5,756 matches
-
cucoane”; „Omul care e flecar hodorogește ca un car”.) Răbdarea este cheia reușitei. („Nu se obține lucrul dorit - ne spune un alt proverb - decât răbdându-l și pe cel neplăcut.”) „Cel care nu are răbdare nu are nici o filosofie.” (Saadi) Mânia se pedepsește pe ea Însăși. (Pentru că ea se acoperă, pe măsură ce se Întețește, de tot felul de greșeli și fărădelegi. Un alt proverb le enumeră: „Patru rele rezultă din mânia omului: tulburarea minții, nestăpânirea, fapta nechibzuită și hotărârea nedreaptă”; „Mânia Îmbătrânește
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
neplăcut.”) „Cel care nu are răbdare nu are nici o filosofie.” (Saadi) Mânia se pedepsește pe ea Însăși. (Pentru că ea se acoperă, pe măsură ce se Întețește, de tot felul de greșeli și fărădelegi. Un alt proverb le enumeră: „Patru rele rezultă din mânia omului: tulburarea minții, nestăpânirea, fapta nechibzuită și hotărârea nedreaptă”; „Mânia Îmbătrânește, râsul Întinerește”.) „Slăbiciunea forței este de a nu crede decât În forță.” (P. Valéry) Cine seamănă vânt culege furtună. (Atitudinile voit arogante sau malițioase nu fac altceva decât să
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Saadi) Mânia se pedepsește pe ea Însăși. (Pentru că ea se acoperă, pe măsură ce se Întețește, de tot felul de greșeli și fărădelegi. Un alt proverb le enumeră: „Patru rele rezultă din mânia omului: tulburarea minții, nestăpânirea, fapta nechibzuită și hotărârea nedreaptă”; „Mânia Îmbătrânește, râsul Întinerește”.) „Slăbiciunea forței este de a nu crede decât În forță.” (P. Valéry) Cine seamănă vânt culege furtună. (Atitudinile voit arogante sau malițioase nu fac altceva decât să trezească revolta și dorința de răzbunare din partea celor a căror
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
reușit să ne schimbe modul obișnuit de a gândi, lăsând ca răul să devină stăpânul nostru! Μ Un alt paradox: putem să vedem bine cu ochii trupului, dar să fim orbi sufletește (ca, de exemplu, În cazul orbirii aduse de mânie, de invidie sau de prejudecăți). Μ Cuvintele au, se știe, nu numai un Înțeles logic, comun tuturor vorbitorilor acelei limbi, dar și numeroase sensuri figurate, care exprimă diferite Înțelesuri particulare, derivate dintr-un mod propriu de reprezentare și de trăire
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să Își exprime opiniile Înfrânate, inclusiv despre rezultatele alegarilor universitare, pentru că nu este așa de autonom pe cât credea Dempsey, ci e mânuit de la distanță de unul dintre colegii săi, o șmecherie la descoperirea căreia Dempsey este cuprins de furie. O mânie de Înțeles În situația În care, neștiind că are de-a face cu un interlocutor uman, a dat la iveală, fără să-și ia măsuri de precauție, detalii din crezurile sale personale, În special ura lui pentru Swallow, plasându-se
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
cărei captivi sînt El și Ea, libertatea e dramatic îngrădită și expansiunea sufletească însăși e tratată de orwelliana, tentaculara instanță care controlează totul ca o infracțiune. Oricînd poate fi manevrat un "grup de oameni ai muncii" care, cu o rinoceristică mînie, să osîndească abaterea de la morală și atentatul la "tihnă, echilibru, liniște". Liniștea castratoare a unei societăți ținute în chingi. El n: fată dragă, strîneg hățurile. Nu-l lăsa chiar de capul lui. E prea liber, înțelegi? Și cînd omul e
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
voi reproșa lui Ellul faptul de a nu fi ales comunicarea ca obiect de analiză. C) Critica lui Ellul Dar cînd, incidental, el tratează tehnologiile comunicării rămîne imprecis și adesea inexact 10. Eu nu pot, în nici un caz, să împărtășesc mînia sa împotriva ordinatorului binar, care ar împiedica orice gîndire dialectică, căci el confundă aici limbajul digital intern al calculatorului (și de altfel provizoriu) cu limbajul programat, care se îmbogățește zilnic 11. Eu nu mai pot, în nici un caz, să accept
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
figura 22), un puternic centru de energie. Devierea capului de la simetria frontală a figurii și concentrarea aprigă a privirii introduc un vector oblic care se mișcă spre exterior precum raza unui far. Dacă privitorul dorește să găsească o motivație a mâniei legiuitorului, el se poate referi la mulțimea israeliților care adoră vițelul de aur. Chiar dacă Michelangelo a avut în minte acest episod biblic, ar fi o greșeală ca privitorul să încerce să „completeze” compoziția făcând apel la gloata „absentă”, îndepărtată din
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
cea de-a doua situație, durerea, ca element psihic, implică Întreaga sa personalitate, nemaifiind percepută ca o localizare anumită la nivelul corpului. Natura patetică a durerii se manifestă, În raport cu intensitatea acesteia și caracterul persoanei respective, prin neliniște, iritare, nerăbdare, protest, mânie, perplexitate. Suferința va avea În această situație, spre deosebire de cea precedentă, un caracter pasiv, de epuizare a forței fizice și psihice, o atitudine de inerție. Omul se va simți atins În vitalitatea sa nu numai din punct de vedere corporal, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
traiul în comun, în spații aglomerate, fără intimitate; părinți care au în îngrijire copii care nu sunt ai lor (copii vitregi, nepoți etc.). Factori legați de personalitate: stimă de sine scăzută; toleranță la frustrare scăzută; incapacitate de a face față mâniei; cerințe și așteptări prea ridicate de la copil. Nici unul dintre acești indicatori, luați separat, nu este sigur pentru comportamentul abuziv potențial. Cu toate acestea, cu cât sunt îndeplinite mai multe dintre aceste condiții, cu atât este mai probabil ca el să
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
unor comportamente violente (Browne, 1989). Pentru a distinge între acești trei termeni, putem defini agresivitatea ca fiind un comportament comis în vederea vătămării sau obținerii unor anumite avantaje (referire la caracterul ostil sau instrumental al actului agresiv); violența, motivată uneori de mânie sau intenționalitate, implică folosirea forței fizice, psihoemoționale sau sexuale împotriva altui individ; iar violența criminală se referă la acele comportamente violente sancționate în mod explicit de lege (Browne și Wiley, 1997). O definiție mai cuprinzătoare din perspectiva manifestărilor violenței domestice
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
micul decor miliardar al orașului - cum ar zice Bacovia”.5) în fața clădirilor cu coloane și lei, a vitrinelor splendid ornate, a saloanelor cu candelabre și oglinzi, vorba acestuia se dovedește a fi cea mai sugestivă caracterizare, atît în momentele de „mînie proletară”, cît și - chiar mai mult - în cele destinse, boeme. Evident, pentru cei dedați cu subînțelesurile. Dincolo de scepticism Pe lîngă poemul omonim, volumul Cu voi.... (1930), mai conține unul intitulat ,,Vobiscum”, cuvînt latinesc care înseamnă același lucru. Inițial, și primul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Octobre”, prin care Musset o admonesta pe George Sand, traduse astfel de Charles Drouhet: „Să-ți fie rușine ție care mai întîi mi-ai arătat ce e trădarea și m-ai făcut să-mi pierd mințile de groază și de mînie”, cît și de reproșurile pe care Eminescu i le aducea Cleopatrei Poenaru, fiica pictorului Lecca: „Tu m-ai ucis moralicește, mi-ai rupt șira spinării, m-ai deșelat moralicește, încît nu mai pot avea nici o bucurie în viață. Mi-e
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ci și o schimbare de perspectivă asupra singurătății. Acum, vede prin prisma singurătății numai trecutul, nu însă și prezentul și viitorul. „Cît de străin sunt de țara mea”, spune cu amărăciune Bacovia, gîndind „rău și-ntunecat” la o zi a mîniei („Dies irae”). Ar fi putut, nu o dată, să spună și „Cît de străin sunt de orașul meu”, deși versul n-ar mai fi avut același impact. Orașul s-a purtat mai bine cu alții decît cu el. Cînd zic „orașul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
-o „heteroagresiunea”, sau ca urmare a trăirii intense a unui sentiment de culpabilitate. d) Orice act de agresiune constituie, într-un anumit grad, un „catharsis”, care coresnunde unei descărcări a tensiunii afective. În perioada imediat următoare descărcării unei stări de mânie, de exemplu individul se simte mai relaxat, mai degajat; el realizează un echilibru efectiv, care-l face mai puțin sensibil la frustrările următoare. La copii, „lichidarea” agresivității poate fi făcută în timpul jocului activităților simbolice, exercițiilor fizice intense, expresiilor grafice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
caracterizează prin subordonare, prin recunoașterea dominării: urmează nivelul denumit al „evitării dominării”, care constă în recunoașterea formală a dominării, însoțită de dorința de a găsi unele căi de sustragere (ocolire); celui de-al treilea nivel îi sunt proprii agresiunea, dușmănia, mânia; mai jos, stau nivelurile de oscilație și inactivitate, de neliniști maximă și, în sfârșit, nivelul cel mai de jos este cel al dezintegrării, al nevrozelor și psihozelor. Obiectând psihologiei sociale apusene faptul că, sub influența psihanalizei și a unor teorii
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
satisfacție”, care nu poate fi, însă, atinsă decât în cadrul „relașiilor interpersonale”, pe căi aprobate de societate (în caz contrar, sporește tensiunea psihosomatică, apărând starea de disconfort, anxietate, și sentimentul de frustrație). În scopul evitării anxietății, omul folosește tehnici variate: „sublimarea”, „mânia”, „anularea” semnificației a ceea ce ne incomodează, „personificările fantastice”(refugierea în imaginar) etc. După E. Fremm, omul occidental de azi este, prin excelență, o ființă nefericită, frustrată - această datorită incompatibilității dintre principiile practice promovate de societatea capitalistă (ex. egoismul, competiția acerbă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
Eului” sunt grupate de S. Rosenzweig în trei categorii, în funcție de maniera în care individul frustrat își asumă „agresiunea”: - Răspunsul „extrapunitive”, prin care individul dirijează agresiunea sa spre exterior, împotriva anturajului, atribuind responsabilitatea unor agenți exteriori. Emoțiile asociate răspunsurilor extrapunitive sunt: mânia, furia, iritația etc. În unele cazuri subiectul va adonta forme subtile de exprimare a mândriei, alteori agresiunea este motivată prin mecanismul psihanalitic al „proiecției”, apărarea fiind explicată prin reauavoință a altuia (acest tip de extrapunitate patologică proiectivă este ilustrat prin
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
spuse L.S. Lazarus - „metode psihologice” de apărare împotriva pericolului sau frustrării; aceasta înseamnă că pericolul este redus sau eliminat numai din punct de vedere psihologic, adică în mintea subiectului, printr-un proces de „autoamăgire” sau de inhibare a reacției de mânie, nu și în realitate. L.A. Pervin și R.J. Yatke au adus un exemplu în acest sens. Ei au aplicat un chestionar unui lot de 100 de studenți (dintre care 50 fumători și 50 nefumători) în scopul de a investiga felul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
fie o tendință defensivă de a se retrage, de a se refugia din fața realității și chiar de a se autoînvinui. Primului tip de reacții, celor legate de tendința activă de dominare și revendicare, le corespund trăiri emoționale caracteristice: accese de mânie, furie, impulsivitate, iritabilitate, crize de violență etc.; aceste reacții se întemeiază pe un mod de interpretare caracteristic a „situațiiei frustrante”: astfel, privațiunea este apreciată ca arbitrară, nejustă, răuvoitoare. Celui de-al doilea tip de reacții, întemeiate pe tendința defensivă de
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
gradului toleranței individuale la frustrare, iar pe de alta datorită sporirii forței interdicțiilor educației, care va sancționa în principiu toate reacțiile inadaptate ale adolescentului. Deoarece, însă, dintre reacțiile imediate la frustrare ale adolescentului sunt condamnate, în primul rând, reacțiile de „mânie” și de „agresiune” directă, în timp ce altele, cum ar fi de exemplu reacțiile de „izolare” și „dependență”, sunt mai ușor tolerate (în unele cazuri aprobate și chiar favorizate de părinți), se creează posibilitatea formării unor „habitudini reacționale”, adică a păstrării pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
de grandoare cu privire la propriile lor posibilități și capacități de a seduce. Unii psihologi atrag atenția asupra unei posibile procesualități (sau dinamici) a desfășurării acestui delir. Astfel, Guy de Cleramboult vorbește de trei stafii: stadiul de „speranță”, stadiul de „revoltă” (de mânie, de ură, de invidie), și stadiul de „răzbunare”. În prima fază, cea de speranță, de așteptare optimistă — asemănătoare fazei de „cristalizare” din iubire, de care vorbesc scriitorul Stendhal — dominante sunt, spune Cleramboult, stările de bucurie, de satisfacție, de orgoliu chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
lui viziune / perspectivă asupra suferinței pe care o trăiește să se schimbe fundamental. El va descoperi în Edgar, — observă cu finețe Tudor Vianu, — „concentrarea întregii dureri umane, întreaga umanitate suferindă, pe cei săraci, înfometați și goi, și, cugetând la aceștia, mânia lui dezarmeazăă Scena furtunii din «Regele Lear» se încunună deci cu mila nenorocitului pentru alți nenorociți și, înțelegerea durerii străine, durerea proprie se alină și se transformă. Mânia se potolește. I se prezintă gândul dreptății și al restituțiilor necesare în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
umanitate suferindă, pe cei săraci, înfometați și goi, și, cugetând la aceștia, mânia lui dezarmeazăă Scena furtunii din «Regele Lear» se încunună deci cu mila nenorocitului pentru alți nenorociți și, înțelegerea durerii străine, durerea proprie se alină și se transformă. Mânia se potolește. I se prezintă gândul dreptății și al restituțiilor necesare în lume. Omul triumfă”. Iată acele memorabile cuvinte ale regelui Lear, revelatoare pentru profunda schimbare și umanizare a omului din el: „Voi, desperați și oropsiți ai sorții, Pe vremea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
la marginile lumii,/ schimbându-i mersul după pulsul meu". Practic, totul este inclus în spațiul iradiant al acestei energii fundamental luminoase, chiar și când interfața poemului este ocupată de vocabule din aria semantică a întunericului, sau, în alt registru, a mâniei ("genunea de-ntuneric și de ceață", "hăul de-aștri", "sunt tunet legiuind!", "vâltoarea/ flăcării-n furie" etc.). Poezia scrisă de Nicolae Ionel se hrănește, baroc, dintr-o eternă meraviglia și se deschide cu toți porii spre "irișii-astralei vederi!". Referințe critice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]