8,125 matches
-
lavaboului se oprea și tușea semnificativ. Cunoșteam semnalul. Trebuia să mă spăl pe mâini. O făceam sub privirile atente ale cerberului mut care, când terminam, se dădea politicos la o parte. După acest ritual simbolic, eu pătrundeam într-o sală pustie, dar Francisc rămânea afară, să păzească mai departe. Ce păzea? Pe cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
logică. O clipă, mi-am imaginat chiar cum arătau împreună cele două trupuri, unul gras și altul unduios. Șarpele boa și liana. Puah! O uram și pe Laura în clipa aceea în aceeași măsură în care o iubeam. Balta era pustie. O lună, pe jumătate îndoliată acum de nori, plutea pe fundul bălții printre alge și broaște. Cerul se înnora, se apropia ploaia, atmosfera devenise înăbușitoare. Vâslele clătinau apa neagră, putredă, adormită. Ceva ca o spaimă ușoară înfiora în jur balta
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în podul acesta a cușcă, în care aș rămâne, domesticit de guzgani... De cum ies din ascunzătorile lor, guzganii îmi pândesc răsuflarea, mă caută, ar vrea să mă atingă. Mă întreb chiar ce vor face fără mine. Nopțile lor vor rămâne pustii. Fără un scop. Nu vor mai ști, bieții, încotro să se îndrepte. Le va lipsi trupul meu, farul lor. Cred că vor sfârși prin a se devora între ei. Dar nu pot să rămân aici o veșnicie. Nu vreau o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
numai ei singuri le cunoșteau. Ei își hrăneau atunci durerea cu semne imponderabile și cu mesaje tulburătoare, cum ar fi un zbor de rândunele, o rouă a asfințitului sau acele raze ciudate pe care soarele le părăsește uneori pe străzile pustii. În fața acestei lumi exterioare care te poate întotdeauna salva din orice, ei închideau ochii, încăpățînați cum erau să mângâie himerele lor prea reale și să urmărească cu toate puterile imaginile unui pământ unde o anume lumină, două sau trei dealuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de la o zi la alta, altele afișând în vitrine anunțuri de interdicție, pancarte negative, în timp ce șiruri de cumpărători staționau În fața ușilor lor. Oranul a luat astfel o înfățișare ciudată. Numărul de pietoni devine considerabil mai mare și chiar la orele pustii în mod obișnuit mulți oameni, reduși la inactivitate prin închiderea magazinelor și a unor birouri, umpleau străzile și cafenelele. Pentru moment nu erau încă șomeri, ci în concediu. Orașul dădea atunci, pe la orele trei după-amiază, de pildă, și sub un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
întârzia pe atunci cât mai mult cu putință momentul aprinderii luminii. Crepusculul invada sala ca o apă cenușie, cerul roșiatic al apusului se reflecta în geamuri și marmora meselor strălucea ușor în întunecimea care începea să se lase. În mijlocul sălii pustii, Rambert părea o umbră pierdută, și Rieux se gândi că era ceasul uitării lui de sine. Dar era totodată și momentul în care toți prizonierii acestui oraș simțeau același lucru și trebuia făcut ceva pentru a grăbi eliberarea lor. Rieux
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
o găsești în adâncul mizeriei. Imaginile care îi erau atunci cel mai greu de suportat, cel puțin după cum îi spunea el lui Rieux, erau cele ale Parisului. Un peisaj cu pietre vechi și cu ape, porumbeii de la Palais-Royal, Gara de Nord, cartierele pustii ale Pantheonului și câteva alte locuri ale unui oraș pe care nu știa că-l iubise atât de mult îl urmăreau atunci pe Rambert și îl împiedicau să întreprindă ceva precis. Rieux își spunea doar că Rambert identifica aceste imagini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ÎN CARE ACEASTĂ POPULAȚIE, ȚINUTĂ SUB IMPERIUL FLAGELULUI, S-AR FI RIDICAT LA REVOLTĂ. ZIARELE AU PUBLICAT DECRETE CARE REÎNNOIAU INTERZICEREA IEȘIRII DIN ORAȘ ȘI AMENINȚAU CONTRAVENIENȚII CU CONDAMNĂRI LA ÎNCHISOARE. PATRULE AU ÎNCEPUT SĂ STRĂBATĂ ORAȘUL. ADESEA, PE STRĂZILE PUSTII ȘI ÎNCHISE, SE VEDEAU ÎNAINTÂND, ANUNȚATE MAI ÎNTÂI DE ZGOMOTUL COPITELOR PE CALDARÂM, GĂRZI CĂLARE CARE TRECEAU PRINTRE RÂNDURILE DE FERESTRE ÎNCHISE. CÂND DISPĂREA PATRULA, O TĂCERE GREA ȘI NEÎNCREZĂTOARE RECĂDEA PESTE ORAȘUL AMENINȚAT. DIN LOC ÎN LOC RĂSUNAU ÎMPUȘCĂTURILE ECHIPELOR
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
mai viclean. Își închipuie că obțin un avantaj asupra ei pentru că o sută treizeci este o cifră mai mică decât nouă sute zece". El evoca totodată aspectele patetice sau spectaculoase ale epidemiei, ca de pildă o femeie care, într-un cartier pustiu cu obloanele închise, deschisese pe neașteptate o fereastră, deasupra lui, și scosese două țipete puternice înainte de a trage iar obloanele peste umbra deasă din odaie. Dar el nota pe de altă parte că pastilele de mentă dispăruseră din farmacii \ multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
în orașul ciumat și dădea astfel o idee exactă despre ocupațiile și viata concetățenilor noștri pe timpul acestei veri. "Nu râd decât bețivii, spunea Tarrou, iar aceștia râd prea mult." Apoi își începea descrierea: În zori, adieri ușoare străbat orașul încă pustiu. La această oră, care desparte morțile din timpul nopții de agoniile din timpul zilei, ciuma pare să-și întrerupă pentru o clipă efortul și să-și tragă răsuflarea. Toate prăvăliile sunt închise. Dar la unele, afișul "închis din cauza ciumei" atestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ceva se schimba pe obrazul ei atunci când apărea el. Întreaga tăcere pe care o viață de trudă o brăzdase pe acest obraz, părea atunci să se însuflețească. Apoi, recădea în tăcere. În seara asta privea pe geam, în strada acum pustie. Iluminatul de noapte fusese redus cu două treimi. Și, din loc în loc, o lampă foarte slabă își arunca puținele reflexe peste umbrele orașului. \ Oare or să țină lumina redusă pe tot timpul ciumei ? spune doamna Rieux. \ PROBABIL. ― Numai de n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
nu încetase nici o clipă să-și exercite meseria. ACEASTĂ A TREIA ȘANSĂ, NIMIC MAI MULT, SPUNE RIEUX CU O VOCE DEODATĂ MAI ÎNĂBUȘITĂ. DAR ESTE ADEVĂRAT CĂ ÎN PRIVINȚA ASTA NU ȘTIM MAI NIMIC. Intrau acum în mahalale. Farurile luminau străzile pustii. S-au oprit. În fața mașinii, Rieux îl întreabă pe Tarrou dacă voia să intre și acesta spuse că da. Un reflex al cerului le lumina obrazul. Rieux avu deodată un râs prietenesc. Ia spune-mi, Tarrou, zise el, ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
exprime ceea ce îi leagă de umanitate. Și acest limbaj nu se potrivea cu micile eforturi zilnice ale lui Grand, de pildă, și era străin de ceea ce însemna Grand în mijlocul ciumei. Câteodată, la miez de noapte, în marea liniște a orașului pustiu la ora aceea, înainte de a se băga în pat pentru un somn care nu dura mult, doctorul sucea butonul aparatului. Și din toate părțile lumii, străbătând mii de kilometri, voci necunoscute și frățești încercau cu neîndemânare să-și arate solidaritatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cafenea vopsită în verde se adăpostea sub un stor oblic din pânză galbenă și groasă. Intrând, Cottard și Rambert își ștergeau frunțile. S-au așezat pe scaune pliante de grădină în fața unor mese de tablă verde. Sala era cu desăvârșire pustie. Muște bâzâiau în aer. Într-o colivie galbenă care se afla pe tejgheaua cu picioare strâmbe, un papagal căruia îi atârnau penele stătea pleoștit pe stinghie. Tablouri vechi, reprezentând scene militare, atârnau pe pereți, acoperite de jeg și de pânze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
DE UMEZEALĂ MAI URCA ÎNCĂ DE PE PAJIȘTILE USCATE TOTUȘI. SOARELE, ÎN SPATELE CASELOR DINSPRE RĂSĂRIT, ÎNCĂLZEA DOAR COIFUL IOANEI D`ARC, STATUIA ÎN ÎNTREGIME AURITĂ CARE ÎMPODOBEA PIAȚA. UN CEAS BĂTU DE OPT ORI. RAMBERT A FĂCUT CÂȚIVA PAȘI SUB PORTICUL PUSTIU. DINĂUNTRU AJUNGEAU PÂNĂ LA EL PSALMODIERI NEDESLUȘITE ÎNSOȚITE DE VECHI MIROSURI DE PIVNIȚĂ ȘI TĂMÂIE. DEODATĂ CÂNTECELE S-AU OPRIT. VREO ZECE MOGÂLDEȚE NEGRE AU IEȘIT DIN BISERICĂ ȘI AU PORNIT CU PAȘI MICI ȘI REPEZI SPRE ORAȘ. RAMBERT A ÎNCEPUT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pe câmpul de onoare. Câteva minute mai târziu, doi bărbați s-au apropiat, l-au privit cu indiferență, apoi s-au dus să se sprijine în coate de parapetul aleii și păreau în întregime absorbiți de contemplarea cheiurilor goale și pustii. Aveau amândoi aceeași statură, erau îmbrăcați la fel, cu pantaloni albaștri și tricouri bleumarin cu mâneci scurte. Ziaristul s-a îndepărtat puțin, apoi s-a așezat pe o bancă și putea acum să se uite la ei în voie. Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
A TRECUT PRIN MIJLOCUL UNUI GRUP DE BĂRBAȚI CARE SCOSESERĂ SCAUNE ÎN FAȚA INTRĂRII ȘI SE BUCURAU DE SEARA VERDE ȘI AURIE ÎN CARE CĂLDURA DE-ABIA ÎNCEPEA SĂ SLĂBEASCĂ. FUMAU UN TUTUN CU UN MIROS ÎNȚEPĂTOR. ÎNĂUNTRU, RESTAURANTUL ERA APROAPE PUSTIU. RAMBERT S-A DUS SĂ SE AȘEZE LA MASA DIN FUND LA CARE ÎL GĂSISE PRIMA OARĂ PE GONZALES. I-A SPUS CHELNERIȚEI CĂ ARE SĂ AȘTEPTE. ERAU ORELE NOUĂSPREZECE TREIZECI. ÎNCETUL CU ÎNCETUL OAMENII AU INTRAT ȘI S-AU INSTALAT
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
câteva zile, la ora amurgului care se lăsa mult mai repede în această perioadă, străzile erau pustii și singur vântul șuiera prin ele neîntrerupt. Dinspre marea învolburată și mereu nevăzută urca un miros de alge și de săruri. Acest oraș pustiu, albit de praf, saturat de mirosuri marine, răsunând de la un capăt la altul de șuierăturile vântului, gemea atunci ca o insulă nefericită. Până acum ciuma făcuse mult mai multe victime în cartierele mărginașe, mai populate și mai puțin confortabile, decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și Rieux, Rambert și ceilalți mergeau în mijlocul mulțimii și simțeau și ei cum le fuge pământul de sub picioare. Multă vreme după ce părăsiseră bulevardele, Tarrou și Rieux auzeau încă această bucurie urmărindu-i, chiar în ceasul în care treceau pe străduțe pustii, de-a lungul ferestrelor cu obloanele trase. Și, din pricina oboselii lor, ei nu puteau să deosebească această suferință care se prelungea dincolo de obloane, de bucuria care umplea străzile puțin mai încolo. Izbăvirea care se apropia avea un chip care amesteca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
la rest, cu dezgust, spatele. Cât despre sensul pe care putea să-l aibă acest exil și această dorință de revedere, Rieux nu știa nimic. Mergând mereu, înghesuit din toate părțile, interpelat, el ajungea pas cu pas pe străzi mai pustii și se gândea că nu este important ca aceste lucruri să aibă sau nu un sens, ci că trebuie să vezi numai ce răspuns primește speranța oamenilor. El știa de-aci înainte răspunsul și-l deslușea mai bine în primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
că nu este important ca aceste lucruri să aibă sau nu un sens, ci că trebuie să vezi numai ce răspuns primește speranța oamenilor. El știa de-aci înainte răspunsul și-l deslușea mai bine în primele străzi mărginașe, aproape pustii. Cei care, mulțumindu-se cu puținul pe care-l însemnau, nu doriseră decât să se întoarcă în casa iubirii lor, erau uneori răsplătiți. Desigur, unii dintre ei continuau să umble prin oraș singuratici, lipsiți de ființa pe care o așteptau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Grand și a lui Cottard, doctorul Rieux într-adevăr a fost oprit de un cordon de polițiști. Nu se aștepta la așa ceva. Freamătul îndepărtat al sărbătorii făcea ca acest cartier să pară fără viață și el și-l închipuia la fel de pustiu și tăcut. Și-a arătat carnetul de identitate. ― Imposibil, domnule doctor, a spus agentul. E un nebun care trage asupra mulțimii. Dar rămâneți aici, o să fie nevoie de dumneavoastră. În acest moment, Rieux l-a văzut pe Grand care venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
din prietenie au furat din România în lungii ani de ocupație. Noi ne putem lăuda cu strămoși iluștri, nu cu vagabonzi ai istoriei, cu migratori purtați de vânturi.” E o îndreptățită mândrie națională în fața celor aduși de vânturile istoriei din pustiul asiatic îndepărtat. în La Porțile Orientului, cu mândrie patriotică pe deplin justificată, scriitorul militant, om al Cetății, scoate în evidență rolul românilor de santinelă a Europei, oprind viitura de neamuri scuipate de marele cazan al Asiei și „ne-ați lăsat
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ciocănelul metalic în ușă, apoi mai energic. La a doua încercare, ușa se deschise ușor. Fusese lăsată întredeschisă, exact ca în casele de doliu pe care Maggie și le amintea din Dublin, deschise tuturor vizitatorilor, zi și noapte. Holul era pustiu, dar casa părea primitoare. Mirosea chiar, Maggie era sigură de asta, a mâncare gătită. Bună seara! Doamnă Guttman? Nu primi nici un răspuns. Poate că bătrâna adormise în scaunul ei. Maggie intră șovăind, nedorind să dea buzna într-o casă străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
a lungul coridorului, îndreptându-se către camerele pe care toate hotelurile le mențineau chiar dacă, în epoca tehnologiei BlackBerry și wi-fi, nimeni nu le mai folosea: centrul de afaceri. Intră cu ajutorul cartelei de acces de la camera ei într-o încăpere întunecoasă, pustie și rece. Era un singur terminal părăginit. Dar a mers, a întrebat-o numărul camerei ei și nimic altceva. Asta era OK: personalul hotelului putea vedea ce face, ea se ferea doar de microfoane, hackeri și spioni. Accesă din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]