KorAP: Find »[drukola/base=ședea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...208 209 210 ...267 >

6,670 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222

să meargă cu el să vadă care era situația. Când au ajuns la magazia în care se afla generatorul, au descoperit că acesta se făcuse praf. Au pornit înapoi spre casă, dar au fost uluiți văzându-l pe unchiul Edward șezând pe un scaun pliant în mijlocul peluzei, sub ploaia torențială. Sidney spuse: — De ce stă acolo? Kenneth râse și spuse: — E incredibil! O să i se tragă moartea... din... Strănută tare și unchiul Edward căzu țeapăn de pe scaun. Era mort. Kenneth spuse: — Sid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
protestând. — Sst! făcu femeia din spatele nostru. — Ce faceți? spuse bunicul. — Plecăm, asta facem, spuse mama. Și o să veniți și voi dacă nu vreți să vă duceți pe jos până la Birmingham. — Dar nu s-a terminat filmul. Shirley și cu mine ședeam alături pe patul dublu. — Îți propun ceva, spuse ea. — Atunci hai să mergem, spuse bunica. Cred că trebuie să ne oprim pe drum să mâncăm. — O! am făcut eu pe ecran. — Mami, vreau să rămân să văd sfârșitul am spus

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
dublu cu cadru din lemn de stejar masiv. Spuse: Am o idee. Se aplecă în față. Kenneth se întoarse și începu din nou să se plimbe prin cameră. Spuse ca pentru sine: — Da, am și eu câteva. — Hai, vino și șezi aici, spuse Shirley. Bătu ușor cu palma locul de lângă de ea de pe pat. Hai, vino. O orchestră începu să cânte, dar ei n-o băgau în seamă. Kenneth se așeză lângă ea. — Vreau să-ți propun ceva, zise ea. — O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
lucra la BBC - iar sora lui, Alicia, era o pisăloagă înfiorătoare cu dinți de cal și niște pete oribile. Alan Beamish era un om bun, care observă destul de repede că Hilary nu se simțea bine acolo. Într-o seară când ședeau toți în jurul mesei la cină, iar Roddy și Hugo discutau înflăcărați despre carierele pe care și le vor alege, el observă că ea își plimba o grămăjoară de paste reci prin farfurie și o întrebă brusc: — Tu ce te vezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
unei crime, la cererea lui Henric al VIII-lea însuși. (Scenariul, îmi amintesc, era inspirat în mare parte din Mașina timpului, pe care tata mi-o citise înainte de culcare.) În acest scop, obținusem încă un scaun de la doamna Nuttall și ședeam unul în fața celuilalt, scriind fiecare câte un capitol și trecându-le de la unul la celălalt peste bancul de lucru, între pauzele de relaxare și plimbările pentru reîmprospătarea inspirației prin grădina miniaturală. Inutil să mai spun că încercarea noastră n-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de ani mai târziu, am constatat că nici unul din noi nu mai știa ce se întâmplase cu manuscrisul. Cu toate acestea atunci, în acea scurtă perioadă de parteneriat creator, a făcut tata fotografia. Ne-a prins în atitudini caracteristice: Joan șezând nerăbdătoare, cu spatele drept, cu un zâmbet încrezător care-i dezevelea dinții și îi lumina fața, iar eu pe jumătate cu spatele la aparat, cu un creion la buze și cu capul înclinat, gânditor. Tata a făcut două fotografii după negativ și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ușa se întredeschise, lăsând să se vadă un personaj trențăros și cadaveric, ai cărui ochi, scoși în relief de o pereche de sprâncene groase și stufoase, aruncau priviri bănuitoare prin cameră, pentru a se opri apoi asupra lui Phoebe, care ședea în fața bovindoului și îi întoarse, uimită privirea. Mirosul de alcool o dădu gata: avea senzația ca se îmbată doar inspirându-l. — Conașu’ Winshaw, rosti hârâind majordomul cu un glas răgușit și lipsit de orice inflexiune și continuând s-o fixeze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
foarte bine. — Stai așa puțin. Se dădu jos de pe ea și luă ceva dintr-un sertar al noptierei de lângă pat. Phoebe auzi cum scotea din ambalaj și desfăcea un prezervativ. — Va trebui să ducem expoziția la New York, desigur, spuse Roddy, șezând cu spatele la ea și lucrând cu dexteritatea căpătată prin experiență, după ce va fi la Londra câteva săptămâni. Am o înțelegere cu o galerie de acolo, așa că nu cred că vom avea probleme. Puse pachetul de o parte și se întinse pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
îngăimă majordomul. — Păcat. Porni iute pe coridor, se opri în fața camerei din care se auzeau gemetele, apoi bătu și intră direct. Mortimer Winshaw - a cărui față palidă și schimonosită o zărise la fereastra dormitorului lui când sosise în ziua precedentă - ședea în capul oaselor în pat, ținând strâns cu mâinile păturile, cu dinții încleștai de durere. Deschise ochii când intră Phoebe și își trase așternutul până la bărbie, ca și cum decența îl îndemna să-și ascundă pijamaua pătată cu ou. Cine ești? spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
care o ascunsese în dosul unor cărămizi desprinse ușor din perete. După-amiaza era pe sfârșite când a ajuns acasă. Mașina lui Dorothy era parcată în curte, dar el a reușit să se furișeze până în bucătărie fără să fie văzut. Bucătăreasa ședea cu picioarele ridicate pe masă și citea o revistă. N-a tresărit, simțindu-se vinovată, și nu și-a reluat treaba când a apărut George: se știa de mult (deși el nu observase niciodată) că el nu avea absolut nici o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
de a estima și de a cântări perspectivele și privirile mele furișe aveau acea intensitate apăsătoare care caracterizează masculul cu adevărat disperat (și periculos). A devenit repede evident că de data asta existau doar două obiective de maxim interes. Unul ședea ceva mai departe pe rândul de scaune pe care stăteam eu, lângă uși - o ființă micuță, liniștită, îmbrăcată cu lucruri scumpe: clasica blondă rece, gen Grace Kelly. Se urcase la Knightsbridge. Iar în celălalt capăt al vagonului era o brunetă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
termurată în timp ce deschidea o cutie de supă. Într-un fel, singurul gest cinstit care-mi rămâne de făcut ar fi să dezvălui mecanismul implicării mele; să las camera să panorameze de jur-împrejur și să se oprească brusc pe mine, regizorul, șezând în cameră alături de ea. Poate că asta ar fi făcut Godard. — Nu poți să scoți liniile alea de pe ecran? am întrebat. — Uneori se poate. Trebuie să ții apăsat butonul și până la urmă dispar. Apăsă butonul de pauză de mai multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
jerpelit numit Barnabas, cu care dormea în pat de când era mică. Am observat că ochii nu mai erau la fel: unul era negru, iar celălalt albastru. Probabil căzuseră recent și o imagine fugară înduioșătoare mi-a străfulgerat prin minte - Joan șezând la capătul patului, cu ac și ață în mână, cusând nasturele, redând vederea acestei jalnice relicve a copilăriei. Nu l-am atins. M-am uitat la etajerele cu cărți ordonat așezate, la fotografiile de familie, la biroul cu plicuri pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
în lumea lui Rudd și a asistentului său, Richard Maple, pe care el îl descrie drept „Holmes și Watson redivivus, cu o tentă sănătoasă de suprarealism“. CASTELUL MISTERELOR Capitolul 1 Jason Rudd, un distins detectiv din secolul al XIX-lea ședea la o masă de lemn sculptat, în fața asistentului său, Richard Maple, care-l însoțise în multe din aventurile sale. Jason era de talie mijlocie și avea părul blond. Era mai mult sau mai puțin cel mai cutezător din cei doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
mâncare; ouă jumări sau pește era de obicei suficient sau uneori încălzeam doar o cutie de supă și o serveam cu cornuri. Apoi duceam tava cu mâncare prin hol în apartamentul ei și i-o puneam peste picioare, în timp ce ea ședea proptită pe un teanc de perne. Eu mă așezam lângă ea - din punct de vedere tehnic pe pat, și nu în el - și ne consumam mica noastră cină împreună, unul lângă celălalt, oricine ne-ar fi luat drept o pereche

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
el - și ne consumam mica noastră cină împreună, unul lângă celălalt, oricine ne-ar fi luat drept o pereche căsătorită de treizeci de ani sau mai mult. Și ca să punem capac la toate, ca să întregim iluzia, aprindeam întotdeauna televizorul și ședeam așa, uitându-ne la el, ore-n șir, abia rostind o vorbă. Am asociat întotdeauna televiziunea cu boala. Nu cu boala sufletului, cum și-ar dori unii comentatori, ci cu boala trupului. Probabil că se trage de pe vremea când tata

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
cunoaștem de câteva luni și majoritatea, în acest timp, ar fi... vreau să spun că în cazul nostru circumstanțele nu permit - dar știi și tu cum e... Trebuie că ți-a trecut prin cap. Sigur că-mi trecuse prin cap, șezând noapte după noapte pe patul Fionei, uneori într-o bluză, alteori doar în cămașa de noapte, atingându-i brațele goale, luându-i firimituri de pe corp, pipăindu-i gâtul în căutarea unor umflături, introducându-i și scoțându-i termometrul din gură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
nedumerire și luptă. Nu m-am gândit că îl voi pierde până la sfârșitul dimineții. Am fost lăsat să aștept doar câteva minute de către ofițerul de serviciu, după care am fost dus la o celulă luminoasă, dar murdară de la parter. Findlay ședea rigid pe o bancă, din nou cu haina de ploaie pe umeri, părul alb alcătuind un nimb din razele de lumină care intrau printr-o ferăstruică de sus din zid. — Michael, spuse el, luându-mi mâna întinsă. Îmi faci o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
ale copilăriei mele, când casa era înecată în decorațiunile făcute de mama, când tata își irosea ore-n șir în patru labe încercând să descopere unicul bec defect care împiedica luminițele pomului nostru să se aprindă și în Ajunul Crăciunului, ședeam lângă fereastră toată după-amiaza, așteptând să sosească în mod invariabil bunicii mei din suburbia învecinată pentru a rămâne la noi până la Anul Nou. ( Mă refer la părinții mamei, pentru că nu aveam nici o legătură cu părinții tatei; nici măcar nu mai știam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
Road; am cumpărat pește, brânză, paste și creveți la cutie, în speranța că voi improviza niște lasagna cu fructe de mare. Am cumpărat vin și lumânări. Eram decis să fac o ocazie specială. Am intrat la Fiona pe la șapte și ședea în pat în capul oaselor, cam palidă și respirând greu. Avea febră mare. Nu-i era foame, dar îi plăcea ce născocisem. Ideea părea s-o amuze. — Vrei să mă îmbrac elegant? spuse ea. — Bineînțeles. S-ar putea să-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
următoarele zece minute, Fuhrer-ul însuși, în plin elan oratoric, răcni prin pereții de sticlă, peste peluzele de vară până la marginea scânteietoare a râului. — Îmi amintesc și acum unde eram când am auzit discursul ăsta, spuse industriașul când se termină banda. Ședeam în bucătăria mamei. Cu fereastra deschisă. Joculri de lumină pe masă. În aer, speranță și energie. Vremuri fabuloase. Ei bine - de ce nu i s-ar îngădui unui om să fie din când în când nostalgic după tinerețea lui? Unii și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
sfârșit prin a-l acuza pe Mark că o disprețuiește. — „Dispreț“ este un cuvânt prea dur, spusese el. Nu văd ce rost are viața pe care o duci. Era o observație de care-și amintea de multe ori, poate când ședea cu soțul ei pe verandă după cină, privind spre ocean și căznindu-se să se gândească unde altundeva ar prefera să fie. 1976 Deși Mark n-a mai vorbit cu mama lui după ce ea a plecat în America, a văzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
obține o bomba atomică au fost întârziate cu doi ani“, zâmbi din nou, pentru că, la urma urmelor, averea lui nu va avea prea mult de suferit. Octombrie 1986 — Deci povestește-mi despre personajul Hussein, spuse Henry, în timp ce el și Mark ședeau ghiftuiți, aproape prăbușiți, pe părțile opuse ale unui foc de bușteni ce trosnea în salonul Clubului Hearland. Micile bârfe familiare fuseseră expediate (niciodată un proces de durată în familia Winshaw) și tocmai își aprinseseră două uriașe trabucuri. — Ce vrei să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
i se strecura pe sub minijupă sau sânii îi erau frământați grosolan în timp ce încerca să servească mâncarea. Pe chelnerița lui Graham o chema Lucila: din câte-și dădea seama, celorlalte nu li s-a cerut niciodată să spună cum le cheamă. Ședea între Louis și Mark, care părea mai puțin rezervat și reținut decât în ocaziile anterioare. Sporovăia liber despre munca lui și Târgul din Bagdad și ce dezvăluia el despre ambițiile lui Saddam cui avea ochi să vadă. Graham înregistra conversația

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
și vomând pe parchetul lustruit. Era vag conștient de muzica și glasurile puternice, de oamenii care-l băteau pe spate și îl sileau să bea cafea, dar nu și-a revenit cu totul în simțiri până ce nu s-a pomenit șezând pe closet, cu capul în mâini și pantalonii la glezne; în aer plutea gros duhoarea diareei lui și în cămăruța fără geam era tăcere. Doar el intona ca un robot un singur cuvânt fără nici o expresie, mecanic. Joan. Joan. Joan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]