repetări, încă nu sunt reușite; pentru că înainte de a spune: Zaïre, dar dumneata plângi! sau Vei fi acolo, fata mea40, actorul s-a ascultat îndelung pe el însuși; asta înseamnă că el se ascultă în momentul în care te tulbură și că tot talentul lui constă nu în a simți, cum presupunem, ci în a reda atât de scrupulos semnele exterioare ale sentimentului, încât ne-ar putea înșela. Strigătele durerii sale sunt notate în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nici măcar în cele mai bune zile ale lui Talma, mulțimea nu a fost mai considerabilă. De la locurile de sub acoperiș, până la locurile rezervate muzicienilor, totul este invadat. Se câștigă cinci mii de franci cu niște piese care câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
căutarea lor constantă de a produce efect, interzic să se creadă în adevărul personajelor pe care le incarnează. "De aici, această poză continuă, această umflare a comediantului care are o nevoie irezistibilă de a ieși în față. Dacă vorbește, dacă ascultă, aruncă ocheade publicului; dacă vrea să scoată în evidență o bucată, se apropie de rampă și o debitează ca pe un compliment. Intrările, ieșirile sunt măsurate, și ele, ca să iasă în evidență. Într-un cuvânt, interpreții nu trăiesc piesa; o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]