KorAP: Find »[drukola/base=antic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...208 209 210 ...519 >

12,966 matches

Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856

cu o percepție clară și logică a lucrurilor în ansamblu. Această viziune complexă îi permite lui Fénelon să adopte o poziție echilibrată ce nu presupune nici hipertrofiere prin laudă excesivă, nici diminuare prin ignoranță. Nu mă tem să afirm că anticii cei mai grandioși au avut imperfecțiuni"82 declară Fénelon, plasându-se aparent de partea Modernilor. Aceste imperfecțiuni datorate supunerii la legile umane ce nu permit atingerea absolutului sunt în viziunea lui Fénelon particularizate la intervențiile corului în tragedii, considerate rupturi

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
absolutului sunt în viziunea lui Fénelon particularizate la intervențiile corului în tragedii, considerate rupturi, întreruperi ale coerenței acțiunii, la plăcerea pentru jocurile de cuvinte (se citește aici poate austeritatea prelatului Fénelon?) și la predispoziția spre vulgar. Însă imperfecțiunea supremă a anticilor o constituie religia lor "monstruoasă și ridicolă"83, ce înalță la rangul de zei ființe viciate și insuportabile. Marele păcat al Antichității îl reprezintă necunoașterea creștinismului. Se conturează viziunea exclusivistă a unui homo religiosus care privește unilateral, viziune care nu

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
unui homo religiosus care privește unilateral, viziune care nu este nicidecum singulară sau datorată statutului social al lui Fénelon, ci reflectă o opinie generală manifestată încă de pe vremea disputei privind miraculosul. Pe de altă parte însă, Fénelon trasează și meritele anticilor cărora le acordă supremația în domeniul oratoriei sau al versificației. De asemenea, discursul său este marcat frecvent de nostalgia față de natura simplă, neîntinată, mai apropiată de primordial, pe care anticii au redat-o. Este apreciat, în acest sens, Virgiliu, care

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
miraculosul. Pe de altă parte însă, Fénelon trasează și meritele anticilor cărora le acordă supremația în domeniul oratoriei sau al versificației. De asemenea, discursul său este marcat frecvent de nostalgia față de natura simplă, neîntinată, mai apropiată de primordial, pe care anticii au redat-o. Este apreciat, în acest sens, Virgiliu, care a ales să surprindă frumusețea peisajului idilic și nu fastul Romei. Într-atât este Fénelon de îndrăgostit de puritatea naturii originare încât ajunge să afirme că: "Ceea ce trebuie îndreptat este

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
care a ales să surprindă frumusețea peisajului idilic și nu fastul Romei. Într-atât este Fénelon de îndrăgostit de puritatea naturii originare încât ajunge să afirme că: "Ceea ce trebuie îndreptat este orgoliul nostru excesiv și atroce, nicidecum nobila simplitate a anticilor."84 Aceasta este, de fapt, una din numeroasele afirmații care trădează o anumită predilecție a lui Fénelon pentru principiile Antichității. De altfel, ilustrarea opiniilor sale prin exemple aproape exclusiv preluate din operele marilor greco-latini sau raportarea constantă uneori poate excesivă

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
sau raportarea constantă uneori poate excesivă la Horațiu întărește această idee. Se poate afirma, astfel, că Fénelon adoptă în mod oficial o atitudine corectă de mediere între cele două părți, însă preferințele și convingerile sale intime se îndreaptă nemijlocit către Antici. Așadar, în cadențele unei persuasiuni elegante, ideile și impresiile lui Fénelon conturează în fapt imaginea unui "modern paseist"85 ce marchează reminiscențele unui clasicism aflat în agonie, dar și zorii unei noi ideologii. II.6. Epilogul britanic În 1704 Jonathan

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
Fénelon conturează în fapt imaginea unui "modern paseist"85 ce marchează reminiscențele unui clasicism aflat în agonie, dar și zorii unei noi ideologii. II.6. Epilogul britanic În 1704 Jonathan Swift publica Istorisirea amănunțită și adevărată a bătăliei dintre cărțile antice și cele moderne petrecută vinerea trecută în biblioteca de la Saint James, mai pe scurt Bătălia cărților, text ce apărea în primul volum important al scriitorului, intitulat Povestea unui poloboc. Scurta bucată de proză a avut menirea concretă de a apăra

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
Bătălia cărților, text ce apărea în primul volum important al scriitorului, intitulat Povestea unui poloboc. Scurta bucată de proză a avut menirea concretă de a apăra imaginea lui William Temple protectorul lui Swift implicat în varianta britanică a Disputei dintre Antici și Moderni. Deși scrisă aparent sub auspiciile unei conjucturi particulare, satira autorului englez surprinde, într-o manieră inteligentă și savuroasă, liniile generale ale problematicii faimosului conflict. Redimensionarea polemicii într-un război concret între cărți poate fi percepută, la un prim

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
și mijloacele abordate și subiectul avut în vedere. Prin această proiectare comică sub auspiciile grandiosului, se evidențiază și mai mult meschinăria conflictului propriu-zis. De altfel, ideea inutilității disputei se relevă și prin maniera în care sunt redate cele două tabere Anticii sunt creionați pe tot parcursul textului într-o lumină favorabilă, în timp ce Modernii sunt puși constant sub pecetea caricaturii, a ridicolului, ceea ce sugerează că laurii victoriei au fost atribuiți încă dinainte de a începe lupta, cel puțin din punctul de vedere al

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
puțin din punctul de vedere al autorului. Ca urmare, deși se specifică de la începutul textului că finalul bătăliei este necunoscut întrucât s-au pierdut ultimele file ale manuscrisului, maniera subiectiv ironică de a reda evenimentele indică o atitudine net favorabilă Anticilor. Aceasta este evidentă chiar de la început, din descrierea motivului care a dus la izbucnirea conflictului și anume obținerea de către Moderni a piscului cel mai înalt din Parnas care până atunci fusese locuit de Antici. Coborârea în concret a motivațiilor abstracte

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
evenimentele indică o atitudine net favorabilă Anticilor. Aceasta este evidentă chiar de la început, din descrierea motivului care a dus la izbucnirea conflictului și anume obținerea de către Moderni a piscului cel mai înalt din Parnas care până atunci fusese locuit de Antici. Coborârea în concret a motivațiilor abstracte ale disputei reale clarifică într-un fel scopurile acesteia dorința accederii la un statut mai înalt, la propria glorie. Modernii sunt cei care stârnesc gâlceava, tulburând status quo-ul, fiind așezați, astfel, sub semnul unei

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
a motivațiilor abstracte ale disputei reale clarifică într-un fel scopurile acesteia dorința accederii la un statut mai înalt, la propria glorie. Modernii sunt cei care stârnesc gâlceava, tulburând status quo-ul, fiind așezați, astfel, sub semnul unei insurgențe orgolioase. Replica Anticilor este inițial una pașnică: "...povața lor (a Anticilor n.n.) ar fi mai curând ca Modernii să caute a-și înălța propria bucată de deal, decât să nutrească visuri de-a dărâma dealul Anticilor", subliniindu-se ideea inferiorității vădite a Modernilor

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
un fel scopurile acesteia dorința accederii la un statut mai înalt, la propria glorie. Modernii sunt cei care stârnesc gâlceava, tulburând status quo-ul, fiind așezați, astfel, sub semnul unei insurgențe orgolioase. Replica Anticilor este inițial una pașnică: "...povața lor (a Anticilor n.n.) ar fi mai curând ca Modernii să caute a-și înălța propria bucată de deal, decât să nutrească visuri de-a dărâma dealul Anticilor", subliniindu-se ideea inferiorității vădite a Modernilor, care trebuie să-și câștige în timp faima

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
astfel, sub semnul unei insurgențe orgolioase. Replica Anticilor este inițial una pașnică: "...povața lor (a Anticilor n.n.) ar fi mai curând ca Modernii să caute a-și înălța propria bucată de deal, decât să nutrească visuri de-a dărâma dealul Anticilor", subliniindu-se ideea inferiorității vădite a Modernilor, care trebuie să-și câștige în timp faima, nu prin conflict direct. Ceea ce se transmite, astfel, în subsidiar aici este că drumul către asumarea propriei individualități s-ar putea construi și altfel decât

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
biblioteca Saint -James unde are loc conflictul. Zburând neatentă, albina distruge din greșeală un colț al edificiului de pânze, stârnind din partea "locatarului" un răspuns brutal, lipsit de eleganță și plin de invective. O deconspirare ulterioară a simbolurilor echivalează albina cu Anticii, iar pe păianjen cu Modernii, deși maniera de desfășurare a polemicii nu mai lasă nici un dubiu asupra identității celor doi. Prin imaginea agresivă creată păianjenului se sugerează impetuozitatea Modernilor, dar o impetuozitate care alunecă într-o anumită vulgaritate. Brutalitatea adresării

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
ține seama câtuși de puțin de răspunsurile și obiecțiile potrivnicului; dinainte nestrămutat în hotărârea de a nu se lăsa convins nici în ruptul capului de nimica." Se accentuează inflexibilitatea Modernilor, incapacitatea acestora de a privi multilateral. Dorința desprinderii de influența Anticilor este atât de mare încât însușirea modelelor este percepută drept o înjosire: "N-am să mă cobor asemănându-mă cu tine, adause el, secătură ce ești." În aceeași ordine de idei, păianjenul continuă prin a-și exacerba în mod orgolios

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
la pânză din bale; ori cea care cuprinzând cercetătoare zările, prin grijă multă, judecată sigură și dreaptă alegere culege pentru cămin ceară și miere?" Această paralelă are, în fapt, rolul de a pune încă o dată într-o lumină pozitivă pe Antici care sunt cumpătați și înțelepți, în defavoarea Modernilor ce sunt înveninați și leneși. Focalizarea se face și asupra finalității celor două tipuri de demers Modernii se au în vedere doar pe ei înșiși, fără a fi capabili să ofere modele pertinente

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
sunt cumpătați și înțelepți, în defavoarea Modernilor ce sunt înveninați și leneși. Focalizarea se face și asupra finalității celor două tipuri de demers Modernii se au în vedere doar pe ei înșiși, fără a fi capabili să ofere modele pertinente, pe când Anticii au scopuri altruiste, mult mai nobile, după cum se sugerează prin replica finală a albinei: "...tot ceea ce am adunat, am adunat prin trudă multă și căutare, prin cutreier în toate ungherele firii; deosebirea este că, în loc de venin și bale, am ales

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
a șlefuirii continue a operei), este evidentă exagerarea care poate duce în final la schematism, pericol evitat doar prin savoarea și inteligența stilului. Intenția autorului este de a atrage atenția asupra amenințării pe care o reprezintă atitudinea Modernilor față de învățătura antică, păcătuind însă prin reducerea la o structură maniheistă a întregului conflict,89 după cum reiese și din prezentarea începutului disputei: "Câte un Antic, însingurat și tescuit la mijlocul unui raft întreg de Moderni, stăruia cinstit (subl. n.) să dispute cazul și să

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
stilului. Intenția autorului este de a atrage atenția asupra amenințării pe care o reprezintă atitudinea Modernilor față de învățătura antică, păcătuind însă prin reducerea la o structură maniheistă a întregului conflict,89 după cum reiese și din prezentarea începutului disputei: "Câte un Antic, însingurat și tescuit la mijlocul unui raft întreg de Moderni, stăruia cinstit (subl. n.) să dispute cazul și să le dovedească, prin argumente din cele mai limpezi, că ai săi se bucurau pe drept de o întâietate câștigată prin îndelungă stăpânire

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
trece în tabăra Modernilor pe Tasso, Milton, Dryden, Withers, Cowley (ultimii doi menționați fiind dintre scriitorii implicați direct în disputa de pe tărâm britanic), Descartes, Hobbes precum și câțiva oameni de știință Harvey (descoperitorul circulației sângelui) sau istorici Guicciardini, Davila etc. Tabăra Anticilor este mai redusă numeric, dar beneficiind de prezențe mult mai ilustre: Homer, Pindar, Euclid, Platon, Aristotel, Herodot, Titu Liviu, Hipocrat.91 Pe lângă descrierea amănunțită a confruntărilor, mai sunt introduse în text câteva pasaje memorabile prin savoarea satirei cum ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
poeziei." spune la un moment dat zeița) este oarecum nedreaptă, având în subsidiar poate o mică răzbunare literară a autorului. Dincolo însă de aceste exagerări, inevitabile până la urmă într-o scriere satirică, textul lui Jonathan Swift surprinde esența Disputei dintre Antici și Moderni, putând fi considerat un fel de concluzie ironică la schimbul polemic de idei, chiar dacă publicarea sa nu a reprezentat vreo răscruce importantă în conflict și nici nu a marcat finalul acesteia. Într-un fel, așa cum sugera și Joseph

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
mitului operei infailibile, ceea ce reprezintă un act benefic, nu doar pentru scriitorii noi ce vor să-și afirme individualitatea creatoare, ci și pentru cei vechi, care abia astfel vor putea fi și iubiți, nu doar venerați. Fontenelle afirma: "citim pe Antici din datorie, pe Moderni din plăcere."94 sesizând că orice mumificare, orice ridicare definitivă pe un soclu are dezavantajul rigidizării. Adrian Marino vedea în Cearta dintre Antici și Moderni o sinteză a tot ce se putea gândi despre această situație

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
astfel vor putea fi și iubiți, nu doar venerați. Fontenelle afirma: "citim pe Antici din datorie, pe Moderni din plăcere."94 sesizând că orice mumificare, orice ridicare definitivă pe un soclu are dezavantajul rigidizării. Adrian Marino vedea în Cearta dintre Antici și Moderni o sinteză a tot ce se putea gândi despre această situație dialectică: principiul imuabilității naturii care îngreunează diferențierile calitative, modelându-i deopotrivă pe Antici și pe Moderni, ciclicitatea istoriei care face din moderni clasici sau care duce la

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
ridicare definitivă pe un soclu are dezavantajul rigidizării. Adrian Marino vedea în Cearta dintre Antici și Moderni o sinteză a tot ce se putea gândi despre această situație dialectică: principiul imuabilității naturii care îngreunează diferențierile calitative, modelându-i deopotrivă pe Antici și pe Moderni, ciclicitatea istoriei care face din moderni clasici sau care duce la o relativizare continuă a celor doi termeni ce vor căpăta de fiecare dată denumiri diferite în funcție de context (clasic vs. romantic, romantic vs. simbolist, tradiție vs. avangardă

[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]