KorAP: Find »[drukola/base=clătina & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...208 209 210 ...249 >

6,220 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394

Manlio într-unul dintre localurile din centru cu mese puse afară, mese care se mișcă pe pavaj și trebuie să te apleci să pui o bucățică de lemn sub un picior, apoi te ridici și-ți dai seama că se clatină în altă parte, exact ca și viața. Manlio glumea, se umfla în pene, dar nu era vesel. Avusese un necaz în sala de nașteri, bâiguia câteva fraze de efect, își plângea de milă și, evident, mințea. Era fără să vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
minunat care tresaltă la fiecare pas. Țintesc centrul corpului ei și lansez cuțitul... Vrei să știi dacă mă culc cu alta? Se întoarce: — Ai spus ceva? Ceaikovski acoperă vorbele. Nu m-a auzit. Sau poate că da, de asta se clatină puțin. În seara aceea facem dragoste. Este mama ta cea care ia inițiativa, nu am văzut-o niciodată atât de îndrăzneață. — Ușor, șoptesc chicotind, ușor. Dar ea este mai puternică decât mine, are planurile ei. Revarsă peste mine o încărcătură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
își trecu palma peste a mea ca și cum ar fi vrut să o curețe, să o elibereze de praful altor lucruri care nu ne priveau. — Ai o viața lungă, cu o tăietură în mijloc. Eu nu cred în prostiile astea, am clătinat capul. — Ce înseamnă? — Că vei supraviețui. Acum mă întreb dacă tăietura aceea erai tu, Angela. Dacă Italia te-a întâlnit în palma mea. — Acum strânge tare, să vedem copiii. Cercetă încrețiturile pumnului, lângă degetul mic. — Este unul, ba chiar doi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
trebuie să-ți faci probleme pentru nimic, nu trebuie să-mi spui nimic, am hotărât deja singură. Dau din cap, dar nu spun nimic. Poate se așteaptă ca eu să spun ceva. Privesc din nou afară, la străzile care se clatină dincolo de geam. — Îți cer un singur lucru, să nu mai vorbim despre asta. E un lucru urât. Coborâm din autobuz, mergem unul lângă altul, fără să ne atingem. Italia e îmbrăcată ca o infirmieră și suntem atât de slabi împreună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
vin franțuzesc și o lumânare să ne facă să ne întoarcem înapoi. Sau are o surpriză pentru mine sub puloverul de cașmir de culoarea fildeșului? Poate că vrea să mă lase ea. Își ține paharul lipt de obraz, vinul se clatină ușor în transparența sticlei, îi colorează nasul și o parte din ochi. Ridic șervetul. Dedesubt se află o vedere: o imagine a vechiului Lyon, cu un bărbat și o femeie în costum popular stând în fața unei uși albastre. — Nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
stând în fața unei uși albastre. — Nu mi-ai expediat-o. — N-am avut timp. Întorc vederea și citesc. Două cuvinte, nimic altceva decât două cuvinte scrise cu creionul. — Ce este? șoptesc. Elsa are ochii de culoarea vinului, iar vinul se clatină cu reflexele sale roșiatice pe zâmbetul ei. — Așa este. Nu spun nimic, respir, mai ales respir... nu mă mișc, pentru că, dacă o voi face, voi cădea, mă voi împiedeca și voi cădea în spate, unde mă împinge zâmbetul acela. — Ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
și nu știi ce are soția ta? Băiatul a ieșit de la toaletă, îl privim cum iese, ne privește și el. Are ochii negri și bărbia subțire. Trece pe lângă acvariu și dispare pe scara în spirală. — Mă duc la toaletă. Se clatină și dintr-o dată își ia avânt și se lovește cu capul de perete, atât de tare încât acesta se zguduie. Mă ridic și mă duc lângă ea. — Ce faci? Râde și mă alungă, râsul acela mă sperie mai mult decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
fără nici o împotrivire, ca două frunze în noroi. Îmi veni în minte frunza roșie, prima din toamna aceea, căzută pe geamul mașinii mele în fața clinicii. — Am făcut avort. Am privit-o în ochii deschiși la culoare și impasibili și am clătinat din cap, era inima cea care îl clătina. — Nu-i adevărat. Îi prinsesem brațele, o scuturam și eram gata s-o lovesc. Când l-ai făcut? — L-făcut. Nu părea tristă, mă compătimea cu ochii aceia de piatră. — De ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Îmi veni în minte frunza roșie, prima din toamna aceea, căzută pe geamul mașinii mele în fața clinicii. — Am făcut avort. Am privit-o în ochii deschiși la culoare și impasibili și am clătinat din cap, era inima cea care îl clătina. — Nu-i adevărat. Îi prinsesem brațele, o scuturam și eram gata s-o lovesc. Când l-ai făcut? — L-făcut. Nu părea tristă, mă compătimea cu ochii aceia de piatră. — De ce nu mi-ai spus? De ce nu m-ai căutat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
aplecat capul între mâini. Și am rămas așa până ce zgomotul pașilor ei a dispărut, și după aceea, când s-a lăsat tăcerea. Telefonul sunase în gol în casă, în timp ce ea, la câțiva metri mai încolo, în interiorul unei roulote ce se clătina, se lăsa pătrunsă de croșeta unei megere, poate aceeași care o învățase să prezică viitorul. Așa se terminase: cu o cârpă strânsă între dinți, să nu țipe. De ce-ți povestesc toate astea? N-am nici un răspuns să-ți dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
tonuri mai jos. În scurtul răstimp de așteptare a bănuit probabil că eu eram cel care telefona. — Ce faci? Trecuse aproape o lună de când nu ne auzeam. — Mă pregătesc să ies. — Cu cine? Nu aveam nici un drept s-o întreb, clătinam din cap dojenindu-mă. Fața îmi era crispată, dar am încercat s-o fac să creadă că râdeam. — Te-ai logodit? A răspuns, fără să schimbe tonul. Mergem să bem ceva. Mergem? Tu cu cine? O, târfulița mea, te și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ca o funingine udă. Este singură cu oasele ei, cu ochii ei. Este ea, câinele meu pierdut. — Italia... Și numele ei se rostogolește pe strada aceea întunecată și îngustă, printre zidurile care o închid. Își duce mâinile la urechi, își clatină capul, nu vrea să mă audă, să-și audă numele. Îngenunchez pe trepte, în fața ei, îi prind brațele. Se zbate, dă din picioare. Pleacă de aici..., spune printre dinții care continuă să-i clănțăne. Pleacă de aici... pleacă! — Nu, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
ciudat că sub mâna ta mă aflu eu. Raffaella traversează grădina îmbrăcată cu jacheta verde otravă. A fost aici după-masă, a făcut multe fotografii. S-a trântit pe pat, lângă Elsa, să facă una cu automatul, și patul s-a clătinat din cauza greutății excesive și neașteptate. Spusese că se va întoarce mai târziu, după orele de serviciu, și acum sare printre rondurile de flori cu un pachet în mână: fursecuri pentru cea mai bună prietenă a ei, de mâncat în seara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
capetele, strâng nodul până îl rup puțin. Cum aș putea să fiu fericit? Cum aș putea? Încep să plâng pe neașteptate. Lacrimi mari, dure, care coboară încet pe obrajii aspri. Nu pot trăi fără tine, gem, nu pot... Ea zâmbește, clatină din cap: — Ba poți. Și în privirea ei apare o strălucire, ca o sfidare tăcută, iarăși mila aceea perenă pentru ea însăși și pentru oricine îi este alături. — Trebuie să plec, pierd trenul. Las stânsoarea, mă ridic brusc în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
nu fie băgată în seamă. Nu m-am dus la gară, nici măcar nu m-am prefăcut că vreau să traversez orașul, am intrat pe varianta de legătură cu autostrada. Unde mergem? Te conduc. Ne aflam deja pe autostradă, Italia a clătinat încet din cap, apoi s-a predat. S-a abandonat pe scaun, fără să opună rezistență. — Cât facem? — Mai puțin decât cu trenul. Odihnește-te. A închis ochii. Dar pleoapele au continuat să vibreze ca și cum privirea ei, dedesubt, nu și-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
semnalizând prea târziu schimbarea direcției. O zi oarecare, fetițo, într-adevăr nimic special. Dar a fost cea mai frumoasă călătorie din viața mea. Dacă mă gândesc la viața mea, dacă mă gândesc la un premiu, revăd călătoria aceea. Viteza care clatină frontierele din afara mașinii și noi, nemișcați, în respirația a ceva care ne apare minunat, fără sfâșieri, fără chin. O fericire făcută din nimic, nesperată și profundă. Era ca și cum cerul, cerul acela gri și anonim, ne-ar fi despăgubit. Nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350

furia oarbă cu care debarcaseră. Mă apropiam. Mai era doar o persoană înaintea mea. Ofițerul de la vamă i-a luat omului pașaportul și viza și s-a uitat îndelung la documente: —Wishwzzzz... Vocea lui a urmat înșiruirea de consoane. A clătinat din cap. Acesta nu e un nume, e un blestem. A scris ceva pe documente, le-a ștampilat și le-a înapoiat. —Bine ați venit în America, domnule. A prelungit ultimul cuvânt, dar bărbatul și-a luat pur și simplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
puternică. Orice ar fi în neregulă cu vocea mea nu e legat de asta. Stătea și se uita la mine. Momentul de curiozitate trecuse. Raportul dintre noi se schimbase din nou. Ați cerut vreodată ajutor psihiatric, domnule van Pels? Am clătinat din cap. Nici atunci când tremurați? Știam că doctorul se înșală. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să mă întorc în tabăra DP. — Apropo de tabăra de refugiați - evaluarea psihologică era de obicei condiția pentru a primi o viză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
atrăgea atenția, dar țipetele unui copil nu. Am arătat spre fiul meu. Ea stătea și se uita la mine. Vă rog, am șoptit. Cum îi place socrului meu să spună, prinzi mai multe muște cu miere decât cu oțet. A clătinat dezaprobator din cap, dar a făcut câțiva pași către pătuț și l-a ridicat pe David. N-a avut nevoie decât de câteva minute de mângâiat și de alintat ca să tacă. Am mimat un mulțumesc și m-am înclinat. Ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
din cap, dar a făcut câțiva pași către pătuț și l-a ridicat pe David. N-a avut nevoie decât de câteva minute de mângâiat și de alintat ca să tacă. Am mimat un mulțumesc și m-am înclinat. Ea a clătinat din cap din nou, dar de data asta zâmbea. Ar fi meritat să îi fac o reclamație. Dar nu merita să stric cu plângeri meschine această zi istorică și ultimul lucru pe care mi-l doream era să o supăr

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
când familia Wieners și-a luat pudelul. — Asta a fost acum un an. Dacă nu îl vrei... am început eu, și fiicele mele protestară cu un țipăt, cum eram sigur că or să facă. Madeleine se uită la mine și clătină din cap. Crezi că o să le cer copiilor să aleagă între mine și un animal mic și pufos? Nu, îmi place, dar de ce nu ai luat un pui? — Acesta avea nevoie de o casă. —De ce? Nu exista nici un motiv pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
rugăciune pe umeri. Ridică în aer un nor de praf care dansa într-o rază de soare ce răzbătea prin fereastră. Îmi dădu și o carte de rugăciuni cu legături negre. I-am spus că nu pot să o citesc. Clătină din cap. Ce cârcotaș avem. Te întreb dacă ești evreu, tu îmi răspunzi că nu crezi. Îți dau o carte și îmi spui că nu poți să citești. Cine a zis ceva despre citit? Trebuie doar să stai în picioare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
eu după ce chelnerul plecă. Ați văzut piesa despre care se vorbește în proces? Cauza tuturor necazurilor? Am dat din cap. Știți personajul dentistului? —Dussel, am spus, deși era un gest crud. —Dussel nu era numele lui. Copilul acela a inventat. Clătină din cap. Buclele îi tremurară sub pălăria posomorâtă. — Acesta e un alt lucru pe care nu îl pot ierta. O tânără îi spune unui bărbat prost, și asta nu înseamnă nimic. O carte îi spune unui bărbat prost, și este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
mai bine în pace, ar fi trebuit să îi spun lui Werner în pavilionul vămii. Nu mai căuta amintiri pe care nu le vei putea uita. —Fiul lui nu a venit cu dumneavoastră la proces? am întrebat. Se încruntă și clătină din cap. Ar fi fost mai ușor pentru el decât pentru mine. Werner e aici, în America. În California. Dar nu mai este Werner Pfeffer. Acum își zice Peter Pepper. E un bărbat în toată firea și poate să facă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309

soare negri, ca ai unui orb. Pe uniforma ei de școală religioasă zări pete de sânge uscate În fiecare loc pe care sârmele de fier Îl găuriseră: pe genunchi, pe abdomen, pe gât. Parcă făcuseră din ea un arici Împăiat. Clătină trist din cap spre Fima și spuse: Uite ce ți-au făcut, prostule. Cu degetele uscate vru să-și scoată ochelarii negri. Îngrozit, Fima se Întoarse. Și se trezi. 13 Sursa tuturor relelor După ce termină de notat În carnet se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]