8,296 matches
-
nou ? Petrache dădu din umeri. Păi, una peste alta, dom’ Stănică, eu cred că nimic... — Ferească Dumnezeu de noutăți, nu-i așa, flăcăule ? râse băcanul. Apoi, văzând că nu mai e altcineva înăuntru, se aplecă spre Petrache : Zice că se strică iar vremurile... Iar ? se arătă nedumerit Petrache. Abia le-am schimbat... — Acuma vremurile se strică mai repede ca înainte... Ia zi, ce-ți dau ? Aș zice niște salam din ăla... pofti Petrache. Dom’ Stănică potrivi cântarul și puse marfa, socotind
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ferească Dumnezeu de noutăți, nu-i așa, flăcăule ? râse băcanul. Apoi, văzând că nu mai e altcineva înăuntru, se aplecă spre Petrache : Zice că se strică iar vremurile... Iar ? se arătă nedumerit Petrache. Abia le-am schimbat... — Acuma vremurile se strică mai repede ca înainte... Ia zi, ce-ți dau ? Aș zice niște salam din ăla... pofti Petrache. Dom’ Stănică potrivi cântarul și puse marfa, socotind în gând. — Paișpe lei. Cu bătaie. Petrache numără hârtiile în palmă. Se mai scotoci și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
palmă. Se mai scotoci și scoase niște mărunțiș pe care îl înșiră cu degetul pe tejghea, cum alegi boabele de grâu de neghină. N-am atâta. Pune doar jumate din el, tăiat felii. — Nu-l tai. Restul rămâne și se strică. S-o mai găsi unul ca mine... îndrăzni Petrache. — În ziua de azi, se aplecă iarăși dom’ Stănică peste tejghea, de-ăștia ca tine, care-și numără mărunțișul în palmă, sunt mulți, numai că nu prea vin la mine. Se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
simțind că fata se strânge și mai tare în el : — N-avea cine să-i oprească, au smuls tot ce se putea, au spart parbrizele, au tăiat cu cuțitul mușamaua de pe canapele. Stați, oameni buni, striga câte unul, dacă le stricați, cum le mai mutăm de aicea ? O mai fi nevoie de ele vreodată, că nu sunt bune numai de dărâmat... După atâtea spaime și supărări adunate, cine să mai asculte ? Au zăcut o vreme așa, parcă așteptam să se întoarcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trebuie să fi fost foarte bucuroasă, găsindu-l pe dom’ Stănică în mulțime. El, cu siguranță, îmbrăcat în paltonul cu guler de blană și căciulă făcută din același fel de animal, nu-și scoate căciula, mergând în cortegiu, ca să nu strice potriveala cu gulerul. Numai că nimeni nu privește pe nimeni, fiecare, în spatele năsăliei închipuite, merge, parcă, pe propriile urme. De parcă lumea o ia înainte, fiecare rămânând cel dintâi martor al propriei morți. Mă neliniștește băiatul ăsta, spune maică-sa, arătând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Gata ! hotărî Costică, opintindu-se să se ridice. Gata, că ne apucă tristețea ! Hai, înapoi la treabă... Scoase din buzunarul de la piept un pachet turtit, căută o țigară mai puțin scuturată și i-o întinse femeii. — Ia, să nu-ți strice la principii... Ieșiră, unul după altul, Ologu la urmă, lăsând ușa să se închidă încet și privind, îngăduitor, înapoi : — Eh, Panselia... fată bună și fără noroc... Uite unde era norocu’ ! auzi Ologu în urmă, dogit, dar nu se mai întoarse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
povesteam cum ar fi fost locul ăla întreg. Și tu desenai lumea rotundă, neretezată. — N-am mai jucat de mult, șopti Melania. — Nu-i nimic, spuse el, moale. E un joc în care jucăriile nu se pierd și nu se strică niciodată. Și nici nu poate să ți le fure nimeni... — Cel mai mult îmi plăceau teii și castanii. Și tufa de iasomie, din fundul curții. — Mai ții minte ce frumos mirosea, mai ales spre Rusalii... Mirosea frumos și-ți lăsa
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
i s-a întâmplat. — A avut dreptate, socoti Jenică. Au murit fără să știe. Au crezut că, murind ei, respectă regula. Tu să-ți îngropi părinții și copiii tăi să te îngroape pe tine. Mă rog, așa vine vorba... Maca strică rânduiala creioanelor tocite și le mătură înapoi cu mâneca în sertar. Privi în jur, pereții aveau o nuanță cenușie și firele de păianjen atârnau zdrențuite prin colțuri. — Până și păianjenii au murit. Poate ar trebui să facem odată curățenie. Ce-
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
uiți că ești muritor adică. Își mai turnă un pahar, dar nu se atinse de el, îl păstră pentru un anumit moment al explicației sale. — ăsta e cel mai greu dintre toate, continuă, păcatul trufiei. Nu de alta, dar se strică vinul de împărtășanie. Se acrește. Ridică paharul și îl privi în lumină. Limpezeala rubinie a vinului îl tulbură peste măsură. — Și atunci, întrebă, ținând paharul cu amândouă mâinile, ca pe sfântul potir al Graalului, eu ce fac cu vinul ? Îl
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stat lângă el. Nu m-a simțit, i s-au tocit sim țurile. Se uita cu ochii holbați la film, îi plăcea de procuror și de milițienii care îi cotonogeau pe băieții ăia. Îmi venea să-i dau un cot. Stricai totul... — E stricat de mult. Și mai e și răcit pe deasupra. Îl așteptară, răbdători, până îl văzură ieșind. Își scoase un fel de batic din buzunar să-și șteargă anevoie nasul, căci folosea o singură mână, cealaltă ținea cu îndărătnicie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu m-a simțit, i s-au tocit sim țurile. Se uita cu ochii holbați la film, îi plăcea de procuror și de milițienii care îi cotonogeau pe băieții ăia. Îmi venea să-i dau un cot. Stricai totul... — E stricat de mult. Și mai e și răcit pe deasupra. Îl așteptară, răbdători, până îl văzură ieșind. Își scoase un fel de batic din buzunar să-și șteargă anevoie nasul, căci folosea o singură mână, cealaltă ținea cu îndărătnicie punga la piept
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tânărul tăcu. Arhitectul se crezu obligat să-și îndulcească pedagogia. - Dragă Tudorel, tu ești acum un bărbat în toată puterea cuvântului, responsabil, îți dai seama prin urmare că o fată poate fi împinsă la un gest greșit care să-i strice existența. Întrebarea banală este dacă Gavrilcea are intenții serioase și nu abuzează și dacă având intenții serioase e un om capabil de a fi un soț bun. Tudorel declară că nu poate răspunde dacă Gavrilcea și Pica nutreau gânduri matrimoniale
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
era și singurul lux fin al casei Conțescu. Încolo, geograful cumulase mobilele comerciale ale părinților săi cu acelea în stil vetust de la Paulina. În birou, rafturile de cărți și fotografiile de regiuni muntoase dădeau încăperii oarecare ținută, pe care O stricau două busturi de ipsos ale lui Goethe, tânăr și bătrân. În zadar încercase Paulina să le scoată, Conțescu, fără a înțelege motivul de ordin estetic, susținea că nu se poate lipsi de imaginea aceluia care scrisese Metamorphose der Pflanzen. "Prin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ostilă față de un bărbat devotat familiei. Îl apărau din sentiment de grup, fără adeziune, și Ioanide sări ca mușcat de șarpe când auzi pe una ("o dobitoacă") făcând gafa de a regreta în fața lui (neștiind cine-i arhitectul) că se stricase fațada veche așa de frumoasă a casei cu majolică G. Călinescu galbenă, verde și cărămizie. Deci, auzind glasuri de femei alături, Ioanide, punîndu-și o mănușă, spre a inculca graba, întrebă: - Ei, cum stăm? Conțescu nu sta nici bine, nici rău
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
serios vorbind, era în afara oricărei posibilități). Conțescu însă, întins pe divan, cu dosarul medical într-o parte, cu tratatul de medicină într-alta, nu părea a fi deloc pasibil de gânduri sinistre. El îi mărturisi lui Ioanide că boala îi stricase planurile de lucru, ceea ce necesită o nouă distribuție a orelor și a materiei. La facultate nu avea de gând să pună suplinitor. Asistentul era însărcinat să citească lecțiile pe care Conțescu le redactase dinainte și pe care acum le revedea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
singurele pe care nu le admitea în bibliotecă. El găsea că o livadă de pruni nu se acordă cu un templu grec, că pinii, chiparoșii, palmierii, cacteele aveau altă ținută decorativă și că, în fine, o invazie de fluturi nu strică peisajului. Se feri să exprime aceste reflecții G. Călinescu poetice, de frică să nu surprindă pe vizitiu și pe Butoiescu. Acesta din urmă ar fi zâmbit, fără îndoială, discret, sau, mai rău, cum făcea de la o vreme încoace, spre a
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fi zâmbit, fără îndoială, discret, sau, mai rău, cum făcea de la o vreme încoace, spre a evita orice conflict vizual cu arhitectul, și-ar fi compus o față complet inexpresivă. La ideea aceasta, entuziasmul pentru fluturi al lui Ioanide fu stricat. Nu sunt decât două atitudini posibile, decise arhitectul: ori a admite principiul totalei gratuități a naturii, a admira cu mine franc năvălirea fluturilor, ori a reproba estetismul și a se îngrijora de recolta livezilor. Ce vrea să zică această neutralitate
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
lui Ioanide. Arhitectul străin, citind pe de o parte în ochii lui Pomponescu o sentință oficială, fiind pe de altă parte complet plin de prejudecăți și ignorant în materie de arhitectură sud-est europeană, emise părerea paternă că n-ar trebui stricat pitorescul "turc" al Bucureștilor prin decor parizian. Dacă în Pomponescu, Gaittany nu prea credea, socotindu-l inamic al lui Ioanide, insinuația francezului îl zdrobi și Ioanide deveni pentru el un om pierdut, cel puțin deocamdată. După masă arhitectul intră în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
din buzunar forță lucrurile: - E târziu și trebuie să plec. Să-ți spun pentru ce am venit!Neavînd încotro, arhitectul îi făcu semn să vorbească. - Casa în care e instalat muzeul are nevoie de reparații învederea expozițiilor, fără a se strica stilul original. O simplificație. Ne-am gândit cu toții la dumneata. Numai dumneata ești indicat pentru un lucru așa delicat. Vreau să fac ceva onorabil. Îți dăm cât vrei, acont imediat, cât vrei... Și Gaittany își luă fizionomia cea mai îmbietoare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
încasează salarii de complezență și vizionează raporturi asupra mea. Ce generație!" - Am să te rog, reveni madam Ioanide la presupunereasa, să iei un medicament. Este minunat. Câteva picături în puțină apă zaharată. E astringent și răcoritor. Vrei? De ce nu? Ce strică? Încântată de a fi ghicit suferința lui Ioanide și de a-l găsi docil, merse la bufet și pregăti tizana. Însă gestul arhitectului însemna următoarele: "Cînd te gândești că sunt prins aici într-o rețea de nesinceritate! Zăpăcitul îmi amețește
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în curs. Tudorel, pe de altă parte, prinsese limbă, vorbea mai degajat și strecura G. Călinescu anume clișee din cercurile pe care le frecventa, ascultat cu amabilitate de tatăl său (aceasta era impresia, gândurile îi erau adesea aiurea). Acordul se strică brusc atunci când, într-o bună zi, Tudorel veni transfigurat la față, cu o mulțime de ziare în mână, și vesti gâfâind celorlalți: - Germanii au intrat în Praga!1 - Oo, se indignă doamna Ioanide, ce grozăvie!Fiica părea ea însăși emoționată
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
cu rețete și buletine de analiză, și el crescuse apreciabil între timp. - Ei, cum te simți? Îl întrebă arhitectul. - Bine, bine, răspunse optimist geograful; se vede numaică am mâncat ceva gras, care mi-a dat puțin icter. Asta mi-a stricat din nou programul. Acum trebuie să câștig timpul pierdut. Intenția lui Conțescu era de a merge chiar de îndată să se instaleze la munte, împreună cu câțiva colaboratori, urmând a se deplasa pentru curs din când în când sau să delege
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
modul cum ajunsese în posesia ei. Când se petrecu accidentul Dan Bogdan, Suflețel se umplu de spaima de a nu rata direcția Aurorei la școala prințesei, din cauză că exprimase în public antipatie față de Mișcare. - Dragă Iti, îi sugeră Aurora, n-ar strica să te duci laHangerliu, să-i explici că tu nu te bagi în politică. Astfel Suflețel decise a face o vizită, perfect inutilă, lui Hangerliu, în care scop solicită intercesiunea lui Gaittany. Acesta chemă la telefon pe fiul numismatului. - Să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a sugera importanța știrii. Altfel, vorbi normal: - Am vrut să te anunț într-o chestiune care poate să te intereseze. Am informații precise că se vor lua măsuri drastice împotriva Mișcării. Vor fi lichidați! Gavrilcea e pe listă, nenorocitul! Nu strică să iei unele măsuri (Gaittany propagă mâna prin aer, insinuând necesitatea îndepărtării), știu că băiatul dumitale are relații cu el, ar fi bine, mă înțelegi, un timp să-l reții în casă. Ai priceput. Și, ridicîndu-se repede, Gaittany porni jovial
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
începu să se plimbe prin odaie. În minte avea imaginea vie a Pichii, așa cum o văzuse atunci când o lăsase în casa Erminiei. Pica a plecat departe, va sta o lună, un an, doi ani, ca studentă în străinătate. De ce să strice cu tabloul sinistru al morții a. o despărțire amabilă? Sinucigașii de spirit care se aruncă în mare își atârnă o greutate, ca nu cumva trupul lor să iasă pe mal ca o fantomă hidoasă. Cadavrul descompune amintirea, b. o desființează
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]