5,749 matches
-
iubit; și numai astfel rândurile nu s-au răzlețit niciodată în jurul său. El însuși nu poate vedea lucrurile altfel, și de aceea acum, în mijlocul prietenilor, face cu căldură elogiul prieteniei. "Căci numai acolo e sfatul, e sprijinul, e puterea, e nădejdea". Viața lui proprie nu e o luminoasă pildă? A început ca un muncitor umil, și a lucrat fără preget, fără oboseală înaintând mereu. Iar dacă n-a șovăit niciodată, și dacă niciodată n-a pierdut nădejdea, e că n-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sprijinul, e puterea, e nădejdea". Viața lui proprie nu e o luminoasă pildă? A început ca un muncitor umil, și a lucrat fără preget, fără oboseală înaintând mereu. Iar dacă n-a șovăit niciodată, și dacă niciodată n-a pierdut nădejdea, e că n-a mers singur și că mândria nu l-a stăpânit. Și înșirarea clipelor trecute, privirea aruncată îndărăt dau vorbelor sale o căldură sugestivă și o mare putere de îndemn: Prin muncă, prin merit și prin dreptate, acesta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
cei mai frumoși ai vieții?... Ronetti Roman. (Fragmente dintr-un articol apărut în "Opinia" de la 10 Ianuarie 1908.) ...Sunt câteva zile numai, de când l-am văzut, pentru cea din urmă dată, în truda și căldura boalei, înviorat puțin, plin de nădejde, și uimit parcă de cumpăna grea prin care trecuse și de care se credea mântuit. Nădejdea pe care mi-o împărtășise atunci, marea lui nădejde în puterele-i încercate m-au făcut să înlătur gândul sfârșitului cu care începusem a mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Ianuarie 1908.) ...Sunt câteva zile numai, de când l-am văzut, pentru cea din urmă dată, în truda și căldura boalei, înviorat puțin, plin de nădejde, și uimit parcă de cumpăna grea prin care trecuse și de care se credea mântuit. Nădejdea pe care mi-o împărtășise atunci, marea lui nădejde în puterele-i încercate m-au făcut să înlătur gândul sfârșitului cu care începusem a mă obicinui de săptămâni întregi, de când, zi cu zi, ceas de ceas, boala își făcea cursul. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
văzut, pentru cea din urmă dată, în truda și căldura boalei, înviorat puțin, plin de nădejde, și uimit parcă de cumpăna grea prin care trecuse și de care se credea mântuit. Nădejdea pe care mi-o împărtășise atunci, marea lui nădejde în puterele-i încercate m-au făcut să înlătur gândul sfârșitului cu care începusem a mă obicinui de săptămâni întregi, de când, zi cu zi, ceas de ceas, boala își făcea cursul. Și acum încă, reculegerea nu vine, și uimirea mă face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
mănăstiri Socola, s-au ridicat modernele pavilioane ale Ospiciului de alienați. (Din colecția Socec et Comp. Iași) Pag. 126. Sus: Mihail Kogălniceanu. Jos: Vasile Alecsandri. (Fotografii vechi) Pag. 127. Tit Liviu Maiorescu și Vasile Conta. (Clișee Cartea Românească). Pag. 129. Ioan Nădejde, V. G. Morțun și Alex. Ionescu. (Fot. vechi) Pag. 130. Const. Mille, student. (Fot. Graffe, Paris) Pag. 132. Casă veche Dr. Frey în str. Carol. (Foto-Regal) Pag. 133. Vedere în Aleea Copoului. Pag. 135. Clădirea fostului consulat rus, din str.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
1841 sub domnia lui Ioan Sandu Sturdza. În interiorul bisericii se găsesc mormintele princepelui Ioan Sandu Sturza, cum și ale mai multor membri ai familiei Sturza. (Colecția Socec et Co., Iași) Pag. 138. Casa din Sărărie unde a locuit familia Ioan Nădejde, și unde a funcționat mult timp redacția revistei "Contimporanul". (Foto-Regal) Pag. 139. Principalii redactori ai revistei Viața Românească, în primii ani ai existenței sale. Fotografia reprezintă, jos: pe Gh. Kernbach și dr. N. Quinezu, în primul rând la spatele acestora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ai casei bănuiau că are de gând să facă mari schimbări în felul său de viață. Fratele său îl purtă dintr-o cameră într-alta și, foarte mișcat, îl rugă să nu meargă la pierzare și să țină seamă de nădejdea pe care și-o punea lumea în el, să se gândească la ce ar putea deveni, și cu alte asemenea cuvinte căuta să-l abată de la dorința cea bună pe care o avea. Dar el răspunse în așa fel încât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
fi de mare ajutor. El a răspuns că, chiar de-ar fi vorba de fiul sau de fratele ducelui de Cardona, tot nu l-ar lua ca tovarăș de drum. Dorea să aibă șca însoțitorț trei virtuți: dragostea, credința și nădejdea 1. Dacă ar fi avut vreun tovarăș, când i-ar fi fost foame ar fi așteptat ajutor de la el, dacă ar fi căzut, ar fi sperat ca acesta să-l ajute să se ridice și astfel și-ar fi pus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
căpătă de la proprietarul corabiei învoirea de a călători fără să plătească, pentru că nu avea bani, doar că trebuia să-și ia niște pesmeți ca să aibă ce mânca. 36. Când voi să cumpere pesmeții, fu cuprins de noi scrupule: „Acestea sunt nădejdea și credința pe care le ai în Dumnezeu și care nu-ți vor lipsi niciodată? etc.” - și asta cu atâta tărie încât îi dădeau mult de furcă. În cele din urmă, neștiind ce să mai facă, pentru că de amândouă părțile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ca ei să ajungă repede în Cipru, unde coborând de pe corabie, merseră pe jos spre un alt port numit Salinele 2, la o depărtare de zece leghe. Urcară pe corabia pelerinilor, și nici acum nu-și luă alte merinde decât nădejdea în Dumnezeu, așa cum făcuse și mai înainte. În tot acest timp, Domnul nostru îi apăru deseori, ceea ce îi dădu consolare și tărie. Mai mult, i se părea că vede un obiect rotund și mare, ca de aur, iar acesta i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
mai târziu cardinalul Verallo. Hirotonirea s-a făcut ad titulum paupertatis și toți au depus jurămintele de curăție și sărăcie 1. 94. În acel an nu plecă nici o corabie spre Răsărit, pentru că Veneția rupsese legăturile cu Turcia. Văzând ei că nădejdea de a pleca se îndepărta, se răspândiră pe teritoriul venețian, cu gândul de a aștepta un an, după cum hotărâseră. Dacă trecea anul fără să poată pleca, aveau să meargă la Roma. Pelerinul a plecat cu Favre și Laínez la Vicenza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
în timpul ei și după, belșug de lacrimi, evlavie, sughițuri adânci, deseori neputând lua cuvântul fără a-mi pierde glasul, cu multe priceperi spirituale, găsind multă trecere la Tatăl, când Îl chemam așa cum Îl cheamă liturghia și cu multă încredințare și nădejde că voi dobândi ceea ce am pierdut, simțindu-L pe Fiul foarte binevoitor în a mijloci și văzându-i pe sfinți într-un fel pe care nu îl pot descrie, așa cum nu pot lămuri nici celelalte lucruri. Nu mă îndoiesc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
multă tărie lăuntrică și încredințare de confirmare, fără a mă teme de ceea ce urmează - mi-a venit în minte și i-am cerut lui Isus să-mi dobândească iertare de la Preasfânta Treime; evlavie mare, cu lacrimi și sughițuri și cu nădejdea de a dobândi harul, aflându-mă foarte puternic și șsimțindu-măț confirmat pentru viitor. Apoi, lângă foc, cu o nouă înfățișare a lui Isus, cu mari mișcări și lacrimi. După ce am fost să vorbesc cu Carpi 1, întorcându-mă, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
Se zbătea ca un animal rănit închis într-o cușcă în casa unde locuia, casă ce devenea din ce în ce mai rece. Tot ce visase, tot ce așteptase de la viață, rămase doar în mintea ei. Acum totul i se părea șubred și fără de nădejde. Teama, ura, frica, iubirea, nădejdea și speranța, formau un lanț puternic în jurul ei, lanț din care credea că nu se va mai elibera niciodată. Acum avea o familie, doi copii, agonisise multe, iar o lume ,,cunoscută” se întindea în fața ei
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
rănit închis într-o cușcă în casa unde locuia, casă ce devenea din ce în ce mai rece. Tot ce visase, tot ce așteptase de la viață, rămase doar în mintea ei. Acum totul i se părea șubred și fără de nădejde. Teama, ura, frica, iubirea, nădejdea și speranța, formau un lanț puternic în jurul ei, lanț din care credea că nu se va mai elibera niciodată. Acum avea o familie, doi copii, agonisise multe, iar o lume ,,cunoscută” se întindea în fața ei. Nu-și imagina cât va
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
copilul era bolnv în mine și a doua oară atunci când eram în pragul unei septicemii din cauza unei rejecții infectate. Dar să stăm împreună numai pentru atâta lucru, analizând ce a făcut unul sau altul? Căsnicia noastră e șubredă și fără de nădejde. O viață trăită fără sentimente, fără dragoste e ca o liră fără sunet, ca un spectacol fără haz, ca o noapte fără stele și așa mai departe... Comparații sunt la infinit. Suntem atât de departe unul de altul ca și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Era chiar foarte bine dispusă încât îi venea să țopăie de fericire. Se comportase ca o adolescentă răsfățată și apoi destul de rațională. Își iubea deopotrivă părinții și era pregătită să meargă înainte. Dar în mintea ei tânără de adolescent trăgea nădejde că într-o bună zi, mai devreme sau mai târziu, părinții ei își vor găsi un nou început. Era un vis și nevinovate iluzii de copil. Se spune că cei care iubesc cu sufletul au o filozofie a lor. Se
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
primit și primesc aprecieri și mulțumiri de la foștii elevi. Ne simțim mândri când aceștia ne caută și doresc să-și vadă școală, locul unde, de-a lungul anilor, și-au modelat visele, făcându-și planuri de viitor, devenind oameni de nădejde ai societății de mâine. Prețuind măreția și semnificația acestui eveniment, nu numai pentru școala care împlinește vârstă de 95 de ani de învățmânt liceal românesc, ci și pentru întreaga viață școlară și culturală a orașului, care întruchipează într-un mod
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
scria un jurnal și încurcă datele, scria anul 2000 și Martobrie și mai știu eu ce trăznăi și se credea regele Spaniei?” Reflectarea în scris antrenează aneantizarea realității : ,,Ce scriam și era adevărat lucrăm conștiincios și eram un om de nădejde, dar articolele lor erau nu știu de ce convenționale încât, cel puțin eu, nu eram deloc convins că exist cu adevarat.” Starea de inspirație face imposibil autocontrolul creatorului, astfel încât opera își afirmă independența: ,, Scriind însă despre bătrânul palavragiu, am simțit că
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mai cred în mine, deși sunt hotărâtă să rezist cu toate puterile și peste putere, să te aștept. Acum, când corespondența e oarecum normală, trăesc prin ea. Lacunele mari m’ar speria, pentru că eu pui sez în scrisori răbdarea în nădejdea venirei tale. Și acum mai trăesc alături de tine, dar îți văd viața cu ochi stupizi de miop, care combină realitatea cu imaginația și deformează în dauna amândorora realitatea. Nu știi ce impresionantă e tăcerea casei; e pustie; cu toate că alții trăesc
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu cine vorbi de tine. Georgette Werl nu mai e, nici Lolica, nici Ticu, nici atâtea altele. În astă seară, mi e dor de tine până la obsesie; nu-ți pot vorbi clar, nu-ți pot împărtăși tot: temeri, tristeți și nădejdi; nu îndrăsnesc să te întreb: ce faci? Uit să mulțumesc lui Greg; brodez maladiv episodul Viena. Cum poți să mă lași fără povestirea toată a celor ce s’a întâmplat? Închipue-ți că nu am putut să prind [la telefon], nici
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mâhni: e probabil o fază trecătoare; mă voi scutura de gândurile astea torturante, de îndoieli, de griji, de spaima că n’am să te mai văd. Nu mai scriu, sunt prea sumbră; mă duc să mă prăbușesc în somn, în nădejdea că poate te voi visa și voi putea să-ți văd chipul tău aproape, aproape, cu ochi, sprâncene, nas, gură, moi, calde, vii... Îmi vine să plâng. Noapte bună, Monica! Luni, 6 octombrie [1947] Eri, o zi proastă cu tristeți
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
din săptămâna trecută, mai bine zis de acum două săptămâni, o prezență sigură de simpatie și ajutor. Acum, acalmie. Draga mea, iubită mică și dulce, mă gândesc mereu la tine, obsedant, cum sorb aerul. Mereu alături de tine, cu încredere, cu nădejde că tot ce vei face, vei face mândru, loyal (sic) și vrednic pentru noi doi, înfrățiți dincolo de tot, tata și cu mine. Tot ce-ți scriu e curat, drept, ca o flacără pură, pentru că trece prin retorta sufletului meu plin
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în putere să vin în iulie, august și septembrie în Franța, pentru că nu știu dacă aș putea rezista altminteri doi ani, care pot fi trei-patru. Dar nu-mi fac planuri. Abia dacă las să-mi tremure gândul unor astfel de nădejdi; decepția și renunțarea ar fi prea mari. Scrie-mi, ți-ajunge numai pledul albastru? Ai găsit vreo pernă mare? Pui așternutul tău? Ai găsit pe fundul valizetei roșii scrisoarea mea, pusă în momentul plecării? Noaptea nu ți-e frig? Nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]