6,881 matches
-
aflau doar câteva mobile, din crengi de palmier împletite, și niște colivii mari cu păsări ce făceau o larmă asurzitoare. Balconul pe care se așezară dădea în mica piață din fața bisericii, unde începuse să se adune o mulțime neînchipuit'de tăcută, ce rămânea nemișcată sub căldura care se revărsa din cer în valuri aproape vizibile. Numai copiii alergau în jurul pieței, oprindu-se din când în când și aprinzând pocnitori, ale căror detunături se țineau lanț. Văzută din balcon, cu zidurile-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
mersul, străbătu distanța care-l despărțea de mulțimea îngrămădită la capătul străzii, croindu-și drum cu hotărâre printre primele rânduri, care-i făcură loc să treacă. Intră în piață, în larma clopotelor și a pocnitorilor, printre două șiruri de oameni tăcuți, care-l priveau cu uimire. Înainta cu același pas năvalnic, și mulțimea se despicase în două, deschizându-i o cărare până la biserică. Greutatea începea să-i strivească țeasta și ceafa dar izbuti să vadă biserica și, în fața ei, racla, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îl duse lângă piatră pe bucătar, care se lăsă să cadă la pământ. Apoi se așeză și el, făcând semn celorlalți. Lângă el veni bătrânul, apoi fata nopții, dar nimeni nu-l privea pe d'Arrast. Se ghemuiseră în jurul pietrei, tăcuți. Numai vuietul fluviului urca până la el, prin aerul apăsător. Din colțul lui întunecos, d'Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, și zgomotul apelor îl umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii închiși, salutând, plin de bucurie, propria-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
închid ochii și-i visez chipul frumos, versurile pline de iubire.. Îi creionez în eter dragostea lui senzuală, pribeagă, asemenea unei păsări albe care străbate eternitatea... Un vis încălzit la sânul nopții Atunci când iubirea s-a sfârșit... Trezită din vis, tăcută, îngenunchez în fața altarului ce i l-am clădit, pioasă, într-un ungher al sufletului. Îi aprind o candelă. O lacrimă, discret, se prelinge din ochiul meu stâng. La Ipotești a rămas un singur dor; dorul comun, de Eminescu... Teii plâng
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
din capul mesei, perfect treaz, necruțător, plictisit. Dar undeva la cealaltă masă lungă s-ar putea înălța chipul ei ferm și osos, cu nasul și buzele puternice și bărbia căreia timpul i-a circumscris curbele, rectangulară acum, împinsă puțin înainte. Tăcută, impunătoare, ocrotită de lentilele în care dioptriile scobesc un vârtej telescopic. — Vezi, și Sia era așa în tinerețe, se șoptește în apropiere. Grație, în același timp sobrietate. Distincție, suavitate, nu scad misterul. Încărcătura statică și obscură, până la urmă senzualitate, provocare
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
găsise, în sfârșit, puterea de a se desprinde din loc. Ceilalți s-au întors, uimiți. Atât de bruscă fusese mișcarea femeii. Pornise, dintr-odată, cu pași mari, spre prima fereastră din stânga. Se rezemase cu coatele de pervaz, rămânând, multă vreme, tăcută și singură. Fantezistă, poate, ipoteza că apariția tinerei necunoscute ar fi declanșat cândva, în vastul hol al casei Hariga, asemenea murmur, reminiscențe culturale atât de puțin obișnuite ?... Greu de crezut, probabil, că încântarea ar fi ajuns la derută și perplexitate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o convorbire despre un subiect plicticos, numai s-o poată privi și asculta. Fata îl provoca, prin opinii pe care știa că le respinge, despre „măreția eșecului“, despre „eroismul încercărilor ratate“. Dacă față de admiratorii doamnei Hariga se arăta rezervată și tăcută, detractorii primeau totdeauna replici dure. Interlocutorul trăia plăcute momente de încântare, decis să nu întrerupă ardoarea tinerei, care se lansa în evocarea desenelor, convinsă că „exactitatea excesivă, deci himericul“ o apropiaseră pe Sia Strihan de marea șansă de-a deveni
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fără să vadă, ca și cum s-ar fi rugat unor sfinți, chipurile țăranilor. Bulbi bolovănoși de corali, ca niște creiere astrale : conopidele. Printre boturile bocancilor, saci prăfoși de cartofi. Un obraz albicios deasupra cercului de pere mate, învelite într-o culoare tăcută, pământie. Lumina vag înverzită, apoasă, din luminatorul cu plăci verzi, așezate acoperiș peste fiecare dreptunghi de mese. Chipul se apleca peste globul galben al dovlecilor, spre dantura lor rânjită și umedă. Fata a tras-o de mâneca jachetei groase, de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mirt cu porumbițe ale Venerei, apoi se întorsese, din nou, spre amorașii ce țin coiful, scutul și toate celelalte arme ale lui Marte. Gândurile o fură, își dă seama. Privește tabloul, uită că ar mai putea fi cineva în sala tăcută și goală a marelui muzeu. Dacă cineva ar vrea, așa, într-o doară, să încerce năstrușnica aventură de-a o descoperi și a o reface din cuvinte care ar fi crescut, și ele, încet, pe măsură, înșirându-se, rupându-se
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
la fel, masa cu două scaune gemene. Pereți albi, goi. Musafirul întârzie mult sub duș. Reapăru împrospătat, într-o pijama albastră, de mătase. Obrazul ușor congestionat, dunga mustății lucioasă, parcă dată cu tuș. Ieșiră din hotel, se pierdură pe străduțele tăcute. Pașii sunau stins, seara era calmă. — Te-ai refăcut, te simți mai bine ? — Poate că da. Liniștea stațiunii, marea... — Le-am promis că vom veni să-i întâlnim astă-seară, la Mamaia. Dar n-are rost. Îi vedem destul tot anul
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
care să grăbească orele, cedau în cele din urmă chemării : se apropiau, nerăb dători, de fereastra deschisă. Să primească dimineața de primăvară. Ziua se anunța veselă. Nu mai aveau răbdare să lucreze, urmau să plece la manifestație. Lucian rămăsese, însă, tăcut și preocupat. Izolat între filele unui manual gros, cu coperți în piele verde. Vera își întorsese scaunul spre A.P. — Nici nu-ți pasă. Pleci la distracție, mă lași aici, cu babele. Vino cu noi. Nu ești tu fata echipei ? — Ce
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cafea. Fusta roșie, bluza verde, mărgele negre, subțire subțire surâsul viclean, ochi galeși : caucaziana, Mina. Se joacă grațios cu țigareta și cu glumele provocatoare ale domnului Storck. Glasul lui adânc și afumat îi place, n-are ce face. Radu Ropcea tăcut, ondulat, soarbe politicos din cafea și din țigară. În celălalt capăt al sălii, Mehmed cu tranzistorul, buclata Mariana Melnik, domnul Grefu, trubadurul furunculos, fostul campion Lupu, ciolănoasa Luminița, Valy Impertinenta cu tranzistorul și oglinda, Lala Cățelușa. Între cele două asociații
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
al pantalonilor albi, întinde hârtia, femeia continuă să-l privească, fără a lua biletul. — Prea multe cărți. Nu vă putem da decât trei. Deocam dată trei, apoi și celelalte. Locul e la prima masă, lângă pupitrul ei. Camera e pustie, tăcută, fierbinte. Evită s-o privească, nu se arată surprins când îi depune pe masă toate cărțile cerute, vreo șapte. Se apropie de pupitru, trage o fișă, se apleacă, ia tocul din călimară, scrie încă un titlu. Împinge hârtia spre mâinile
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rezultatele, zeci și zeci de schițe, planuri, proiecte, refe rințe, detalii și calcule, captarea, drenajele, colec toarele, infiltrația, epurarea, Marele Monstru va fi realizat la timp. Se adaptaseră, primeau salariul la timp, se obișnuiseră, se maturizaseră, cum se cerea, serioși, tăcuți, utili, utilizabili... Întâmplările trebuiau izbite, rostogolite, până se alegea praful. În mijlocul circului, pantomima, palme plânset pocnituri, clovnul în trisalt, uralele arenei goale. Nimeni nu apărea : prea cald pentru ore suplimentare. „Se aud glume cu totul nepotrivite. Au fost sesizări, am
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
oblic, roșește, scoate ramele aurii de pe nas, regăsește vocea cuvenită : — Am să-ți spun. Își îmbracă paltoanele. Un palton gros, negru pentru domnul cu mustăcioara subțire, de japonez. O scurtă îmblănită și căciulă rusească, cu urechi, pentru domnul tuns și tăcut. Coboară treptele, toc toc toc, pași înfundați, pantofi antiderapanți. Portarul îi salută, neglijent. Alături, tăcuți, pasul calm. Lumina rece a după- amiezii. Am auzit că pleci în concediu. Fularul alb se întoarce spre stânga, fularul galben spre dreapta. — Da, poimâine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
îmbracă paltoanele. Un palton gros, negru pentru domnul cu mustăcioara subțire, de japonez. O scurtă îmblănită și căciulă rusească, cu urechi, pentru domnul tuns și tăcut. Coboară treptele, toc toc toc, pași înfundați, pantofi antiderapanți. Portarul îi salută, neglijent. Alături, tăcuți, pasul calm. Lumina rece a după- amiezii. Am auzit că pleci în concediu. Fularul alb se întoarce spre stânga, fularul galben spre dreapta. — Da, poimâine. — Gazda ta spune că s-a confirmat boala mamei tale. Înțeleg că nu ți-e
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
execuția? ― La patru a fost, trăiți, domnule căpitan, răspunse caporalul atât de tare, că ofițerul întoarse repede ochii spre dânsul. Dar văd că e cinci și încă n-au sosit... ― Da... da, murmură căpitanul coborând privirea asupra groparilor care săpau tăcuți, cu capetele în pământ. Apoi întrebă iar, mai sigur: și cine va fi spînzurat? ― Noi nu putem ști, domnule căpitan, zise caporalul cam încurcat. Se aude c-ar fi un domn ofițer, dar nu putem ști bine... ― Și pentru ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se oferise să-l ducă până la cartierul diviziei, deoarece tot se gătea de plecare. Pe drum îi spuse și căpitanul că distrugerea reflectorului merită o recompensă deosebită, precum îi spuseseră toți camarazii, cu colonelul în cap. El asculta gânditor și tăcut. Uneori privirea i se cobora pe piept, unde luceau cele trei medalii de vitejie, și-și reamintea emoția clipei când a primit-o pe cea dintâi. Cât a dorit-o și cât se simțise de umilit până ce a căpătat-o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
grăbit spre bateria lui, când, deodată, răsună din urmă glasul lui Klapka, ascuțit, mînios: ― Telefonist!... Telefonist! Unde-i telefonistul? Bologa înțelese și zâmbi. Căpitanul voia să se asigure împotriva unor eventuale bănuieli de complicitate. 11 Câmpul de luptă, pustiu și tăcut, se legăna în ceața înserării. Stepa părăginită se desfășura nemărginită, netedă ca o foaie de hârtie de împachetat, boțită și pătată, înțepată cu copaci răzleți, desfrunziți și sfâșiați de obuze. Pozițiile se desenau ca niște dungi mohorâte, tremurate, cârligate și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nopții. Vrea să se odihnească, zicîndu-și iar că dincolo cine știe cum și unde va mai afla odihnă... Petre îl deșteptă la ceasul hotărât și Apostol se sculă voios, sprinten. În câteva clipe fu gata de drum. Se uită împrejur în adăpostul tăcut, chibzuind ce anume să ia cu dânsul din ce avea aici. Șovăi puțin și nu mai luă nimic. Cel mult de revolver poate să aibă trebuință, să-l scape de pădurea spânzuraților... Porni spre ieșire, auzind pe Petre urîndu-i, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zărit. Medicul se întoarse ursuz și se însenină puțin când recunoscu pe Bologa, care alerga spre dânsul. Se duseră împreună la spitalul mobil, improvizat în școala satului. Până acolo Apostol îi povesti cum s-a vindecat și, deoarece doctorul, fire tăcută, nu-l înghesuia cu alte întrebări, în poarta spitalului îi spuse că ar vrea să meargă pe front, să se orienteze, și că n-are cal. Meyer îi oferi calul său, dar totodată îi zise prietenește: ― Ești slăbit rău, Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
spre Paradis. De la volanul autoturismului, savuram parcă pămậntul acela negru unde se zămisliseră vegetațiile visului.. Visurile copilăriei mai pluteau razlețe deasupra celorlalte și fremătau neîncetat la ecourile venite de acolo, de dincolo de porțile ferecate ale casei părintești care mă privea tăcută și îndurerată. - În definitiv, mă găndeam eu, de ce să nu admit că aș putea relua viața aici...Viața este ca un foc viu care trebuie să ardă și fiecare secundă devenea tot mai puternică și mai solemn accentuată, țậșnind victorioasă
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
ceea ce se cheamă veșnicie, picurậndu-mi în suflet stropi de gelozie și de teamă... Gậndul că n-am să-l pot iubi niciodată pe cel cununat cu veșnicia îmi măcina sufletul și satul însuși părea să nu mai aibă preț. Plecase tăcută, într-o zi posomorậtă, cậnd nori hidoși de plumb brăzdau cerul cenușiu, cậnd frunze îngălbenite de vreme cădeau îndurerate de pe copaci, cậnd picături grele de lacrimi zăboveau pe florile triste din fața casei. O ploaie rece de plumb însotise bocetele celor
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
strunit de către profesori înțelepți precum magii de altădată . Sistemul politic n-a afectat cu nimic liceul în care am învățat. În prim plan, s-a situat întotdeauna pregatirea profesională, datoria față de școală, priceperea și inovația didactică. Și astăzi mă înclin tăcută în fața celor care au avut curajul, liceeană fiind, să-mi încredințeze sute de extemporale și teze la corectat sau să mă “ungă “profesor la fiecare lecție mai deosebită, pentru a mă forma pentru viitor. În cinstea și în memoria acelor
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
fi singuri amậndoi, te voi putea mậngậia cu rậnduri nemaiscrise de nimeni, te voi dăltui ca-n anticii dictoni, iar dacă glasul tău vreodată o să mă cheme, eu voi veni la tine, de acolo, din mormậnt, chiar dacă țărîna rece mă-mprejoară. Tăcută, plậngậnd în noapte, voi veni, iubitul meu, să-ți sărut ochii fierbinți, doar ochii, numai ochii!... Studenția mea a fost o adevărată luptă pentru supraviețuire ; plecasem din satul natal cu roata carului trecậnd prin istorie, lăsậnd troița cu Hristos priveghind
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]