6,344 matches
-
asigură distincția, suavitatea și serenitatea unui peisaj idilic, este aici expre- sia unui indistincții orduriere. Încercarea de desprindere de această animalitate pe care Mița Baston o intenționează printr-un simbolic zbor apoteotic sfârșește în noroi. Ceea ce se găsește în nota comicului caragialesc, un lirism exacerbat, este recuperat de către Pintilie cu un accent în plus. Însă ceea ce regizorul reușește să aducă în registrul monstruosului este propriu și spectacolului de bâlci care oferă uimirii căscate și curiozității tâmpe o teratologie de circ. Ceea ce
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de azi se regăsește gata pățit, gata spus, gata gândit în textele magistrului” Printr-un decupaj recognoscibil la nivelul unei vulgate avem în dotare un bagaj de efecte și replici caragialești utilizate asemeni unor chei de lectură pentru diferite situații comice sau exasperant absurde. O parte din opera scriitorului, o serie de clișee, funcționează ca interpretant într-un spectru contextual larg. Atât de puternic funcționează prestigiul clișeului caragialian încât el autorizează uneori și colocvia- litatea și antilirismul poeziei optzeciste la un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
revărsare este împie- dicată la marginea foii de hârtie, antiromantismul și anti- lirismul scriitorului devenind semnificative în aceea că blochează mareea și vagul sentimental, retorica și decla- mația care apar doar în decupajul parodic, substanță de contrast iremediabil generatoare de comic. Pornind de la stilistica propusă de Leo Spitzer ar trebui să identificăm etimonul stilistic al operei, acea recurență semnificativă. Ceva ne ajută în acest sens și anume ceea ce Anne Herschberg Pierrot numește clișaj ăclichage) ca practică a clișeului „la tentative de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
caragialismului, cât și al identității căreia el îi devine expresie. Iar Alexandru Dragomir consi- deră că expresia acestei deformări o dă comicul și caricatura. „Această lume a perturbației, a amestecului și a deformării ia la Caragiale forma caricaturii și a comicului. Comicul este aici expresia necesară pe care o îmbracă contrastul dintre cele două lumi. Pentru că într-o lume provincială, „sublunară”, cultura devine o comicărie, Caragiale a ales comicul, deci expresia artistică cea mai adecvată pentru dezvăluirea acestei comicării.” Există două
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Sinele, iar această identificare deformatoare era pusă sugestiv sub semnul unui narcisism à rebours. „Suntem scuturați toți de febra caricaturii (s.n.), de voluptatea grotescului. Avem un ochi rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul. Grimasa nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest comic și cu caricatura în proximitatea lui „simț enorm și văz monstruos” ? Caricatura îl presupune prin definiție, enormitatea și monstruosul fac parte din stilistica caricaturalului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
toți de febra caricaturii (s.n.), de voluptatea grotescului. Avem un ochi rău : cultivăm grimasa, reinventăm expresio nis- mul. Grimasa nu este aici cea a comicului, expresionismul fiind unul al deformărilor în tușă groasă a trăsăturilor ? Nu ne aflăm cu acest comic și cu caricatura în proximitatea lui „simț enorm și văz monstruos” ? Caricatura îl presupune prin definiție, enormitatea și monstruosul fac parte din stilistica caricaturalului. La aceste deformări apela și Caragiale când îl invoca pe Jiquidi unul dintre cei mai reputați
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
apropie de adevărul maximei lui Gogol : „Dacă privim atent și îndelung o istorie nostimă, ea devine din ce în ce mai tristă.” Ambi- valența și ambiguitatea pe care le sesiza prozatorul rus erau recalculată de către Eugen Ionescu în formula : „Puțin lucru separă oribilul de comic”. Poate că nu aceasta din urmă este chiar formula comicului caragialesc, deși există excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
îndelung o istorie nostimă, ea devine din ce în ce mai tristă.” Ambi- valența și ambiguitatea pe care le sesiza prozatorul rus erau recalculată de către Eugen Ionescu în formula : „Puțin lucru separă oribilul de comic”. Poate că nu aceasta din urmă este chiar formula comicului caragialesc, deși există excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
urmă este chiar formula comicului caragialesc, deși există excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu formula „simț enorm și văz mon- struos”. Chestiunea contemporaneității, actualității lui Caragiale este și ea deplasată, de la lumea lui Caragiale la caragialescul potențial al locuitorilor ei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
s-a dus la o oală cu apă și-a scos o cană din ea, iar eu am luat castroane de supă pentru a putea bea cafeaua, ceilalți urmând exemplul meu, astfel situația mergând înspre îmbunătățire. A fost atât de comic totul, am râs cu lacrimi și din acel moment am început să ne simțim „ca acasă”, indiferent de ceea ce avea să ni se mai întâmple. După ce-am servit micul dejun, ne-am transferat pe vas (Miss Prestige) unde suntem
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
fi prea banal. Efimița se închină zeului Ipohondriei: MEDICAMENTUL. Pentru ea, fiecare dimineață și fiecare seară se concretizează într-un adevărat ritual. Mi se pare mult mai legat de piesă decât rugăciunea. Mă refer la situație, la personaje și la comic. Nici situația nu privește pietatea, nici personajele nu au un Dumnezeu și nici comicul nu cred ca va fi realizat prin rugăciunea Efimiței, la începutul piesei. Mi-aș imagina-o cu o sfințenie de necontestat înconjurată de hârtiuțe din care
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
2000 Reîntâlnirea cu sine. Personajele sunt universale. Umilință în fața lui Cehov. Spectacol pentru secolul XXI. Piesă de vedete. Avantaj? Dezavantaj? - pentru faptul că toată lumea știe textul... Trebuie uitat tot ceea ce am știut până acum. Totul vine prin descoperirea, inventivitatea individuală (comică). Adevărul de bază - plângi sau zâmbești cu fiecare personaj, emotiv, cu naivitatea de copil. Personajul trebuie „scenarizat” (eu voi căuta în spectacol). Trebuie aruncată o găleată de apă peste termenul cehovian. Fără nostalgie, tristețe. Curriculum Vitae al personajului (total). Ce
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
carne, cu suflet, cu frământări, cu sentimente, numai și numai din pricina harului de actriță. Magnetismul aparent spontan cu care își purta personajele prin scenă, intensitatea fanatică a trăirilor, echilibristica periculoasă și devastatoare pe firul transparent de ață dintre tragic și comic, glasul cu densități de bocet ancestral (uneori) sau cu gângureli de porumbiță ofensată (alteori), implicarea devotată până la nesăbuință în repetiții, au fost câteva din atuurile Adei la această vastă, colosală și obscenă „ruletă rusească” pe care, zi de zi și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
catolice. Spre plăcuta mea surpriză, Monsegnore Bolonek, născut în Polonia, fusese anterior în misiune la București, îndeplinind și funcția de Decan al Corpului diplomatic, și îl cunoscusem în calitatea mea de director la "Țări vestice". În ce împrejurare? În una comică. În primul rând, să explic modalitatea cum s-a ajuns ca România, țară ortodoxă de la Sfântul Andrei cetire, să aibă Decan al Corpului Diplomatic pe Nunțiul Papal. Prin 1997, decan, conform uzanțelor diplomatice, era ambasadorul cu cea mai mare vechime
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
lumea divertismentului, devenind un fel de vedet). Kissinger a realizat această În mod str)lucit. Poate c), la urma urmelor, talentul lui de actor explic) totul. Bunul s)u prieten Danny Kaye poate fi și un actor serios, dar și comic, În vreme ce lui Kissinger Îi place s) se joace - iar În diplomație chiar prea mult. Actualul ambasador al Israelului a fost sub influența dominatorului Kissinger. Mi s-a spus c) l-a convins pe Simchah Dinitz s) fac) lobby În favoarea unui
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
și aruncați zgomotos În coșuri de gunoi, la New York, momentul amintea gaguri de film mut. La București, zgomotul brutal al capacului metalic care, Închizându-se, Înghițea carne umană, amintea de ghetouri și torturi. La români, efectele erau și nu erau comice, la americani erau doar burlești. Acasă, trei personalități În devenire, Niky Wolcz, artist unic și prieten pe viață, Aurel Manea, strălucitul regizor de mai târziu, și originalul actor Tudor Gheorghe jucau o serie de clovni suprarealiști inimitabili. Mașina descreierării era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
rezonau În spațiu, imaginile erau structurate cu intenția de a nu lăsa spectatorul să privească indiferent. Totul ni se părea posibil, căci posedam acel sâmbure de nebunie artaudiană. Tinerii actori americani, printre care se afla și debutantul Billy Crystal, celebrul comic de azi al filmelor hollywoodiene, erau deschiși și gata să-și asume orice riscuri fizice. Eu aveam avantajul disciplinei și al unei rigori preluate din școala românească: provocam haosul, dar apoi mintea intervenea și Îi dădea formă. Apetitul bestial al
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
cu cortina ridicată. Gongul bătea asurzitor de tare, iar când te așteptai ca actorii să apară, cortina se Închidea brusc și lumina se stingea: era noaptea Încurcăturilor și a glumelor teatrale!!! AMN: În teatru se Întâmplă rar ca forța situației comice pure să se prezinte așa cum e, comic de situație și nimic altceva. Faptul că unul iese pe o ușă și altul intră pe altă ușă exact În același timp este efect În sine, fără sens, fără Încărcătură simbolică sau rațională
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
tare, iar când te așteptai ca actorii să apară, cortina se Închidea brusc și lumina se stingea: era noaptea Încurcăturilor și a glumelor teatrale!!! AMN: În teatru se Întâmplă rar ca forța situației comice pure să se prezinte așa cum e, comic de situație și nimic altceva. Faptul că unul iese pe o ușă și altul intră pe altă ușă exact În același timp este efect În sine, fără sens, fără Încărcătură simbolică sau rațională. Dacă jocul izbutește să capteze absurditatea micii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de bambus, plus câteva cutii de carton de diverse dimensiuni, cam asta era tot) Îi amuzau pe localnici și dialogul teatral se Înfiripa spontan. Câteodată, copiii sau chiar cei În vârstă intrau pe covor și participau dansând la diferite improvizații comice, cu care se identificau instantaneu. Fragmentele din Orghast erau mai dificil de Înțeles și acesta a fost primul semnal al pericolului de a clădi un limbaj prea ermetic, cu simboluri greu de comunicat. Sătenii Începeau să parlamenteze Între ei, găinile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fi rămas Închisă. Ea a participat la câteva ședințe de antrenament Kyogen conduse de șeful școlii, Meșterul Okura. Kyogen e un stil considerat inferior Nô-ului, jucat de obicei În pauzele dintre piesele „grele“ și având scopul să ușureze, prin secvențe comice, atmosfera tragică. Priscilla era când Încântată de studiu, când dezamăgită, căci lecțiile de mișcare sau de voce nu aveau nimic din energia spirituală la care se aștepta, dimpotrivă, păreau reci, tehnice. L-am Întrebat pe Meșter la ce se gândește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
fost un mare succes. Până și azi se vorbește de ea și știu de ce. Pentru că a rupt cu „tradiția Cehov“ obișnuită și cu clișeele de melodramă. Psihologia greoaie a fost Înlocuită de un raport liber de joc, șocant, pentru că era comic. Probabil că din cauza asta a fost considerat foarte nou la vremea aceea. N-am s-o uit niciodată pe Meryl Streep În chip de Duniașa, intrând În primul moment al spectacolului și jucând În plină lumină Întunericul - se lovea de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
bine impostată, și-a permis să spună În plină ședință: „Știm și noi că ofertele de lucru pe care le primește Șerban În străinătate se datorează funcției de director la Național. Profită de cartea noastră de vizită!“. Astfel de remarci, comice În provincialismul lor, m-au ajutat de fapt să demisionez cu mai puțin regret. Când am ajuns la Viena, aproape de sfârșitul anului 1993, am regăsit acolo condiții de lucru care Îmi dădeau bucuria și pasiunea pe care nu le mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
a murit măgarul și nu mai știe cum să-și ducă viața mai departe de unul singur. La care Nastratin Îi spune: „Plânge cât poftești, dar ține aprinsă lumânarea!“. Oedipe la Opera Română (sau un coșmar balcanic revăzut În cheie comică) În 1994, la un an de la demisia mea de la Național, Caramitru mă sună la New York și-mi propune să montez Oedipe la Opera Română, În cadrul Festivalului Enescu. „De data asta nu-ți va pune nimeni bețe-n roate!“, mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
erau victime inocente ale unui tată-monstru, ci, dimpotrivă, acționau și ei egoist, interesați doar să obțină cu orice preț caseta cu bani, ei Înșiși Harpagoni În devenire. În Avarul nostru nu mai era vorba despre o comedie cu un personaj comic, cam bizar și dezechilibrat, ci de o lume rece, o lume a interesului, a lăcomiei, care de fapt Îi caracteriza pe toți. Această lume se reflecta și În scenografia geometrică, rece, ca și În jocul de lumini, care crea un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]