65,481 matches
-
peste ace. Abia atunci mi-am retras mâna rămasă întinsă spre cer, murmurând cu o tristețe în suflet nemărginită... „Rămâneți cu bine, oameni buni... rămâneți cu bine!” Capitolul IV ULTIMUL SPECTACOL... 1945... După un întreg an de pribegie, ne întorceam acasă... Trenul aluneca prin codrii Bârnovei, ca un șarpe lung și negru. Urmează stația Bârnova..!”, se auzi glasul gros al cheferistului de pe culuar. Ne apropiam de casă. După verificarea frânelor... trenul își dădu drumul prin tunel într-un iureș amețitor. „Încă
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
dădu drumul prin tunel într-un iureș amețitor. „Încă o jumătate de ceas.. și, intrăm în Iași !”, murmură cineva în întunericul din compartiment. Un fior ne săgetă inima la toți. După un an de pribegie, în marele refugiu, ne întorceam acasă... acasă la noi. La ieșirea din tunel, trenul se repezi la vale cu o iuțeală năucitoare, înfiorând codrii cu șuierul mașinii și huruitul asurzitor al roților pe șine. Nălucind pe la ferești, copacii alergau îndărăt, vâjâind și plesnind cu frunzele în
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
drumul prin tunel într-un iureș amețitor. „Încă o jumătate de ceas.. și, intrăm în Iași !”, murmură cineva în întunericul din compartiment. Un fior ne săgetă inima la toți. După un an de pribegie, în marele refugiu, ne întorceam acasă... acasă la noi. La ieșirea din tunel, trenul se repezi la vale cu o iuțeală năucitoare, înfiorând codrii cu șuierul mașinii și huruitul asurzitor al roților pe șine. Nălucind pe la ferești, copacii alergau îndărăt, vâjâind și plesnind cu frunzele în geamuri
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
pe aceste locuri... Un șuierat scurt, de intrare în gară, mă smulse din visare... „Gata, am ajuns!”, mi-am zis pe nerăsuflate, frecându-mi ochii. Locomotiva s-a oprit, mai pufni o dată înecând peronul cu aburi... și se liniști. Eram acasă.. acasă... Bucuria care mă năpădi nu-mi încăpea în piept. Așteptarea îngrămădită în suflet... atinsese prea plinul... Dar, brusc, un simțământ nelămurit mi se cuibări în suflet.. O strângere de inimă începu să mă chinuie, și, nu înțelegeam de ce... Gara
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
aceste locuri... Un șuierat scurt, de intrare în gară, mă smulse din visare... „Gata, am ajuns!”, mi-am zis pe nerăsuflate, frecându-mi ochii. Locomotiva s-a oprit, mai pufni o dată înecând peronul cu aburi... și se liniști. Eram acasă.. acasă... Bucuria care mă năpădi nu-mi încăpea în piept. Așteptarea îngrămădită în suflet... atinsese prea plinul... Dar, brusc, un simțământ nelămurit mi se cuibări în suflet.. O strângere de inimă începu să mă chinuie, și, nu înțelegeam de ce... Gara ne-
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
de fericire deplină, de încântare până la extaz. Copil al munților, frate cu brazii și gorunii.. vorbea limba urșilor și a cerbilor, și se înțelegea, doar din ochi cu vulturii.. Chiar și frunzele, prin adierea lor, păreau să-l recunoască.. Revenit acasă, din război.. n-a acceptat oprimarea comunistă și nici ocupantul rus, împotriva căruia luptase, el, cât și frații săi...Alexandru, locotenent, căzut în infernul de la Harkov, iar Vlăduț, la „Cotul Donului” , și a luat calea munților.. I s-au alăturat
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
cer sus de tot, pluteau norii ca niște grămezi de puf alb. În văzduh era o pace dulce. Era în ziua când calendarul ortodox prăznuiește Sfinții 40 de Mucenici... Baltă oftă amintindu-și de... „Moșii de iarnă”. Gândul îl purtă, acasă în copilărie, când mama lor, le dădea o cană plină cu lapte cu tocmagi, legată împrejur cu roșcove, smochine, curmale, covrigei de zahăr bălțați.. Își simți ochii umeziți. Ploaia care începuse decuseară, încetase în zori, ceața se ridică și se
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
durerea și dorurile de casă.. murmurând încet, abia auzit, blând liniștitor cântece sfâșietoare ce-ți înduioșează sufletul. Sub cerul albastru, înstelat, pe Lună plină, nu existau pe pământ, decât numai ei, și focul din fața lor, cu gândul la cei de acasă.. la libertate.. la dreptate.. Greerii, și ei țârâiau prin iarbă împrejur, apoi tăceau o vreme.. ascultau, și iar începeau. În seara aceea, camarazii lui Baltă nu cântau... nici greierii nu se auzeau țârâind.. Erau tăcuți, fiecare retrăia în el însuși
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
în cuvinte. Trăiam ultimele clipe în clasele noastre. Dacă în marele refugiu, de acolo din Banat, elevii seminariști, și-au putut înălța sufletul, cu gândul la școala lor cântând... „De-ar fi Moldova’n deal la cruce..”, în așteptarea reîntoarcerii acasă, acum, murind orice speranță... ce le-a mai rămas !.. Și, astfel, primul seminar de preoți, din țară,înființat și clădit cu migală de Mitropolitul Veniamin, cu profesori de mare renume ca: T. Cipariu, S. Bărnuțiu, ș. a. din Școala Ardeleană, aduși
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
mi-a spus, ș-o plecat fără să’ntoarcă capul..!”. Profesorul tăcu iar, o vreme, apoi, continuă încet, abia șoptit.. parcă numai pentru dânsul. „.. La o lună după ce-am ieșit profesor de paleo elină, și latină, intram pe poartă, acasă la mama, cu o vacă de funie... Era prima mea leafă..!”. Și, profesorul.. iar tăcu.. „Mama mi-a ieșit în cale, în fugă, râzând.. și plângând, totdeodată, așa ca atunci în dimineața aceea, când ieșeam pe poartă cu Florica de
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
am oprit în fața ușii de la intrare. Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, Patronii Sf. lăcaș, dăltuiți în stejarul masiv, ne întâmpină cu zâmbet cald, plin de înțeles... Din mozaicul de pe peretele de deasupra ușii, Mântuitorul, cu brațele deschise ne binecuvânta întoarcerea acasă...zâmbindu-ne divin. Am pășit cu sfiiciune și evlavie pragul bisericuței noastre de suflet, unde am învățat taina rugăciunii și închinării... unde ne-am închinat până la desființarea școlii. La gândul că aici și-a înălțat ruga și Mihalache Sturza-Vodă, emoția
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
După ce părintele Scarlat Porcescu, directorul de atunci al Seminarului, a anunțat, cu glas sugrumat de durere, hotărârea autorităților de desființare a acelei celebre școli, toți elevii s-au retras în clasele în care se simțiseră până atunci ca la ei acasă. Erau dezorientați și deznădăjduiți. Era în anul 1948, an în care învățământul românesc avea să cunoască o derutantă cotitură. Una rusească. S au întors în clasa lor și elevii din clasa a opta, cei care reușiseră să termine școala. După
DE-AR FI MOLDOVA’N DEAL LA CRUCE by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/782_a_1742]
-
ce mă apasă tot mai mult. Parcă am reîntinerit. Adesea, când merg pe țărm, sunt nevoit să mă opresc din cauză că-ncep să gâfâi după ce fac fie și numai câțiva pași. Mă cuprinde îndoiala dacă voi mai ajunge sau nu până acasă. Mi-e teamă să nu mă sufoc brusc, dacă nu mă opresc să respir cât mai profund. Am senzația că oasele și carnea mea cântăresc enorm și mi se pare că nu mai am puterea să le port. Atingerea aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
ajunsese să mă molipsească și pe mine; și eu mă simțeam terorizat de aceeași frică, așa încât, în timp ce treceam prin unele localuri mai deocheate, mă trudeam din răsputeri să nu fiu văzut de prea mulți și să ajung cât mai repede acasă. Singura mângâiere era tovărășia leală a câinelui meu, spre care-mi îndreptam toată atenția, având grijă să mă opresc din loc în loc, atunci când el dădea semne că are nevoie. După aceste opriri forțate, mă uitam în jur și-mi continuam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cu a unei sirene, izbutește să mă farmece din nou. Ea îmi ghicește gândurile sumbre și mă oprește să mai mănânc din poamele acelea. „Uitarea-i o boală pentru psyché”, spune ea. Cicatricea lui Ulise Eroul de la Troia se întoarce acasă în speranța că-și va recupera copilăria, înscrisă în întregime în cicatricea care ar trebui să-l ajute să fie recunoscut de către doică; în momentul în care acest lucru se și petrece, el simte o mare desfătare, o satisfacție care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
să fie recunoscut de către doică; în momentul în care acest lucru se și petrece, el simte o mare desfătare, o satisfacție care ajunge la culme. E parcă mult mai bucuros că doica l-a recunoscut decât că s-a reîntors acasă, unde-l așteaptă Penelopa. Probabil că atunci eroul se imaginează în anii adolescenței, când era încă pur la trup. Suferința lui se identifică cu repetarea continuă a călătoriei inițiatice. Ca să scape de plictiseala vieții conjugale, pleacă din nou pe mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
numai pentru inițiații care au atins un anumit nivel - acela care le permite nu să se sustragă legilor naturii înseși, ci să fie ascultați de ele. Amplex Câinele meu a devenit neliniștit, e neascultător și nu vrea să se întoarcă acasă. A întâlnit o cățelușă tânără și o caută tot timpul numai pe ea. Se împerechează pretutindeni, fără nici o grijă sau „jenă” față de prezența și de iritarea mea. Hercule Curinul Dormeam sub copacul din grădină. Deodată m-a trezit senzația de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
cele mai bizare și perverse, scoteau sunete stranii de plăcere, de parcă erau animale în călduri. Chipurile lor grotești păreau niște măști ale stricăciunii. În fața acelui spectacol deșănțat, am fost cuprins de icnete de vomă. Când m-am regăsit din nou acasă, apărat în refugiul sigur al casei mele, am crezut că am trăit un coșmar, de parcă murdăria aceea acaparatoare nu fusese decât un rod al imaginației mele bolnave. Am avut un vis eshatologic. Mi-am dat seama că numai un cutremur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
urmărit, cu privirea și cu mișcări cât mai voioase, fiece gest; apoi s-a repezit în apă, înotând hotărât ca s-o caute și să mi-o aducă. În el mi-am găsit un prieten. M-a urmat bucuros până acasă. I-am dat de mâncare și el s-a culcușit fericit dinaintea ușii. Nuntă Am asistat la o nuntă în sat. Ritualul prevede, cu această ocazie, nararea unor evenimente cosmice, incluse într-un scenariu mitic; sunt apoi înșiruite și unele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
despre acele desfrânări secrete, la care am asistat din întâmplare. Augustus s-a temut că voi scrie totul și atunci a decis să se lipsească de prezența mea în Urbe. Boii Domnului Azi, fără să bag de seamă, întorcându-mă acasă, am călcat într-o balegă de vacă. Prinsese o crustă uscată pe deasupra, dar înăuntru era năpădită de o mulțime de insecte roșii care m-au făcut să mă gândesc la scarabei, gândacii sacri ai egiptenilor. La drept vorbind, se deosebesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
-l străpung brutal. Mesagerul trimis lui Zalmoxis expiră pe loc, fără să scoată nici un țipăt. Cei prezenți sunt zguduiți de un fior, semn că zeul a primit mesajul lor și că dorințele transmise vor fi luate în seamă. Ne întoarcem acasă, sfâșiați și muți. Cu toții ne gândim intens la același lucru. Nici un om nu poate accepta să moară de bunăvoie. Pe drumul de întoarcere meditez zdrobit la cruzimea ritualului. Aia îmi dezvăluie că tânărul sacrificat e întotdeauna un ucenic al școlilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
satului întreg, mi se pare că le aud pașii furișați, amușinând în preajma mea. Nu pot să-mi înfrânez frica, oricât m-aș strădui. Probabil că sunt doar niște fantasme. Am aceeași spaimă ca atunci când eram copil, la Sulmona. Fugeam de-acasă și mă ascundeam printre tufe, la poalele muntelui Morrone, așteptând încordat să văd dacă mă urmărește cineva. Mi-era teamă, dar senzația aceea, de a percepe pe cineva nevăzut în preajmă, îmi plăcea; se petrecea la fel când zăream vipere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
materie crudă: am impresia că atomii incandescenți se desprind din sfera purpurie a astrului solar, străbat spațiul și vin să-mi sfâșie corpul cu puterea dată de ascuțișul unor pumnale. O durere atroce mă obligă să mă-ntorc mai devreme acasă și să nu asist la acest masacru. Când lucrul nu se-ntâmplă, iar amurgul coboară cât încă mai sunt întins pe nisip, trupul meu suferă niște contracții ciudate. Rămân ca paralizat și nu pot să mă mai mișc. Dacă nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Rămân ca paralizat și nu pot să mă mai mișc. Dacă nu mă vede întorcându-mă la o anumită oră, Aia știe unde să mă caute. Ia o pătură și vine pe plajă. Ea e cea care mă va duce acasă, după ce mă găsește aproape leșinat, târându-mi corpul inert pe bucata aceea de lână. Numai datorită oblojelilor, masajelor și ierburilor ei, izbutesc să mă mai pun pe picioare. După cum spune Aia, asfințitul soarelui dă drumul unui soi de magie rea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
miezul zilei, iar pielea mea arde, încinsă de căldura dogorâtoare. Aș vrea să mai aud și acum vocea ei cea care încerca să mă trezească; aș vrea ca, la fel ca altădată, mâinile ei să-mi îngrijească arsurile. Mă întorc acasă cu mare greutate și mi se pare c-o văd, oriunde, în jur: când după un stejar, când lângă fântână. Trupul îi e zidit în aer, și la fiecare pas întâlnesc urme ale prezenței ei. Nu reușesc să-i accept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]