5,306 matches
-
putut fermenta, ca să-și acrească supa cumplit de dulce. Românii au două nume pentru multitudinea de zemuri acre pe care le fac: ciorbă și borș. Pe vremuri, primul se referea la zemurile neacrite, adică avea semnificația originară, aceea din bucătăria turcească (cuvântul ciorbă este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
excelează, nu ar fi aproape în tot restul țării ignorate, și pe alocuri desconsiderate, rândurile de față ar fi de prisos.“ Originea sa este cunoscută. Pe vremuri, mai purta un nume, „ciorbă de schimbea“, ceea ce ne trimite direct la sursa turcească a rețetei: ișkembe çorbasi. Acolo, la Istanbul, este matca acestei ciorbe, dar ea a călătorit prin tot sud-estul Europei. Bulgarii, de pildă, îi spun șchembe ciorba, iar grecii, care o fac la fel ca turcii (și ca noi, românii, așa cum
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pildă, îi spun șchembe ciorba, iar grecii, care o fac la fel ca turcii (și ca noi, românii, așa cum veți putea constata citind capitolul consacrat rețetelor „româno-străine“ de la sfârșitul acestui volum), i-au zis patsas. Originea cuvântului ar putea fi turcească, din paça, ceea ce înseamnă picior de animal, termen din care s-a născut și denumirea unei străvechi rețete românești, astăzi dispărută, paceaua, un fel de tuslama din picior de vițel, în care uneori se punea și burtă de vită. Ciorba
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în micii românești (autentici și unici datorită acestei trăsături), a mai multor feluri de carne, dintre care nu lipsește cea de porc. Astfel el trasează o graniță între „mititeii à la Păstorel“, din carne de vită, prea apropiați de modelul turcesc, și cei „din mai multe cărnuri“, „ardelenești“, după opinia sa. Paranteză: micii făcuți doar din carne de vită par a fi o altă creație puristă a lui Păstorel, căruia, probabil, îi displăcea mirosul seului de oaie și care a dorit
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
atât de prețuită, încât se întâlnește, printr-o influență via Slovenia, și în regiunea italiană Friuli. Grecii fac și ei un fel de mititei (Sutsukakia Smirneika, în traducere, „cârnăciori de Smirna“), dar aceștia, la origine, sunt foarte diferiți de modelul turcesc (se prăjesc în ulei și se servesc cu un sos de roșii). Am gustat însă, în nord estul Greciei (într-o tavernă din portul Kavala), niște „sutsukakia“ fripți pe grătar, asemănători mititeilor (pe de o parte, lipsea usturoiul de la noi
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
o elementară logică bazată pe geografie ne îndeamnă să credem că bulgarii și sârbii, aflați mai la sud, i-au primit înaintea noastră. Un alt argument în acest sens este că la noi nu și-au păstrat nimic din numele turcesc (deoarece în România nu au avut suficient timp să se implanteze și pe plan lingvistic), în timp ce denumirile lor în bulgară și sârbă provin din cuvântul kebab. Bucătăria târgoveață, cea pomenită de Radu Anton Roman, nu se mărginește însă la mititei
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
românizat. Ghiveciurile sunt mult mai răspândite decât ar fi tentați românii s-o creadă: ghiveci la noi, ghiuveci la bulgari, djuveci sau dzuveci la sârbi (mențiune: ei pun și orez) și la slovaci, giouvetsi la greci - toate provin din cuvântul turcesc güveç, care înseamnă vas din lut, de obicei de formă rotundă, în care se coace mâncarea cu același nume. În privința acesteia, există multe variante, dar toate presupun legume și bucăți de carne gătite la un loc, în cuptor. Românii cunosc
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
noastre: tocana la bostan. Din nou suntem nevoiți să aruncăm o privire pe la vecini și să constatăm, cu regret pentru sentimentele noastre patriotice, că bostanul umplut este o constantă a bucătăriei orientale. Printre cele mai cunoscute rețete se numără una turcească, în care umplutura este tipic levantină (carne de miel, orez, stafide), cel puțin una italienească (cu trei feluri de brânză topindu se, la cuptor, în compania ciupercilor), precum și celebra dolme kadoo halvoee, adică dovleac umplut de Sabat, o perlă a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
italienească (cu trei feluri de brânză topindu se, la cuptor, în compania ciupercilor), precum și celebra dolme kadoo halvoee, adică dovleac umplut de Sabat, o perlă a gastronomiei evreiești (în acest caz, cu influențe persane), foarte asemănătoare, în ceea ce privește umplutura, cu găteala turcească. Dacă nu se poate vorbi despre unicitatea rețetei românești, care este totuși originalitatea sa? La fel precum în cazul sarmalelor, românii și-au folosit cu maximă ingeniozitate statutul de bucătărie „de frontieră“. Plasată ca o marcă (în sensul istoriografic al
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
se taie în bucăți care se dau prin făină și apoi se prăjesc; la urmă se pun în borcane și se acoperă cu o marinată din care nu lipsește oțetul. Apicius dă o rețetă identică, dar originea marinatei noastre este turcească, iar turcii o cunosc de la arabi, care pregăteau sikbaj: „Tăiați peștele proaspăt în bucăți potrivite. Prăjiți-le în ulei de susan. Condimentați-le cu puțin coriandru și acoperiți-le cu oțet din vin colorat cu șofran și parfumat cu frunze
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în sine, nu mâncarea în ansamblul său, iar ingredientele sunt mult mai variate și cu totul diferite de cele ale „ostropățurilor“ țărănești ori vânătorești. Despre rasoluri, pilafuri și legume cu umplutură prea puține ar fi de spus. Toate sunt importuri, turcești, grecești ori bulgărești. Tuslamaua nu este nimic altceva decât o iahnie de burtă, ajunsă în farfuriile noastre direct de la turci, din a lor skembe yahni, cu mențiunea că aceasta din urmă se face exact ca tuslamaua noastră „regală“, adică burta
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
umplut, „una dintre cele mai izbutite născociri ale bucătarilor noștri“ (dixit Păstorel). Rețeta este, negreșit, izbutită, dar ale cui sunt drepturile de autor nu e așa ușor de depistat... Aceeași rețetă, sub numele de Etli pirasa dolmasi, este una tradițional turcească. În Amintirile lui Radu Rosetti ne este dezvăluit sensul original al cuvântului zacuscă: așa era numit până la 1860 dejunul, adică masa luată în sufragerie începând de pe la ora 10, cu totul alta decât prânzul în sine, care începea de pe la orele 14-15
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
La ruși, pluralul cuvântului, zakuski, este folosit pentru numeroasele preparate servite în cadrul unei zakuska. Tradiția acestei mese dinainte de masă pare a fi de origine scandinavă, smörgasbord-ul fiind sursa inspirației. Printre nenumăratele zakuski servite de către ruși, multe sunt de origine orientală, turcească probabil, iar între acestea se află și o variantă mai complicată a salatei noastre de vinete (numită la ei baklazhanaya ikra, adică echivalentul rusesc al lui caviar d’aubergines, „caviar de vinete“ ), un fel de mâncare cu ulei, făcut din
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
La sârbi și muntenegreni (macedoneni și... chiar bulgari) se numește ajvar (din turcescul havyar, care înseamnă... „icre sărate“, și iată cum ne întoarcem la caviarul de vinete!) sau pindjur (cunoscut și de maghiari). Toate aceste preparate sunt inspirate de bucătăria turcească, dar au căpătat trăsături aparte datorită necesității, în țări aflate la latitudini mai nordice decât Turcia, de a conserva legumele peste iarnă. Elena Niculiță-Voronca mai pomenește o rețetă, din nefericire astăzi dispărută: „Vinograda se face din pui fript la frigare
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
desert. După cum afirmă medicul Constantin Caracaș, în primii ani ai secolului al XIX-lea, mesele boierești de la noi erau servite după modelul bizantin, secvențial: antreuri (pește afumat, icre, măsline, salamuri, brânzeturi), apoi o supă de pasăre ori de vită, pilaf turcesc și, la urmă, dulcețuri și fructe. Iată un element de originalitate în raport cu Occidentul. Este greu de presupus că felurile de mâncare sofisticate, precum monokythron-ul, au existat pe mesele nobiliare ale Evului Mediu românesc sau, dacă au fost, au dispărut foarte
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
faptul că stolnicul Constantin Cantacuzino a cerut traducerea unui tratat de ceremonial al curții bizantine, text datând din secolul al XIV-lea, care urma a constitui model pentru curtea domnească. De la jumătatea secolului al XV-lea, odată cu ocuparea Constantinopolului, influența turcească devine treptat din ce în ce mai puternică în nordul Dunării, ajungându-se la suzeranitatea otomană asupra celor două țări române. Astfel se naște conjunctura stranie care va fi la originea multor aspecte (inclusiv gastronomice) originale ale culturii noastre, anume presiunea exercitată de trei
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
altă trăsătură apuseană a bucătăriei nobile românești. În 1646, misionarul Bandini, aflat în Moldova lui Vasile Lupu, pomenește „sosul de făină și oțet“, care era destinat zilelor importante, praznicelor. „Manuscrisul brâncovenesc“ consacră sosurilor (sub numele de „ostropiiale“) 11 rețete. Bucătăria turcească nu cunoștea sosurile în înțelesul lor de preparat culinar gătit separat și adăugat unei alte mâncări. Ioan Kemény, invitat la nunta fetei lui Vasile Lupu cu nobilul lituanian Janusz Radziwill, eveniment monden petrecut pe data de 5 februarie 1645, consemnează
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ne prezintă vânăta, anghinarea, chitra (varietate de lămâie) și naramza (varietate de portocală). Toate acestea au origine arabă și au fost introduse în cărțile italienești de bucate de la sfârșitul secolului al XVI-lea. În „Manuscrisul brâncovenesc“, vinetele apar prin filieră turcească, așa cum o arată și numele lor, „patlagene“, din turcescul patlican, în timp ce numele italienesc al vinetei este melanzana, din spaniolul berengena, care provine din arabă, din badinjan; anghinarea din Balcani a descins direct în paginile manuscrisului, numele provenind din grecescul ankinára
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
o reminiscență a Evului Mediu culinar, care vedea doar alimente demne de dispreț, „țărănești“, în aceste fructe ale pământului. Nu găsim nici rețete pentru gătirea curcanului, deși ele apar în cărțile italienești de bucate încă din 1570 (Scappi, Opera). Influența turcească există în „Manuscrisul brâncovenesc“, dar ea este încă într-o fază incipientă (în acest sens, este util de semnalat absența unui ingredient esențial bucătăriei otomane, orezul). „Turcisme“ putem găsi în mai multe rețete, dintre care vom da însă un singur
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Turcisme“ putem găsi în mai multe rețete, dintre care vom da însă un singur exemplu: mâncarea de coaste de „oae“ (în două variante), un fel de strămoș al stufatului nostru de astăzi și, implicit, strâns înrudit cu felul de mâncare turcesc originar (capama): coastele (întregi sau tăiate mărunt) se fierb în apă, apoi se prăjesc cu unt și cu ceapă tocată, după care se sting din nou cu zeamă de carne și se mai lasă pe foc. Doar condimentarea ne îndepărtează
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
asupra primelor decenii ale domniilor fanariote, care reprezintă deci o continuare a epocii lui Brâncoveanu și Cantemir, iar nu o ruptură cu trecutul, vizibilă după 1750“. Nici măcar în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea nu a ajuns bucătăria turcească atotstăpânitoare la curtea domnească: doamna Craven, sosită din Anglia pe meleagurile noastre, a lăudat masa civilizată, europeană, care i-a fost servită în București, la curtea domnitorului Nicolae Mavrogheni. Ceea ce înseamnă că și pe vremea fanarioților influența gastronomică occidentală era
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Manuscrisul brâncovenesc“ este o dovadă a acestei alternanțe unt untdelemn, în timp ce untura a fost mult timp grăsimea „de dulce“, din afara posturilor, a bucătăriei țărănești. În mod paradoxal, influența gastronomiei occidentale pare a fi fost mai târzie în Moldova, unde bucătăria turcească se afla la loc de cinste, cel puțin dacă e să-l credem pe Negruzzi. Repetăm un citat din Alexandru Lăpușneanu: „... în Moldova, pe vremea aceea [a doua jumătate a secolului al XVI lea, n.n.], nu se introdusese încă moda
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
doua jumătate a secolului al XVI lea, n.n.], nu se introdusese încă moda mâncărilor alese [citește „occidentale“, n.n.]. Cel mai mare ospăț se cuprindea în câteva feluri de bucate. [...] mâncări grecești fierte cu verdețuri care pluteau în unt, apoi pilaful turcesc și, în sfârșit, fripturile cosmopolite.“ „Mâncări grecești“ ar trebui citit „mâncări turco-grecești“, căci ele ne-au parvenit tot prin intermediul turcilor, a căror artă culinară s-a format (și s-a rafinat) prin contactul cu grecii și cu bizantinii, dar și
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ne-au parvenit tot prin intermediul turcilor, a căror artă culinară s-a format (și s-a rafinat) prin contactul cu grecii și cu bizantinii, dar și cu arabii (biblioteca imperială a palatului Topkapi cuprindea aproape toate tratatele culinare arabe). Influența turcească asupra bucătăriei românești a fost covârșitoare și a lăsat urme adânci. Explicația? În primul rând, faptul că bucătăria a avut un rol extrem de important în civilizația otomană. Palatul Topkapi avea, la mijlocul secolului al XVII-lea, nu mai puțin de 1
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cunoscând limba franceză, limbă diplomatică par excellence la Istanbul) resimțeau o intensă curiozitate și-și manifestau interesul pentru cultura vestică. Acest interes nu putea să nu fi avut și reflexe în plan gastronomic. Dar, pe parcursul a aproape un secol, influența turcească a fost precumpănitoare și, în scurt timp, ea a depășit nucleul elitist al sufrageriilor boierești și a descins în stradă, în lumea târgoveață, de unde a ajuns să lase urme chiar și în bucătăria țărănească, mult mai conservatoare (și, mai ales
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]