5,850 matches
-
fiecare detaliu. Detaliile de epocă vă vor tăia răsuflarea, dar admirabil e mai ales faptul că (spre deosebire de Cătălin Mitulescu, autorul recentului Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii) regizorul-scenarist Cristian Mungiu nu colecționează aceste detalii pentru valoarea lor arheologică, exotică sau sentimentală (în funcție de client), ci numai pentru valoarea lor dramatică : vizita Otiliei la bișnițarul căminului, biletul de autobuz pe care i-l oferă un necunoscut pe la spatele controloarei, pachetul de Kent cumpărat de la un bișnițar în holul unui hotel și uitat pe
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
de a-și spăla imaginea în fața poporului american și de a reveni în avanscenă. E superantrenat : a învățat cum să demonteze fiecare dintre vechile probe împotriva sa, și-a calibrat perfect fiecare artificiu cazuistic, fiecare divagație, fiecare arpegiu pe coarda sentimentală a publicului. E formidabil chiar mai formidabil, aș spune, decît a reușit vreodată să fie adevăratul Nixon. Chiar dacă Nixonul lui Langella e în aceeași măsură ca cel adevărat un inamic al spontaneității, chiar dacă farmecul lui e în întregime construit, tot
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
anume romanul Dan (1894) al lui Vlahuță sau Intim (1892) al lui Traian Demetrescu. Caragiale nu a încercat un gen de o asemenea complexitate poate și pentru că romanul era înregistrat încă în proximitatea melodramei prin romanul de mistere sau romanul sentimental - a se vedea traducerile din George Sand. O a treia axă o constituie momentele și schițele, la care aș adăuga ca o discretă códa și parodiile simboliste rămase în umbră deși ele constituie corespondentul „liric” al prozaismului autorului momen- telor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care le debitează conaționalii. Intemperanța este consubstanțială spiritului lumii caragialești și declamativul este acompaniat adesea de exclamativ : „Ah, mamițo ! Menuetul lui Pederaski... mă-nnebunesc !”. Cea de-a doua serie este mai interesantă pentru că privește un anumit tip de literatură sentimentală a amintirilor privilegiind momentul regăsirii locului natal, implicit al copilăriei ca vârstă de aur. Doi „mari clasici”, dintre care unul romantic, excelează în acest sens : Mihai Eminescu și Ion Creangă. Antiliric, naratorul expediază iritat aceste clișee ale emoției regăsirii, a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Mai mult decât atât, Caragiale ne relevă și o serie de considerații estetice, printre care diferența dintre stil și manieră. Stilul apare acolo unde avem o logică a eveni mentelor, maniera este sesizată tocmai în artificialitatea minciunii romantice, a manipulării sentimentale, a inser ției neavenite a unui discurs în mijlocul unei acțiuni care nu-l solicită în niciun fel. „Între stil și manieră este aceeași deosebire ca între organismul necesar al ființei vii și struc tura voită a lucrului artificial.” În cazul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
juste, cât a lui mot d’esprit. Anticalofilismul caragialian este articulat pe un temperament năvalnic, a cărui revărsare este împie- dicată la marginea foii de hârtie, antiromantismul și anti- lirismul scriitorului devenind semnificative în aceea că blochează mareea și vagul sentimental, retorica și decla- mația care apar doar în decupajul parodic, substanță de contrast iremediabil generatoare de comic. Pornind de la stilistica propusă de Leo Spitzer ar trebui să identificăm etimonul stilistic al operei, acea recurență semnificativă. Ceva ne ajută în acest
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bine educată. Nu cred că ceream prea mult. Nu-mi plăceau fandositele, sclivisitele, păpușile fără nimic în cap, cele cu aere de prințese. Avusesem câteva relații trecătoare cu diverse fiice ale Evei, în care nu investisem nici un fel de capital sentimental. Probabil că eram și prea pretențios și le tratam ca pe niște gâsculițe, bune doar de "jumulit". Când eram prin anul întâi de facultate, mi-a căzut privirea pe o colegă a surorei mele mai mici, elevă la Liceul "Oltea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Am sosit la Madrid la început de noiembrie, lună când se pregătesc acțiunile pentru Ziua Națională, rapoartele de activitate și proiectele pentru anul următor, așa că am intrat "în dispozitiv" imediat. Întrevederea cu ambasadorul a fost scurtă și protocolară, fără efuziuni sentimentale nici de o parte, nici de cealaltă. Pe felia sa fiecare eram prea versați în ale vieții pentru atare momente. Mi-am cunoscut și colegii consilierul comercial, consulul, secretar II, atașatul de presă, secretar III și atașatul cultural, secretar III
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
Eban, ca un vechi coleg. La câte minunate evenimente au fost ei p)rtași! Se mai certaser), da, disputele dintre ei fiind uneori Îngrozitoare, dar pe plan uman - iar Gromîko, la urma urmei, e și el om - exist) un atașament sentimental deosebit. Mi s-a spus adesea de c)tre oameni cunosc)tori (și chiar cu câteva zile În urm) de c)tre o tan)r) americanc) ce tocmai Își luase doctoratul În literatur) rus)) c) limba rus) este una dintre
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
rii mari, negre. Cu secole În urm), ei au pus st)pânire pe acest loc sacru și nu au mai renunțat la el. Comedii În care planșetele pleac) din suflet - Così Fan Tutte, Nunta lui Figaro sau C)l)toria sentimental) a lui Sterne; sunt mereu atras de acestea, ca și de operele lui Stendhal și Rossini, care i-au adus pe Mozart și pe Sterne În secolul al XIX-lea. De aici provine afecțiunea mea pentru Samuel Butler - În orice
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
trebuiau Înfruntate În realismul filmic al scenei. Deși lucrurile au mers mai bine cu noul tenor, eu eram din ce În ce mai puțin convins de această montare. Mi se părea acum prea explicit romantică: În combinație cu interpretarea orchestrei, care aici era cam sentimentală, rezultatul era la limita siroposului. Citind În avion, după premieră, cronica destul de negativă din Los Angeles Times, aproape că am fost cu totul de acord cu ea. Era scrisă de un critic reputat pentru spiritul său caustic. Citeam ironiile lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pune și el condiții. Iubitorii de operă și de belcanto nu ascultă de obicei cuvintele. În arii și duete ei se lasă purtați de melodie și nu aud ce se Întâmplă decât la suprafață. Dar dedesubt eu nu găsesc nimic sentimental și dulce În această poveste aspră. La Paris, noul context scenic scotea În relief o dinamică neașteptată a muzicii - așa-zisul romantism era plin de ironie și accente tragice, din pricina contrastului Între vis și realitate, contrast ce lipsea la Chicago
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de intrigi mondene și politice, se termina brutal cu otrăvirea Adrianei de către o rivală răzbunătoare. În momentul morții apare tenorul, care vine să clarifice toate neînțelegerile, dar prea târziu: Adriana nu mai poate fi salvată. E important, desigur, acest deznodământ sentimental, dar pentru mine avea o valoare de simbol imaginea actriței care moare pe scenă, după ce s-a terminat spectacolul. Opera se Încheie cu un lung comentariu melancolic al orchestrei și ideea noastră era ca atunci când cade cortina, pe platoul scenei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
verde deschis cu roz, este o podoabă dintr-un pom de Crăciun, pe care Onia, o verișoară drăguță, de aceeași vârstă cu mine, mi-a dat-o la St. Petersburg, cu câteva luni În urmă. Am păstrat-o, din motive sentimentale, până ce s-au format Înăuntru niște dungi Închise la culoare, care am hotărât În vis că sunt șuvițe din părul meu, intrate cumva În substanța aceea sclipitoare odată cu lacrimile mele, În timpul unei groaznice vizite la un frizer nesuferit din Învecinatul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
asupra ei efecte optice. Mie nu-mi evocau absolut nici un cromatism. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar muzica nu Înseamnă pentru mine decât o Înșiruire arbitrară de sunete, mai mult sau mai puțin enervante. În anumite circumstanțe sentimentale pot să suport convulsiile unei viori cu sunet plin, dar pianul de concert și toate instrumentele de suflat, administrate În doze mici, mă plictisesc, iar În doze mai mari simt că-mi iau pielea de pe mine. În pofida numeroaselor opere la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și cântecele la modă („Ils se regardent tous deux, en se mangeant des yeux...“ „Elle est morte en fevrier, pauvre Colinette!...“ „Le soleil rayonnait encore, j’ai voulu revoir les grands bois...“ și multe altele). Compunea și el muzică duioasă, sentimentală și versuri franțuzești care În mod ciudat puteau fi scandate ca niște iambi englezești sau rusești, fiind marcate de un dispreț princiar față de plăcerea e-urilor mute. Se pricepea grozav la pocher. Întrucât se bâlbâia și pronunța cu dificultate labialele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pe care o trăise familia mea În Rusia. Povestirile În sine (toate acele „Les Malheurs de Sophie“, „Les Petites Filles Modčles“, „Les Vacances“), erau, din câte-mi dau seama acum, o combinație Îngrozitoare de prețiozitate și vulgaritate; dar scriindu-le, sentimentala și infatuata Madame de Ségur, născută Rostopchine, franțuzea atmosfera autentică a copilăriei ei rusești, care o precedase pe a mea cu exact un secol. În ceea ce mă privește, când dau din nou peste necazurile Sophiei - n-avea sprâncene și era
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
invenții. N-ar fi frumos și nici cinstit din partea mea să afirm că le trecea pe numele lui; dar le adopta și vorbea despre ele cu o căldură și o tandrețe care sugerau un fel de firească paternitate - o atitudine sentimentală din partea lui, nesusținută de fapte și nedovedită ulterior frauduloasă. Într-o zi, ne-a invitat pe toți, mândru, să testăm cu mașina noastră un nou tip de pavaj girat de el, alcătuit (din câte pot desluși din acea ciudată licărire
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În sfârșit, la ultimul, au ieșit la iveală șinele, mi-am luat bastonul dintre ele și am gonit după tamponul care se Îndepărta ca Într-un coșmar. Un braț vânjos de proletar m-a pus de acord cu regulile ficțiunii sentimentale (și nu cu cele ale marxismului) ajutându-mă să sar În tren. Dacă aș fi rămas jos, acele reguli ar fi rămas valabile, Întrucât aș fi fost aproape de Tamara, care În perioada aceea se mutase și ea În sud și
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
oferă fundalul ideal pentru geniala plângere a oropsitului sărac cu duhul - Nikolka. * Primul meu contact cu Dostoievski s-a produs în anii adolescenței. Pe la 16-17 ani, într-o primăvară, în preajma Paștelui, am citit Crimă și pedeapsă, forțând, ca un tânăr sentimental și romantic ce eram (un ridicol Schiller, cum ar fi spus Svidrigailov), căința și grăbind resurecția morală a lui Raskolnikov, care, în realitate (în realitatea textului), se predă și merge la ocnă netransformat (de-abia în Siberia eroul se căiește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
număr de gimnastică universitară. Inutil a spune că raportul „de statură” între cei doi scriitori, amândoi indiscutabil mari, nu era cel indicat cu atâta sforțare fizică de profesorul din anii ’50. * Despre acea colegă de facultate care, în urma unei decepții sentimentale, s-a sinucis, aruncându-se în apele deloc adânci și totuși făcându-i sinistrul serviciu ale unuia din lacurile bucureștene (nu era frumoasă și pe deasupra suferea de nervi), nu-mi amintesc altceva decât am notat în aceste puține cuvinte. S-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și mici răfuieli, cărora le cădeau victime conformiștii din anii ’50. Chiar un coleg de-al nostru, de la Gazeta literară, a cam fost strâns cu ușa de un mic „grup de comando”, ceea ce ne-a determinat, dovedindu-ne mai degrabă sentimentali decât principiali, să-i luăm apărarea, să încercăm să-l scoatem din ghearele justiției agresive. Am alcătuit la repezeală un protest împotriva invaziei care a și apărut (colecția Gazetei literare stă mărturie). Lista semnăturilor era deschisă - rețin acest amănunt - de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și totuși mie îmi dau lacrimile, lacrimi de solidaritate față de cel ce a comis cine știe ce măruntă infracțiune și față de susținătorii lui. Față de lumea a treia, „lumea noastră”, cum spusesem cu puțin înainte, voind să glumesc. Între timp emoția mă făcuse sentimental și serios. * Nicăieri ca la Paris nu se poate constata degradarea gustului. Prin izbitoare comparație. Pretutindeni la îndemână. Piramiduța de sticlă din măreața incintă a Luvrului mă indignează. Părăsesc furios clasicele locuri batjocorite de modernitate (sau postmodernitate), sub - anomaliile continuă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
închipui populat - în afara și în jurul acelor ființe apropiate pe care le iubim cu tenacitate zi de zi și oră de oră - exclusiv cu oamenii pe care i-am „prins” astfel de-a lungul anilor în plasa simpatiilor mele de pieton sentimental, spațiu al unor conexiuni afective cu obiect efemer, înfiripate instantaneu, dar neînchipuit de durabile. * Printre lucrurile rămase de la prăvălioara pe care părinții Doinei o ținuseră în primii ani de după război (dar la care trebuiseră să renunțe, ca să nu-și creeze
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pentru că nu trebuie să-ți lepezi crucea (n.n. V.Cr.)”. Nimic mai fals decât a-l considera pe Anton Pavlovici Cehov (ah, cum își mai dau ochii peste cap cuconițele noastre de pe micul ecran pronunțând cuvintele „Anton Pavlovici”) drept un autor sentimental și duios. Dimpotrivă, în realitate, el face parte dintre marii necruțători. Umanitatea sa, decentă în manifestări, câtuși de puțin clamoroasă, e teribil de tristă și de disperată: o umanitate abandonată, din care Duhul Sfânt s-a retras. * Parabolă a nepăsării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]