11,293 matches
-
congelator și i-am smuls dopul. Am primit vreo două telefoane, dar am lăsat robotul pornit și, cu televizorul și radioul urlând din toate puterile, nu am auzit nici măcar un cuvânt din acele mesaje. Recunosc că nici nu m-am străduit prea tare. Mă Încerca un puternic atac de mizantropie. Pe la zece, pradă unui val subit de foame și de milă față de propria persoană, am comandat o pizza. Dacă În Weekendul pierdut, Ray Milland, ajuns la jumătatea celei de-a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
zile Încerca să-și câștige libertatea. Ar fi mai bine să trec sub tăcere starea În care am fost a doua zi, menționând doar faptul că evadarea mea din realitate era un succes pe toate liniile. În seara precedentă, mă străduisem să evit orice gând, iar dimineață, nu am fost capabilă decât să-mi spăl gura suficient de bine cât să Înlătur impresia că, peste noapte, două căpățâni de usturoi se trăseseră acolo să-și dea obștescul sfârșit. Am Înghițit, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
până la el, apoi lasă capul În jos, Își șterge obrazul și se supune. După ce a poftit pe toată lumea să iasă, Abu Taher le face semn străjilor să se apropie. Acestea Își prezintă pe nerăsuflate raportul, răspund la câteva Întrebări, se străduiesc să arate de ce au lăsat să se creeze o asemenea Îmbulzeală pe străzi. După aceea, este rândul omului cu cicatrice să se justifice. El se apleacă spre cadiu, care pare să-l cunoască de multă vreme, și se lansează Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din orașul care se Înălța cândva aici? Să nu vorbim de oameni, ei sunt cele mai trecătoare dintre creaturi, dar ce rămâne din civilizația lor? Ce regat a dăinuit, ce știință, ce lege, ce adevăr? Nimic. În zadar m-am străduit să sap În aceste ruine, n-am putut să descopăr decât un chip gravat pe un ciob de ceramică și un fragment de pictură pe un zid. Iată ce vor ajunge bietele mele poeme Într-o mie de ani, cioburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu distrugem acel fragil edificiu pe care tocmai l-am Înălțat cu nesfârșite precauții, dar, pentru mine, ceea ce te desparte de această femeie este grav, esențial. Nu Împărtășești aceeași viziune asupra vieții. — Este femeie și, În plus, e văduvă. Se străduiește să supraviețuiască fără a depinde de un stăpân, nu pot decât să-i admir curajul. Și cum să-i reproșez că ia aurul pe care versurile ei Îl merită? — Înțeleg prea bine, spune cadiul, mulțumit că a reușit să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sultan nu i-a lăsat moștenire fiului său un imperiu mai Întins!” Îi spunea el. În acea vreme, da, Terken era satisfăcută, nici o durere nu-i schimonosea surâsul. Apoi moștenitorul a murit. O febră subită, fulgerătoare, nemiloasă. Medicii s-au străduit În zadar să prescrie sângerări și cataplasme, după două nopți s-a stins. S-a spus că era vorba de deochi, poate chiar de cine știe ce otravă insesizabilă. Disperată, Terken și-a venit, totuși, În fire. Odată trecut doliul, a făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
unei bucăți gustoase, ea e oferită unui vecin care trebuie onorat. Nizam mănâncă puțin. În seara aceea, suferă mai mult ca de obicei, pieptul Îi e În flăcări, măruntaiele parcă i-ar fi strânse de mâna unui căpcăun invizibil. Se străduiește să se țină drept. Malik Șah stă alături, Înghițind cu lăcomie tot ce-i aleg vecinii. Uneori strecoară o privire piezișă către vizirul său, pesemne crede că acestuia Îi e teamă. Pe neașteptate, Întinde mâna spre un platou cu smochine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din epocă, adunarea se puse pe cântat din harpă și din flaut, și pe băut vin fără fereală, chiar pe treptele podiumului. Reacție excesivă, pe măsura exagerării practicate de Hasan Sabbah În numele Legii coranice. În curând, succesorii Mântuitorului se vor strădui să-i domolească ardoarea mesianică, dar Alamutul n-avea să mai fie niciodată acel rezervor de martiri dorit de Predicatorul suprem, acolo viața avea să fie, de atunci Înainte, dulce, iar lunga serie de crime care terorizase cetățile Islamului se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
emigrat În vremea lui Ludovic al XIV-lea, sunt cetățean american, născut la Annapolis, Maryland, pe malurile micului golf Chesapeake, măruntă strâmtoare a Atlanticului. Relațiile mele cu Franța nu se limitează, totuși, la acea Îndepărtată ascendență, tatăl meu s-a străduit să le reînnoiască. A dat Întotdeauna dovadă de o gingașă obsesie În privința originilor sale. Își notase În caietul de școală: „Arborele meu genealogic va fi fost, așadar, doborât pentru a construi o plută pentru fugari!” și se apucase să Învețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Se studiau Îndelung În tăcere, pe fondul unor avânturi patriotice. Din 7 august, când, după trei Înfrângeri succesive, devenise limpede că războiul era pierdut, că teritoriul național era amenințat, bunicul meu deveni mai taciturn. Cum fiica și viitorul ginere se străduiau să-i aline melancolia, Între ei se stabili o complicitate. De atunci, era de ajuns o privire pentru a hotărî care dintre ei trebuia să intervină și cu ajutorul cărui argument. „Prima dată când ne-am aflat singuri, ea și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un covor. Înainte de Îngenunchea, Își caută din priviri soțiile, le face semn să se așeze În ordine În spatele lui, Își netezește mustățile lungi și subțiri, albe cu reflexe albăstrui, În vreme ce mulțimea năvălește Înăuntru, credincioși și mullahi, pe care străjile se străduiesc să-i țină În frâu. Din curtea exterioară răzbat ovații. Soțiile regale Înaintează. Între ele s-a strecurat un bărbat. Înveșmântat În lână, după obiceiul dervișilor, ține o hârtie, o Întinde cu vârful degetelor. Șahul Își pune lornionul, ca s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de condoleanțe. Kassakovski cinase adesea În casa tatălui prietenului meu, ceea ce mi-a oferit un răgaz de câteva clipe. Am profitat de asta ca să grăbesc pasul către ieșire, Înfășurat În aba mea, și să străbat grădina pe care cazacii se străduiau să o transforme Într-o tabără fortificată. Nu mi-am făcut griji. Cum veneam dinăuntru, puteau presupune că șeful lor era acela care mă lăsase să ies. Am trecut, așadar, de grilaj, Îndreptându-mă spre străduța care, cotind la dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să te urăsc? Și Însuși Dumnezeu ce va face cu tine? Te va Înălța În paradisul victimelor, te va surghiuni În iadul călăilor? Se Întoarse ca să se așeze, vlăguit, cu fața În mâini. Am rămas tot timpul la fel de tăcut, mă străduiam chiar să-mi ascund zgomotul respirației. Djamaledin se ridică din nou. Glasul lui mi se păru mai senin, iar judecata mai limpede. — Frazele pe care le-am citit Îi aparțin, Într-adevăr, lui Mirza Reza. Până acum, aveam Încă Îndoieli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cam la o sută de metri, o mulțime care vocifera: praf, fum, o pădure de ciomege, de puști și de torțe aprinse, strigăte pe care nu le Înțelegeam, pentru că erau În azeri, graiul turcic al oamenilor din Tabriz. Baskerville se străduia să-mi traducă: „Moarte Constituției! Moarte Parlamentului! Moarte ateilor! Trăiască șahul!” Zeci de locuitori fugeau În toate direcțiile. Un bătrân târa, legată cu o frânghie, o capră năucă. O femeie se poticni; fiul ei, de cel mult șase ani, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Howard? Probabil că hotărârea fusese deja luată, dar moartea prietenului meu a grăbit salvarea orașului, mii de cetățeni Înfometați Îi datorează supraviețuirea. Neîndoielnic, intrarea soldaților țarului În orașul asediat nu putea să-i fie pe plac lui Fazel. M-am străduit să-i predic resemnarea: — Populația nu mai e În stare să reziste, singurul dar pe care i-l mai poți face este s-o salvezi de foamete, i-o datorezi cu adevărat după toate suferințele pe care le-a Îndurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
străini. Am cea mai mare stimă pentru el, dar, vă asigur, n-am de gând să mor, vreau să fiu cinstit, pur și simplu. Voi sluji Persia așa cum aș sluji o companie americană, n-o voi fura, ci mă voi strădui s-o pun pe picioare și s-o fac să prospere, voi respecta consiliul de administrație, dar fără complimente sau plecăciuni. Lacrimile Începură să-mi curgă prostește. Shuster a tăcut și m-a privit cu circumspecție și cu oarecare nedumerire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
New York, târziu, În seara de 18 aprilie, ne aștepta o primire zgomotoasă: reporterii veniseră În Întâmpinarea noastră, la bordul bărcilor pe care le Închiriaseră, și, slujindu-se de megafoane, ne adresau În gura mare Întrebări la care unii pasageri se străduiau să răspundă, cu mâinile făcute pâlnie la gură. De Îndată ce Carpathia a acostat, alți ziariști se precipitară spre cei salvați, Încercând, fiecare, să ghicească cine putea să le istorisească faptele cele mai veridice sau mai senzaționale. Un foarte tânăr redactor de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cu mașina, dis-de-dimineață. Își făcuse din asta un obicei în ultima vreme. Căra întruna bagaje noaptea și, de fiecare dată, se strecura afară din apartament fără zgomot, apoi mergea tacticos până la mașină. Eu îl observam de sus, de pe balcon. Se străduia să meargă încet, ca un om care n-avea nimic de ascuns și numai întâmplător se afla pe drum la o oră târzie. „Trebuie să mă străduiesc să merg ca un om care n-are nimic de ascuns și numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
apoi mergea tacticos până la mașină. Eu îl observam de sus, de pe balcon. Se străduia să meargă încet, ca un om care n-avea nimic de ascuns și numai întâmplător se afla pe drum la o oră târzie. „Trebuie să mă străduiesc să merg ca un om care n-are nimic de ascuns și numai întâmplător se află pe drum la o oră târzie. Altfel e posibil să ne denunțe cineva și să ne ia la cercetat mașina și remorca”, spusese el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
cercetător în oglindă, a spus: „Vezi să nu-mi adormi de atâta parfum!” și m-a lăsat singur. Norii din apă aveau un miros parfumat, ca de flori. M-am dezbrăcat și am intrat în cadă, cu mare grijă. Mă străduiam să stric cât mai puțini nori. Eram înconjurat de nori, ca și cum aș fi stat pe un vârf de munte. Dacă te-ai rătăcit pe un vârf de munte, în nori, ți se face frig și câteodată poți chiar muri. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
ceva care are bani și te poate ajuta să obții o viză de intrare în America. Noi ne reprezentam doar pe noi și eram datori să o facem bine. Așa a spus Pietro. Fiecare din cei de față s-a străduit să interpreteze dacă scrisoarea era prietenoasă ori nu. Majoritatea s-a pronunțat pentru prietenoasă și eu de asemenea. Organizația umanitară se chema Joint. Cei de la Joint le dăduseră ajutor evreilor în al doilea război mondial, îmi povestise odată signor Giovanni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Eu n-aveam voie să mă dau jos, ca să nu-mi murdăresc costumul. Pentru costumul acela, tata îl plătise pe croitorul din sat cu o găină și un purcel și ceva bani pe deasupra. Ședeam pe un ziar desfăcut și mă străduiam să nu fac mișcări de prisos, ca să nu stârnesc praful. Așa e la țară, acolo se stârnește doar praful. În schimb, la oraș se stârnesc tot felul de alte prafuri. Înțelegi? Nu-i nimic dacă nu înțelegi. Mă sprijineam cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
totul. Începea să se însereze. Când tata s-a întors acasă, l-am recunoscut de departe. Am dat fuga la gard, însă tata n-a râs. Când nici măcar nu zâmbea, însemna că nu i-a mers bine. Domnul Sanowsky se străduia întruna să-și îndese aceeași bucată de lemn în aceeași mânecă. Nu reușea. A dat în ea cu piciorul, izbind-o de poarta grădinii. Tata părea să care o sută de kilograme în spate. M-a luat în brațe și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
picioarele odată. Seara devreme, a trecut pe la mine doctorul și m-a întrebat dacă îmi era frică. Am dat din cap. Răspunsul meu mut a avut efect, căci el a continuat să vorbească și n-a mai trebuit să mă străduiesc să nu scot la vedere ce era în spatele ochilor. Mi-a povestit și câte ceva din ce aveau ei de gând să-mi facă. Eu n-am înțeles prea mult, doar atât, că probabil mă vor lua dis-de-dimineață și, înainte de asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
că înțepenesc de groază când m-am trezit și am văzut că nu mai e picior de om în tot blocul. Băutura ți-a topit mințile, monstru ce ești.” Doamna Petrea a ținut-o așa un timp, domnul Petrea se străduia zadarnic s-o liniștească, iar toți ceilalți urmăreau desfășurarea evenimentelor. Unii își dădeau cu presupusul, întrebându-se cum e posibil să uiți de cineva într-o atare situație și încercau să evalueze pericolul care ar fi amenințat-o pe doamna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]