6,722 matches
-
am scris. Mai țin minte că abia atunci mi-am pus pentru prima dată întrebarea ce-o fi simțit el când a pierdut-o pe minunata lui mamă. La vremea aceea eram prea cufundat în timpuriile mele suferințe, așa încât soarta mătușii Estelle nu m-a afectat prea tare. Și, nu știu de ce, niciodată nu mi-am pus întrebarea ce o fi însemnat pierderea ei pentru James. Am vorbit adineauri, și ar fi trebuit să-i menționez și numele (Toby Ellesmere), de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
începuse o nouă eră în viețile noastre. Moartea tatălui meu, etapa de disperare profesională, insuccesele din Hollywood fuseseră cu totul lăsate în urmă. Încheiasem pace cu Clement (plecasem împreună în Japonia). Ajunsesem un om de mare succes, iar în țara mătușii Estelle eram un adevărat rege. Și i-am spus lui James: „Aud c-ai trecut la budism?“. A zâmbit și mi-a răspuns: „A, da?“ pe un ton care ar fi putut însemna și „Da“, și „Ce aiureală!“. N-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
sunt în realitate? În descrierea mea, James apare atât de integru, de dur. Am omis să spun că are dinți mici, pătrați, și un zâmbet de copil prostănac. Uneori, gura îi atârnă, căscată. Are nasul coroiat și tenul smead. Și mătușa Estelle era negricioasă. Să fi avut oare o vână de sânge indian? Trebuie să lucrez mai mult asupra portretelor. Poate că până la urmă cartea asta va conține, pur și simplu, viața mea reconstituită din portretele oamenilor pe care i-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
mine. Câtă cantitate de gelozie, de spectacol al geloziei, de torturi ale geloziei, au constituit o parte activă și caracteristică a vieții mele. Îmi vine acum în gând ceva cu totul diferit, dar la fel de dureros: tăcerile mamei mele ori de câte ori pleca mătușa Estelle de la noi. În cele din urmă, amândoi deveniserăm aproape nebuni. Mi-l amintesc pe vărul James citind pe nu știu care filozof: „Nu e absolut irațional să preferi sfârșitul lumii decât o zgârietură pe degetul tău“. Rosina și cu mine ajunseserăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
consecințe! Pentru că... trebuia să aflu... răspunsul... la această întrebare. Pe urmă am descoperit că nu mă mai gândeam la Hartley, ci la mama mea. Îl vedeam fața săpată de ridurile grijii, dezaprobării și dragostei. Pe urmă am văzut-o pe mătușa Estelle, purtând o pălăriuță rotundă de pai și așezată la volanul Rolls-Royce-ului alb. Știam că tata era impresionat când o vedea conducând automobilul acela mare. Și unchiul Abel era impresionat. Și eu eram impresionat. Mătușa Estelle purtând o bandă lată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urmă am văzut-o pe mătușa Estelle, purtând o pălăriuță rotundă de pai și așezată la volanul Rolls-Royce-ului alb. Știam că tata era impresionat când o vedea conducând automobilul acela mare. Și unchiul Abel era impresionat. Și eu eram impresionat. Mătușa Estelle purtând o bandă lată în jurul capului, ca un „fillet“. Juca atât de bine tenis! Aveau un teren mare la Ramsdens. Cum se face că semăna cu James, ea atât de drăguță, de veselă, iar el cu tăcerile lui, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
atâtea femei o purtaseră pentru mine de-a lungul anilor, ba chiar și femeia aceea bătrână din sat, care era atât de diferită de ea! În acele clipe uitasem că ciudata femeie bătrână era Hartley! Dar James era într-adevăr mătușa Estelle? Acum mătușa Estelle dansa pe un disc negru de gramofon, care se învârtea, dansa chiar în mijlocul discului, acolo unde-i eticheta, și, nu știu cum, ea era însăși eticheta, o față din hârtie ruptă, hârtie ruptă, rotindu-se și rotindu-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
purtaseră pentru mine de-a lungul anilor, ba chiar și femeia aceea bătrână din sat, care era atât de diferită de ea! În acele clipe uitasem că ciudata femeie bătrână era Hartley! Dar James era într-adevăr mătușa Estelle? Acum mătușa Estelle dansa pe un disc negru de gramofon, care se învârtea, dansa chiar în mijlocul discului, acolo unde-i eticheta, și, nu știu cum, ea era însăși eticheta, o față din hârtie ruptă, hârtie ruptă, rotindu-se și rotindu-se o dată cu discul. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să mă accepte la valoarea pe care mi-o asumasem singur. Pe urmă am văzut, ivindu-se de sub o fotografie oribilă a lui James pe poneiul lui (de ce naiba oi fi păstrat-o?), o imagine a unchiului Abel dansând cu mătușa Estelle. Am scos-o. Erau amândoi în costume de seară, și se țineau oarecum la depărtare unul de celălalt, distanță, evident, întâmplătoare. Simțeai că în următorul moment aveau să fie din nou strâns îmbrățișați. Tango? Vals? Foxtrot lent? Era în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fericire ci și de o dependență reciprocă, de legătura care-i satisfăcea deplin pe amândoi: el, atât de robust, de stăpânitor, de elegant, de ocrotitor, ea, fragilă, grațioasă, încrezătoare și supusă, atât de iubitoare! Și extraordinar de frumoasă. Biata, norocoasa mătușa Estelle, care n-a trăit îndeajuns ca să-și piardă frumusețea. Cum de pusesem mâna pe fotografia asta? Mi-am amintit deodată că o furasem din albumul de familie de la Ramsdens. Am întors pe dos cartonașul țeapăn, cafeniu, și am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pare negricioasă, deși nu e propriu-zis smead. Trebuie să se radă de două ori pe zi. Uneori pare efectiv murdar. Părul lui, acum o cunună deasă, neîngrijită, în jurul unui mic petec de chelie, este de un castaniu închis, ca al mătușii Estelle, numai că-i foarte uscat și neorânduit, în timp ce părul ei era mătăsos. Ochii îi sunt de un căprui întunecat, o culoare incertă și greu de specificat, care pare să-și schimbe nuanța, când spre negru, când spre un galben
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
-i ascunsă și, în nici un caz, sinistră, dar, într-un anume fel, obturată. M-am întrebat pentru a nu știu câta oară, atunci când îl vedeam zâmbind vag în timp ce dădea drumul muștei pe fereastră, dacă într-adevăr reușea să semene cu mătușa Estelle. Poate că era vorba doar de o expresie amăgitoare, un reflex de concentrare, care în cazul mătușii Estelle era un soi de veselie, iar în cazul lui James cu totul altceva. — Deci casa ta e într-adevăr la malul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nu știu câta oară, atunci când îl vedeam zâmbind vag în timp ce dădea drumul muștei pe fereastră, dacă într-adevăr reușea să semene cu mătușa Estelle. Poate că era vorba doar de o expresie amăgitoare, un reflex de concentrare, care în cazul mătușii Estelle era un soi de veselie, iar în cazul lui James cu totul altceva. — Deci casa ta e într-adevăr la malul mării, singuratică, cocoțată pe stânci? — Da. — Asta-i bine, asta-i bine. Ochii obscuri ai lui James se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
simplă, obișnuită conversație amicală cu James, care nu avusese niciodată loc, și despre care mă înșelam gândind că ar putea avea vreodată loc. În fond, el era tot ce-mi mai rămăsese din tata, din mama, din unchiul Abel și mătușa Estelle. — Da, marea, marea! continuă James. Știai că Platon era un descendent al lui Poseidon, dinspre partea tatălui? Delfini sunt? Foci? — Mi se spune că ar fi foci. Dar eu n-am văzut nici una. Mi-am lăsat bolul fragil de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Păcat că nu ești mâine în oraș, am putea merge la Lord’s. Luptătorul cu care îți încerci puterile e într-o condiție excelentă. E timpul să telefonez după taxi. Uite, ia câțiva din biscuiții ăștia, știu că-ți plac, mătușa Marian obișnuia întotdeauna să mi-i vâre prin buzunare când plecam de la voi. După ce James a chemat taxiul, am întrebat: — Cine era bătrânul pe care l-am văzut aici data trecută? Îmi amintisem subit ceva de care uitasem cu totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
eu nu-i dădeam nimic. Presupun că părinții mei acceptau acest lucru ca pe un inevitabil aspect al patronajului celor bogați asupra celor săraci; abia mult mai târziu am avut revelația că, firește, darurile veneau de la unchiul Abel [i de la mătușa Estelle. Binoclul acesta nu era foarte puternic, nu se putea compara cu acela prin care Ben își pândea nevasta, totuși îmi putea fi de folos. Am pornit-o pe drumul din interior pe care mai fusesem o dată, adică prin mlaștină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ții minte, nu, n-ai cum s-o știi, și pe urmă ea i-a făcut vânt și mie mi-a fost milă de el... — Dar unde l-ai întâlnit? După ce-ai fugit? — Da, am fugit la una dintre mătușile mele, la Stoke-on-Trent, unde era Edna. Când eram noi împreună nu-l cunoșteam. Dar n-a fost asta, de fapt n-a fost nimic, n-am vrut să devii actor, n-a fost nimic, te rog, nu mă mai întreba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din tinerețe, uneori îmi răspundea; și câteodată, pe parcursul „tratamentului“ pe care i-l aplicam, iubind-o și compătimind-o atât de intens, simțeam că realizez un oarecare progres. O dată, absolut din senin, m-a întrebat: — Ce s-a întâmplat cu mătușa Estelle? Nu-mi aminteam să-i fi vorbit vreodată despre mătușa Estelle, întrucât făcusem din familia unchiului meu un subiect tabu. Altădată mi-a spus: — Philip nu putea să te sufere. Philip era fratele ei. — Ce face Philip acum? — A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
i-l aplicam, iubind-o și compătimind-o atât de intens, simțeam că realizez un oarecare progres. O dată, absolut din senin, m-a întrebat: — Ce s-a întâmplat cu mătușa Estelle? Nu-mi aminteam să-i fi vorbit vreodată despre mătușa Estelle, întrucât făcusem din familia unchiului meu un subiect tabu. Altădată mi-a spus: — Philip nu putea să te sufere. Philip era fratele ei. — Ce face Philip acum? — A căzut în război. Apoi adăugă: tu erai adevăratul meu frate. Niciodată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
apropiat de copilăria mea. —-Hartley, nu mă părăsi. Nu știu ce m-aș face dacă ai pleca! — Cine a fost omul acela? mă întrebă Hartley. — Care om? — Omul cu care erai când am apărut pe scări. — Vărul meu James. — Ah, da... fiul mătușii Estelle. Această neașteptată exhibiție de memorie mi-a provocat un șoc. De jos, din bucătărie, răzbătea un murmur vioi de glasuri. Gilbert și Titus, pe care apariția lui Hartley îi dezlegase de orice necesitate de a fi discreți, le povesteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lucrurile de la început. — Adică planul tău de salvare? — Da. Și încetează să mai arunci pietrele astea. — Iartă-mă, zise James. Nu-ți aduci aminte, obișnuiam să zvârlim pietricele pe eleșteul de lângă Shaxton, când veneai în vizită cu unchiul Adam și mătușa Marian. Am datoria să aștept. Va veni la mine, aici. Ea e parte din mine, nu e un capriciu sau un vis. Când cunoști pe cineva din copilărie, când nici nu-ți poți aminti măcar de timpul când n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
James. Pe urmă l-am zărit, culcat pe iarbă, chiar sub mine. O petrecere de familie. „Voi che sapete“ se terminase de câtva timp, iar Lizzie cânta acum, „Trandafirii din Picardy“. Era un cântec pe care obișnuia să-l cânte mătușa Estelle, acompaniindu-se singură la pian, în salonul de la Ramsdens. Mi-a trecut prin cap gândul, însoțit de o ciudată durere, că poate James îi ceruse să-l cânte. Pe urmă mi-am amintit că eu îi spusesem cândva lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
glasurile intermitente ale musafirilor mei sunau la fel de îndepărtate, la fel de fragile și găunoase. Voiam să-l găsesc și pe James pentru că aveam senzația că mă arătasem dur față de el. Doream să-i spun ceva, nu prea eram sigur ce anume, despre mătușa Estelle. Ea strălucise asupra copilăriei mele. Într-adevăr, „Che cosa è amor?“. M-am urcat pe „muntele“ meu și am privit valurile care-l ciocăneau. Se auzea un vag bubuit de tunet. Deslușeam pe mare crestele de o albeață sclipitoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
efect al luminii mai limpezi. Ochii căprui, întunecați, î[i dădeau la iveală petele gălbui-ocru, țesutul roșiatic al buzelor subțiri era fin, părul negru părea mai viu și mai strălucitor, ascunzându-i peticul de chelie. Misterioasa mască de asemănare cu mătușa Estelle era mai prezentă ca de obicei, deși James nu zâmbea. Am început să-i vorbesc: — James, doresc să pleci, doresc să plecați cu toții. Mâine. O.K.? James se încruntă: — Numai dacă pleci și tu. Vino să stai la mine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
aș spune că v-ați cunoscut de când lumea, cred că ai cunoscut-o pe Lizzie înainte de a fi întâlnit-o eu, cred că tu ai fost primul, ai fost cu ea înainte de mine, așa cum ai fost... cum ai fost... cu mătușa Estelle și... și cu Titus... l-ai mai întâlnit cândva pe Titus, el zicea că te-a văzut în vis. Poate că tu ai fost persoana la care a locuit în ultimii doi ani, nu-i de mirare că refuza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]