5,950 matches
-
cât cuprinde pe una dintre arterele comerciale cele mai circulate din Geneva. Își construiseră o imagine à la Kusturica, țiganul vesel, fără griji, pitoresc, stereotipul pe care îl iubesc occidentalii. Parcă erau coborâți direct dintr-un film. Țigănușul cel mic sufla din toți plămânii într-o trompetă obosită, își dădea capul pe spate, mai să-i cadă jos pălăria stil melon, apoi își rotea ochii, spunând parcă în transă: "O Magdalena, Magdalena mea / Pupa-ți-aș acum gurița, oa, oa" și
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
cu o conservă de iahnie de fasole și toast, adică felii de pâine ținute de John din vârful furculiței deasupra flăcărilor din cămin. Și, desigur, cu mult sherry. Cu toate acestea, era o scriitoare formidabilă, care scormonea până-n ultima fibră sufle tească. Alcătuia o pereche extraordinară, de îndrăgostiți bătrâni, cu criticul John Bayley. John, savantul distrat, care, când Iris a picat în brațele domnului Alzheimer, cel ce te face să uiți de tot - și de bine, și de rău -, a scris
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
orizont și a fugit spre scânteierea unei lumini în depărtare. Pasărea aceea sunt eu... A zburat spre lumina puternică a răsăritului, neștiind ce o așteaptă. Sunt la fel ca ea... Nu aștept milă de la alții, numai de la mine însumi”. Vântul suflă peste mica ambarcațiune. Navigatorul solitar, urmându-și soarta, se îndreaptă spre coastele Uruguay-ului. În timp ce Academia Franceză discuta îndelung dacă să accepte sau nu adjectivul „cornelian”, Matsutaro Imai - paznic la muzeul de Artă Modernă din Kyoto, om la 55 de ani
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
întregi; uniți prin munca noastră comună pentru însușirea și dezvoltarea realismului socialist.“ (România liberă, 16 decembrie 1958) GENARU Ovidiu „El îngrijește frunza s-o bată vântu-n dungă și face iarna scurtă să fie vara lungă. El e în zorii zilei suflând în flori fierbinte, spre-a le trezi dorința rodirii înainte. Visând grădini înalte și cum devine totul, el aurește iarba și-o trece de-a înotul. O, nici un țărm atins de dânsul vreodată nu-i este capăt și nici odihnă
Antologia rușinii dupã Virgil Ierunca by ed.: Nicolae Merișanu, Dan Taloș () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1362_a_2727]
-
eram doi trei copii la gard, aveam și un fluier din tablă zincată cumpărat de la ,,Bâlciul” care tocmai poposise în sat. Pe stradă mai treceau mașini, iar la un moment dat se întâmplă că atunci trece o mașină și eu suflu zdravăn în fluier. Basculanta oprește, șoferul se uită de jur împrejur de mai multe ori, apoi pleacă. Noi, copiii, privim la el nedumeriți dar apoi începem să înțelegem: șoferul crezuse că fluierase vreun milițian să-l oprească. Eu atunci, la
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
față. A doua seară așteptam amănunte și clarificări de la Dan Andronic, dar emisiunea n-a mai apărut și de atunci nici n-am mai auzit vorbindu-se de ea. Și multă vreme după aceea nici de realizator. Presa n-a suflat un cuvânt; un om curajos din cadrul breslei era lăsat singur, era lăsat de izbeliște în ceea ce privește un aspect de importanță excepțională pentru cetățenii țării. Am scris despre aceasta în următorul număr din ,,ziar” în ideea că poate cei din presă n-
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
țării. Am scris despre aceasta în următorul număr din ,,ziar” în ideea că poate cei din presă n-au urmărit emisiunea în cauză. - Nimic, nici o reacție! Nici măcar cei de la BBC care erau mai deschiși în a arăta realitatea nu au suflat un cuvânt invocând insuficienta informare, adică lipsa celor „trei surse de informare”. Dar ce surse de informare mai trebuia aici, când pur și simplu puteau să informeze populația despre o emisiune care se difuzase în eter în toată Țara?! Era
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
deasupra satului. Prin temperatura lui ridicată topește zăpada și uneori e turbat încăt frânge or desrădăcinează copacii. Tot cam de pe acolo ne vine Austrul, câteodată aspru și rece, alteori cald și uscat, ca și Guranul. Și în sfârșit tot local suflă și vara și iarna Sorețul . Dacă vom mai arăta că dintre toate anotimpurile, iarna și toamna dau cea mai mare nebulozitate, că valorile evaporării apei sunt cele mai ridicate în iulie și august, că presiunea atmosferică este mai ridicată iarna
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
tisă, pentru a nu ne mirosi gura (pătrunjelul și tisa făceau minuni, iar tisa avea și avantajul că putea fi culeasă de pe drum). Să tragem, de fapt, aerul, făcîndu-ne că-l dăm afară, atunci cînd vreun profesor ne punea să suflăm. Să avem șervețele parfumate cu care să ne ștergem degetele (sau să fumăm cu mănuși). Nu e deci de mirare că diminețile în care ne sim țeam cel mai bine erau cele cețoase - ceața ne era cel mai bun aliat
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
De tuns, m-am tuns, ba chiar m-am ras în cap. (M-am gîndit să profit de ocazie și să-mi mai îndesesc părul.) După aceea am avut în repetate rînduri vise că am părul lung și că-mi suflă vîntul prin plete. Colegii ziceau, desigur, că am față de killer. Nu știau, de fapt, ce tip sensibil sînt. Eram un tip sensibil și, în ciuda aparențelor, nu eram deloc un golan. Asta a reieșit și dintr-o chestie care mi s-
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
-mea, problema nu era, de fapt, că se pierde prețiosul nume Bădescu (e destul de comun, sînt atîția bădești pe lumea asta, încît nu i-ar fi simțit nimeni lipsa), ci mai degrabă sînt tentat să cred că în pînzele ei sufla o proaspătă (la vremea aceea) boare feministă. Desigur, nu e nimic rău în asta. Pe de altă parte, cînd scriam „Poveste de la țară“, am auzit la radio fantasticul nume Daniel Abagiu și m-a distrat sugestia masturbatorie care se potrivea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
să-mi dovedesc contrariul. Cu Ioana am plecat după aceea la gară, să iau trenul, și, în așteptarea orei de plecare, am mai stat vreo jumătate de oră pe bancă, în Parcul Gării, lîngă bețivi, cerșetori și țărani care-și suflau în mîini, tre ceau o sticlă de la unul la altul și luau din cînd în cînd cîte o bucată de slănină de pe o hîrtie de ziar. A fost o jumătate de oră infernală (infernul, da), dar asta nu pentru că era
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
douăzeci de ani. Am recunoscut-o îndată și m-am bucurat. Dar înfățișarea pe care i-am găsit-o era de data aceasta tristă și indiferentă. Mișcările sale nu mai aveau vioiciunea de odinioară. Mi s-a părut că locomotiva sufla ca un astmatic iar vagoanele scârțâiau ca și cum ar fi suferit de reumatism. Și m-am gândit, cu melancolie, că în compartimentele sale micuțe, odată cu valizele pline de albituri, de cărți, de caiete, de borcane cu dulceață, el a dus cândva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
copilăriei mele. A venit și iarna anului „1954”o iarnă pe care nu am uitat-o și de care îmi aduc aminte ori de câte ori începe să ningă. În acea iarnă a nins atât de mult iar vântul a suflat cu intensitate de uragan, care a ținut câteva zile, nu se mai putea circula, s-a produs un haos. Am pus o ladă din scânduri în casă și am salvat iepurii de îngheț și câinele la fel. Găinile erau în
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
elegante și frumoase face, așadar, și filosofic În cazul lui Oedip, victoria asupra sfinxului a fost opera. Ea nu putea să treacă fără urmări. Și n-a fost nici simplă ca În Mașina infernală a lui Cocteau, unde sfinxul Îi sufla chiar el răspunsul lui Oedip. SÎnt oameni care cutează chiar mai mult decît sînt În stare să suporte, iar Oedip face parte dintre ei. Nu-i putem explica și eroismul prin destin. Un Oedip care n-ar avea dreptul la
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
se Învîrtește și totuși, poate, tocmai adevărurile banale e nevoie să ni le repetăm. Ca, de pildă, acela că orice referință la curaj În afara memoriei e o vorbă goală. E mult Înainte, de răsăritul soarelui, totul e Încă tulbure și suflă un vînt umed și insinuant. Aud marea fără s-o văd. Dacă m-aș apropia de fereastră aș și vedea-o, prin Întuneric, albind ca o insomnie stîncile. Îmi place Însă mai mult să dau fiecărui val, după sunet, forma
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nu ne mai putem Întoarce decît lucizi, căci ne-am pierdut inocența și puterea de a privi un copac ca pe o poveste. Riscul de a urca muntele din nou e de a-l găsi gol, legendele au murit, vîntul suflă pe stîncile și prin iarba de pe Olimp singur, demistificator și nostalgic, dovadă că misterul s-a risipit. Scepticismul față de lucrurile cu care venim În contact e o descoperire a adulților. Nici un copil nu e sceptic, toți ne naștem cu darul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
aici. Ceea ce mă interesează este să duc pînă la capăt, dacă voi reuși, aceste aventuri interioare; dealtfel, singurele accesibile cuiva care a ales Între Ariadna și Tezeu. Cunosc acum bine Împrejurimile, m-am deprins să disting vîntul după felul cum suflă din direcția mării sau a deltei, să Încerc chiar o vagă melancolie la gîndul că În curînd voi pleca. Am o memorie ciudată care păstrează cu o mare fidelitate senzațiile și sînt sigur că-mi voi reaminti multă vreme detaliile
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
avea prilejul, bărbatul îi arunca priviri sfidătoare, considerând-o mediocră, aducându-i injurii, transformând-o în victimă. De fiecare dată era tratată ca un preș de șters picioarele. Ah, cât de greu îi era! Suporta toate acestea. Își încleșta pumnii, sufla din greu, vocea îi devenea inegală, limba i se lipea de cerul gurii nemaifiind în stare să lege două vorbe față de cineva. Durerea din piept nu-i dădea pace. O simțea arzând ca un foc. Fața îi era ca o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
absolut de pe pământ, era lumina nopților întunecare și stâlpul ei la bătrânețe. Toate visele ei se opreau aici. Universul îi surâdea. După ce reușise să își vadă pruncul se simțise satisfăcută, sistemul funcțional cedă și adormise atât de repede precum ai sufla într-o lumânare. În momentul următor o voce autoritară o strigă: - Hei, mămico! Trezește-te, nu ai voie să dormi până nu elimini placenta, altfel riști să faci hemoragie și poți muri. În același timp, Valentin intră ușor pe ușă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Unde ești? Ești nepricepută? Nu știi să citești în adâncul sufletului meu!? În buchete albastre ofilite, te-ai vândut ca orice marfă pe o tarabă oarecare. M-ai istovit, lăsându-mă la poarta inimii mele pe muchii de cuțite. Vântul suflă a pustiu, iar bătăile sunt destul de tari, dar poarta e închisă. Mă strângi ca o haină care îmi provoacă durere! Cum pot să mai zâmbesc? De ce toate astea? Erau întrebări pe care și le punea. În mintea ei se derulau
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
el, în Carlina se stinse o lumină, pentru totdeauna. Telefonul care o anunțase venise prea tarziu ca să poată ajunge la timp. Nu-i rămăsese decât să-i vadă mormântul proaspăt. Furia pusese stăpânire pe ea. Avea senzația că vântul îi suflă prin cap, răscolindu-i creierul, făcându-i o altă dimensiune și tulburând-o ca un taifun. Arăta ca un ascet sub o cascadă rece ca gheața. Însăși vocea și privirea ei îi erau ca gheața. Cât ghinion avusese. Omul pe
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mediul rural. Am întâlnit multe persoane în drumurile mele, dar tu ești specială. M-am gândit că ne-am putea asocia. Îți jur că n-o să regreți niciodată! Carlina continuă să fie uimită de atitudinea lui. Era ca o insectă suflată de pe o frunză ce cade pe pământ. Tăcu. Nici un răspuns. Pur și simplu nu pricepea de ce se oprise la ea. Dar de ce nu accepta? Avea nevoie de un ajutor bărbătesc la urma urmei. Nu-și arătase Leon oare afecțiunea cum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
acest bărbat cu atingerea lui. Ridicând privirea spre el, descoperi că fața lui era prea aproape de a ei și-o trecu un fior rece gândindu-se că are de gând s-o sărute, dar Leon nu făcuse decât să-i sufle ușor în părul ei mătăsos, lăsând răsuflarea să stăruie între ei. Ca prin minune, afară începuse să se lumineze. Nici nu ai fi zis că trecuse furtuna pe acolo. Leon veni cu o remarcă: - Am și eu momentele mele de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Pe tot cuprinsul țării, mii de persoane căutau un loc de muncă în străinătate. Libertatea obținută după Revoluție nu era un lucru ușor. Trebuia să te-nalți ca un șoim pentru a putea ajunge unde vrei. Vântul, contrar voinței lor, sufla ca un zănatic, măturând totul în calea lui. Sloiurile de gheață ale râului Oder, pe care urmau să-l traverseze, se loveau vertiginos unele de altele. Închipuiți-vă dragi cititori, o asemenea escapadă era greu de dus la bun sfârșit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]