6,333 matches
-
câș, dar tocmai asta îi dădea farmec. Purta părul scurt, retezat la nivelul cefei. Șuvițele cădeau drept și imprecis, ca toată ființa ei, buclate după ureche. Felicia avea gambele lungi, puțin prea lungi chiar, și niște genunchi proeminenți, de fată cuminte. Când urca pe scaun, începea să se foiască, azvârlindu-și picioarele înspre toate punctele cardinale, ca niște suliți. Era frumușică, deșteaptă, neîndemânatică, mai ales când scria poezii la interminabilul curs de dialectologie. Despre sânii ei, nu pot să zic foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de picior, altfel nu le-ar fi zis „colanți“), ba jachete scurte, din imitație de blugi, ba fuste trei sferturi, umflate ca un gogoșar furios, ba câte-un tricou de bumbac cu litere sclipicioase (adus de la sârbi), sub care stătea, cuminte și obligatoriu, sutienul, ba niște bentițe împletite, rotunde, strânse șmecherește în jurul părului. Gloria venise cu toate, mai puțin sutienul. Îi vedeam de departe sfârcurile, parcă ar fi tras de ele cu două minute înainte. L-a recunoscut imediat pe Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nici de sexul meu deja umed de nerăbdare, nici de genunchii ei juliți. Maria își purta sexualitatea cu mândrie, dar fără aroganță. Călca demn, apăsat, puțin aplecată în față. Când întorcea capul, te întâmpina o privire intensă, serioasă, de femeie cuminte și nesupusă. Desenul cădea suplu, îmbietor, scos dintr-o prezentare de modă sau poate din mâinile unui afacerist turc. Mai târziu, când am atașat și-o voce la corpul ăsta nerușinat, cu fundul ușor împlinit, cum îmi plăcea mie (îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu-atât mai bine. Studenții credeau că eu inventasem col-roulé-ul. Ghetele negre, de toamnă, și gata. Nici măcar nu mă pieptănam. Mă simțeam bine în pielea mea, imbatabil. Fusesem înzestrat cu un număr modest de kilograme și-o figură de copil cuminte. Eram tuns scurt, studențește; abia dacă îmi găseai două-trei fire de păr alb. Până și Mihnea mă încuraja: „Robane, tu nu-ți arăți vârsta. Pari mult mai tânăr: la optzeci de ani, o să arăți ca la șaptezeci!“ Am mai adunat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
îl apucau pandaliile. Apărea noaptea în ușă, cu pijamaua lui ceaușistă, bicoloră, dungată, în care mai încăpeau vreo doi și mă ținea în prag, nu mă lăsa să intru. Nu-mi păsa, îl ascultam beat și domol, ca un copil cuminte. În timp ce perora, îi studiam elasticul de la pantaloni: cu noduri groase, succesive, rupt și legat la loc, apoi iarăși rupt, urmărit prin burțile pijamalei cu-o andrea sau un ac de siguranță și scos pe la șolduri, gata de-o nouă cusătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
închiderii?), camerele de luat vederi se întorseseră spre buchetul lui Luchian, iar intensitatea luminii din sală crescuse brusc. Într-un cuvânt, păream de-a dreptul suspecți. M-am așezat între cucoane și Maria, prefăcându-mă interesat de-alt tablou. Stăteam cuminte, cu mâinile la spate; din când în când, îmi aplecam capul, mimând descoperirea unui detaliu prețios. Era un Țuculescu, recunoșteam pătratele portocalii ale florilor, aproape îmi intrau în ochi, dar privirea curgea în altă parte, discret, periferic, spre mișcările Mariei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cusături se turna untură, dintr-o cutie mică, rotundă, metalică: o întindeai ușor, cu degetul, să intre-n găurele fără să lase vreo pată. Când tropoteai iarna la ușă, îi curățai de zăpadă pe preș, cu-o măturică. Periile așteptau cuminți, aliniate sub calorifer; dacă nu mergea căldura, duceai pantofii în bucătărie, sub aragaz, lângă perechile părinților. Și, pe lângă eroism, mai trebuia să pui și respectul. Cu cât ți-era mai greu, cu-atât știai că trebuie să te respecți mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pic de burtă. Sexul mare, energic. Lipsa feselor (o dramă pentru femei, pe care, și dacă ar scrie zeci de tratate, tot n-ai înțelege-o: ce le trebuie lor fund la bărbați?!). Picioarele de fotbalist, lăudabile. Gleznele subțiri. Tălpile cuminți, fără monturi, aliniate pe gresie. Despre degetele de la picioare, ce să mai zic: multe, normale, inerte. Ce poate fi mai trist decât o asemenea priveliște? În tot infernul ăsta de piele și oase, pâlpâia o salvare. Căpătasem sentimentul reconfortant că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le-ai fi recunoscut mai ușor. Noaptea, sigla s-ar fi învârtit și-ar fi luminat frumos, electric, până în larg, ca farul de la Constanța. Nu te-apropiai de ele decât cu treabă. Bodyguarzi în uniforme negre, serioși ca niște gangsteri cuminți, cu bastoane de cauciuc sau pistolul la șold, păzeau intrările, selectând din priviri clientela. Pe spate aveau imprimată denumirea firmei de protecție, cu litere cât pumnul, cauciucate; nume teribile, impresionante, de șerpi, legionari romani sau regizori cu sonorități mafiote: Anaconda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o ciudățenie rămasă de pe vremea lui nea’ Nicu. Suna glorios, ca o recompensă nemeritată, doar pentru profesori. Munceai douășpe luni pe an, dar încasai banii ca și cum ar mai fi fost una acolo, invizibilă pentru majoritatea oamenilor; pe-asta o așteptai cuminte acasă, nu trebuia să miști un deget și venea purcoiul de lei. Așa începeau vinovățiile, te simțeai ca un borfaș prins noaptea cu sacul pe stradă. Lumea se uita cu invidie la tine, când venea vorba de sărbători: „Cum, ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dedesubt. Mai lipsea doar partea tehnică, aparatura. Adică un computer performant.“ „Cum ai făcut rost de el?“ „Era deja aici. Cât te-ai bălăcit tu prin cadă, eu am lucrat pe laptop. La noi, la «Hanul cu Tei», dacă ești cuminte și-ai rezultate bune, pleci cu calculatorul acasă.“ „Întotdeauna m-am gândit că «Hanul cu Tei» e-o cârciumă, nu o galerie de artă...“ „Nu fi mitocan!“ „La noi la facultate, n-ai cu ce să pleci: sunt vreo patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ai zis mai devreme, că veneam și eu.“ „Ești măreț, ce mai. Îți rămân dator, bătrâne. Ne socotim acasă, când ne-ntoarcem.“ „Las-o-ncolo de socoteală, că nu stau băieții-n banii tăi. Mă rezolv eu cu ei, fii cuminte. Doar la moșu’, un Bizzarinni 500 GL pe roșu. A ieșit în serie limitată la Burago. Vezi să aibă și baterii. Și-l mișcăm împreună prin curte!“ „Mulțumesc, boierule! Ne vedem în București. Te pup!“ „Auzi, și-ncă ceva: încetinește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
minte. Atunci mă simțeam cel mai bine, când controlam situația, despărțit de realitate printr-o pojghiță subțire și rece. „Nimic prin ziare. Nu suflă o vorbă despre cutremur.“ În timp ce mă asculta, Maria a îmbrăcat un tricou alb. O piesă simplă, cuminte, fără inscripții; i se lipea de sfârcurile ude. „Hmm...“, am zis, aplecându-mă respectuos, „Miroși proaspăt, a șamponuri alese.“ „Ylang-ylang, avocado și merișor. Mulțumit?“ Nu i-am răspuns, în schimb am sărutat-o pe gură, răpindu-i și ultimele picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lui Mihnea, noaptea. Inegalabilă, cu cearșafurile alea colosale peste fotolii. Jurai c-ai nimerit la reuniunea fantomelor. „E-ntreagă?“, s-a interesat el. „Pare.“, am convenit. „Acum, uite-aici.“ A apăsat pe-o altă tastă și imaginile s-au așezat cuminți pe laptop, patru: câte una-n fiecare colț al ecranului. Dormitorul, holul, bucătăria, intrarea din față. Păreau toate acolo, le recunoșteam fără probleme, până și pubela se-afla la locul ei, cu Brutus tolănit pe capac. I se zărea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
băga cineva în față sau zicea măcelarul că nu mai ajunge carnea. Atunci, femeile chiuiau, bătrânii se trozneau cu sacoșele în cap, țigăncile loveau cu puradeii lor în stânga și-n dreapta, să-și facă loc prin mulțime. Doar copiii stăteau cuminți, călcați în picioare. „La Cârnați Mulți“ purta o semnificație simbolică pentru Maria. De-acolo veneau bunătățile în copilărie, când se întorceau părinții de la serviciu. Din punga cu cârnați sau tacâmuri, ieșeau uneori bomboane cubaneze și tablete de „Cavit“, tocmai bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să treacă dincolo, cu pantofii într-o mână și costumul în cealaltă. Îl purta pe braț, la dungă, cum fac ospătarii cu șervetul; sacoul stătea smirnă, cu un mic umeraș de lemn băgat pe dedesubt. A închis ușa după el, cuminte și respectuos. Eu am fugit să mă bărbieresc. Mă aștepta o corvoadă, al doilea lucru care mă scotea din pepeni, după a face baie. Uram apa, era suficient să mă uit la un pahar plin și începeam să mă sufoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Dacă vrei premiu, vorbește cu mine.“ I-am ars o palmă, îndemnându-l să intrăm. Nu-ți venea să caști gura, ploaia măruntă și rece trecea prin trei rânduri de haine. Mihnea a apăsat clanța și ușa s-a deschis cuminte și-ascultătoare, ca în fața unor oficialități. Cunoșteam sistemul de securitate al clădirii, îmi povestiseră despre el oamenii lui Scurtu. Uniunea își ținea sub cheie funcționarii și bunurile, ca pe niște cărți de la 1700. Nimeni nu ieșea, până nu se făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
fermoar de fier. La ora de română ni se dictau compunerile, cu muncitorii în halate albastre și fabrica zumzăitoare unde urma să fim și noi angajați. Totul zumzăia în comunism: fabricile, albinele, hidrocentrala, până și fusta tovarășei învățătoare, sub privirile cuminți ale băieților. Se citeau poezii patriotice, despre viitor, încăpeam cu toții în vocea caldă a profesoarei. Nu știai ce meserie să alegi, oferta curgea melodios și variat: miner, paznic, filatoare, chimist, șofer de basculantă, bobinatoare, tipograf, vânzător la „Alimentara“. Eu căutam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mergea cu femeile, centrul micului meu univers imaginar. Le alegeam cu grijă și blândețe, pregătit să le depăn câte-o poveste (uneori, să și ascult): o privire vioaie sau lăsată ostentativ în jos; un tremur imperceptibil al vocii; o fustă cuminte, la mijlocul distanței dintre genunchi și coapse. Pe cele mai îndrăznețe le găseam pe calorifere, bâțâindu-și nerușinat picioarele. Păream un băiat bun, timid, aproape că-mi venea și mie s-o cred. Nimeni nu mă găsea complicat sau periculos. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
când ne dădea restul cincizeci de bani la o franzelă. Tanti Leana venise odată cu cartierul, ne născusem toți în poala ei ca într-o copaie blândă de cocă și-asfalt. Pe sub halatul de amidon, pulpele puternice fremătau, așteptându-ne capetele cuminți și lipicioase. Mâinile ei miroseau, desigur, a pâine, iar brațele atletice, cu care ne frământa mințile (și poate nu doar pe ele), tot a pâine. Era și greu să miroși a altceva, cu fabrica peste drum, dincolo de blocuri, pe „Ilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cu vergeturi, alții doar cu-o urmă de talpă pe cur, ca-n desene animate. Nu scăpa nimeni. O pățeam cu toții, prin rotație. Asta nu ne împiedica să venim aproape, de fiecare dată când ne-auzeam numele. Așa sunt copiii, cuminți și bucuroși, răi și plini de speranță. Cezar, mai ales, își închipuia că o să fie lăsat să pună și el mâna; nu știu de unde venea convingerea asta a lui, clară și liniștită, dar credea dumnezeiește-n ea: „Băi-băi, odată to-tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
grăbit, neexperimentat, o atingea pe fese pe Maria cu sexul lui mic și curat, învelit în prezervativ. Maria se lăsa împinsă fără un cuvânt, plăcerea nu exista, dar mândria și bucuria de a-și împărți corpul cu băiatul acela frumos, cuminte și-aproape nevinovat o înlocuiau cu egală putere. Povestea asta e scurtă, a avut loc demult și-a trecut atât de repede, încât nimeni nu-și mai aduce aminte de ea. Aș fi vrut să fiu prezent în toate locurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de lemn ricoșau în pereți, dar nu mai simțeam nimic în afară de nerăbdare. Îi ciupeam sfârcurile prin bluza mulată și-o mângâiam cu toată palma pe sex. Ne tăvăleam pe parchetul laminat, în căldura și umiditatea reglată de senzori. Scaunele dormeau cuminți, fiecare cu epoca și prețul lui de catalog, iar covoarele franțuzești, arabe și persane agățate de pereți înghițeau orice sunet. Decorul îți întindea brațele, parcă tăiase cineva o sufragerie din muzeul Jacquemart-André și-o aruncase în Bucureștiul de beton ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe poziție. Iarna, jaluzelele clănțăneau în vânt, ca dinții proaspăt puși ai unui pensionar. N-aveam prieteni (puținii pe care i-am fi putut numi astfel urma inevitabil să fie pierduți pe drum), nu ne căsătorisem, nu făcusem copii. Trăiam cuminte, într-o nesiguranță liniștită. Nu eram gata să devin „tată“, nu mă simțeam pregătit să plec din țară (asta, înainte de 1989, se chema „fugă“ și se pedepsea cu închisoarea), nu mă simțeam pregătit pentru nimic, de fapt. În unele zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și niște papuci muștar, decupați la degete: pe-acolo țâșnea șoseta, mototolită ca un căluș. Ansamblul strâmt și neaerisit demara o dată la cinci zile spre piață, de unde se întorcea cu-o pâine și-o plasă de cartofi. Doamna Matei era cuminte ca un cadavru, n-o auzeai niciodată. Locuia într-o casă-mausoleu, cu draperiile trase și mobilierul pietrificat în parchet. Acolo se plătea și întreținerea, ghinionul sau o glumă proastă o înzestraseră pe biata femeie cu funcția etern-provizorie de administrator. Becurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]