7,158 matches
-
că Uniunea Sovietică ar putea încerca să ocupe Åland și a hotărât declanșarea Operațiunii Kilpapurjehdus în primele ore ale zilei de 22 iunie pentru asigurarea securității regiunii. Bombardierele sovietice au atacat vasele finlandeze în timpul operațiunii, fără însă să provoace pierderi inamicului. În dimineața zilei de 22 iunie corpurile germane de vânători de munte "Norvegia" au declanșat Operațiunea Renntier și au început să avanseze din nordul Norvegiei către Petsamo. Finlanda nu a permis germanilor să atace direct de pe teritoriu național Uniunea Sovietică
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
poate fi făcut responsabil pentru anumite acțiuni greșite, precum a fost declarația "teaca sabiei" din Ordinul de zi din 10 iulie 1941, dar, până la sfârșitul războiului, prestigiul mareșalului era uriaș atât în rândurile foștilor aliați cât și în acela al inamicilor, în Finlanda sau peste graniță, ceea ce a dus la salvarea țării de impunerea unor despăgubiri uriașe de război. În orice caz, soarta Finlandei nu a fost mai rea decât a altor țări implicate în cel de-al doilea război mondial
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
o vreme cât Uniunea Sovietică era în mod indiscutabil a doua superputere a lumii. Aceste concesiuni finlandeze au fost răsplătite de URSS prin renunțarea la anumite câștiguri obținute după încheierea războiului și prin neamestecul în treburile interne ale fostului său inamic. Finlanda a semnat un pact de cooperare și de asistență mutuală prin care garanta că, în cazul unui conflict între puterile occidentale și Uniunea Sovietică, avea să-și apere spațiul aerian și teritoriul împotriva atacurilor țărilor capitaliste. Pentru Moscova, păstrarea
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
1554, când navele lor au fost învinse de marina Imperiului portughez. Portughezii au cucerit Ormus (în strâmtoarea Ormuz) în 1515 și vor continua să concureze cu forțele lui Soliman pentru controlul cetății Aden, în prezent Yemen. În 1542, în fața unui inamicului comun, Habsburg, Francisc I a căutat să reînnoiască alianța franco-otomană. Ca rezultat, Soliman a pus la dispozitie 100 de corabii sub conducerea lui Barbarossa în scopul de a ajuta francezii în Mediterana de vest. Barbarossa a jefuit coasta orașului Napoli
Soliman I () [Corola-website/Science/302595_a_303924]
-
de a ajunge la putere cu forța atât ale partidului comunist și cât și ale celui național-socialist În lucrarea sa publicată în iulie 1932 "Legalität und Legitimität" ("Legalitate și Legitimitate") Schmitt cerea luarea unei decizii pentru apărarea substanței constituției împotriva inamicilor constituției. El și-a început disertația printr-o critică a pozitivismului neokantian în domeniul dreptului, susținut de Gerhard Anschütz, profesor de drept la universitatea din Heidelberg, și care era, în acea vreme, principalul comentator al constituției de la Weimar. Schmitt arăta
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
și nu pe partea formală. Schmitt arăta că existau partide care, deși formal respectau constituția, aveau scopul declarat de a o răsturna și considera că, chiar dacă nu erau formal precizate în textul constituției, măsurile de apărare a constituției erau legitime. Inamicii politici ai ordinii existente trebuiau să fie identificați ca atare; în caz contrar, indiferența față de eforturile de zădărnicire a constituției ar duce la o sinucidere politică. În acest scop, Schmitt a introdus conceptul de ""dezvoltare consecventă a constituției" ("folgerichtige Weiterentwicklung
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
de pace (Friedensschluss). Schmitt nu se referea însă exclusiv la conflictele armate și teoriile sale nu preconizeazâ o inevitabilitate a războaielor armate. În realitate Schmitt înțelege prin război acel “mijlocul politic extrem" care pune în evidență distincția dintre prieten și inamic. Astfel se încadrează în conceptul de război orice formă de conflict acut, prin care una din părți încearcă să-și impună punctul de vedere asupra celeilalte, utilizând orice mijloace de constrângere pe care le are la îndemână, atât forța armată
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
ordine de drept internațional" ("internationale Rechtsordnung") eficientă trebuie să existe o împărțire a spațiului care este considerată "normală" în momentul respectiv. Din cauza deosebirilor lor politice, atâta vreme cât nu există o ordine globală, diferitele entități care trăiesc în același spațiu sunt totdeauna inamici potențiali pentru celelalte entități. Această precizare este importantă, deoarece ea arată că, deși s-a ocupat mult de problemele războaielor, Schmitt concepea, cel puțin în mod teoretic, posibilitatea unei situații de echilibru stabil, de ordine globală, în care nu mai
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
des Krieges"). Pentru Schmitt "minimul etic al ideii de drept" ("Das ethische Minimum der Rechtsidee") este principiul de "reciprocitate" ("Gegenseitigkeit"), care nu ar trebui să dispară niciodată în cazul unui război. Conform acestui principiu, orice beligerant trebuie să-i recunoască inamicului aceleași drepturi cu cele a căror recunoaștere o pretinde pentru el însuși. Contextul istoric în care Schmitt și-a început activitatea a fost perioada interbelică în care noțiunea clasică de suveranitate a țărilor europene se erodase și au apărut sisteme
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
Schmitt face o diferență între următoarele forme de ostilitate sau război: "ostilitatea convențională", "ostilitatea reală" și "ostilitatea absolută". Încheierea unei înțelegeri de pace este posibilă numai într-un conflict cu un adversar care acceptă noțiunea de ordine, nu cu un "inamic absolut" ("absoluter Feind") care urmărește distrugerea adversarului Pe când "inamicul convențional" pune la îndoială doar un anumit aspect al ordinii existente, dar se menține într-un cadru dat, care rămâne acceptat de toate părțile, "inamicul real" pune la îndoială acest cadru
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
sau război: "ostilitatea convențională", "ostilitatea reală" și "ostilitatea absolută". Încheierea unei înțelegeri de pace este posibilă numai într-un conflict cu un adversar care acceptă noțiunea de ordine, nu cu un "inamic absolut" ("absoluter Feind") care urmărește distrugerea adversarului Pe când "inamicul convențional" pune la îndoială doar un anumit aspect al ordinii existente, dar se menține într-un cadru dat, care rămâne acceptat de toate părțile, "inamicul real" pune la îndoială acest cadru însuși, pe care încearcă să-l modifice într-o
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
noțiunea de ordine, nu cu un "inamic absolut" ("absoluter Feind") care urmărește distrugerea adversarului Pe când "inamicul convențional" pune la îndoială doar un anumit aspect al ordinii existente, dar se menține într-un cadru dat, care rămâne acceptat de toate părțile, "inamicul real" pune la îndoială acest cadru însuși, pe care încearcă să-l modifice într-o anumită zonă geografică. În momentul în care partizanul nu mai este legat de un anumit teritoriu se creează forma de "dușmănie absolută" (absolute Feindschaft), care
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
geführter Krieg"), pe baza unui princiu al reciprocității. Noul tip de dușmănie are un caracter ontologic sau intrinsec , iar noul tip de "război este dus în mod discriminatoriu" ("diskriminierend geführten Krieg"). În cadrul unui asemenea război, dispare caracterul de reciprocitate și inamicul este identificat pe baza unor definiții a dreptății și nedreptății. Într-un asemenea conflict total, se părăsește "sfera politicului" ("Sphäre des Politischen") - în care diferențele sunt negociabile - și se întră în "sfera teologiei" ("Sphäre des Theologischen") sau a ideologiei, în
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
conflict total, se părăsește "sfera politicului" ("Sphäre des Politischen") - în care diferențele sunt negociabile - și se întră în "sfera teologiei" ("Sphäre des Theologischen") sau a ideologiei, în care nu se poate ajunge la o înțelegere prin negociere. Cu un asemenea inamic nu mai sunt posibile nici ducerea unui război convențional, nici încheierea unei înțelegeri de pace. Conceptul de inamic, într-un conflict politic este un concept limitat prin “ideea de drept” ("Idee des Rechts"). Dar tocmai lipsa unei determinări etice a
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
sfera teologiei" ("Sphäre des Theologischen") sau a ideologiei, în care nu se poate ajunge la o înțelegere prin negociere. Cu un asemenea inamic nu mai sunt posibile nici ducerea unui război convențional, nici încheierea unei înțelegeri de pace. Conceptul de inamic, într-un conflict politic este un concept limitat prin “ideea de drept” ("Idee des Rechts"). Dar tocmai lipsa unei determinări etice a obiectivului războiului este cea care face imposibilă reglementarea războiului, deoarece postulatele etice, care nu sunt negociabile din principiu
Carl Schmitt () [Corola-website/Science/302525_a_303854]
-
conflictuală, care s-a perpetuat pentru câteva decenii. Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani. Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun - regele Ungariei - și sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt. Mircea s-a întâlnit cu otomanii în obiectivele sale de a-și extinde autoritatea între Dunăre și Marea Neagră. Pe de altă parte, așezarea turcilor la Dunăre a deschis drumul expedițiilor de
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
trebuia să atace spre nord, ci spre vest, pentru executarea unei penetrări strategice rapide și independente în adâncime spre Canalul Mânecii. Acest atac trebuia executat fără sprijinul infanteriei, care i-ar fi încetinit înaintarea. Atacul ar fi dus la prăbușirea frontului inamic și ar fi fost executat cu pierderi minime prin evitarea luptelor de anihilare ("Kesselschlacht"). Utilizarea unor forțe blindate independente mai fusese discutată în perioada interbelică în Germania, dar nu fusese considerată acceptabilă de cei mai mulți generali. Marele Stat Major avea mari
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
operațiunilor „"Blitzkrieg"”, pentru care campania din 1940 este considerată ca fiind exemplul clasic. Elementul esențial al războiului-fulger era considerat ca fiind o operațiune (sau o serie de operațiuni) strategică executate de forțe mecanizate, care ar fi dus la prăbușirea defensivei inamicului. „"Blitzkriegul"” a fost considerat de asemenea o formă revoluționară de război. De-a lungul timpului, cercetătorii i-au pus la îndoială noutate, sau chiar existența. Victorii rapide și decisive au fost obținute de forțe armate și înainte de a doua conflagrație
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
mare parte a vehiculelor de aprovizionare germane erau de fapt căruțe trase de cai. Doar 50% dintre diviziile germane aflate sub arme erau în 1940 gata de luptă, gradul lor de echipare fiind de multe ori mai slab decât al inamicilor francezi sau britanici. În unele cazuri, gradul de echipare al diviziilor germane din 1940 era inferior celui al armatei germane din 1914. În 1940, armata germană era doar parțial modernizată. După cum apreciază un istoric, un mic număr de „divizii de
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
tancurilor germane să răspundă rapid la modificările constante ale situației de pe câmpul de luptă. Comunicațiile fără fir permiteau executarea unor modificări de ultim moment ale tacticii și adaptarea la situația reală de pe front într-un mod mult mai rapid decât inamicii. Unii dintre comandanți au considerat capacitatea de comunicarea rapidă drept cea mai importantă contribuție la conducerea luptelor. În rândul unităților de tancuri, exercițiile de comunicare radio au fost considerate mult mai importante decât cele pentru îmbunătățirea preciziei tirului. Comunicațiile radio
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
artilerie, unități de geniu și formațiuni de tancuri, toate integrate în diviziile de blindate. Cu toții se bazau pe un sistem de comunicație de bună calitate, care le permitea atace cu succes și să își folosească avantajele obținute mai înainte ca inamicul să poată reacționa. Diviziile de tancuri erau capabile să efectueze misiuni de recunoaștere, să inițieze atacuri, să treacă rapid în apărare sau să ocupe poziții strategice. Pozițiile cucerite erau mai apoi apărate de infanterie și artilerie, devenind baze de plecare
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
erau superioare din punct de vedere al blindajului și a armamentului, deși cele germane erau mai rapide și mai fiabile. Deși forțele terestre germane erau depășite la capitolul artilerie și tancuri, aveau o serie de avantaje de primă importanță în fața inamicilor lor. Tancurile germane aveau echipaje formate din cinci militari: comandantul, tunarul, încărcătorul, conductorul și mecanicul. Faptul că fiecare membru al echipajului era dedicat unei singure misiuni, făcea ca echipa să fie foarte eficientă în luptă. Echipajele franceze aveau mai puțini
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de încercuire a blindatelor franceze. În 1940, planificatorii militari francezi continuau să considere tancurile drept o armă pentru sprijinirea infanteriei, și nu invers. Ca urmare, în toată campania din 1940 francezii nu au fost capabli să reacționeze la fel de rapid precum inamicii lor. Din punct de vedere operațional, se pare că francezii nu au conceput niciun rol ofensiv unităților de tancuri. În ciuda faptului că unii dintre comandanții tineri precum colonelul Charles de Gaulle au încercat în perioada interbelică să convingă Înaltul Comandament
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
pe aparatele de zbor, care au funcționat ireproșabil de-a lungul întregii campanii. Ofițerii de legătură din primele linii, echipați cu stații de emisie recepție, au putut cere intervenția avioanelor "Stuka", pe care mai apoi le-au direcționat asupra pozițiilor inamicilor pe direcția proprie de înaintare. Răspunsul la cererile trupelor terestre era a fost asigurat de "Luftwaffe" uneori în doar 10-20 minute. "Oberstleutnant" Hans Seidemann (șeful Statului Major al lui Richthofen]) a afirmat mai apoi că în această campanie a fost
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de infanterie și a două batalioane de tancuri, ca și a problemelor mecanice, blindatele britanice au reușit să păstreze în acțiune 74 de tancuri Matilda II ș 14 tancuri ușoare. În timpul bătăliei de la Arras, britancii au reușit să își surprindă inamicii și să obțină o serie de succese inițiale împotriva germanilor, ale cărui front era prea întins. În cele din urmă însă, atacul s-a împotmolit. Comunicațiile radio dintre blindate și infanterie s-au dovedit slabe, iar coordonarea interarme a fost
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]