8,628 matches
-
citisem vreodată, atunci mă ruga, foarte politicoasă, dacă nu mă deranjează să-i dau și ei o copie. Așa, pentru o a doua opinie. Ei, o să-mi înghit gălușca și-o să fac eu primul pas, m-am gândit, când am pășit tăcute în lift. — Salut, Lulu! Ce mai faci? Ai o bluză foarte drăguță. Lulu a apăsat butonul de parter și a continuat să privească drept înainte. — Claire, a pronunțat ea rar și pe un ton scăzut. și asta a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
făcuse o excepție - iar aerul rece și curat al oceanului îmi limpezise capul. — Beatrice, arăți superb ca de obicei, a zis Randall, sărutând-o și bătându-l pe Harry pe spate. — Uau, casa e uluitoare! am exclamat eu, când am pășit în bucătăria proaspăt renovată. Înăuntru era o atmosferă extrem de intimă și de caldă - adoram lambriurile de lemn, masa uriașă, de fermă, cu aer antichizat și portretele de familie pe care Bea le aranjase, cu mână de expert, pe unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Înainte să înceapă să se târșâiască înapoi pe hol, către biroul lui, Phil a oftat. Eu am tras din nou aer în piept, mi-am împins toată greutatea trupului către ușa ca de seif a biroului lui Vivian și am pășit înăuntru. Climatul era arctic. Imediat am simțit cum mi se învinețesc buzele, iar părul de pe mâini mi s-a ridicat în sus, ca la comandă. Vivian vorbea la telefon, dar a ridicat un deget, făcându-mi semn să aștept. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Furia mereu prezentă în vocea lui Vivian crescuse în intensitate cu vreo câteva octave. M-am târșâit pe coridor, mult prea amețită de diferența de fus orar, ca să mă sperii de masacrul care mă aștepta. — Bună, Vivian, am spus încet, pășind în biroul șefei. Ce s-a întâmplat? — Ce s-a întâmplat? a zbierat ea la mine, cu motoarele deja ambalate la maximum. De ce nu-mi spui tu ce s-a întâmplat? Acum eu îți dau raportul ție? Of, Doamne. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
o parte, aruncându-se pe pat, iar Sally o zbughi afară din cabină. Eva se ridică în picioare și înaintă spre ușă. Fusese înșelată, păcălită și mințită. Iar Henry fusese umilit. Avea s-o ucidă pe javra aia de Sally. Păși afară, în cocpit. Undeva, în colțul îndepărtat, se vedea umbra întunecată a lui Sally. Eva ocoli motorul bărcii și se aruncă asupra femeii. în clipa următoare alunecă pe puntea unsuroasă, iar Sally țâșni, traversând cocpitul în fugă, și pătrunse iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Viața pe Rossiter Grove nu-l pregătise pe Gaskell pentru situația pe care o descoperi când Sally îl trezi și-i spuse: — Dragule Noe, puntea superioară tinde să se usuce. E timpul să deschizi colivia. Gaskell deschise ușa cabinei și păși afară, unde descoperi că Eva își luase deja zborul din colivie și că luase cu ea salteaua pneumatică și vestele de salvare. — Vrei să spui că ai lăsat-o afară toată noaptea? zise el. Acum sunt sigur c-am ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
durat puțin mai mult de o oră și, la final, tânărul medic s-a spălat pe mâini, s-a îmbrăcat și a ieșit grăbit din vestiar, nerăbdător să se întoarcă acasă, pentru amânata reîntâlnire cu mama sa. Și, chiar când pășea în hol, a zărit o pacientă dusă pe targă către sala de operație. Era doamna Weinberg. Din câte mi-a spus doctorul, a murit fără să-și mai recapete cunoștința. O întâlnire neașteptată Am bătut câmpii preț de zece pagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de la început de iunie, despre armonie și repaus încântător, despre prihori și cinteze și sturzi săgetând prin frunzișul verde al copacilor. Vreau să vorbesc despre binecuvântarea somnului, despre plăcerea mâncării și băuturii, despre ce se întâmplă în mintea noastră când pășim în lumina soarelui de ora două și simțim îmbrățișarea caldă a aerului în jurul trupului. Vreau să vorbesc despre Tom și Lucy, despre Stanley Chowder și cele patru zile pe care le-am petrecut la Chowder Inn, despre gândurile pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
împreună, uitându-ne la copii cum aleargă ca niște veverițe, în timp ce mamele îi pregătesc pentru școală. Pe urmă, puteam să o conduc pe Joyce până la metrou, să o îmbrățișez și să o sărut de la revedere. Era ora opt când am pășit pe trotuar, ora opt dimineața, pe 11 septembrie 2001 - cu numai patruzeci și șase de minute înainte ca primul avion să se izbească de turnul dinspre nord de la World Trade Center. La doar două ore după aceea, fumul a trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de liniștit. Solul mi se pare mai solid ca niciodată. Mă așez pe un scaun de plastic și rămân o vreme așezată, Încercând să-mi revin, Însă când, În cele din urmă, mă ridic, mă simt În continuare amețită. În timp ce pășesc, În jurul meu totul e neclar, ca un abur și nu-mi vine să cred că mă aflu aici. Trăiesc. Sinceră să fiu, n-am crezut că voi mai ajunge vreodată Înapoi pe pământ. — Emma ! aud că mă strigă cineva În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
izbucnit În plâns. — Păi, ne vedem mai târziu, spune Katie când ajungem la etajul Întâi. Și mulțumesc, Emma. Pentru nimic, spun. Mai vorbim. Pornesc pe coridor spre departamentul de marketing, conștientă de faptul că picioarele mele nu vor deloc să pășească În ritm normal. De fapt, cu cât mă apropii mai tare de ușă, merg din ce În ce mai lent și mai lent... și mai lent... Una dintre secretarele de la contabilitate trece pe lângă mine grăbită, În pantofi cu toc și Îmi aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
știu. Iar el știe că vreau să știu. Atunci, zi, spun În cele din urmă, ridicând iritată din umeri. Dacă vrei să-mi spui, spune-mi. Jack mă conduce În liniște spre un colț mai retras, departe de mulțime. În timp ce pășesc lângă el, aerul beligerant mi se evaporă Încet. De fapt, mă cuprinde o ușoară Îngrijorare. Aproape mă cuprinde spaima. Oare chiar vreau să-i aflu secretul ? Dacă e vorba de o fraudă, cum a zis Lissy ? Dacă face ceva ilegal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să pleci la mare așa aiurea... Cel mai rău îmi pare de micul radio de la N., singurul obiect cu o mică valoare sentimentală pe care-l cărasem „la Mare“ în bagajul făcut în grabă. Din gândurile care mă fac să pășesc mai apăsat pe măsură ce mă îndrept spre civilizație, mă trezesc când aproape era să dea peste mine căruța șantalie cu un cal maro, cu Țârțâc cățărat sus pe capră și fie-sa cea mare, Zina, pe-o latură, cu picioarele goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fac traversarea fatală. Ea spune ceva, dă semne că m-ar cunoaște, până la urmă se supără, fiindcă eu rămăsesem paralizat cu mâna pe butonul care ar fi trebuit să schimbe culoarea semaforului pentru traversare. Abia când ea s-a îndepărtat, pășind ușor în espadrile, mișcarea de aer mi-a adus mirosul ei de creme de plajă. În visele mele, marea pe care pot să mă abandonez făcând pluta pe spate de la o oră în sus e liniștită, să zicem ca Egeea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
frumos cu niște zeci de ani în urmă, trăia singură într-o casă ca un palat din secolul al XIX-lea, cu candelabre de cristal care-și trimit ramurile sunătoare în capul și urechile lui T. de cum a început să pășească, făcându-și curaj, înainte prin saloane. La masa bună din sufragerie, pentru care îl chemase de fapt, i-a turnat o lacrimă de whiskey vechi. De ce Dumnezeu nu-i dăduse din palinca aia pe care-o tot păstra din toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
că se întorc la noi acasă, unde o să bem cu toții o ceașcă reconfortantă de ceai. Dar eu nu‑i urmez. Nu sunt în stare să văd pe nimeni în clipa asta, nici măcar pe ei. Simt nevoia să stau puțin singură. Pășesc repede, împiedicându‑mă ici și colo, spre capătul opus al grădinii. Apoi, când sunt destul de departe, mă prăbușesc pe iarbă. Îmi îngrop capul în mâini și, pentru prima dată pe ziua de azi, îmi las lacrimile în voie. Trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
îmi zic că Lucy are dreptate, am început să aud voci. Însă când ridic privirea, inima îmi sare din piept și simt că pur și simplu nu mai am aer. Nu‑mi vine să cred. E el. Este Luke, care pășește spre mine, ca într‑un vis. E îmbrăcat în costum de zi și are două pahare de șampanie, și niciodată nu a arătat mai bine. — Iartă‑mă, zice când ajunge lângă mine. Știu că un simplu „iartă‑mă“ e prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de o mie de ori mai mult. De un milion de ori. Pentru că nu e doar un magazin vechi, nu? E un magazin faimos în toată lumea. Iar eu mă aflu chiar aici. Sunt la Saks de pe Fifth Avenue din New York. Pășesc încet în magazin - forțându‑mă să nu mă grăbesc - și mă simt de parcă am plecat spre întâlnirea cu un star celebru de la Holywood. Mă plimb prin parfumerie, uitându‑mă la elegantele lambriuri art deco; la tavanele înalte, largi; la ornamentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
e NoLita. Sau... NoHo? SoLita? Sincer, nu mai știu unde sunt la ora asta și nu vreau să mă uit pe hartă, ca să creadă toți că sunt turistă. Oricum, oriunde aș fi, nu‑mi pasă. Intru. Deschid ușa grea și pășesc în magazin, care e complet gol, cu excepția mirosului de tămâie și a unei muzici ciudate, date la maximum. Mă apropii de un stativ și, luându‑mi un aer nonșalant, încep să trec în revistă hainele, cu degetul. Dumnezeule, chestiile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
rămâne aici toată ziua. Dar nu îndrăznesc să zăbovesc prea mult, pentru eventualitatea în care Elinor vine să mă caute. Așa că, după ultimul fâs de Eternity, trag de mine să mă ridic și să mă întorc în îmbulzeala unde chelnerii pășesc în vârful picioarelor, murmurând „Masa este servită“. În timp ce toată lumea se îndreaptă spre grandioasele uși duble, mă uit în jur după Elinor, dar nu o văd. Pe un scaun de lângă mine se află o femeie în vârstă, îmbrăcată în dantelă neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
a înțelege necesitatea comunismului! E convinsă că durerea pe care a suferit-o îi dă dreptul să conducă națiunea. E genul de durere care te străpunge în inimă, îi spune actriței care joacă rolul principal în opera ei. Nu poți păși pe degete, dar nici nu poți zbura. Ești în cursă, înlănțuită. Există un ferăstrău invizibil. Nu mai ai degetele la picioare. Rămâi fără suflare de atâta țipat. Te aude toată casa, dar nu există salvare. Își amintește aievea lupta cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
problemele tale. Să nu crezi că eu sunt puternică. Doar că eu nu îmi dau voie să fiu fragilă, căci știu că mă voi frânge. Îmi pare rău că trebuie să plec. A sosit timpul ca tu să înveți să pășești pe propriile-ți picioare, să înveți să rezolvi problemele cu mâinile tale. Altfel, ar fi păcat să menționăm că tu și cu mine am fost cândva iubiți. La sfârșit, ea o amintește în treacăt pe Aixia - a aflat, până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
se pregătește într-un cort. Își înfășoară capul cu o eșarfă de un galben strălucitor. E în costum, o vestă roșie cu o fustă-pantalon verde. Ridică o vâslă imaginară, prefăcându-se că e într-o barcă, și își începe încălzirea, pășind într-un ritm de un pas înainte, unul înapoi și unul lateral. Se balansează, legănându-și brațele dintr-o parte într-alta. Zgomotul aplauzelor îi spune că au sosit liderii și membrii lor de cabinet. Ajutoarele din culise îi zoresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ia o înghițitură de ceai. Ea aude cum scârțâie creioanele pe hârtie. Mulțimea, inclusiv Fairlynn, își notează discursul lui Mao. Fata nu scrie. Ea memorează spusele lui Mao, și cele rostite, și cele nerostite. Își pune talentul la lucru. El pășește încolo și încoace pe scenă, bea ceaiul și așteaptă ca auditoriul să-și ridice capetele din carnețele. Nu are tipar, nu are ziare. Se bazează pe viul grai al mulțimii. Ochii lui trec prin sală. Brusc, o priveliște neașteptată. Concentrarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
își simte picioarele ca de plumb. Ce se întâmplă cu tine? țipă el. Ești o lașă? Urăsc lașii! M-auzi? Urăsc, urăsc, și iar urăsc lașii! Pleacă acum. Supune-te ordinului meu. Pleacă! Pleacă! Părăsește-mă, părăsește Yenanul! Afară! Ea pășește spre ușă. Are mâna pe clanță. Îl aude văitându-se în urma ei: Războiul mi-a luat tot, soțiile și copiii... Inima mea a fost împușcată la nesfârșit. De atât de multe ori, sunt atât de multe găuri, că nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]