KorAP: Find »[drukola/base=poliție & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...208 209 210 ...3882 >

97,040 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

la telefon În biroul șefului de gară. — Telefonul nostru nu funcționează? Întrebă maiorul, lăsând cartea din mână și Încercând, fără prea mult succes, să-și ascundă curiozitatea și agitația. Voia să dea impresia că este În termeni intimi cu șeful poliției. Nu, domnule, omul din oraș n-a sosit Încă. — Câtă străduință. Unde e sergentul? — E plecat pentru moment, domnule. Maiorul Petkovici Își trase mănușile și le netezi. — Mai bine m-ai Însoți. S-ar putea să am nevoie de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Acestea cădeau ca dintr-o cutie cu ace, unul câte unul, pe fondul unei tăceri profunde. Lukici și funcționarul de la mesagerie Își ațineau În van respirația; locomotiva staționată peste linii Încetase să mai pufăie. — Colonelul Hartep la telefon. E șeful poliției, se gândi Ninici și l-am auzit vorbind. Cât de mândră va fi nevastă-mea În seara asta! Vestea va da ocolul unității, Îmi știu eu femeia. Nu prea are ea motive să fie mândră de mine, se gândi el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ceva ce privea siguranța lui. Rotițele mici și precise ale creierului său se porniră și Începură să Înregistreze c-o acuratețe fără greș, ca o mașină de calcul dintr-o bancă, debitele și creditele. Într-un tren era literalmente Încarcerat. Poliția putea pune la cale arestarea lui În orice punct de pe traseu, deci cu cât era liber mai repede, cu atât mai bine. Fiind austriac, urma să treacă neobservat la Budapesta. Dacă Își continua călătoria spre Constantinopol, trebuia să Înfrunte riscurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
atât mai bine. Fiind austriac, urma să treacă neobservat la Budapesta. Dacă Își continua călătoria spre Constantinopol, trebuia să Înfrunte riscurile altor trei controale vamale. Mașinăria automată verifică Încă o dată cifrele, adăugă, verifică și trecu mai departe la coloana debitelor. Poliția din Budapesta era una eficientă. În țările balcanice exista corupție și nu avea de ce să se teamă din partea vameșilor. Acum era deja ceva mai departe de scena crimei sale. Avea prieteni la Istanbul. Josef Grünlich se decise să meargă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
ură. În sfârșit, dr. Czinner spuse: — Am Încercat să le explic că dumneata nu știi nimic despre nota pe care ți-am Încredințat-o. Dar mi-a spus că trebuie să te mai rețină puțin, până când te va chestiona șeful poliției. — Dar cum rămâne cu trenul? imploră ea. Trenul! — Cred că totul va fi bine. Mai stă aici o jumătate de oră. I-am cerut să-l anunțe pe prietenul dumitale și mi-a spus c-o să vadă ce poate face

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
or să mă-mpuște, spuse el. Ea Îl privi uluită, uitând de diferența de clasă dintre ei: — De ce? El zâmbi, nu fără o undă de mândrie: — Se tem. În Anglia, spuse ea, Îi lasă pe „roșii“ să vorbească cât vor. Poliția stă-n jur și se uită. Ah, dar există o diferență. Noi facem mai mult decât doar să vorbim. Dar va fi un proces? — Un fel de proces. Mă vor duce la Belgrad. Undeva se auzi un claxon și apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
n-am auzit niciodată o locomotivă atât de zgomotoasă, spuse Ninici. Apoi luă seama la ce-i spuse camaradul. — Maiorul are parte de-o masă caldă, adusă de la cazarmă, zise el. Dar nu-i spuse prietenului său că venea șeful poliției de la Belgrad. Păstră aceste informații pentru soția lui. — Ești norocos. Întotdeauna am crezut că-i un lucru bun să te bucuri de un prânz În toată legea. Văzând-o pe soția ta cum vine În cursul dimineții, m-am gândit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
brusc un automobil ce spărgea pojghița Înghețată și făcea apa să Împroaște. Cine naiba-i? șopti prietenul lui aproape fără să miște din buze, dar Ninici era mândru că el știa. Știa că ofițerul Înalt, garnisit cu trese, era șeful poliției, și știa chiar și numele celuilalt ofițer, care sări din mașină ca o minge de cauciuc și ținu ușa deschisă, pentru ca domnul colonel Hartep să coboare. — Ce loc! spuse colonelul Hartep cu un dezgust amuzat, privind mai Întâi noroiul, apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
domnul colonel Hartep să coboare. — Ce loc! spuse colonelul Hartep cu un dezgust amuzat, privind mai Întâi noroiul, apoi cizmele sale lustruite. Căpitanul Alexici Își umflă obrajii lui rotunzi și roșii: — Puteau să pună niște scânduri. — Nu, nu, noi suntem poliția. Nu ne iubesc. Dumnezeu știe ce fel de prânz or să ne dea. Hei, băiete! Îi făcu el semn cu mâna lui Ninici. Ajută-l pe șofer să descarce lăzile astea. Aveți grijă de sticlele de vin - să rămână În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
capturat o groază. Felicitările mele. — Doi bărbați și o femeie. — În cazul acesta, Îmi imaginez că un lacăt bun, o santinelă, o baionetă, o pușcă și douăzeci de cartușe au rezolvat probema. Maiorul Petkovici Își trecu limba peste buze. — Evident, poliția știe mai bine cum se păzește un prizonier. Mă Înclin În fața cunoașterii ei superioare. Scoate lucrurile din mașină, Îi spuse el lui Ninici, și du-le În camera mea. Apoi Îi conduse pe ofițeri pe după colțul sălii de așteptare și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
din nu mai puțin de trei ofițeri. Dr. Czinner interveni: — Nu vă deranjați. Mă lipsesc de asistența juridică. Iar cei de față nu Înțeleg un cuvânt din ce spuneți. Ei nu vor obiecta. — Nu-i regulamentar, spuse maiorul Petkovici. Șeful poliției se uită la ceas. — Am luat notă de protestul dumneavoastră, domnule maior. Acum putem Începe. Ofițerul cel gras Începu să sughită, Își puse mâna la gură și făcu cu ochiul. — Nouăzeci de parale. — Un dinar. Myatt Își stinse țigara, strivind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
rapidă spre fereastră: era Închisă; la santinele: fețele lor disciplinate erau impasibile și absente. Da, spuse el. Maiorul Petkovici se făcu purpuriu la față. — Imposibil, spuse el. Absolut imposibil. Instrucțiunea 27a. Arestatul poate să vorbească doar Înainte de suspendarea curții. Șeful poliției privi dincolo de profilul ascuțit al maiorului, spre locul unde stătea doctorul Czinner, Îngrămădit În scaunul lui, cu mâinile Împreunate În mănușile gri, de lână. O locomotivă șuieră afară și se deplasă, huruind Încet, pe linia de manevră. Zăpada șoptea la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
linia ferată, care dispărea În furtună: — Un tren sau două pe zi, asta-i tot. Nu-i de mirare că roșii provoacă tulburări. — Au fost tulburări? — Tulburări? Să fi văzut! Toate depozitele de marfă În flăcări, poșta dărâmată la pământ. Poliția era Înspăimântată. În Belgrad s-a instituit legea marțială — Voiam să trimit o telegramă de acolo. Va trece oare? Mașina urcă gâfâind În viteza a doua o colină mai mică și ieși Într-o stradă de case de cărămidă, mizerabile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

cu noul proprietar. Atâtea bâlbâieli și văicăreli... Ce-i trebuie de fapt acum ar fi o ceașcă de cafea și un cuvânt din opt litere pentru „galinacee“. Trebuie să audă ce se întâmplă pe stația de interceptare reglată pe frecvența poliției. Helen Boyle pocnește din degete până când secretara, din biroul celălalt, se uită la ea. Eroina noastră astupă cu ambele mâini microfonul telefonului și îndreaptă receptorul spre stație, spunând: — E cod nouă-unu-unu. Iar secretara ei, Mona, ridică din umeri și spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
luni, pentru că nimeni nu a putut să stea în ele. Dacă ar reuși să-și alcătuiască un portofoliu consistent cu asemenea case, cu douăzeci sau treizeci de exclusivități, Helen ar putea să renunțe, în sfârșit, la stația de interceptare a poliției. N-ar mai trebui să caute prin rubricile de decese și infracțiuni după sinucideri și omucideri. N-ar mai trebui s-o trimită pe Mona să verifice orice posibilă pistă. Ar putea și ea să lase capul pe spate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Trebuie să răspunzi la o singură întrebare. La absolvirea facultății de jurnalism, trebuie să-ți imaginezi că ești reporter. Să-ți închipui că lucrezi la un mare cotidian și că, în Ajunul Crăciunului, editorul te trimite să investighezi un deces. Poliția și ambulanța au ajuns deja la fața locului. Pe coridorul sordid al blocului de la periferie se înghesuie vecinii, în halat și papuci. În apartament e un cuplu de tineri, cu ochii în lacrimi, lângă bradul de Crăciun. Copilul lor s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zâmbet. Apoi rostește fără glas Ieși!. Iar eu ridic ambele mâini, larg deschise spre ea, și încep să dau înapoi. Aș vrea doar să mă asigur că toate exemplarele din această carte sunt distruse. Și ea zice: — Mona, sună la poliție, te rog. Capitolul 6 Procedura uzuală în cazurile de moarte în leagăn este de a-i asigura pe părinți că nu au ce să-și reproșeze. Sugarii nu se sufocă în pături. În Revista de pediatrie, în cadrul unui studiu publicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
singura pe care-o ai? Cu receptorul lipit de ureche, articulez fără glas „Interviu“. Întreb tonul din telefon: — Cu B de la „băiat“? Bineînțeles că nu spun nimănui că i-am citit lui Duncan poezia. Nu am cum să sun la poliție. Nu am cum să-i explic lui Helen Hoover Boyle de ce mă interesez de moartea copilului ei. Gulerul mă strânge atât de tare, încât trebuie să înghit din răsputeri ca să-mi alunece cafeaua pe gât. Chiar dacă lumea m-ar crede

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
mai tânără decât mine, stă la un birou sculptat stil Ludovic al XIV-lea și se uită la un radio cu ceas. Pe plăcuța de pe birou scrie Mona Sabbat. Lângă radioul cu ceas e o stație de interceptare a frecvenței poliției, care pârâie. La radioul cu ceas o femeie în vârstă țipă la o femeie tânără. Se pare că femeia tânără a rămas însărcinată fără să fie măritată, iar femeia în vârstă o face curvă și parașută. O curvă proastă, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
fără să fie măritată, iar femeia în vârstă o face curvă și parașută. O curvă proastă, zice femeia în vârstă, din moment ce parașuta s-a tăvălit fără să-și ia măcar banul. Femeia de la birou, tipa asta, Mona, închide stația de poliție și zice: — Sper că nu vă deranjează. Mie îmi place emisiunea asta. Obsedați de mass-media. Alergici la liniște. La radioul cu ceas, femeia în vârstă îi zice curvei să găsească niște părinți adoptivi pentru copil, dacă vrea să nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cum să controlați puterea asta, trebuie să veniți la un ritual vrăjitoresc New Age. Flutură hârtia spre mine și zice: — Avem mai mult de o mie de ani de experiență într-o singură cameră. Și deschide stația de interceptare a poliției. Iau hârtia. E o adresă, cu dată și oră. Stația de poliție zice: „Unitatea Bravo-nouă, cod 914, la clădirea Loomis Place, unitatea 5D, vă rog.“ — Profunzimea mistică a acestei cunoașteri nu poate fi dobândită într-o viață de om, zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
New Age. Flutură hârtia spre mine și zice: — Avem mai mult de o mie de ani de experiență într-o singură cameră. Și deschide stația de interceptare a poliției. Iau hârtia. E o adresă, cu dată și oră. Stația de poliție zice: „Unitatea Bravo-nouă, cod 914, la clădirea Loomis Place, unitatea 5D, vă rog.“ — Profunzimea mistică a acestei cunoașteri nu poate fi dobândită într-o viață de om, zice. Își ia sendvișul și îndepărtează din nou folia. — A, zice, și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
acestei cunoașteri nu poate fi dobândită într-o viață de om, zice. Își ia sendvișul și îndepărtează din nou folia. — A, zice, și să aduceți și ceva cald de mâncare, ce vă place dumneavoastră, dar fără carne. Și stația de poliție zice: „Recepție?“. Capitolul 15 Helen Hoover Boyle își scoate telefonul din poșeta albă cu verde care-i atârnă de umărul ascuțit. Scoate o carte de vizită și-și plimbă ochii de la carte la telefon, formând un număr; butonașele verzi se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
aia au mai găsit unul în clădirea ziarului, zice. Mort în timp ce aștepta liftul. Zice că legistul crede că toți ăștia e posibil să fi murit din aceleași cauze. Ei spun c-ar fi vorba de o epidemie, zice Nash. Dar poliția crede c-ar fi mai degrabă vorba de un medicament, ceva, zice. Succinilcolină, probabil, ori că și-au administrat-o singuri, ori că le-a injectat-o cineva. E un agent neuromuscular inhibitor. Te relaxează atât de mult, că poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
curuleț destul de mișto și blugi strâmți. Se prea poate să fi consumat actul nupțial cu Nash în drum spre spital. O nouă cucerire. Nash ține morțiș să-mi spună ceva ce n-am nici un chef să aflu. Dar cred că poliția se înșală, zice. Nash plesnește flacăra lumânării cu șervețelul răsucit, iar flacăra tresaltă și scoate un fuior de fum negru. Flacăra revine la normal și Nash zice: — Dacă ai de gând să te ocupi de mine așa cum ai făcut-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]