14,427 matches
-
care vor acorda susținere tiranului eshatologic încă din primele momente ale domniei sale. Cele trei popoare menționate sunt dușmanii tradiționali ai Israelului. De altfel, ei l‑au sprijinit pe regele Antiochos al IV‑lea în campania sa împotriva Ierusalimului. Așadar, vechii dușmani ai Israelului vor deveni, la sfârșitul veacurilor, cei mai apropiați aliați ai tiranului. Puternic prin această susținere, tiranul va scoate din rădăcină alte trei coarne: Egiptul, Siria și Etiopia, care, într‑un prim moment, vor încerca să i se împotrivească
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Puterea avea deci tot interesul să țină sub atentă supraveghere acest domeniu al vieții private capabil, în orice moment, să răstoarne ordinea publică. De aici riscul, la care se expunea orice formă de religiozitate nouă, de a fi denunțată ca dușman al establishment‑ului. „Pentru oricine vrea să pună în discuție autoritatea profetului taumaturg, acuzația de vrăjitorie era de departe cel mai eficient instrument defăimător.” Aceleași acuzații revin în CC 2, 49 și 6, 40. În răspunsul său, Origen îi reproșează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scară cu mai multe trepte a binelui și o alta, la fel de diversificată, a răului. Personificarea binelui este Isus, Fiul lui Dumnezeu, „izvor nesfârșit de transformare, de vindecare și de îmbunătățire pentru neamul omenesc” (6, 45); personificarea extremă a răului este dușmanul lui Cristos, Anticrist, „fiul diavolului”. Profeții au anunțat venirea celor doi, pentru binele tuturor credincioșilor. Strategia răului este de a acționa totdeauna incognito. Potrivit spuselor lui Origen, Anticristul își va ascunde identitatea sub masca semnelor și minunilor pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este vorba de o viziune spiritualistă, proprie tradiției alexandrine, care abandonează provizoriu cadrul eshatologic și plasează figura adversarului lui Cristos într‑un context „metafizic”. Așa cum adevăratul Cristos continuă să se întrupeze în Evanghelie (totalitatea Scripturilor) după învierea sa, tot astfel dușmanul său se instalează, încă de pe acum, în „templul” Scripturilor, propunând doctrine opuse celei adevărate, dar care se dovedesc extrem de cuceritoare. Anticristul este acest fals Logos care locuiește ilegitim în Biblie. Dimensiunii ereziologice a lui Anticrist Origen îi adaugă deci dimensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
apă limpede; norii se opresc deasupra capetelor lor, ferindu‑i de arșița soarelui; munții se apleacă și se fac câmpii; un înger al lui Dumnezeu îi călăuzește de‑a lungul întregii lor călătorii. Marșul lor are și o dimensiune militară. Dușmanii întâlniți în cale sunt pur și simplu sfărâmați; orașele distruse, devastate. Toate acestea cu îngăduința lui Dumnezeu (vv. 941‑988). Înainte ca oștirea sfinților să intre în Ierusalim, tiranul care l‑a învins pe Nero fuge către nord. Este prins
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cel dintâi distinge între grupul credincioșilor „lași”, „inferiori” (oiJ deiloi;), pe care Cristos însuși îi sfătuiește să fugă de Anticrist, de teama apostaziei, și grupul credincioșilor care vor rezista până la capăt. Admițând că este cu mult mai folositoare fuga din fața dușmanului decât înfruntarea lui, de vreme ce miza este mântuirea spirituală, Chiril legitimează dezertarea. Cel care își simte neputința să renunțe și să se retragă; dimpotrivă, cel care se consideră suficient de puternic pentru a înfrunta Răul în persoană, diavolul întrupat, să rămână
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fi exercitat mai curând o anumită influență asupra lui Pseudo‑Efrem, atât în privința construcției scenariului, cât și în privința personajului principal. Într‑adevăr, în cele două apocrife, Anticristul își face apariția sub masca unui conducător generos și tolerant, a unui judecător, dușman al nedreptății și a unui filozof care se remarcă prin blândețe și filantropie. Dar toate acestea nu sunt decât o fațadă în spatele căreia se ascunde, în realitate, un monstru. Caracterul monstruos al personajului se descoperă după preluarea puterii, fapt ce
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
seminția lui Iuda din care să se nască [la cea dintâi venire]. Caracterul împărătesc al acestei descendențe este limpede arătat de binecuvântările lui Iacob rostite fiului său Iuda: „Iuda, pe tine să te laude frații tăi, mâinile tale în ceafa dușmanilor tăi. Fiii tatălui tău se vor închina ție. Pui de leu, Iuda! Dintr‑o mlădiță, fiul meu, ai crescut; te‑ai trântit și ai dormit ca un leu, ca un pui de leu; cine‑l va trezi? Căpetenie nu va
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevărate, ci înșelătoare, menite să aducă rătăcire celor fără de lege ca și el. De va putea, îi va îndepărta și pe cei aleși de la iubirea lui Cristos. La început el se va arăta bun, milostiv, blajin, pios, iubitor de pace, dușman al nedreptății. Va respinge darurile ce‑i vor fi făcute, idolatria, va pretinde că iubește Scripturile, va arăta respect preoților, va cinsti pe bătrâni, nu va accepta depravarea, adulterul, nu va ține seama de calomnii și nu va crede în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui și îl vor proclama rege. Apoi, el se va semeți în inima sa și cel blând se va face aspru, cel care căuta iubirea fără milă se va face; cel cu duhul smerit se va face mândru și sălbatic; dușmanul nedreptății îi va prigoni pe cei drepți. O dată proclamat rege, va pregăti războiul și va lovi, plin de mânie, alți trei regi: al Egiptului, al Africii și al Etiopiei. Apoi va rezidi templul Ierusalimului: îl va ridica în foarte puțină
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dreaptă va fi numărul 666 (Apoc. 13,18). Eu unul cred - dar nu sunt sigur de aceasta, căci pot fi găsite multe nume care să se potrivească acestui număr -, că semnul înscris ar putea fi ARNOYME, căci de acum înainte, Dușmanul cel fără dreptate [lucrează] prin slugile sale, adică prin idolatri care vor sfătui această nelegiuire martirilor lui Cristos: „Leapădă pe Dumnezeul tău cel răstignit!” Aceasta va fi pecetea vremii Vrăjmașului binelui, având semnificația: „Mă lepăd de Creatorul cerului și al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
se va lupta cu egiptenii, libienii și etiopienii, distrugând aceste trei coarne din cele zece, el va afla că se ridică împotriva lui război dinspre Orient; va alerga cu oștiri nenumărate pentru a spulbera și a ucide pe mulți dintre dușmanii săi și își va așeza cortul la Apendo, aproape de Nicopolis, odinioară numit Emmaus, acolo unde începe partea muntoasă a Iudeii, ca să poată înainta pas cu pas spre muntele Măslinilor și Ierusalim [...]. Va ajunge, așadar, până în vârful muntelui Măslinilor, numit „sfânt
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
logici, orice creștin care nu respectă regula fidei garantată de episcop devine, evident, un schismatic și implicit un Anticrist: „Novațian este și el în afara Bisericii. El lucrează împotriva păcii și a milei creștine, de aceea el trebuie numărat în rândul dușmanilor și anticriștilor. Domnul nostru Isus Cristos, atunci când a spus în Evanghelie că cei care nu sunt cu el sunt împotriva sa, nu s‑a referit la vreun anume tip de erezie, ci a arătat că, fără nici o excepție, toți cei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el sunt împotriva sa, nu s‑a referit la vreun anume tip de erezie, ci a arătat că, fără nici o excepție, toți cei care nu sunt de partea sa și nu se adună în jurul său, ci îi împrăștie turma, sunt dușmanii săi” (Ep. 69, 1). În concepția lui Ciprian, termenul „anticrist” nu este decât o etichetă sinistră pe care o folosește în identificarea și distrugerea unui adversar, cu intenția unică de a păstra puterea absolută în sânul comunității din Cartagina. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu putință (20, 9, 3): Dar cine este această fiară? Problema aceasta ar avea nevoie de o cercetare atentă. Să spunem cel puțin că nu este împotriva dreptei credinței să vedem în aceasta însăși Cetatea cea nelegiuită și poporul necredincioșilor, dușmani ai poporului credincioșilor și ai Cetății lui Dumnezeu. Chipul său îmi pare a fi prefăcătoria lui, în oameni, vreau să spun, în cei care par credincioși, dar trăiesc necredincios. Ei se pretind, de fapt, a fi ceea ce nu sunt, se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
exclusiv din desăvârșiți, adică din oameni fără pată din punct de vedere moral și spiritual. Păcătoșii sunt, așadar, excluși din această venerabilă și imaculată instituție, din pricina condiției lor. Idealul donatiștilor, ca al oricărei mișcări elitiste din epocă, rămâne martiriul, iar dușmanul lor necruțător, puterea laică identificată, desigur, cu Imperiul Roman. Biserica donatistă are la origine situația dramatică pe care persecuția lui Dioclețian a creat‑o în sânul comunităților creștine din Africa (303‑305). În timpul acestei persecuții, nu doar unul dintre episcopii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a stabilit numărul anilor care se vor scurge până la venirea lui Cristos și a enumerat cu claritate toate nenorocirile care se vor abate asupra iudeilor, din pricina refuzului lor de a crede. Și atunci, firește, urându‑l pe Dumnezeu și fiind dușmani ai adevărului, ei pretind cu nerușinare că nu este profet cel care a prorocit acestea și atâtea altele, crezând că propria lor declarație este de‑ajuns ca să le confirme minciuna”. Toate pasajele legate de mitul Anticristului trebuie citite din perspectivă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atunci va veni sfârșitul. Dar, văzând puterea pe care încă o avea cultul idolilor, el a spus, respectând învățătura Domnului, că va fi nimicită întâi de toate puterea superstiției și propovăduirea mântuitoare va străluci pretutindeni, și apoi se va arăta dușmanul adevărului”. Potrivit acestei interpretări, nu Anticristul este cel „oprit” de katechon, ci omul însuși. Și de cine este el oprit? De „puterea superstiției”, adică de idolatria încă neînlăturată de pe fața pământului. Propunând această soluție, Theodoret dă dovadă de originalitate, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atunci va veni sfârșitul. Dar, văzând puterea pe care încă o avea cultul idolilor, el a spus, respectând învățătura Domnului, că va fi nimicită întâi de toate puterea superstiției și propovăduirea mântuitoare va străluci pretutindeni, și apoi se va arăta dușmanul adevărului. „Pentru că taina fărădelegii se și lucrează” (2Tes. 2,7). Unii au afirmat că cel numit „taina fărădelegii” este Nero, ca unul care a fost un artizan al fărădelegii. Eu cred că apostolul are în vedere, în mod clar, ereziile
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2,10‑12). Așadar, părintele și stăpânul răului va veni pentru toți cei care s‑au împotrivit propovăduirii adevărului. Și pentru că iudeii, luptând pentru cauza lui Dumnezeu, după cum spun ei, l‑au pironit pe Domnul pe cruce, ca pe un „dușman al lui Dumnezeu”, venirea Anticristului va fi dovada cea mai clară a nelegiuirii lor. Cristos Domnul, fiind Dumnezeu adevărat și Fiu al adevăratului Dumnezeu, s‑a numit pe sine „Fiul Omului” și „Omul”, luându‑și numele de la natura văzută. El
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adică se va autoproclama „dumnezeu tare și puternic”. Cu toate acestea, cei care l‑au răstignit pe Domnul, pentru a se fi numit pe sine „Fiul lui Dumnezeu”, vor crede în cel care va veni, dovedindu‑se cei mai mari dușmani ai adevărului și artizani ai minciunii. Iată de ce, Cel Preaînțelept va îngădui să se arate ucigașul. Căci, de bună seamă, dacă aceasta nu ar fi fost voia lui Dumnezeu, el nu s‑ar fi arătat. Nu numim voința „lucrare”. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și a iudeilor. Printr‑un singur gest el îl va nimici [pe Anticrist] și va vindeca boala iudeilor. „Căci el va trimite pe Ilie Tesviteanul să dea în vileag înșelăciunea aceluia și să vestească venirea Domnului său.” (Ml. 4,5) Dușmanul adevărului va imita aproape perfect parusia Domnului, alegând un corp omenesc demn de lucrarea sa nelegiuită și va înșela oamenii prin minuni mincinoase. Dumnezeiescul apostol ne‑a arătat limpede acestea, în epistola trimisă tesalonicenilor, în care spune: „În privința venirii Domnului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
3‑8. Primul, haosul general care se manifestă printr‑o totală pervertire a moravurilor, prin absența oricărei legi morale și prin dominația forței violente: „După foamete, ciumă și războaie între popoare, [pământul] va fi stăpânit de prinți însetați de avuții, dușmani ai adevărului, ucigași ai fraților lor, înșelători, vrăjmași ai celor credincioși, plini de mândrie și iubitori de arginți [...]. Oștirile lor vor aduce mari tulburări, fugă [în deșert] și vărsare de sânge” (cap. 4). Apoi, un rege aprig își va face
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
GnR 11, 6). În 4 Ezdra 13,40‑50 (scriere care datează din secolul I d.Cr.) găsim un alt martor important al acestei legende. Ezdra vede în vis un personaj extraordinar care iese din apele mării, pentru a lupta împotriva dușmanilor săi. El „se face un munte mare” (13, 6), iar din gura sa ies flăcări care transformă în praf imensa mulțime. Apoi cheamă la el o altă mulțime, „pașnică [de data aceasta]”: Acestea sunt cele zece triburi care au fost
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
până nu vei trece apele învolburate ale Eufratului. Zboară la poporul care locuiește acolo și aruncă‑le epistola aceasta” (77, 21‑22). După ce le amintește pricina suferințelor îndurate de iudei de‑a lungul istoriei, după ce le promite pedepsirea exemplară a dușmanilor, Baruh adaugă: „Să fie, dar, epistola aceasta drept mărturie între noi, ca să va aduceți aminte de poruncile Celui Puternic, ca să mă apere în fața celui ce m‑a trimis. Amintiți‑vă deci de Lege, de Sion și de Țara Sfântă, și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]