KorAP: Find »[drukola/base=plâns & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...208 209 210 ...222 >

5,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459

și o sacoșă cu monograma „MP“ pe ea. Celularul ei a sunat exact În momentul În care mi‑am dat seama ce se Întâmplă, și ea a părut atât de speriată, Încât am avut impresia că avea să izbucnească În plâns. Dar când ușa tot nu s‑a deschis după ce s‑a izbit de câteva ori de ea, a oftat din rărunchi și a Început să cânte: „’Bye, ’bye, Miss American Pie, drove my Chevy to the levee, but the levee

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

mai vede nimic. Nici cerul, nici norii, nici copacii. „Ce-ai făcut, neghiobule?“ Primesc două palme: plici-plici! Copil prost, urlu fără oprire, crezând că se mai poate Îndrepta ceva. Se poate. „Lasă că-ți cumpără mama ție altă oglindă!“ Încetarea plânsului. Surâs infantil fericit. (vineri) Sunt amenințat de o primejdie concretă În vis. Mă asaltează torentul apei, care sparge digurile vâjâind, se repede cu furie pe urmele mele, nu mai este mult și mă va ajunge din urmă. Iată, calc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
revin brusc, mă ridic, o privesc necruțător; rece, sabia de Toledo a privirii mele lovește crud, o străpunge; o dată, de două ori, se vede că suferă fizic; se ferește de lovituri, acoperindu-și ochii cu mâinile, izbucnește În hohote de plâns, „Nu mă mai privi așa, mai bine pleacă de tot!“. Am lăsat-o acolo. M-am Întors din drum, am luat-o razna pe aleile cartierului fără să văd pe unde merg. (astăzi) Ascult Bach, cât mai mult Bach; așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
am bătut, mi-am Însângerat pumnul drept de fața lui de copil. Când am văzut sângele curgându-i pe față, am Început să plâng; mă rugam de el să mă ierte, Îl Îmbrățișam, plângeam amândoi, fără să Înțelegem de ce. Acest plâns ne dădea un sentiment de mare ușurare. (luni) A scrie decis despre ce-a fost În-scris În sângele tău, În particulele elementare ale ființei; a face o lectură semiotică a fibrei proprii, după ce-ai probat parcursul biologic al speciei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
anume aparține, era ușor să le manevrezi; dar În același timp mi se părea că asist la un spectacol În care nu mă simțeam deloc implicat.) (vineri) Ce concert complex, ce bogăție de sonuri, ce desțelenire de nervi poate fi plânsul unei femei; cine n-a ascultat această descărcare a naturii nu Înțelege nimic; A. e În stare să plângă pentru toate femeile, de când s-au iscat ele, drăgăstoase, din coasta lui Adam somnolentă. (acum) Flory (acesta e numele ce i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
spre vestiar. Aici, Marinică mi-a luat hainele și ne-am Îmbrăcat fără a scoate o vorbă. Când m-am Întors de la oglindă, l-am văzut alături de Nela. Ea Îl chemase. Strânsesem În mine multă amărăciune. Eram gata să izbucnesc. Plânsul Îmi Îneca vorbele, un plâns fără lacrimi, pe buze ce Încercau zadarnic să zâmbească. Nela a zis că rămâne la meci. Noi am plecat amândoi. Am mers câteva stații pe jos și el m-a acuzat că l-am refuzat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
a luat hainele și ne-am Îmbrăcat fără a scoate o vorbă. Când m-am Întors de la oglindă, l-am văzut alături de Nela. Ea Îl chemase. Strânsesem În mine multă amărăciune. Eram gata să izbucnesc. Plânsul Îmi Îneca vorbele, un plâns fără lacrimi, pe buze ce Încercau zadarnic să zâmbească. Nela a zis că rămâne la meci. Noi am plecat amândoi. Am mers câteva stații pe jos și el m-a acuzat că l-am refuzat atunci când a venit la mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
un creion. Stiloul nu și-l ia pe munte, ca să nu-l piardă. Dacă o veți cunoaște, o veți acuza că râde prea mult. Da, e hotărâtă să nu plângă În văzul nimănui. Nu vrea să știe ce-i acela plânsul. Numai atunci când va fi sus, pe vârful muntelui, și va privi cerul, o să credeți că a amuțit. Ea atunci caută... caută sensul zării, al cerului, al marii iubiri... Oare va reuși să găsească ceva? Oare va mai putea iubi? Zuluf

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Înapoi. I-am spus că nu pot suporta indivizii care asudă În palmă. Mi s-a părut că palma ei era umedă și flască. La Întoarcere, În tren, a Început să plângă din senin; Îi curgeau lacrimile fără să anticipeze plânsul. Fața Îi era imobilă, o marmoră roză pe care se scurgeau două dâre de apă ca două șuvițe de izvor, tăind piatra albă a muntelui. Nu i-am adresat nici o vorbă. Din când În când, Își mușca buzele până la sânge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
În sine ca un yoghin, Își macerează corpul; În pauză, se aud ca niște lovituri de berbec, bum-bum, bum-bum: A. se dă cu capul de zid; observ că are cap tare, câteva colege sar și o opresc; izbucnește Într-un plâns teribil, Îi curg lacrimi șiroaie, nu-i pasă de nimeni, nu se șterge, nu-și aranjează ținuta, nu se sinchisește de ce vor spune ceilalți colegi; nu mă uit la ea, nu mă apropii să-i spun să se liniștească, n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
alta așa, aiurea, fără să mă gândesc la nimic? Nu te mai frământa, nu vei găsi răspuns, niciodată nu m-ai văzut degajată de orice apăsare lăuntrică, de zbucium interior. Poate ți-am râs În hohote, În ritmul hohotelor de plâns care mă zbuciumau lăuntric. Poate ți-am zâmbit, ca să acopăr un fel de disperare ciudată, un fel de clarviziune halucinantă a deșertăciunii lucrurilor dragi și a vieții. Poate te-am privit cu ochi mari, ce treceau dincolo de tine: atunci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mea iubire... De fapt, uitarea e sfârșitul tuturor zbuciumelor. Ești atât de uitat, că mi se pare câteodată că nici n-ai existat. 19 noiembrie 1964 Ce mult aș vrea să plec la Polul Nord! 1 decembrie 1964 (marți) Râsul și plânsul, la extremele lor, au aceleași hohote În lumină prea multă sau În Întunericul cel mai negru ești la fel de orb... Când m-ai cutremurat cu fiorul iubirii, n-am știut că același tremur Îmi va da și ura... Te urăsc, Martin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
că fiecare vorbă cădea ca o lovitură care mă zdrobea treptat, sadic. Au fost porci amândoi. S-au acuzat reciproc de prostie. La plecare, și-au strâns călduros mâna, făcându-și unul altuia complimente. Am plecat cu Doru. Mă ștrangula plânsul. Nu scosesem nici o lacrimă În clipele acelea Înfiorătoare. M-a trimis acasă cu scârbă. Niciodată nu fusese el altfel, dar atât de brutal nu-l văzusem Încă. O priveam și zâmbeam. Era atât de pierdută În problemele ei vitale... — A

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
pierde ea, Angela, atât de ușor. Crede numai că suferă. M-am ridicat de pe scaun cu greu, de parcă mai atârnasem de mine Încă 20 de ani. De-abia când am ieșit pe ușă am auzit-o pe Angela izbucnind În plâns. Se ținuse totuși tare... 22 decembrie 1964 Goi. V-am văzut pe toți goi de fard și mi-a fost scârbă. Nu puteam fi ca voi. Ca să pot rezista, m-am fardat mai mult ca voi. Mă credeți ca făcând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
iubești mai mult decât merit.“ „Bine, ei bine...“ (și aici se uită cu o privire fixă, patetică), „am să te iubesc așa cum meriți tu. De aici Înainte Îți făgăduiesc să te iubesc pe cât meriți tu!“ (a izbucnit În hohote de plâns). În urma acestei discuții, am devenit dintr-odată suspicios; plânsul final m-a intrigat, mi-a sădit ghimpele Îndoielii: de ce trebuia să izbucnească În plâns? Dar dacă Într-adevăr mă Înșală? (azi) Citesc trei ore fără Întrerupere, transpir o transpirație nervoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
aici se uită cu o privire fixă, patetică), „am să te iubesc așa cum meriți tu. De aici Înainte Îți făgăduiesc să te iubesc pe cât meriți tu!“ (a izbucnit În hohote de plâns). În urma acestei discuții, am devenit dintr-odată suspicios; plânsul final m-a intrigat, mi-a sădit ghimpele Îndoielii: de ce trebuia să izbucnească În plâns? Dar dacă Într-adevăr mă Înșală? (azi) Citesc trei ore fără Întrerupere, transpir o transpirație nervoasă cu un miros dulce-acru; numai după act mai simt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
De aici Înainte Îți făgăduiesc să te iubesc pe cât meriți tu!“ (a izbucnit În hohote de plâns). În urma acestei discuții, am devenit dintr-odată suspicios; plânsul final m-a intrigat, mi-a sădit ghimpele Îndoielii: de ce trebuia să izbucnească În plâns? Dar dacă Într-adevăr mă Înșală? (azi) Citesc trei ore fără Întrerupere, transpir o transpirație nervoasă cu un miros dulce-acru; numai după act mai simt acest damf imund, lectura e deci o formă de concupiscență. L-am redescoperit pe Gib

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
3 pe post de martor din partea mirelui. (miercuri) „O iei În căsătorie pe...?“ Se uită la mine pierdută, Înfricoșată; crede că-i voi face o farsă și că voi spune „nu“. O observ cum se concentrează să nu izbucnească În plâns, Își ține respirația, are fruntea plecată, suferă pentru Întreaga ei rasă de Sare, Salomee și Rachele, suferă pentru toată rasa femeiască, umilită secole și milenii de absolutismul necenzurat de nici o lege al rasei bărbătești. Mă simt deodată ridicol și aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
aduce În pragul Întunecării minții. Va veni vremea când ai să poți râde de toate câte-au fost. Va veni vremea când ideile, astăzi sfinte, ți se vor dezveli impudice, adăugându-se șirului de mari indiferențe. Va veni vremea când plânsul ți se va refuza. Plânge-l, dară, la vremea lui... Puterea de stăpânire e inutilitatea cea mai utilă marilor salturi Între absurd și moarte. 8 aprilie 1965 (joi) De-a lungul unui drum, odată, se vor Întâlni două umbre venite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

Îl îmbrățișă și-l sărută, lăcrimând și bolborosind necontenit. Flăcăul îi cuprinse mijlocul cu un braț, șoptind blînd: ― Taci, mamă, taci și nu mai plînge! Smaranda, vestejită înainte de vreme, își șterse lacrimile cu colțul basmalei, și zâmbi fericită un moment. Plânsul o podidi iarăși îndată ce deschise gura să-l întrebe cum a venit, spăimântată la gândul c-o fi umblat tot pe jos ori o fi flămând. Feciorul o liniști că nu e ostenit deloc, fiindcă în gara Burdea, când a

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
crede că e o nebunie ce vrei să faci... Nu-ți mai spun de Jenny, care știi cât te iubește. Nu-i așa, iubirea mea? Eugenia avea ochii plini de lacrimi. Vru să spuie ceva. Când deschise gura o podidi plânsul. Gogu se sperie: ― Iubirea mea, sufletul meu, ce-i asta? Se poate? ― Numai tu ești de vină, Gogule, că alarmezi lumea fără nici un motiv! protestă Nadina. Să mă ierți, Jenny dragă, te rog! Dacă știam că voi face atâta tulburare

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
hoțule, nu înaintea mașinilor! Pe când automobilul cotea puțin mai jos, în curtea conacului Iuga, răcnetele lui Costică umpleau văzduhul și adunau vecinii. Baba Ioana, speriată, sosi într-un suflet: ― Ce-i, Costică?... Ce-ai pățit? Copilul răspunse printre sughițuri de plîns: ― Eu m-am... m-am... m-am jucat... și... aoleu, aoleu urechile mele! ― Ce s-a întîmplat, măi Nicușor, că tu ai văzut? întrebă baba. ― L-a bătut domnul, dacă n-a vrut să ferească! bâigui Nicu, suspinând de emoție

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
cu ea la București. Acuma însă râsul ei era speriat. ― Iar te-a certat maică-ta, Ilenuțo? urmă Nadina văzînd-o așa. Aide, nu mai fi tristă, că nu-ți șade bine! ― Vai, coniță dragă... Cum deschise gura, cum o năpădi plânsul. Abia printre lacrimi și oftări izbuti să spuie ce-a pățit șoferul și că arde Ruginoasa. Nadina însăși, parcă n-ar fi pătruns cuvintele, nu-și dădu seama îndată de înțelesul lor și întrebă: ― Bine, bine, dar mașina e gata

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
mine toată iarna, și m-am plâns, și m-am zbătut pe la toți oamenii... Nicolae Dragoș, întunecat, se uita și bombănea și din când în când arunca ochii spre Platamonu care, mai deoparte, se zvârcolea în mâinile țăranilor, hohotind de plâns. ― Na, gata, uite-le! făcu Chirilă, ridicîndu-se. ― Pune-i-le pe piept, nea Chirilă, să-și facă tocană din ele! zise gros Nicolae Dragoș, întorcîndu-se cu scârbă. Câteva râsete izbucniră, apoi strigăte ș-apoi gălăgia, care se potolise un răstimp

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și acoperi cu ea obrajii... Peste un răstimp, reculegîndu-se, trecu în altă cameră, urmat de ceilalți, afară de căpitanul, care se retrăsese discret spre a nu-i tulbura durerea. ― Leonte, trebuie să pleci îndată la Costești! zise Grigore cu glasul puțin plâns, dar liniștit, parcă lacrimile i-ar fi redat stăpânirea de sine. Logofătul fu însărcinat să aducă chiar astă-seară două coșciuge și cele necesare pentru înmormîntare. Unul va fi lăsat la Lespezi; preotul de acolo va îngriji ca trupul Nadinei să

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]