52,251 matches
-
loc de gînd să se ducă. Jos, în camera de zi, mama lui s-a așezat la pian și a început să cînte. Iorga era sus în dormitorul său. Doamna Zulnia l-a chemat jos pe fiul ei ca să o asculte cum cînta la pian: "Niculae!". În momentul acesta a sosit limuzina și bătrîna doamnă a plecat. Iorga a rămas singur și l-a chemat din dormitor pe Frasin Munteanu-Râmnic: "Hai lîngă mine! Nu vreau să fiu singur". Tînărul s-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iorga a participat la evenimentele pe care le relata. Se concentra extraordinar de mult, își ținea cursurile într-o atmosferă de mare încordare și își admonesta studenții pentru cel mai mic zgomot. Cu toate acestea, toată lumea se supunea și îl asculta în extaz. Nu-și pregătea prelegerile, mîzgălea cîteva cuvinte pe o bucată de hîrtie (uneori pe cărți de vizită), bazîndu-se pe memoria lui fenomenală. Prelegerile lui nu erau ușor de urmărit: Iorga înșiruia o grămadă de fapte, făcînd adeseori digresiuni
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
al regelui. Toate acestea nu l-au împiedicat pe Buzdugan să devină ulterior subsecretar într-un minister în timpul domniei lui Carol al II-lea77. Prin martie și aprilie, dezintegrarea forțelor armate rusești a început să capete accente grave. Ofițerii nu erau ascultați, apoi erau retrogradați și în final uciși. În mijlocul acestei prăbușiri, s-a întîmplat ceva mult mai serios. Buzdugan i-a adus lui Iorga știrea că Cristian Rakovski, eliberat din închisoare de soldații ruși răzvrătiți, se adresa mulțimilor. Însoțit de Buzdugan
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
om lipsit de orice simț sau abilitate politică"57. Prin 1922, șansele politice ale lui Iorga se diminuaseră. Nu-și asumase conducerea generației tranșeelor și nu-și făcuse nici un aliat important. În următoarele două decenii, oamenii (mai ales intelectualii) îl ascultau cu respect pe Iorga. Orice intelectual străin îl vizita în mod ritual cînd vizita România, ca și aproape orice ambasador străin. Familia regală îl invita permanent la Palat, deși, cu puțini deputați în Cameră și fără bani (în "Parisul Balcanilor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
aștepta acum ca studenții să se întoarcă la casele lor de la țară, așa că li s-a adresat părinților acestora, explicîndu-le că la Oradea, situată periculos de aproape de granița cu Ungaria, studenții excesiv de zeloși provocaseră mari dezordini. "Părinții nu trebuie să asculte prostiile pe care li le vor spune studenții atunci cînd vor veni acasă de Crăciun. Ei trebuie să le spună copiilor lor că noi, cei mai în vîrstă, am făurit România Mare și că nu ne-am găsit țara și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
aceștia erau anii de vîrf ai prohibiției, gangsterismului etc.). Iorga era interesat și de soarta negrilor americani. Iorga nu a vizitat niciodată așa-numitul Deep South; cu toate acestea, era la curent cu umilințele și suferințele negrilor de acolo. A ascultat Negro Spiritualis și a simțit în ele înălțîndu-se vocea durerii omenești. Este interesant faptul că, atunci cînd Iorga l-a întrebat pe un intelectual american care ar putea fi soluția, răspunsul a fost: "Poate prin anul 2000 ..." După Chicago, Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
anului 1930. Ceilalți membri ai clanului erau dezorientați, Duca a încheiat ulterior un tîrg cu Carol. Iorga considera că Palatul se afla acum sub influența lui. Iorga a stabilit legături strînse cu Carol. I-a spus odată lui Frasin MunteanuRâmnic: "Ascultă, dragă: ce crezi că fac atunci cînd sînt la rege? Vorbesc deschis sau aștept pînă ce regele îmi pune o întrebare? Regele era pentru el un "personaj istoric". Ceilalți erau "Grupul de la Capșa". Pentru Iorga (din moment ce democrația nu funcționa), țelul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
urmat un alt nonsens, Iorga comparînd înapoiatele metode coloniale ale englezilor cu (chipurile) minunatul colonialism italian din insula Rhodos. Iorga vedea în spatele tuturor acestora mîna bancherilor londonezi din City și conchidea: "poți să te supui cuceritorilor, dar nimeni nu-i ascultă pe profitori"134. Trezirea s-a produs atunci cînd un ziarist italian, Zingarelli, cunoscut pentru grosolănia lui, l-a atacat pe Iorga în paginile ziarului "La Stampa". Zingarelli nu punea mare preț pe recunoștință, identificîndu-l clar pe Iorga cu poziția
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
împotriva revizionismului maghiar. Așa că "zig-zag"-urile lui sentimentale și fanteziste vor continua să se manifeste. Chiar și Partidul Naționalist Democrat al lui Iorga continua să existe, chiar dacă nu mai primea nici un vot. Locul în Senat îi era acordat automat; era ascultat cu respect, întrucît, la urma urmei, era "Învățătorul națiunii". A continuat și războiul Stere, cerînd Senatului în 1934-1935 să-l judece pe acesta pentru (presupusa) trădare comisă în timpul Primului Război Mondial 139. Între timp, Legiunea cîștiga teren. Metoda Legiunii era acum, conform
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
1934; Academia Înaltă de Studii Comerciale și Industriale din București, București, 1934 59 Șeicaru își amintește că Iorga era uneori prematur îngrijorat de faptul că sălile unde urma să-și țină conferințele nu vor fi pline. Nimeni nu vrea să asculte ceea ce am eu de spus." Dîndu-și seama că are relativ puțini cititori, comenta: Nimeni nu mai vrea să-mi citească lucrările, nimeni nu este interesat de ceea ce am eu de spus". Șeicaru glumea cu Iorga: "Știți, domnule profesor, ce se
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
la Radio România. D-na Lia Brătianu i-a declarat lui Frasin Munteanu-Râmnic că, în ciuda ostilității clanului Brătianu față de Iorga, Dinu sau Gheorghe Brătianu îi trimiteau pe servitori cu treburi ca să aibă liniște deplină. Cînd începea emisiunea, se așezau și ascultau fiecare cuvînt rostit de Iorga 100 Șerban Cioculescu, N. Iorga. Corespondență, "România literară", 26 martie 1987 101 Iorga, Cugetări, pp. 17, 21, 50, 99 și 188 102 Op. cit., p. 156 103 O viață de om așa cum a fost, vol. II
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Înțeleg repercusiunile sociale ale războiului, subiect tratat de Jan cu o profunzime și un umanism inegalabile. Pasajele referitoare la Italia sunt tributare, În mod vădit, operei lui Paul Ginsborg, iar capitolele despre Spania reflectă ceea ce am Învățat citindu-l și ascultându-l pe remarcabilul Victor Perez-Diaz. Le datorez, lor și lui Annette Wieviorka - a cărei analiză magistrală privind reacția ambivalentă a Franței postbelice la Holocaust din Déportation et génocide a marcat profund propria mea versiune a acestei povești nefericite -, mulțumiri adânci
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
organizate În structuri comunitare separate - zuilen sau pillars -, acoperind un spectru larg de activități. Catolicii din Olanda predominant protestantă spuneau rugăciuni diferite și frecventau alte biserici decât concetățenii lor protestanți. Dar ei aveau și opțiuni electorale aparte, citeau ziare diferite, ascultau propriile programe de radio și, mai târziu, urmăreau posturi de televiziune distincte. În 1959, 90% dintre copiii olandezi catolici erau Înscriși la o școală primară catolică; 95% dintre fermierii catolici olandezi aparțineau unuia din sindicatele catolice ale fermierilor. Catolicii călătoreau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
19. Majoritatea aparatelor domestice evoluaseră puțin de la unitățile mari, greoaie, cu lămpi, din deceniile interbelice. Exista, de obicei, unul la o familie. Era pus la loc de cinste În salon sau bucătărie: când familia se reunea, era musai să Îl asculte. Chiar și radiourile pentru mașină s-au modificat puțin: familia călătorea Împreună și asculta Împreună; părinții alegeau programele. Radioul fără fir era așadar un mediu conservator prin natura lui, atât În conținut, cât și În modelele sociale pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interbelice. Exista, de obicei, unul la o familie. Era pus la loc de cinste În salon sau bucătărie: când familia se reunea, era musai să Îl asculte. Chiar și radiourile pentru mașină s-au modificat puțin: familia călătorea Împreună și asculta Împreună; părinții alegeau programele. Radioul fără fir era așadar un mediu conservator prin natura lui, atât În conținut, cât și În modelele sociale pe care le crea și perpetua. Tranzistorii vor schimba toate acestea. Radioul cu tranzistori era Încă rar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani mai târziu, În 1961, francezii dețineau 2.250.000 de radiouri cu tranzistori. În 1968, când fiecare nouă din zece oameni În Franța avea un radio, două treimi din aparate erau modele portabile. Tinerii nu mai erau nevoiți să asculte În familie știri și piese radiofonice pe gustul adulților, programate la „orele de ascultare ale familiei”, de obicei după masa de seară. Acum aveau propriile lor programe - Salut les copains pe postul național francez, Pick of the Pops pe BBC
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de informații, iluminare și divertisment. În statele comuniste, aparatul de radio era, de asemenea, singurul mijloc de acces, deși inadecvat, la știri și opinii necenzurate, de la „Europa Liberă”, Vocea Americii și mai ales BBC World Service. Dar tinerii de pretutindeni ascultau acum radioul În special pentru muzica ușoară. Pentru orice altceva, ei se orientau din ce În ce mai mult spre televiziune. Serviciul de televiziune a venit treptat În Europa, iar În unele locuri destul de târziu. În Marea Britanie, transmisia continuă a Început În anii ’40
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se orientau În schimb către televizor. În ciuda faptului că era un mediu „tânăr”, televiziunea a constituit o atracție deosebită pentru audiența mai În vârstă, mai cu seamă În primii ani, când era reglementată de stat și precaută cultural. Dacă altădată ascultau radioul sau mergeau la cinema, acum oamenii stăteau acasă și se uitau la televizor. Sportul comercial, Îndeosebi sporturile care aveau spectatori În mod tradițional, precum fotbalul sau cursele de câini, au avut de suferit: În primul rând, pentru că publicul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
relicve ale unei preistorii inocente. Adolescenții europeni de la sfârșitul anilor ’50 și Începutul anilor ’60 nu visau să schimbe lumea. Ei crescuseră În siguranță și Într-o relativă bunăstare. Majoritatea voiau doar să arate diferit, să călătorească mai mult, să asculte muzică pop și să cumpere lucruri. În această privință, ei reflectau comportamentul și gusturile cântăreților preferați și ale DJ-lor de la radio pe care Îi ascultau la tranzistoarele personale. Dar, ca evoluție, era liniștea dinaintea furtunii. Mai mult chiar decât părinții
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-o relativă bunăstare. Majoritatea voiau doar să arate diferit, să călătorească mai mult, să asculte muzică pop și să cumpere lucruri. În această privință, ei reflectau comportamentul și gusturile cântăreților preferați și ale DJ-lor de la radio pe care Îi ascultau la tranzistoarele personale. Dar, ca evoluție, era liniștea dinaintea furtunii. Mai mult chiar decât părinții lor, ei au fost vizați de industria publicității care a urmat, a Însoțit și a prevestit boomul consumatorului. Se fabricau și se cumpărau tot mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
specific epocii era felul În care stilul se substituia direct substanței. Muzica pop din acea perioadă era rebelă ca ton, ca stil interpretativ - În timp ce versurile erau frecvent anodine și, oricum, Înțelese de publicul străin doar pe jumătate. În Austria, să asculți sau să cânți pop britanic sau american Însemna să-i sfidezi pe părinții șocați, generația lui Hitler; același lucru era valabil, mutatis mutandis, În Ungaria sau Cehoslovacia. Muzica pop, cum ar veni, protesta pentru tine. Dacă mai toată muzica anilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rapide din ultimul deceniu. Birourile și atelierele erau conduse de la vârf fără a lua În seamă reacțiile angajaților. Managerii puteau să sancționeze, să umilească sau să concedieze personalul după dorință. Salariații nu se bucurau de respect, opiniile lor nu erau ascultate. Din ce În ce mai multe voci solicitau o inițiativă sporită din partea lucrătorilor, mai multă autonomie profesională, chiar autogestiune (self-management). Aceste probleme nu mai fuseseră pe agenda conflictelor de muncă În Europa de pe vremea Frontului Popular, În 1936. Sindicatele și partidele politice le scăpaseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
după decretarea legii marțiale, când papa a vizitat Polonia În iunie 1983 și le-a vorbit „compatrioților” din Catedrala Sf. Ioan din Varșovia despre „dezamăgirea și umilința lor, suferința și lipsa de libertate”, liderii comuniști nu au putut decât să asculte neputincioși. „Polonia”, Îi spunea Ioan Paul al II-lea, Într-un discurs televizat, unui Jaruzelski stânjenit, „trebuie să-și ocupe locul cuvenit printre națiunile Europei, Între Est și Vest”. Papa, așa cum a remarcat Stalin, nu are divizii. Dar Dumnezeu nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
problemei, conducerea de partid părea neajutorată: pironită pe loc. La 7 octombrie, sosit Într-o vizită oficială pentru a sărbători cea de-a 40-a aniversare a Înființării Republicii Democrate Germane, Mihail Gorbaciov i-a dat gazdei sale, care Îl asculta Împietrit, un sfat memorabil: „Viața Îi pedepsește pe cei care tergiversează”. Fără efect: Honecker s-a declarat satisfăcut de starea curentă a lucrurilor. Încurajați de vizita liderului sovietic - ca să nu mai vorbim de evenimentele externe -, demonstranții din Leipzig și din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de fisiune - aparține, fără Îndoială, lui Helmut Kohl. Cancelarul vest-german a fost inițial la fel de ezitant ca toți ceilalți: pe 28 noiembrie 1989, el a prezentat Bundestagului un program pe cinci ani care conducea prudent la unificarea Germaniei. Dar, după ce a ascultat mulțimile est-germane (și după ce s-a asigurat de sprijinul Washingtonului), Kohl a Înțeles că o unificare a Germaniei nu era doar posibilă, ci și urgentă. Era clar că singurul mod de a opri exodul est-germanilor Înspre vest (200 de persoane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]