11,066 matches
-
în viața mea în care explic studenților că lucrul în sine nu se explică, ci doar cunoașterea noastră care orânduiește lumea după categoriile intelectului și intuiției, să nu simt cum mă atinge o fustă lungă de stambă și cum îmi aplec ochii plină de sfiiciune în fața acelei priviri căprui care îmi spune: nu te opri, mergi, îndrăznește, treci dincolo! Vezi tu, eu nu-mi amintesc să mă fi sfiit în fața altcuiva, indiferent cine era: mare autor, mare filosof sau om de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vino odată, mamă!”. Cred că ea nu își dă seama că mie nu îmi e dor de căsuță fiindcă nu sunt subiectiv legată de ea. Nu a apucat să devină „a mea”. Mi-e dor de ei. Atât. Mi se apleacă la gândul că e un circ la instituțiune și parcă regret și mai mult că nu am migrat spre Cluj la vârste dintr-astea. Sau aici, unde sunt acum, la alte vârste. Ce ar fi să mă abțin cum zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
și brutală. Curentul de aer îmi răscoli părul, o stare de bine, de răcoare în zăpușeala zilei de vară, un răsfăț, dar retrăgându-mă, ochii îmi căzură pe plăcuța avertizatoare de sub fereastră: „NE pas se pencher en dehors” - „Nu vă aplecați în afară”, apoi în italiană, germană, rusă. „Așa ceva, îmi spusei, trebuie ținut minte toată viața.” - Alo, domnu’! „apostrofă unul îmbrăcat orășenește, pe altul care părea localnic al câmpiei, stai ca la dumneata acasă, ai blocat trecerea! Cel care vorbise căuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
i-o făcusem. Cum stăteam în picioare, ochii mi se opriră pe creștetul ei. Părul îi era negru, lucios, prins într-un coc, aranjat cu măiestrie, dovedind minuțiozitate și grijă pentru cochetărie. Oare cu ce se ocupa? Fața îi era aplecată asupra unui jurnal de mode pe care-l răsfoia, așa că nu i-am putut vedea decât o secțiune a frunții, apoi parțial șoldul și picioarele puse unul peste altul, cu rochia foarte subțire, înflorată în albastru, acoperindu-i genunchii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
o mie de oameni, o mie de păreri. Cele mai multe nici nu sunt păreri. Așa se numesc, așa ne-am obișnuit să le spunem, dar sunt altceva” - „Ce?” păru să întrebe Rex, după felul în care-și ciulise urechile și-și aplecase capul într-o parte, privindu-mă cu o curiozitate aproape caraghioasă, rezemat pe... labele dinapoi. Mă privea în ochi, fără să facă o mișcare.” Ipocrizie, Rex, așa se cheamă” - „Nu-i așa, doamnă Pavel?” o întreb în gând, apoi chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-și zăpada, el de pe șoșonii de modă veche, din pâslă, purtându-se încă, iar ea de pe cizmulițele cu fermoar. O ajutai să-și dea jos paltonul, le spusei încă o dată „bun venit” și după ce sărutai mâna doamnei Neculce, soțul se aplecă ceremonios (mie mi se păru hazliu ca o jucărie mecanică ușor dereglată - „iată, îmi spusei, câte-ți vin în cap din adâncul asociativ al unei vechi memorii, poate tocmai... din copilărie” - zâmbii, el crezu că de simpatie), apoi mă îmbrățișă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ceva despre „libertățile garantate prin constituție”, clientul din boxă nu înțelegea nimic, procurorul vorbise înainte, acum răsfoia un carnet cu coperte maro, mai avea de susținut câteva rechizitorii, era plictisit. - Unde vă uitați, domnule judecător?, mă întrebă președintele în timpul judecății, aplecându-se către umărul meu. - (Mă uit la Istorie, vroiam să spun, dar nu puteam). La avocat, răspunsei. - Nu vă supărați, am avut impresia că ați vrut să cerem unele lămuriri avocatului, erați pe gânduri. La sfârșitul ședinței, când părăsirăm sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nerepetabil. Când solemnitatea se termină, și după ce primarul le întinse mâna și-i felicită, cei doi se întoarseră unul spre altul, aflându-se acum față în față: În momentul acela, atât, numai în momentul acela, înainte ca el să se aplece să-i sărute mâna, urmând să se îmbrățișeze, ea îl măsură din ochi, cât o străfulgerare, parcă, îl vedea atunci prima dată și simți că secunda era fundamentală, prima lucidă în secționarea destinului, nimeni nu o observă, el era emoționat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pavel din comună, ea și el, amândoi în fața altarului și a preotului purtând patrafirul auriu deasupra sutanei, păreau a fi din iconografiile bizantine, pustiiți de vârste, iluminați și senini. O oră mai târziu, Lung, în îmbrăcămintea portului de la țară, se aplecă spre urechea mea: - Ce frumoasă e domnișoara în seara asta! Drept să vă spun, când erați aici, pe mine mă bătea gândul că ar fi fost bine... știți... dar nu apucă a termina că însăși Ana (eram acum în una
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și voi. Cel care prezida începu să-i ia interogatoriul, în timp ce grupul de-afară scanda la ferestrele tribunalului. Arestatul vorbea greu, îl părăseau puterile. Cei doi avocați, din care unul chiar fratele său, cerură amânarea judecării pentru după-masă. Te-ai aplecat către colegul tău solicitându-i să încuviințeze cererea. El a avut o ezitare - o secundă, două - după care a acceptat. Procesul a fost reluat după masă la orele 5. Cei de afară reîncepură scandările cerând condamnarea, în timp ce alții se aflau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ne sărutarăm, se desprinse și începu să joace pe nisipul roșiatic al mării, colorat de flăcările domoale ale șemineului. Era un dans sprinten, în care zvâcnea angajată întreaga mlădiere a trupului ei subțire și zvelt. Descria cercuri cu mâna stângă aplecată deasupra nisipului imaginar, în timp ce-și rotea trupul în jurul axei sale, ca un titirez, apoi se culcă pe spate, valurile ușoare ale țărmului înaintau și se retrăgeau metronomic peste ea, vreme în care-și mișca, alternativ, în unghi drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
și rotea trupul în jurul axei sale, ca un titirez, apoi se culcă pe spate, valurile ușoare ale țărmului înaintau și se retrăgeau metronomic peste ea, vreme în care-și mișca, alternativ, în unghi drept picioarele, sau mult spre ea, și aplecându-și capul își atingea cu vârful degetelor de la picioare, fruntea, apoi totul reveni la nemișcarea dintâi, culcată pe spate, câteva minute, când ai fi jurat că a înmormântat-o nisipul ajutat de briza milenară a mării, după care, asemeni unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
unor imagina de castaniete. Prelinse, pletele-i curgeau șiroaie, acoperindu-i din când în când sânii aflați sub rochia udă, lipită de trup. Veni, deodată un minut când avui impresia că prinse în mâini discul roșiatic al soarelui în apus, aplecându-l în stânga și în dreapta deasupra umerilor, apoi trecându-l prin fața trupului ca pe o minge, și totul avu în clipele acelea magnificența unei alte lumi cu care părea înfrățită de mult. - „Keti! strigai, se opri din mișcări, își trecu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
asta de mult. Și tu însuți știai ca și acum că era scris în sângele nostru, deasupra pieirii lui, certitudinea reîntâlnirii ca o lege universală”. Își ridică fruntea, și în clipa următoare se prinse cu mâinile după gâtul meu, mă aplecă pe dormeza lată, în lumina vagă a felinarului de pe bulevard, ce străbătea în odaie, stăturăm muți încă mult, cu trupurile unite în dreptul umerilor, formând o mare literă V cu vârful spre perete. Apoi își coborî mâinile pe spatele meu. Rochia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
era nevoie, pentru că eternitatea de care vorbesc era cuprinsă în sinea acelei clipe fără să știm, că am rămas singuri, că anotimpul era ireal, încremenit la fereastră, că a doua zi dimineața, doamna Carolina Pavel avea să-și scuture așternutul aplecată peste pervaz, liniștită, veselă ca întotdeauna, fără să bănuiască măcar, că în casa ei, în noaptea abia trecută, una din nopțile rare ale lumii, s-a întâmplat o minune mai mare decât cea din Cana Galileii. 10. ...În numele Tatălui, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
un an și ceva, până-ntr-o dimineață de iulie când a căzut în timp ce săpa la un mal. Soarele ardea. Cel de lângă el era un preot, singurul noroc pe care l-a avut: „Ce aveți, domnule președinte?” îl întrebă. Se aplecă să-i ridice capul, dar în secunda următoare observă că nu-i rămase decât să-i închidă ochii. Făcu semnul crucii, rosti încet o rugăciune, se adunară câțiva, veni și supraveghetorul sectorului, care îi împrăștie după ce reținu pe trei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Iată, acum te tutuiesc. Să-i spui domnului Pavel, dacă nu, îi spun eu. O să rămână uluit, iritat, el care e atât de protocolar. Doamne, ce-o să se mire!” Încheind vorbirea întinse mâinile - culcată cum era - chemându-l să se aplece să-l sărute, și fără să-și dea seama, intră în somn. Era anul 1954. 21. Doamna Pavel își ținea, în ziua aceea de iulie, una din obișnuitele ei sindrofii, în camera de lângă sufragerie, mobilată printre altele, cu cele două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
neașteptate ușa și salută, cu o vizibilă, respectuoasă aplecare a capului asistența încântată de venirea lui. Femeile exclamară în cor, ca la comandă, mirate: - Aaa! Domnul Pavel! - Și dumneavoastră care serviți șerbet: e opera soției! Sărut mâinile tuturor! Apoi se aplecă pe rând și sărută mâna fiecăreia. Doamna Pavel, aflată în picioare lângă ușă, se întoarse cu spatele apropiindu-se de bufet, făcându-se a neglija lauda soțului, mimând stângaci o modestie vizibil jucată. După scurt timp, în care schimbă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
plecat de aici, când ai ajuns acolo în Tara Sfântă unde au fost primite Tablele Legii din dăinuirea ta de mii de ani. Noaptea îl visasem și pe el și pe fiică-sa, dar fiica, simțind asta, își ținea capul aplecat pe umărul meu, era în dreapta mea, preluată bărbăteștii mele puteri; ne aflam în Ierusalim desigur, acolo la interferența marilor religii din această parte a lumii, „Iudith!, spuneam, Iudith!”... ea stătea supusă ușoarei adieri dinspre Muntele Sinai și dealul Căpățânii, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
plictiseală, însă cum imaginația nu poate fabrica infinite modele, acestea se repetă, dovedind, implicit, și sărăcia noastră de iluzii. În momentul acela își trase mâna de sub omoplații mei, și, sprijinită în cotul drept, își ridică într-o rână trupul, că, aplecată asupra mea, care mă simțeam acum prizonierul ei, îmi stăpâni în străfulgerare ființa: - Cine sunteți, cu adevărat, domnule judecător? N-o sărutasem până atunci, îmi înfrânai pornirea: m-am felicitat, aș fi avut impresia în momentul acela - nu știu exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce o dădea prezenței sale, păru chiar mai înalt ca în realitate, nu știa, dacă ar fi știut, s-ar fi simțit fericit de a părea mult mai solemn decât se voise, - și, înaintând câțiva pași pe cimentul curții, se aplecă ceremonios și le sărută mâinile, încântat de impresia bună pe care era sigur că o făcuse. - Doamnă, rosti, și dumneavoastră, domnișoară, fiți binevenite în casa noastră. Și fură poftite înăuntru. Doamna Pavel văzându-se în pericolul de a fi trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
orașul, invitație ce parcă era așteptată, căci Ana încuviință, pe loc, mulțumind. Stăturăm încă multă vreme, până la înnoptarea zilei de vară, și înainte de a ne duce la culcare, Ana, într-o fracțiune de timp, ca o comprimare a lui, se apleca înspre mine și, în loc de „noapte bună”, șopti zâmbind: - Ce bine când doctorul îți spune că nu ai nimic! Nu-i așa, domnule judecător? De data asta nu mai accentua ironic pe ultimele două cuvinte. A doua zi dimineața (mă trezisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
deodată, lătratul lui Rex, o înșelare, el a murit de mult, simple iluzii care ne cercetează din când în când, din lumi revolute, o clipă, o secundă, atât. E o duminică luminoasă domnul Pavel și-a sumes mânecile cămeșii, stă aplecat peste răsaduri, acum s-a îndreptat de șale, în toată arătarea făpturii lui înalte. Au trecut ani peste el, existența acestora este neîndoielnică pe fața lui, dar nu întotdeauna, uneori ființa dovedindu-și pentru el, ca-ntr-un miracol, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
căci vocea-i străbătea păduri, câmpii și ani, iar eu mă aflam cutreierând fără voie împărății și vârste ce se deschideau și închideau închipuirii mele înfierbântate. Privirea-mi alunecă pe tâmplele ei care-mi erau acum alături - stătea pe scaun aplecată peste masă, strângând pe o tăviță niște resturi de pâine; părul îi era vopsit, eram uimit, dar la rădăcină, firele de păr - abia observabil - erau albe: îmbătrânise. Și totuși nu. Era o tinerețe solemnă ce întârzia în preajma zăpezilor ce aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mormântul acestuia, chiar în țara lui, era transformată într-o atmosferă de tribunal. * * * După evenimentele din decembrie 1989 am devenit ambasador în Venezuela, o țară minunată, cu un viitor deosebit, iar pentru mine, o reală și plăcută descoperire. M-am aplecat cu sârg asupra îndeplinirii cerințelor meseriei și ale momentelor deosebite prin care trecea țara noastră la începutul anilor '90, cu alte meniri și orientări, printre care vizita oficială a președintelui României. Unul dintre rezultatele ce mi-au produs satisfacții au
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]