56,083 matches
-
pildă, se substituie drugului de salam într-o compoziție care comentează ironic imaginea vitrinei de magazin alimentar. Celei de-a treia căi i s-ar potrivi denumirea de construcție metonimică și ea se referă, în special, la instalațiile complexe, de genul Cîntarea Cîntărilor, în care epica și personajele unei narații preexistente sînt introduse metonimic prin repere plastice minimale, însă perfect definitorii pentru întregul acțiunii. Și, în sfîrșit, cea de-a patra cale este aceea a construcției în sine, indiferentă față de modele
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
de comunicare codificată cu un privitor mai mult sau mai puțin prevenit, o hîrjoană ludică sau o scrutare gravă prin spațiile nelimitate ale posibilului. Mai întîi, ea reprezintă un amplu și complicat ceremonial tehnic, un recurs la memoria arhaică a genurilor, o subtilă convocare la realitatea imediată atît a lumii organice, cît și a regnului mineral. El a fost unul dintre puținii pictori moderni, și acest fapt este valabil nu doar pentru spațiul artei românești, care nu a folosit niciodată culorile
Radiografii în posteritate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9298_a_10623]
-
eficientă de consacrare și ca un garant al eternității, sculptura a fost, într-o bună măsură, pîndită permanent de riscul confiscării oficiale. Dacă nu prin agresiune directă, oricum prin nenumărate forme de presiune subtilă. Din această pricină, puține sînt celelalte genuri artistice în care tensiunile istoriei, sau chiar energiile sale destructive, să se fi manifestat cu atîta evidență ca asupra statuarului. Avînd ca nucleu tocmai această aventură a sculpturii de for, orice dezbatere asupra urbanismului românesc modern ar trebui să propună
Artistul și Orașul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9318_a_10643]
-
să se fi manifestat cu atîta evidență ca asupra statuarului. Avînd ca nucleu tocmai această aventură a sculpturii de for, orice dezbatere asupra urbanismului românesc modern ar trebui să propună o privire integratoare, să aducă în același spațiu toate celelalte genuri artistice, să iasă în stradă și, deasupra tuturora, să semnaleze prezența exemplară a Artistului în Oraș; ca o condiție a existenței orașului însuși, ca o garanție deplină a demnității sale. Faptul că această amplă dezbatere nu s-a realizat încă
Artistul și Orașul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9318_a_10643]
-
de viață de acolo, când avem aici pe pământ forme de viață atât de deosebite de a noastră. Sau, dacă vrem, întâmplări și înțelesuri din viața celor care nu cuvântă. Spre exemplu: Un pește acvatic. A tăiat o găină de gen masculin. în coteț nu mai era nimeni. Vaca e un animal mai vertebrat decât peștele. Dacă vine vreun cățel sau altcineva să-mi spui. Dar pe lângă asemenea giuvaericale, lui Topîrceanu îi plăcea să colecționeze și evocările unor evenimente din viața
Topîrceanu - pescuitor de perle by Dumitru HîNCU () [Corola-journal/Journalistic/9300_a_10625]
-
mai vorbesc astăzi decît copiii și nebunii, iar unul dintre nebunii contemporani care nu se dă în lături să le spună pe nume este rebelul Besançon. Francezul propune ca cele două totalitarisme să fie privite ca două specii ale aceluiași gen tematic, dar un gen avînd două fețe: noțiunile de "ideologie" și de "genocid". În cazul ambelor noțiuni, Alain propune o definiție și apoi, folosindu-se de ea, pune în lumină asemănările și deosebirile dintre cele două totalitarisme. Dacă în cazul
Memoria selectivă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9325_a_10650]
-
copiii și nebunii, iar unul dintre nebunii contemporani care nu se dă în lături să le spună pe nume este rebelul Besançon. Francezul propune ca cele două totalitarisme să fie privite ca două specii ale aceluiași gen tematic, dar un gen avînd două fețe: noțiunile de "ideologie" și de "genocid". În cazul ambelor noțiuni, Alain propune o definiție și apoi, folosindu-se de ea, pune în lumină asemănările și deosebirile dintre cele două totalitarisme. Dacă în cazul definiției pe care o
Memoria selectivă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9325_a_10650]
-
determinările meteorologice ale lecturii. Absolut orice carte bună poate fi citită absolut oricând. În al doilea rând, îmi place să cred că, în măsura în care instituția cronicii literare își asumă un discret rol publicitar, ea nu are voie să-și neglijeze tocmai genul proxim, atât de înrudit, dar atât de deficitar ca promovare. Rațiuni de de nepotism teoretic, la urma urmei. Apoi - iertați-mi elitismul - am mari dubii că tonusul unui recenzent de bună credință se poate întreține exclusiv cu poezie delicată și
Acreditare de presă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9326_a_10651]
-
o engleză educată trista și devoranta istorie a unei iubiri fatale. Nu lipsește, dincolo de macabrul solemn, o fină orchestrație ironică, iar grotescul devine poezie la Robin Fuller. Jon Griggs în Deviation (Deviație, SUA, 2006) intră în jocul unui computer game, genul cel mai cunoscut, cu trupa de commando care lichidează în subterană orice inamic. Doar că aici se produce o "deviație", unul dintre combatanți începe să gîndească în afara programului care l-a creat, să judece evenimentele și să chestioneze propria rațiune
Anonimul român între Dunăre și Mare (II) by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9316_a_10641]
-
cu seriozitate acest fapt. Ce e de mai neiertat în cazul meu este că antrenez în situații atît de false ființe care n-au nici o vină, alta decît aceea de-a nu mă cunoaște: Cella, Leni, Zoe...". E insinuat un gen de voluptuoasă fatalitate. Totul patetic, distins, decorativ...
Centenar Mihail Sebastian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9331_a_10656]
-
celor zece cântece închinate de Tristan Tzara compozitorului francez, teoretician al "Grupului celor șase"; Cornel }ăranu (Tu reviendras I, Cloches sans raison, Cheminées, Partie sans fin și Tu reviendras II pentru voce și pian) își etalează încă o dată afinitățile cu genul liedului ce exhibă acele sensibilități micronice dintre sunete și foneme, dar și subtilitățile formale, macrocosmice de la nivelul profilului unui text poetic și arhitecturii sonore aferentă; Vasile Spătărelu (La mort de Guillaume Apollinaire pentru bariton și pian) fructifică în special conotațiile
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
pune, ca și Dan Dediu, serioase probleme de construcție sonoră, probleme la care găsește soluții binevenite, uneori chiar avântate, iluminate; Felicia Donceanu (Décalcomanies d'apres Tristan Tzara pentru soprană, clavecin și două viole da gamba) se declară adepta teatrului instrumental, gen care o situează, probabil, în cea mai proximă vecinătate cu Tristan Tzara, fie și numai din punct de vedere atitudinal. Așa se face că toți compozitorii au venit la rendez-vous-ul cu poetica dadaistului moineștean cu brațele pline de daruri și
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
populare chipul lui. Mîncai bomboana și astfel îl mîncai pe Ťșefuť. E dacă vreți, o variantă parodică a euharistiei". În fine, alt loc comun al discuțiilor pe temă: "Pe cât de aproape le apar lui Terray și unor ideologi de același gen creștinismul și comunismul, pe atît de îndepărtate le apar comunismul și nazismul. Adică, între Stalin și Dumnezeu e o diferență mai mică decît între Stalin și Hitler". l Întîmplarea face că tocmai în ziua cînd Cronicarul a citit remarcabila conferință
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9345_a_10670]
-
cel mai aseptic dintre spectacolele imaginate. Odată trecut primul șoc, lucrurile au prins să se limpezească și paradoxul și-a pierdut treptat din agresivitate. Prevăzînd o asemenea reacție, regretatul profesor și estetician Titus Mocanu, unul dintre teoreticienii și analiștii acestui gen de artă, explica în catalogul expoziției accepțiunea termenului concret prin sensul originar al cuvîntului latinesc concretum care desemna "agregare exactă a mai multor elemente", înainte de a semnifica "obiect real, palpabil," așa cum îl înțelegem noi astăzi. Arta concretă este, așadar, o
Despre Arta concretă (o rememorare) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9366_a_10691]
-
Simona Vasilache Manuscrisul pierdut e fetișul tradiției romantice, și-al literaturii în genul romanticilor. Suprema desăvîrșire a unei opere amenințate, ca și autorul ei, de dintele timpului, e s-o scrii și s-o pierzi. Să aprinzi un regret, mai degrabă decît să stingi o curiozitate. Manuscrisul găsit, în schimb, e un pariu
Întreg Caragiale by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9367_a_10692]
-
Alex Leo Șerban a făcut o selecție profesionistă (excelentă), - pentru că nu premiile, ci selecția fac(e) valoarea unui festival - într-o gamă variată, astfel încît festivalul, ca orice festival bun, a asigurat o diversitate concurentă și nu un top de genul best of. Despre același film am auzit opinii care-l situau la poli opuși, dar niciodată consensul călduț care caracterizează mediocritatea. Am văzut săli arhipline, arătînd ca un spațiu de refugiați, cu oameni întinși pe jos pe neoprene, cu rucsacii
Anonimul român între Dunăre și Mare by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9339_a_10664]
-
soprane americane Beverly Sills. în anii ^70 a fost prima voce a teatrului liric care a stabilit o relație cu fenomenul muzicii "pop". A urmat o adevărată obsesie pe această direcție - din motive prioritar comerciale - privind apropierea dintre cele două genuri. De la Montserrat Caballe și Luciano Pavarotti până la Angela Gheorghiu. Revenind la Tanglewood... părăsesc acest loc mirific cu regretul de a nu fi ascultat concertele finale ale festivalului... concertele...în care au apărut pianiștii Pierre-Laurent Aimard și Emmanuel Ax, bas-baritonul Jose
Tanglewood - reședința de vară a marii muzici by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9363_a_10688]
-
dubiu de ordin documentar". Adăugînd cochet-enigmatic: "Cum s-a putut alia pasiunea pentru adevărul modest cu talentul literar, asta-i o altă poveste". Altă poveste? Nu credem, deoarece avem a face cu textele de critică și istorie literară în calitate de autentice genuri literare, "fără a jertfi frumosul adevărului, ci pe o solidă bază documentară, grijuliu adunată de el însuși". Aci ne izbim de modestia orgolioasă a compatriotului nostru care și-a recuzat sistematic înzestrarea literară (spre deosebire de E. Lovinescu), socotind critica doar un
Tradiția criticii franceze (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9377_a_10702]
-
le-au mijit tuleiele -, slavă D-lui că au scăpat cu toții cu bine, căci dacă li s-ar fi întîmplat vreunuia ceva, el, interlocutorul meu, s-ar fi sinucis, de altfel n-ar fi fost prima lui tentativă de acest gen, de vreme ce, asemenea marelui pianist Arthur Rubinstein, a încercat să se spînzure pe la 20 de ani, cînd suferise o condamnare în România pentru o vină imaginară, la fel ca și alți deținuți aruncați în închisori și de regimul antonescian și de
Despre nombrilism by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/9384_a_10709]
-
sau scrieți cum vorbiți, cu ușurința cu care vorbiți. Pare că tocmai ați compus acum, pe loc, un poem. De altfel, am remarcat că vă place și să vă încheiați fiecare mesaj internetic cu două-trei versuri pline de umor, de genul (îmi permiteți să divulg?): "Hobbitul de luni/ Cu botu-n căpșuni". Ați avut dintotdeauna această dezinvoltură poetică? Unde și cînd a început totul? E.B.: Primul puseu de creație, pe bune, l-am avut în 1958, în vacanța de vară, cînd, student
Emil Brumaru:"Aș citi trei sute de ani... Iubesc cărțile ca pe femei" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/9336_a_10661]
-
confidențial, aproape clandestin, sub îngrijirea lui Mircea Zaciu. Iată. "Apariția la numai cîțiva ani a însemnărilor zilnice maioresciene (cele trei volume editate între 1937-1939) nu va suscita interesul comentatorului. Credea el într-o lipsă de vocație a literaturii române pentru genul "jurnalului"? Cu excepția lui C. A. Rosetti ( Note intime marchează un cap de serie) și a lui Maiorescu însuși, nu avem, e adevărat, modele convingătoare pentru o ispită constantă, cristalizată în opere consistente", afirmă Mircea Zaciu în prefața ediției jurnalului lui
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
care Camil Petrescu nu putea să nu afle: cît de "intim" era jurnalul dacă autorul citea fragmente prietenilor, cum ne informează Rebreanu despre Ion Marin Sadoveanu, de pildă? Oricît n-ar fi crezut Camil Petrescu în "vocația literaturii române pentru genul "jurnalului", presiunea orizontului literar în care evolua l-a obligat aproape să scrie un astfel de text (și nu cedase acestei presiuni chiar și autorul "celei mai puternice creațiuni obiective a literaturii române"?). Este sigur, apoi, că autorul Notelor zilnice
Omul în conflict cu lumea și cu sine by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/9362_a_10687]
-
-o pe cea din numărul 8 al Cuvântului, purtând titlul - de efect - Cele mai mișto povestiri din România sunt scrise de un irlandez: "Salut, eu sunt E... S... și voi urmează să citiți un articolaș scris de mine. Nu sunt genul care să respecte regulile, așa că nu voi scrie despre universul ideatic al scriitorului meu preferat. A, și ăsta e un ar-ticol degajat, so, cine se simte deranjat, you know, poate să dea pagina." N-am dat-o. Am citit până la
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/9391_a_10716]
-
a lui Sole, asumă acest rol și pentru Agustina, bolnavă iremediabil și care ratează un tratament mai sofisticat într-o clinică specializată pentru că nu vrea din demnitate să joace rolul grotesc, inavuabil care i se cere la un reality show, gen Surprize surprize. Toate celelalte femei cad de acord că moartea în demnitate, între ai tăi, este preferabilă unei promisiuni deșarte a prelungirii vieții cu prețul unei afișări meschine a rănilor nevindecate ale trecutului pe care cele patru femei îl au
Mame și fiice by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9387_a_10712]
-
beneficiat, ca și E. Lovinescu, de o formație franceză, în siajul căreia se înscrie drept unul din cei mai marcanți exponenți ai primei generații critice postlovinesciene. Veacul al XIX-lea reprezintă epoca în care critica literară franceză se articulează în calitate de gen autonom, în paralel cu literatura, constituind, conform formulei lui Thibaudet, o literatură la puterea a doua. Corpul impunător al acestei critici a stat neîndoios la temelia criticii noastre moderniste, inaugurată de patronul Sburătorului și continuată de succesorii săi imediați care
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]