9,274 matches
-
ca și cum interpreta un rol, își transformă mâna într-o mască încruntată de indignare și mânie...PRIVATE Tom își înălță mâna cu palma deschisă și vorbi: — George, îmi pare rău. Am venit aici ca s-o întreb pe Diane ceva în legătură cu domnișoara Meynell. Nu am mai fost niciodată în casa asta. Nu am vorbit niciodată cu Diane, cu excepția unei dimineți când am schimbat câteva cuvinte la Băi (Tom simțea că e esențial să fie absolut sincer, pentru cazul când întâlnirea lor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spuse: — Stai jos! Așază-te acolo! Îi indică un scaun de la perete, lângă pian. Diane se supuse, ducându-și mâinile la gât. Își scoase colierul de metal și îl așeză pe capacul pianului. — George, ascultă-mă, reîncepu Tom. Cine e domnișoara Meynell? întrebă George, continuând să se încrunte. — Hattie Meynell... o știi... nepoata lui John Robert... — A, ea. Dacă vorbești despre ea spunându-i domnișoara Meynell, atunci și când te referi la Diane trebuie să-i spui doamna Sedleigh. Nu găsești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
colierul de metal și îl așeză pe capacul pianului. — George, ascultă-mă, reîncepu Tom. Cine e domnișoara Meynell? întrebă George, continuând să se încrunte. — Hattie Meynell... o știi... nepoata lui John Robert... — A, ea. Dacă vorbești despre ea spunându-i domnișoara Meynell, atunci și când te referi la Diane trebuie să-i spui doamna Sedleigh. Nu găsești? Ce voiai să afli despre domnișoara Meynell? — Oh, George - dac-ai ști în ce bucluc am intrat - și am fost un dobitoc sinistru... nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se încrunte. — Hattie Meynell... o știi... nepoata lui John Robert... — A, ea. Dacă vorbești despre ea spunându-i domnișoara Meynell, atunci și când te referi la Diane trebuie să-i spui doamna Sedleigh. Nu găsești? Ce voiai să afli despre domnișoara Meynell? — Oh, George - dac-ai ști în ce bucluc am intrat - și am fost un dobitoc sinistru... nu fi supărat pe mine... mă întrebam dacă tu și Hattie sunteți... dacă vă cunoașteți... — Nu, răspunse George. Nu o cunosc. Am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
aproximativ un minut, înainte de a fi ridicat storurile și a fi început voi să cântați. Cele zece minute petrecute de tine cu doamna Sedleigh au fost mult mai lungi și, aș spune, mult mai interesante decât întreaga mea comunicare cu domnișoara Meynell. O.K.? — Doamna Sedleigh îmi spunea că ai văzut-o dezbrăcându-se, presupun că asta a fost la mare... — Doamna Sedleigh ar face bine să-și mai țină gura aia împuțită. Am văzut-o o dată în combinezon, prin binoclu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ești satisfăcut? — Da. — Mă crezi? — Da, George. Dar de ce te interesează perversa aia mică? E amanta ta? — Nu. Și nu e o perversă mică. — Întrebările pe care țineai să le pui doamnei Sedleigh vădesc că nu prea ai încredere în domnișoară. Se poate să nu fie încă perversă, dar va deveni foarte curând, așa încât ai face bine să te grăbești. — E o fată inocentă. — Așa crezi tu? Mă rog, poate că e. Eu nu sunt împotriva ei. Numai din cauza... Am primit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
imprevizibil i se înfățișa acum viitorul și cât de neclară era semnificația acestei mărunte acțiuni. Hattie coborî la șapte treizeci. John Robert, aflat în bucătărie, îi aruncă o privire. Fata arăta obosită și palidă, dar îmbrăcase un capot cafeniu, „de domnișoară“, pe care i-l împachetase Pearl în valiză, și se pieptănase cu părul ridicat în creștet. La întrebările lui în legătură cu ce ar prefera să mănânce la micul dejun, răspunse că nu dorește decât o ceașcă cu cafea. Apoi îl anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tine la Papuc. Nu de Papuc îmi pasă mie! La Pearl vreau să mă întorc. Nu ați vrut să ascultați ce am încercat să vă explic ieri... — Nu crezi că e timpul să te lași de Pearl? Acum ești o domnișoară în toată regula. Ce frumos ți-ai pieptănat părul! — Spuneți „să mă las de Pearl“, ca și cum ar fi un obiect sau o deprindere rea! Mă rog, într-un fel asta și e. Ai crescut prea mare pentru ea. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sus? — Nu știu unde e. — Cred că ai fost cu ea. — O, Tom, încetează, folosește-ți mintea, nu fi nebun! Hattie nu-i aici. Atunci, ce... Există două femei în casa asta, deși știu bine că tu nu ai remarcat decât una. Domnișoara ta, stăpâna, a plecat. Eu, așa cum îmi stă bine în situația mea de prieten al eroului principal, m-am culcat cu camerista. — Te-ai... o, Emma... — Ești șocat! — Nu-mi place prezența ta aici. După câte știu, nu ai nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Da. Era de părere că te-ai purtat mizerabil. Se referea la petrecerea aceea destrăbălată, pentru care lumea m-a acuzat pe mine. Tom, cu discreția lui obișnuită și cu bunele lui maniere, a avut ideea de a-i cânta domnișoarei o serenadă, împreună cu bețivanii lui. Nu-i adevărat, se apără Tom. Nu? întrebă Brian. Și joi seara unde ai fost? — La Diane Sedleigh. — Poftim! exultă George. — Dar nu-i ce credeți voi... Când am sosit eu, păreați să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mi-aș putea schimba complet viața, de m-aș putea reînnoi și transforma. Doamne, ajută-mă să-mi îndrept viața. Dac-aș putea afla un loc dincolo de vanitatea personală, uneori mi se pare atât de aproape, gata să-l ating. Domnișoara Dunbury mi-a spus că l-a văzut pe Hristos așteptând-o de cealaltă parte, dar cum poate să fie adevărat? Doamne, fie-ți milă de mine. Ce fericiți sunt cei săraci cu duhul, Doamne, fă-mă să fiu sărac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea era foarte bine. Mai stătu un timp gândindu-se la George. Se simțea înduioșat și exaltat. Se întreba: „Oare i-am dat răspunsul cel drept? De fapt, ce voia?“. Își luă cartea de rugăciuni și își aminti cum ținuse domnișoara Dunbury lanterna în fața buzelor lui, ca să-i poată citi cuvintele, atunci când se oprise curentul electric. Îngenunche și citi cu glas tare rugăciunea pentru cei cu conștiința încărcată. După ce fugise de la Belmont, Tom pornise încet înapoi spre Travancore Avenue. Îi venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
afla la această vreme, după cum voi arăta mai încolo, în totală eclipsă. Brian se învârtea de colo-colo, spunând cu satisfacție: — Ce de-a bani aruncați pe fereastră, noroc că nu plătesc eu! Pearl a fost de față, în chip de domnișoară de onoare neoficială, iar Emma și-a jucat rolul de cavaler de onoare. Tom i-a cerut să cânte, dar Emma a refuzat categoric. Nu s-au ținut discursuri. Prilejul, așa cum se întâmplă la multe nunți, a reunit laolaltă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
secolul XX Marguerite Yourcenar, cea din ampla trilogie dedicată Labirintului lumii. Așa, de pildă, în textul de deschidere, un copil își însoțește mama în vizitele întreprinse de aceasta din urmă la prietenele ei aparținând vremurilor deloc îndepărtate când era încă domnișoară; aici admiră bibelouri și goblenuri în timp ce se pregătește să atace, laolaltă cu pisica gazdei, o brânzoaică. Apoi trece, tot de mână cu mama, pragul unui magazin de confecții unde femeile-manechin, albe, perfide și perverse, cum le încondeiază prozatorul, vor nici
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vor fi oameni, le vom da numai un obraz, o mână, un picior, numai pe acelea care le vor fi necesare în rolurile lor. Bruno Schulz I Mama sa avea o mulțime de prietene de pe vremea deloc îndepărtată când fusese domnișoară și nu le putea da uitării numai fiindcă acum nu mai era. În plus, avea o mulțime de treburi, așa că umbla mult prin oraș și Nestor o însoțea, țop-țop-țop, fără să crâcnească. Prietenelor mamei trebuia să le spună tanti, deși
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
când făcea aluzii discrete la formula cu care prefera ca lumea să i se adreseze. Știți spunea c-un râset jenat -, eu n-am fost niciodată măritată. Așa s-a-ntâmplat. Așa că, orice s-ar zice, se cheamă că sunt domnișoară. Asta este, nu pot să schimb eu lucrurile... Mama se amuzase, în felul ei reținut, de pretenția comică a vecinei, întrebându-se cam ce vârstă ar putea să aibă vecina ei bucovineancă. Cu puțin înainte de a muri aflase întâmplător că
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vizibilă: ei, nu-i chiar așa de mare diferența de vârstă între noi două. Lucian o invitase să ia parte la parastasul de un an și de atunci n-o mai întâlnise. Trebuie că era de mult oale și ulcele domnișoara Saicovici. Din păcate, locuința unde au stat ai lui n-a fost proprietatea lor. A fost închiriată. N-a mai rămas aproape nimic din lucrurile lor. Doar etajera, cărțile, inclusiv volumul Șahul miraculos. Partide celebre pe care n-a mai
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tăcute. Acestea au ajuns acasă la Lucian, iar mobila părinților a aruncat-o fiindcă era veche și uzată, în cea mai mare parte cumpărată la mâna a doua... Lucian nu știe de ce n-a mai trecut s-o vadă pe domnișoara Saicovici. A fost o femeie destul de educată, ar fi avut despre ce să discute cu ea, și ea ar fi fost, parcă o și vedea, surprinsă și încântată să-l vadă la ușa garsonierei ei. Și totuși n-a căutat
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
vadă la ușa garsonierei ei. Și totuși n-a căutat-o niciodată. De ce? Probabil prăpastia dintre generații, își spune... Dar timpul șterge orice diferență, nivelează totul. Acum n-ar mai fi nicio prăpastie, ei fac parte cu toții, Lucian, părinții și domnișoara Saicovici, din aceeași generație. Dacă mama l-ar întreba, l-ar durea să-i spună că mobila lor a fost aruncată. Oricât de rău ar fi arătat, mama se atașase de mobila aceea. Era a ei și se mândrea că
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
acela care ți-a aparținut sau te obișnuiseși cu gândul că îți aparține; după care a venit scadența și acum nu mai e al tău. Probabil că de aceea Lucian n-a mai vrut să treacă s-o vadă pe domnișoara Saicovici. Nu din cauza prăpastiei dintre generații. Ci fiindcă garsoniera ei prea era aproape de apartamentul părinților, unde locuiau acum niște străini. La doar doi pași se afla ușa lor, atât de familiară. Ușa aceea pe care mama se dusese s-o
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
aniversare la ea acasă. Stânjenit peste măsură, își aprindea o țigară și sufla nervos fumul: Probabil că ți s-a povestit câte ceva despre mine, dar cu siguranță că ți s-a ascuns ce era mai important. Am destule defecte, dragă domnișoară. Primul este că sunt însurat. Al doilea... Nu știu dacă e destulă lumină aici ca să se vadă. Al doilea e că am adunat un număr de ani... Femeile însă se arată rareori descumpănite în astfel de situații. Primul defect se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
insistat bătrânul vagabond. "A douăsprezecea?" Una dintre liceene a catadicsit să dea rece din cap, privind ostentativ în altă parte; cum s-ar zice: mda, ești pe-aproape, insistă. Era ca și cum bătrânul vagabond le-ar fi întrebat: ce carte citiți, domnișoarelor? Și ele i-ar fi arătat plictisite coperta: poftim, Structurile antropologice ale imaginarului! Că tot nu-nțelegi nimic!... Cam așa ar veni. Bătrânul cel trențăros n-a mai insistat. "Cum s-au dus anii!", a vorbit el de unul singur
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
țină pe urmele tale, că de... Nu se știe de unde sare iepurele - a continuat să-l tachineze sora, furându-l cu coada ochiului... La magazie, un „majur” cu fața zâmbitoare i-a luat în primire de la intrare: Bine ai venit, domnișoară! De când aștept să-mi calci pragul, da’ singurică, nu... Asta nu se poate întâmpla niciodată, fiindcă mereu sunt la brațul unui erou - a răspuns sora, strecurându și mâna cu gingășie pe sub brațul lui Toaibă. Majurul l-a fulgerat cu o
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
lui... Dacă vrei să știi, pe noi nu ne interesează poveștile dumitale, ci ținuta de invalid - l-a luat din scurt sora, înțepându-l cu o privire aspră. Majurul s-a făcut stacojiu la față: 78 Mă iei cam repede, domnișoară. Repede, nerepede, noi vrem hainele și alta nimic. Ba... mai dorim ceva. Ce mai vreți de la zilele mele? Să-i faci un baston frumos, tot pe măsura lui, și la plecare să-i dai hrană rece pentru o săptămână. Cred
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de pierderi. Dar Cătălina a mai cunoscut pe cineva, acolo, în spital. Era sublocotenentul în rezervă Gheorghe Mănoiu, învățător în comuna Bălești, tot din județul Gorj. - O, dar dumneavoastră, domnule sublocotenent, trebuie că sunteți fratele fostei mele colege... - Așa este, domnișoară... sublocotenent, sunt fratele ei. Stând mai mult de vorbă, pluralul adresării s-a transformat pe nesimțite în singular. Cei doi au început să-și spună pe numele de botez și să se tutuiască. La fel de firesc a răsărit și sentimentul prieteniei
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92337]